vineri, 6 octombrie 2017

Papricaș de pui la crockpot


 Fiecare casă are rețeta ei de papricaș, nume care, poate,  este străin în sudul și estul țării , dar foarte cunoscut în Banat și Ardeal. Numele vine de la paprică, adică boia, care dă culoarea si aroma. Papricaș, nelipsit din meniul de sărbătoare al șvabilor din Banat, cu 1-2 pui grăsuți tăiați duminica când vin goștii, pui  de la care se folosesc copanele și pieptul. Mai puțin spatele și gâtul  care intră la supă ...
Dar desigur asta era valabil acum 50 de ani când mai erau în Banat șvabi și în curtile lor găini și pui. Nu inseamnă că  bănățenii nu mai fac papricaș, si nici nu înseamnă că prin curțile satelor din jurul orașului meu de baștină n-or mai fi pui de găină ...atâta doar că eu nu prea mai stiu..Iar când mă apucă cheful imi iau niște pulpe de pui din vitrina frigorifică de la Aldi..
Am mai prezentat rețeta mea de papricaș cu găluște de făină. Noutatea de azi constă în folosirea vasului crockpot. 
Marele avantaj al acestui fel de a găti la temperatură joasă, în vas de ceramică la  o temperatură constantă,fie 90 fie 100 de grade celsius  constă în faptul că,  pe lângă păstrarea nealterată a nutrienților,  gustul mâncării e mai bun.  . E greu să vă explic. Dar trebuie să mă credeți pe cuvânt : Mâncarea în crockpot e pur și simplu bună ! 

Am folosit 6 pulpe intregi proaspete ale unor pui crescuți fericiți și natural, dacă ar fi să credem eticheta din supermarket.
O ceapă măricică ( 150 g)
Un ardei roșu 
Un ardei galben
O roșie 
100 ml de apă +două lingurițe 
200 ml de smântână de frișcă 
1/2 linguriță de cimbru uscat 
O lunguriță de pătrunjel verde tocat 
O linguriță de boia dulce 
O lingură de ulei. 
Sare după gust
O linguriță,două de făină  
O lingură de smântână groasă 
Pregătim legumele , le curățam, le spălăm și le taiem mărunt. Le plasăm în vasul de ceramică ( în cazul meu ) al crock-potului. 
Pulpele le spălăm, le taiem in două ( pulpa d sus si de jos) le zvântăm cu un șervet de hârtie și le prajim ușor pe o parte și cealaltă intr-o tigaie cu ulei încins. Le scoatem apoi și le plasăm peste legume în crockpot. Turmăm cam 100 ml de apă, nu prea mult,  căci si legumele fierte astfel lasă apă. 
Pornim vasul la temperatura ridicată, adică 100 de grade Celsius,  pentru 2,5 ore. 
Cănd s-a terminat programul,  scoatem carnea, adaugăm mirodeniile și sarea. Amestecăm boiaua cu făina și cu un pic de apă, cât sa iasă o pastă, o adăugam la sos. Omogenizăm totul bine cu un blender, si mai dăm un clocot, două.la sfârșit turnăm smântâna dulce în sos, dregem încăodată cu sare, plasăm carnea și adăugăm o lingură de smântână groasă acrișoară. Amestecăm dar Nu mai fierbem, căci riscăm să se precipite sosul. 
Servim cu paste, găluște sau cartofi fierți în coajă. 




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu