A venit, in sfârșit, primăvara deși e incă destul de frig și eu privesc cu jind și încântare la imaginile care imi vin din Timișoara innecată în flori. Magnolii, pruni sălbatici, tufele galbene de ploaie aurie, o minune !Jinduiesc, ca în fecare primăvară, să mă duc acasă si doar punga subțire mă impiedică ...
Dar și aici, în patria mea de adoptie, sunt deja semne de înprimăvarare, ca de exemplu apariția în raftul de la Aldi a leurdei. Planta aceasta, mie puțin cunoscută, e foarte iubită de nemti. Dacă dai o cautare, cum zicem noi acum, așa, modern si salop, găsești zeci de rețete. Supe, sosuri, tarte, salate, ce vrei!
Ciudată planta asta care, ca aspect, seamănă la frunze cu lăcramioara si emite un pregnant miros de usturoi. Cred că stiți că până acum 25-30 de ani nu prea era bon ton să mănânci usturoi în Germania. Și niște chiftele mâncate de cu seară, dar al căror conținut în usturoi se făcea simțit a doua zi în răsuflare, îți aducea priviri reprobatoare și remarci usturătoare!
Lucrurile s-au schimbat de când națiunile care au venit aici să își gasească un rost, si-au adus bucătăria si gusturile, de când la tot pasul dai de o pizzerie, tratorie, de un local cu specific turcesc, libanez, sudanez sau te miri ce; acum e chiar modern, bon ton, chic să mănânci sâmbătă seara la un local italienesc. Povesteși, mirosind luni pregnant a usturoi
cum ai mâncat la Giovanni, italianul din cartier, ale cărui antipasti te fac să visezi la concediu în Toscana...Mai mult, guru gastronomic al bavarezilor, Alfons Schubeck, nu are aproape nici o rețetă fără combinatia trăsnită de usturoi cu ghimbir sau vanilie!
Deci usturoi până nu demult, nu, dar leurdă, da, tradiție veche, din popor! Paradoxuri...
Eh, dar ne-am cam îndepărtat de subiect, veți zice!
Oricum, pentru că, deci, am văzut leurdă la Aldi, si pentru că, pe facebook, Alfons Schubeck a postat prima rețetă cu iarba asta, am cumpărat și eu un snop, bio, se înțelege, fără să mă gândesc prea mult ce voi face cu el. Ar fi putut fi o supică, ce seamănă cu cea de-a noastră de măcriș (dar nu e așa bună)...
Dar fiindcă mă gândesc la voi, prietenii mei, si pentru că supa de leurdă o postasem deja(aveți aici rețeta ) ... am făcut o tartă !
Pentru aluat :
- 150 g de făină
- 75 g de unt
- 40 g de parmezan ras
Pentru umplutură:
- 250 g de brânză cremă de vaci tip Qark
- 150 g de smântână
- patru ouă
- sare
- piper nucșoară ( cu măsură ! )
- o ceapă potrivit de mare
- o bucată de 3-4 cm de praz ( partea albă)
- un snop de leurdă
- două roșii
- o lingură de unt sau două linguri de ulei de măsline (depinde cum stați cu colesterolul )
Voi cei ce aveți arsuri de la ceapă , nu strâmbați din nas! Luati colebil sau înlocuiți ceapa cu dovlecel sau ciuperci!
Frământați repejor un aluat din făină, unt și parmezan. E bine ca untul să fie rece. Tăiați-l bucătele și frecați-l între degete cu faina, până se face un amestec nisipos, adaugati parmezanul, dacă e nevoie un pic de apă rece, si legați un aluat care îl plasați apoi să se odihnească, în frigider.
Căliți într-o tigaie, în unt sau ulei, precum am vorbit, ceapa curătată și taiată peștișori și bucata de praz si ea taiată felii subțiri.
Amestecați într-un bol adânc ouăle cu smântâna si brânza, asezonați cu sare , piper si un pic de mucșoară.
Încălziți cuptorul la 180 de grade.
Spălati leurda, tăiați coditele, marunțiti dar nu prea tare, frunzele. Spălati si taiati roșiile in felii circulare ( pentru aspect).
Soateți aluatul din frigider, tapetați o formă de tartă (eu mi-am cumpărat două cu fundul detașabil de care sunt foarte mulțumită). Înțepați aluatul în câteva locuri cu o furculiță, introduceți în cuptor si precoaceți cam 10-12 minute. Scoateți tarta, presarati ceapa si prazul calite.
Turnati amestecul de ouă, smântână și brânză, adaugați leurda taiată marunt si feliile de roșii. Reduceti temperatura la 175 de grade si coaceți tarta 45 de minute până se rumenește frumos !
