Chec din albuşuri cu glazură de portocale

 Gusulita:

 

Se adunaseră mai multe albuşuri în frigider, când, într-o seară, am început să fac un pic de ordine printre reţete. Ştiţi şi voi, hârtiuţe, reţete notate în grabă, tăieturi din ziare, caiete vechi, unele scrise chiar de străbunica mea. Am descoperit astfel această simplă şi bună reţetă de chec.  Este un chec pufos şi uşor, datorită faptului ca are puţine grăsimi. Iar ciocolata  pe care  am folosit-o eu poate fi înlocuită de fructe zaharisite, de alune sau de nuci. Glazura rece cu suc de portocale a fost o hotărâre spontană, pe care nu am regretat-o. Vă doresc succes !
Nu ştiu de ce nu am folosit forma de chec. Vă las pe voi s-o încercaţi, astfel, va ieşi mai înalt.

Pentru  20 de felii:

7 albuşuri
210 g zahăr
140 g făină
70 g unt topit
1/2 linguriţă praf de copt
1-2 linguri fulgi de ciocolată, sau alte ingrediente după gust

Pentru glazură:

3-4 linguri zahăr praf
Sucul de la o jumătate de portocală

Batem albuşurile spumă, bunica mea spunea: “Atunci când crezi că spuma e gata, să mai continui câteva minute. Iată proba: Dacă puteţi întoarece vasul fără ca spuma să se scurgă, e gata. Adăugăm zahărul, mai batem un pic, adăugăm făina, amestecată în prealabil cu praful de copt, turnăm, cu atenţie, untul topit, care s-a răcit puţin, şi presărăm, în alutatul uşor şi spumos astfel obţinut, fulgii de ciocolată. Dacă apelaţi la fructe zaharisite, aveţi grijă să le treceţi, uşor, prin făină. În acest fel nu vor ajunge, toate, în partea de jos, la copt, ci vor  rămâne în masa prăjiturii.
Ungem o formă, eu am avut una de tort de 28 de cm diametru. Coacem, la 175 de grade, aproximativ 40-45 de minute. Încercaţi cu scobitoarea dacă s-a copt.
În timp ce se răceşte, pregătim glazura. Adăugăm la zahărul praf  suc de portocale, mestecând mereu, până obţinem o masă omogenă, ce poate fi unsă. Nu trebuie să fie nici zgrunţuroasă, dar nici prea lichidă. O turnaţi pe suprafaţa prăjiturii şi lăsaţi să se întărească, înainte de a o tăia.

Pancove, krafle, gogoşi sau Faschingskrapfen

Gusulita: 
Când i-am povestit Mioarei că am preparat nişte pancove, a exclamat: ah, Tuşa făcea aşa ceva, le numea krofne. Şi, zice Mioara, prăjea Tuşa un lighean plin şi chema toţi vecinii şi prietenii să mănânce din krofnele ei! Da, pancovele îmi aduc şi mie în minte o imagine din copilărie: matuşa mea Tiţi, într-un sat lângă Oradea, unde am petrecut cu verii mei o sămtămână de vacanţă, m-a întâmpinat într-o dimineaţă cu pancove proaspete, un vailing de pancove,  dulceaţă, lapte rece şi o caldă îmbrăţişare. Mătuşile mele, acele Emilii, Letiţii şi Olimpii ale neamului Şerbănesc, femei deştepte, harnice şi vesele, le port o dragă şi pioasă amintire....

Dar trebuie să vă spun, dragi prieteni, că noi suntem, de fapt, grozav de norocoşi! Putem, şi noi, să preparăm şi să mâncăm pancove ori de câte ori avem chef! Aici, în sudul Germaniei, lucrul acesta se face cu tipic ! Krapfen se mănâncă tradiţional în vremea carnavalului, ca un adaos de grăsime binevenit înainte de Postul Paştelui. Atunci e o ofertă nemaivăzută, plină de fantezie, în toate brutăriile, de Krapfen umplute sau neumplute, colorate sau pudrate...greu să te abţii...
Genul ăsta de cocătură, spune Wikipedia, este cunoscut  încă de pe vremea romanilor, din secolul al doilea  înainte de Hristos,  sub numele de globulli, daţi prin miere şi mac. Mai apoi, în Evul Mediu, apar, chemându-se Craphun, în bucătăriile mănăstirilor, în perioada dinaintea Postului mare.  Denumirea de Krapfen vine, se pare, din germana veche, Kraffo însemnând "gheare", pentru că, iniţial, aceste Krapfen nu erau rotunde, ci, rupte din aluat, formau prelungiri, ca nişte gheare...

Cum-necum, ele s-au răspândit peste tot şi sunt gustate de toată lumea, din Alpi, prin Câmpia Panonică, până în Carpaţi...Se cunosc nenumărate variante, în Franconia cu gem de măceşe, la Berlin ele se cheamă berlineze, austriecii şi bavarezii le umplu cu gem de caise, elveţienii adaugă aluatului brânză de vacă şi stafide...iar în Ungaria dulceaţa se pune într-o adîncitură în mijlocul gogoşii...Nu ştim exact ce se întâmplă peste ocean.
Inspirată de poveste, de amintirea pancovelor din acea minunată iarnă la Ciumeghiu, m-am pornit a prepara pancove pentru colegii mei. Reţeta, de altfel, o am dintr-o carte pe care am primit-o de la Andrei, băiatul meu, de Moş Nicolae. Un cadou ales cu multă atenţie de Andrei, cum face el întotdeauna, şi care mi-e de mare folos.

Iată reţeta:

(Din cantităţile de mai jos mi-au ieşit cam 24 de bucăţi. Restul de aluat l-am copt cum s-a nimerit, să fie ca nişte Kraffo adevărate. Am avut succes, au dispărut cât ai zice peşte!).

250 ml lapte călduţ
50 g zahăr
100 g unt
un pachet drojdie uscată
sau 30 g drojdie proaspată
500 g de făină
un pachet de zahăr vanilat
1 lingură de rom
coajă rasă de la o lămâie
3 gălbenuşe
150 g de gem de caise de preferinţă, eu am avut gem de fructe de pădure
3/4 l ulei pentru prăjit
zahăr praf

Amestecăm o parte din laptele calduţ cu drojdia proaspătă şi cu o linguriţă de zahăr. Topim untul în restul de lapte, batem ouăle şi le adăugăm la această compoziţie. Separat, amestecăm făina cu restul de zahăr, un praf de sare, zahărul vanilat şi coaja de lămâie, romul şi, în final, din toate componentele, frământăm un aluat nu prea tare. Lăsăm aluatul 12 ore în frigider, spune cartea. Sau o oră, la crescut, în loc călduţ, dar atunci, pentru a evita bulele prea mari de aer, aluatul trebuie frământat de două ori între timp.
În cazul că aveţi o maşină de făcut pâine, cum am eu, puneţi toate ingredientele în ea, începând cu cele lichide, şi porniţi progranul de aluat.  Pentru cine este pasionat de prăjituri obţinute din aluaturi crescute, un  asemenea aparat este o veritabilă comoară! Eu şi Arjana îl recomandăm cu mare drag! Spre a respecta reţeta, am scos aluatul în timp ce dospea şi l-am frământat sănătos de două ori.
Am împărţit aluatul pe jumătate, am întins apoi o foaie, precum vedeţi, am pus, la intervale egale, câte o linguriţă de gem, am întins a doua foaie peste prima, am lipit aluatul la colţuri, prin apasare, şi, cu un pahar, în lipsa formei de metal, am tăiat pancovele. Mărimea o alegeţi voi, în jur de 8 cm diametru, ale mele au fost mai micuţe.

 

Prin apăsare, cele două straturi se lipesc. Le-am lăsat să crească şi le-am prăjit în ulei fierbinte. În prima fază, acoperim tigaia, cu un capac, pentru două minute. Astfel vor creşte frumos şi vor avea acel inel deschis la culoare la mijloc. Apoi le întoarcem pe calalată parte şi le prăjim până dobândesc o culoare frumoasă, aurie.

Vă doresc succes! Bucuraţi-vă de cele câteva zile ale Carnavalului, până la Miercurea de cenuşă....

Clasica cremă de zahăr ars

Mioara:

Amintiţi-vă duminicile din copilărie! Prânzul începea cu o salată boeuf, continua cu supa de carne cu tăiţei sau găluşte de griş, cu şniţele şi cartofi ţărăneşti, şi asta dacă nu era sărbătoare, şi  nu mai erau şi sarmale...După toate astea, răsuflam giftuiţi şi declaram cu putere: "Nu mai pot să înghit nici măcar o îmbucătură!" Şi atunci apărea pe masă minunata, delicioasa, aromata budincă de zahăr ars! Căreia nu-i rezista nimeni!
Exact, despre ea vorbim, uşor de făcut, aproape imposibil de ratat, cremoasă, răcoroasă, cu sosul ei amărui de culoarea chihlimbarului,  de zahăr ars...

Pentru 8 portii:
8 ouă
1 litru de lapte 3,5% grăsime
200g zahăr
zahăr vanilat

150 g zahăr pentru topit şi tapetat forma

Alegem o cratiţă încăpătoare, de cel puţin 2 litri, şi, în acest recipient, topim, cu grijă, la foc mic, cele 150 de grame de zahăr. Când zahărul s-a topit, îl întindem, prin mişcări de rotaţie, pe fundul şi marginile cratiţei, în aşa fel încât să obţinem un strat uniform.
Batem, cu un tel, cele 8 ouă, cu zahăr, cu zahărul vanilat şi cu laptele rece, până se dizolvă zahărul şi obţinem un amestec spumos. Îl turnăm în cratiţa căptuşită cu zahărul caramelizat şi dăm la cuptor, în bain marie, la 170 de grade Celsius, pentru 50 de minute.
Lăsăm să se răcească un pic şi răsturnăm crema,  cu o mişcare fermă, pe un platou potrivit.

Iată încă o reţetă care e păcat să fie dată uitării!

Mâncare de inspiraţie chinezească sau cum să petreci în mod plăcut o dimineaţă de duminică !

 Gusulita:

De câţiva ani, am făcut cunoştinţă cu bucătăria chinezească, sau, mai bine zis, cu ceea ce numim noi în Europa mâncare chinezească. Am mai şi vizitat restaurante chinezeşti (e o ofertă debordantă de astfel localuri) şi trebuie să recunosc că această bucătărie îmi este destul de simpatică.
Combinaţia de dulce-acru, felul în care se pregăteşte raţa, ori legumele, diferitele arome caracteristice...mă inspiră. Şi ceea ce definitiv îmi place, este uşurinţa  cu care se pot realiza diferite feluri delicioase, in wok, într-un timp record. Nu pot, totuşi, pretinde  că ştiu găti chinezeşte, de aceea titlul ales...

Am fost cam obosită la acest sfârşit de săptămână, nu prea am avut chef să stau mult lângă oale şi, după ce am făcut un sumar inventar al produselor din frigider şi al condimentelor, am optat pentru această variantă:

Dimineaţa, în timp ce fierbea cafeaua, am pus la marinat, într-un sos de soia, cu un vârf de cuţit de Sambal Oelek, un vârf de cuţit de Sambal Manis, o linguriţă de pastă roşie de curry, două linguriţe de ulei de sesam  şi cam 500 de grame de carne de curcan, tăiată fidea în prealabil.

Apoi mi-am luat cafeaua  şi m-am dedicat unor activităţi mai plăcute:  mi-am verificat e-mailurile, am dat o raită prin blogurile prietenelor, am ascultat  muzică....

După o vreme,  am tăiat, tot fidea, ceva legume, un praz, o ceapă verde, un ardei, nişte varză de China, un morcov. Am înfierbântat  o linguriţă de ulei de soia într-o tigaie şi am învârtit legumele tăiate mărunt până s-au înmuiat niţel, nu prea tare...Le-am stins cu două linguri de sos de soia, le-am scos, le-am pus deoparte la cald şi iar m-am Îndeletnicit cu altceva.

 Am vorbit la telefon, am răsfoit o revistă...

Când s-a apropiat ora prânzului, am fript la foc iute  carnea marinată, am fiert, conform instrucţiunilor, un pachet de paste chinezeşti (din acelea cu ouă), am amestecat totul, am ras deasupra un pic de ghimbir, şi gata, dragii mei musafiri de duminică erau în faţa uşii.

Käsespätzle sau găluşcuţe cu brânză

Gusulita:

Arjana, ştiţi doar, verişoara mea, şi Mioara, prietena mea bună, care vă răsfaţă uneori cu specialităţi suedeze, au multe lucruri în comun. Amândouă iubesc animalele, au acasă căţei şi pisici, amândouă grădinaresc cu mare plăcere, sunt nişte mămici grozave, şi le mai leagă pasiunea pentru Käsespätzle. Da, aţi auzit bine, amândouă se entuziasmează pentru această mâncare, un soi de găluşte cu brânză, foarte popular în sudul Germaniei, în Austria şi în Tirol.  De fiecare dată când mă vizitează una din ele..., mă străduiesc să-i fac pe plac şi pregătesc o porţie zdravană. Aşa a fost şi de data aceasta...

 Important este, la această reţetă, să avem o sită cu ochiuri foarte mari, prin care să trecem masa de aluat, sau să avem răbdarea să tăiem galuşcuţe minuscule cu cuţitul şi să respectăm, la aluat, proporţia dintre făină şi ouă. Atunci vom realiza un fel de mâncare foarte gustos. Vă invit să încercaţi !

Pentru 4 porţii:

5 ouă
400 g făină
50-100 ml apă
sare
50 g unt
300 g caşcaval gen Emmentaler


un vas încăpător pentru fiert
o presă de spätzle sau o sită cu ochiuri mari
o formă mai înaltă pentru cuptor

Amestecăm făina cu ouăle, sărăm  şi adăugăm, puţin câte puţin, apă, până obţinem un aluat destul de vârtos, care, însă, poate fi trecut prin sită cu ajutorul unei spatule de lemn. Între timp, punem 2-3 litri de apă la fiert. Trecem aluatul prin sită, deasupra oalei cu apă clocotită, şi fierbem galuşcuţele obţinute, pe rând, până se ridică la suprafaţă, le scoatem şi le aşezăm într-o formă înaltă, unsă cu unt, un strat de Spätzle, un strat de caşcaval ras, din când în când puţin unt, ultimul strat fiind caşcaval. Dăm la  cuptor pentru 20 de minute. Putem presăra frunză de pătrunjel tocată mărunt, sau ceapă prăjită crocant. Servim cu o salată de roşii sau cu o salată verde.

Spätzle fără caşcaval sunt o minunată garnitură la o tocaniţă de carne !

Supă de ţelină cu mere caramelizate

Gusulita:

Mamei mele îi plac supele cremă. Cred că şi această reţetă, propusă de Alfons Schubeck, care, de altfel, este asemănătoare celei  folosite de ea, i-ar fi pe plac. Nota interesantă, rafinată şi originală, este dată de combinaţia sărat-dulce şi de gustul acrişor al merelor caramelizate în unt cu zahăr.


Pentru 4 portii: 

600-800 g rădăcină de ţelină
200 g smântână lichidă
1 litru supă de legume sau apă
2 linguriţe de zahăr
1-2 linguri de unt
un măr
sare, piper, chili
2-3 nuci
praf de scorţişoară

Am curăţat ţelina şi am tăiat-o felii subţiri. Am pus-o la fiert într-un litru de apă, dar şi mai gustoasă e, dacă avem supă de legume, pregătită în prealabil. Când s-a înmuiat ţelina, am omogenizat  totul cu un blender vertical, am adăugat  o nucă de unt rece, sare, piper, un praf de chili şi smântâna lichidă. Am curăţat  mărul de sâmburi şi l-am tăiat în felii potrivite. Am caramelizat  cele două linguriţe de zahăr, am adăugat  feliile de măr şi apoi restul de unt. Mărul s-a înmuiat şi a dobândit o frumoasă culoare aurie. Am presărat  feliile de măr cu un pic de scorţişoară măcinată şi le-am adăugat la supa pe care am mai omogenizat-o încă o dată cu blenderul, ca să ajungă la o consistenţă spumoasă.
Am presărat în fiecare farfurie câteva bucăţi de nucă.

Omletă cu ciuperci pe un pat de rucola

Gusulita:

Cu varianta de omleta pe care v-o propun azi, care vă va încânta şi ochii, nu numai papilele gustative,  puteţi să vă surprindeţi în mod plăcut familia şi prietenii.


Pentru două porţii:

200 g ciuperci champignon
30 g unt
4 ouă
2 linguri de smântână lichidă
sare, piper
2 linguriţe de caşcaval ras
o mână bună de rucola
aceto balsamico

Curăţăm ciupercile cu o periuţă, fără să le cojim, le tăiem felii şi le călim uşor, în jumătate din cantitatea de unt. Le luăm de pe foc atunci când devin lucioase, înainte să lase apă. Sărăm şi piperăm.
Batem ouăle cu cele două linguri de smântână, sărăm şi piperăm, şi, din masa aceasta, coacem două omlete, pe rând, într-o tigaie antiadezivă, într-un pic de unt, 3- 4 minute, pe fiecare parte, până devin aurii. Le lăsăm să alunece în câte o farfurie, unde am pregătit un pat de rucola, stropit cu  aceto balsamico. Pe fiecare omletă aşezăm ciupercile, rulăm şi presărăm puţin caşcaval ras.
O minune, vă asigur !

Salată Histria

Gusulita:


Desi ne inconjoara o iarna cumplita...iata o minunata salata cu iz de vacanta la mare...

Am mâncat această salată cu foarte mulţi ani în urmă, la Mamaia, pe Terasa Histria.  A însoţit un muşchiuleţ de porc la grătar şi cartofii prăjiţi.
Nu ştiu dacă marea, soarele, muzica, într-un cuvânt – atmosfera de vacanţă – au făcut să mi se pară atât de savuroasă această combinaţie, cert este că, de atunci, o reproduc, din timp în timp, şi, de fiecare dată, retrăiesc ziua aceea plină de farmec de la marginea Mării Negre.

2-3 roşii coapte şi dulci
o ceapă
2-3 ardei sau gogoşari
25 g de telemea de oaie rasă
2-3 linguri de oţet
o lingură de ulei de floarea soarelui


Se curăţă şi se taie ceapa felii, roşiile şi ardeii de asemenea, se aşază totul într-o salatieră, se toarnă deasupra sosul din ulei şi otet, şi se adaugă telemeaua rasă.

Este o salată simplă, dar foarte potrivită alături de carne făcută la grătar.