Am gătit acest mușchiuleț pentru o seară cu prieteni vechi. Am gătit împreună şi, cum fiecare a avut câte o idee, a ieșit ceva foarte bun.
Iată:
Pentru 3-4 persoane:
Un mușchiuleț de 600 grame
250 g gălbiori
2-3 linguri smântână groasă
O jumătate pahar de vermut Martini
2-3 linguri unt
O lingură verdețuri tocate:
cimbru, cimbrișor, rozmarin
250 g păstăi de mazăre verde
O lingură unt de cacao liofilizat
Sare, piper
Noutatea acestei rețete constă în folosirea untului de cacao în forma aceasta, praf. Produsul se numește ...și a fost creat pentru a prăji cât mai natural carnea și legumele, căci untul de cacao se încălzeste până la temperaturi ridicate, fără să se degradeze, şi este neutru la gust, lăsând să iasă în evidență savoarea.
Am curățat păstăile de mazăre, le-am prăjit nițel în unt de cacao, le-am stins cu un pic de apă şi le-am dat un clocot, să se înmoaie. Am sărat și piperat.
Am spălat şi tocat frunzele de rozmarin, cimbru și cimbrișor și le-am amestecat cu două linguri de unt. Am pus amestecul la rece.
Am scos mușchiulețul din cuptor, l-am mai prăjit, foarte scurt, cât să capete o culoare aurie, întreg. L-am tăiat felii şi l-am servit cu garnitură de ciuperci, păstăi de mazăre și câte o linguriță de unt aromatizat.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu