duminică, 13 august 2017

Parmigiana di melanzane ( budincă de vinete napoletană)



Această rețetă este una din lucrurile cu care m-am întors dintr-un concediu relaxant în golful napolitan, în orășelul Vico Equense, la Castello Giusso. 
Am mâncar acolo în fiecare seară într-un restaurant cu semi- autoservire. Dimineața apărea meniul, scris cu cretă pe o tablă dreptunghiulară neagră, noi îl fotografiam și încercam să ghicim care e oferta, ce vom alege la cină . 
Acest fel de mâncare napolitan cu un nume poetic, ce sepoate traduce destul de prozaic, ca vinete à la Parma, a fost pentru mine o revelație. Abia am așteptat să pot să incerc rețeta și să o împart cu voi. 

Dar înainte să vorbim despre cantități și mod de preparare vreau să vă spun câteva cuvinte despre aceste acest fel vegetarian. Cu mici varianții răspândit în toată Italia dar de fapt foarte iubit în Calabria și Sicilia. Se pare ca parimgiana in siciliană înseamnă șipcile de lemn ca apărătoare de geamuri. 
E un fel gustos bazat pe trei ingrediente principale : vinete, mozzarela și suc de roșii. 

Pentru patru persoane avem nevoie de :


700-800 g de vinete 
250 g de flor di latte ( mozzarela) 
75 g parmezan 
Sare 
Piper 
Frunze de busuioc 
2—3 linguri de ulei de măsline 
Ulei pentru prăjit 
750 ml de suc de roșii sau doua conserve de roșii bucăți 
O ceapă mică 

Spălăm vinetele și le tăiem în lung în felii de 2-4 mm.


Le sărăm cu sare grobă și le lăsăm să lase zeamă , dacă se poate într-o sită încăpătoare.


Tăiem mozzarela în cubulețe : 


 Eu am pregătit singură sucul de roșii, cu pulpă cu tot. 


Curățăm o ceapă, o tăiem mărunt și o călim intr-un pic de ulei de măsline. Turnăm sucul de roșii și lăsăm totul să fiarbă cam 45 de minute. Adăugăm sare, piper si frunze de busuioc. 


Spălăm feliile de vinete, le uscăm cu un șervete, iar apoi le prăjim pe rând în tr-o tigaie cu ulei din plin. Le punem pe un șervețel absorbant ca să îndepărtăm uleiul în exces. 
Alegem un vas de iena sau de porțelan, punem un pic de sos, apoi vinete și mozzarela, presarăm parmezan și o luăm de la capăt. La suprafață e suc de roșii, mozzarela și parmezan. 


Se servesc la temperatura camerei, nu fierbinți ! 





miercuri, 9 august 2017

Mușchiuleț de porc în sos de muștar


Am realizat această rețetă spontan, am fost mulțumită de ea și deci o primiți și voi, dragii mei prieteni. Gg
Având în vedere că nu am folosit smântână și nici făină sau amidon pentru îngroșarea sosului cred că e și destul de săracă în calorii, sau mai bine zis mai săracă...
Pentru două persoane : 
1/2 mușchiuleț tăiat în felii de un cm.
Două roșii
Un ardei 
Două fire de ceapă 
O linguriță bună de muștar 
O linguriță de boia 
O lingură de făină 
150 -200 ml de lapte 
Sare 
Piper 
O linguriță de ulei 

Pentru garnitură 
Un pachet ( 300 g) de legume congelate cu dovleac și boabe de fasole , dar puteți folosi alte combinații, sau pur si simplu mazăre congelată 
O ceașcă de orez tip basmati 
Sare 
Piper 
O limgură de unt 

Am taiat carnea în felii de un cm. Le-am trecut prin făină și le-am fript pe ambele părți, fără să le colorez prea intens, într-o tigae antiadezivă în puțin ulei neutru. 
Am adăugat ceapa, roșiile felii și ardeii precum și o jumătate de pahar de apă și am lăsat să fiarbă innăbușit cam 20 de minute. Am adăugat apoi sare, piper, o linguriță cu vârf de muștar am mai lăsat să fiarbă puțin până s-a îngroșat sosul. Am mai pus o jumătate de linguriță de zahăr,  și apoi laptele, am amestecat și am mai lăsat pe foc vreo 10 minute. Am scos carnea, am mărunțit și omogenizat sosul cu un blender, l-am turnat peste carne. Dacă vă convine mai mult, puteți să il treceți printr-o sită . 
Pentru garnitură am decongelat legumele. Eu am folosit un amestec de dovleac galben și boabe de fasole neagră, dar se poate și cu morcovi si mazăre sau vinete și dovlecei. Am lăsat legumele să dea un clocot într-o lingură de unt. In acest timp am fiert orezul in de trei ori atâta apă, deci la o cană de orez, trei căni de apă, până a scăzut și s-a innmuiat, am amestecat orezul fiert cu legumele, am sarat și pipărat și l-am servit alături de carne ! 

joi, 13 iulie 2017

Dovlecei umpluti in sos de rosii


                                              
Sunt sigură că veți aprecia peste măsură acești dovlecei, făcuți la cuptor și serviți cu orez, într-un sos de roșii mediteraneean. 
Arată fantastic ! 
Prientena mea și a voastră, Carmen a creat și realizat rețeta . 
Pentru 8 porții avem nevoie de: 

- 1,5 kg zuchini ( șase bucăți ) 
-2 cutii de conservă de tomate iîn bucăți 
- pastă de tomate
-supa de legume concentrată , pudră 
- amidon

-3 rosii proaspete
-1 kg de carne tocată amestecată vită și porc .
-1ceapă mijlocie
-3 căței  de usturoi
-1 ou
-4 linguri de pesmet
-smantană dulce lichidă
-herbes de Provence
-sare, piper, zahar
-ulei de masline


 Iată cum a procedat Carmen : 
Am spălat dovleceii, i-am tăiat  transversal in 3 bucati ( lungimea potrivita pentru a-i pune “in picioare” in tava mea de lasagne).
Am scos miezul cu  acel instrument pt. scoaterea cotorului de măr . 
Am păstrat  miezul, pe care l-am pus in tava printre bucatile de dovlecel umplut.
Am preparat sosul de rosii din ceapa călită  in ulei de masline,  (jumatate am pus de-oparte  pentru umplutura de carne).
Apoi am adăugat  roșiile din conservă, ceva apă, pudra concentrat de legume, herbes de Provence, ceva pastă de tomate, după gust, puțin  zahar, um cățel  de usturoi tocat, sare, piper,
Am amestecat amidonul cu apă rece, l-am adăugat  la sos și am dat un clocot.
Am mai adăugat un pic de ulei de măsline și de smântână dulce. 

Umplutura pentru dovlecei: 
Am amestecat carnea tocată  cu oul , cu pesmetul, cu sare , piper, herbes de Provence, ceapă , usturoiul și două - trei linguri de smantană.
Am umplut dovleceii, am mai avut și doi  2 ardei, iar din restul de carne, am facut chiftelute.
Am impartit dovleceii în două tavi , am acoperit cu sosul preparat anterior, și am presărat  cuburi de rosii proaspete deasupra. 

                                         
 
Am lasat în cuptor cam  70 de minute la 160°C :
Am servit cu orez fiert. 

 Această mâncare, sățioasă dar nu prea grasă, a avut un mare succes la familia mea. Vă invit deci să o încercati și voi ! Succes ! 

marți, 11 iulie 2017

Sărățele cu brânză rotunde

                                          
E mai ușor să vă spun despre ce este vorba, dragii mei, decât să găsesc un titlu.
Așteptam vizita unui prieten, nu prea am avut chef să mă întind la gătit, am luat niște chestii gata preparate din raftul cu snackuri, dar simțeam nevoia de o contribuție personală. 
Iată ce am făcut : 
Am întins 3 pătrate de aluat frantuzesc cumpărat congelat. 
Am amestecat 200 de grame de brânză telemea cu 100 g de măsline verzi tăiate mărunt, am pus un pic de piper, sare nu era necesar, pătrunjel tocat , o linguriță, oregano uscat , peperoni din conservă vreo doi, o lingură de ulei de măsline, și această pastă am întins-o pe pătratele de aluat . Am rulat, am tăiat inele de 1 cm lățime, le-am pus pe hârtia de copt și le-am copt in cuptorul preîncălzit la 200 de grade până s-am rumenit. 
Aperitiv rapid și perfect pentru bere ! 

luni, 10 iulie 2017

Prăjitură cu vișine

   
                                             

E timpul lor, al vișinelor ! 
O minune este ștrudelul cu vișine , dar și această prajitură simplă și rapidă este foarte bună ! 

Pentru 15 bucăți : 
140 g de zahăr 
140 g de unt 
Două ouă intregi 
Două gălbenușe 
150 g de faină
Zeama de la o lămâie 
O linguriță de coajă de lămâie
O linguriță de praf de copt 
500 g de vișine 

Spălăm și desâmburăm vișinele . Le lăsăm să se scurgă într-o sită . Între timp frecăm untul cu zahăr până capătă o consistență spumoasă, adăugăm unul câte unul ouăle, amestecăm și dăm prin sită făina și praful de copt, amestecăm totul, inclusiv zeama șI coaja de lămâie, intindem compiziți într-o tavă unsă și tapetată cu făină. Plasam la distanțe egale visinele și coacem la 170 degrade 45 de minute.

                                             

Presărăm cu zahăr pudră prăjitura încă caldă.

miercuri, 5 iulie 2017

Despre gemuri, marmelade și dulcețuri

                                                
Să te apuci în secolul 21 să faci gem este de fapt un act de curaj . Vei fi privit cu mare condescendență de cei din jur. N-are ce face, are prea mult timp, vor zice unii, e total demodat,  vor zice alții, iar multe voci vor spune : e complect neeconomic. Nimic mai adevărat, luat așa , la rece...Dar capul sus ,vom demola toate aceste contraargumente pas cu pas ! 
Odată cu intrarea pe piață a zahărului gelifiant cel puțin unul din argumente, cel al pierderii de timp,  se dizolvă ca zahărul in apă.
Nimic mai ușor, dragii mei , decât să faci un gem cu acest zahăr gelifiant. Fierbi 5 minute, gata ! 
Da, se poate să nu fie economic, atâta timp cât cumpărăm fructele . Dar unde rămâne factorul plăcere ? Și unde mai pui ca știi exact ce ai băgat în borcanele acelea...vă spun asta de multe ori. Când faci un produs acasă stii exact ce ai băgat în el. Nu E-uri, nu conservanți, nu coloranti, nu întăritori de gust. 
Între timp , stiu, astfel de anunțuri sunt și pe produsele bio ambitioase..dar...unde rămâne plăcerea ? 
Plăcerea de a face ceva cu propriile mâini ? Plăcerea de a dărui un produs casnic,domestic, cum vreți ! 
Nu trebuie să se transforme în industrie ! Nici nu mai avem capacități de depozitare căci, în afară de casele vechi, casele și locuințele moderne nu mai au șpais, cum spun bănățienii, derivatizând de la Speisekammer, cămară , deci. 
Care e diferența dintre gem și marmeladă nu stiu dar am citit că , se pare industrial , în uniunea europeeană termenul de marmeladă se poate folosi doar la produsul,realizat din citrice. Marmeladă de portocale, deci si gem de caise . O fi...
Câte un borcănel de gem, sau două,  din fiecare fruct de sezon...un cadou drăguț, zic eu, cu o etichetă chic...
V-am convins !? Pe voi tinerele mele cititoare ? 
Sper din tot sufletul. Și acum, la treabă ! Dar înainte, câteva considerente generale. 
Ce avem nevoie ? 
O tingire ( ce cuvânt interesant ) L-am folosit doar pentru că sună bine :-) . Avem deci nevoie de un vas, inoxidabil sau smalțuit in care să fierbem gemul nostru. 
Fructe ( care or fi ...începem cu căpșunele, trecem prin cireșe, vișine, ajungem la caise și piersici..ca mai spre toamnă să dăm de prune, mere, pere și gutui ! 
Zahăr, de preferință gelifiant. 
Nu vă speriați de acest zahăr care face ca apa , respectiv sucul de fructe, să fie prinsă într-o structură semisolidă . Acest zahăr conține pectine. Pectinele șunt un produs perfect natural, se găsesc în toate fructele, in unele mai mult, ca de exemplu mere, gutui, în altele mai puțin, ca de exemplu lubeniță sau căpșune. 
Deci zahărul gelifiant 1:1 nu conține decât pectină, obtinută industrial din deșeuri de coji de fructe citrice, sau coji de mere , de la fabricile de suc natural. Un produs natural, deci . 
Acest zahăr e de folosit când avem cantitate egală de zahăr și fructe,  un gem dulce, sau o dulceață . Diferența între gem si dulceață, este, pe lângă cantitatea de zahăr, și că fructele la dulceață vor rămâne întregi. Culoarea cât mai naturală, timpul de fierbere scurt. Dulceața e un produs de lux. Care nici nu mai are trecere prea mare..
.Unde  sunt timpurile în care, in cămări răcoroase și întunecoase , doamne si domnițe,  serveau o cafea fierbinte și tare cu o linguriță de dulceață că doar așa era moda și la Stambul...Au trecut vremurile in care ne uitam la ce face semiluna...interesant de citit, de altfel , despre vremuri fanariote...fac acum o paranteză .
Deci, da, putem pune o cantitate egală de zahăr și fructe. Oh și ah ! Nimic mai rău decât zahărul alb, veti spune ! Bine, atunci putem folosi zahăr gelifiant 2:1 ,  vom amesteca,  1 kg , să zicem, de fructe cu 1/2 kg de zahăr. Sau zahărul 3:1 , trei părți fructe, o parte zahăr . 
Doar că zahărul nu are doar rolul de a conferi gustul dulce, cel care ne leagă și ne face să mai vrem...are și rolul de a conserva, de a nu permite mucegaiului să se inmulțeasca în prezența sucurilor de fructe, si a fructelor usor perisabile. 
Iar dacă vom folosi mai putin zahăr suntem obligati să adaugăm ceva care sa conserve. Acid salicilic, de cele mai multe ori. 
Zahărul gelifiant 3:1 , sau și cel 2:1 , conține pe lângă pectina naturală și un pic de chimie sintetică , acid citric si salicilic. 
Vă spun aceste lucruri ca să stim cum stăm. 
Eu prefer să nu trebuiască să adaug prea mult acid salicilic, folosesc de obicei zahăr 2:1 . 
Mai avem nevoie de o lămâie 
De borcane spălate și sterilizate , de asemenea și capacele. 
Spălați borcanele cu apă și detergent, clătiți bine , puteți și în mașina de spălat vase. Îndepărtați etichetele vechi, va rog, dacă nu ați cumpărat borcane noi. Și acelea, însă trebuie spălate și sterilizate. 
Incălziți cuptorul la 120-125 de grade si lăsați borcanele acolo să se usuce . Faceti asta de fiecare dată inainte de a turna gemul în borcane. Curățenia și sterilizarea vă vor garanta succesul. 
Anul acesta am luat niște borcănele de 250 g , pentru că m-am gândit că e o cantitate bună de a fi consumată in timp util fără să avem în frigider cu lunile un gem început care până la urmă , datorită umezelii, tot va mucegăi ! 
Borcane mici, capace în carouri, etichete pe care puteți scrie ce doriți, totul se poate comnda, ok, luna aia un rimel in minus :-) , și produsul final : A DO RA BIL ! 
Oare doar pentru mine ? 
Vă puteți hotări pentru un gem omogem, cu fructe tăiate marunt, fărâmițate, chiar. Sau pentru un gelee, în cazul în care veți trece prin sita zeama și pulpa, fără sâmburi, mai ales la coacăze, mure, zmeură . 
Puteți da frâu liber fanteziei combinând fructe și arome, adăugând frunze de mentă, felii de lămâie, vanilie și altele...
Iar procesul de pregătire în sine, indiferent de fruct , are următoarele etape : 
Spălăm, desâmburăm fructele, le tăiem mai mărunt sau nu, si le cântărim. Important să le cântărim în această stare ! 
                                                         


Adaugam zahărul. Precum am mai spus. O parte zahăr, două părți fructe , în cazul zahârului gelifiant 2:1 . Lăsăm să stea vreo jumătate de oră, să se dizolve parțial zahărul, fructele să lase un pic de zeamă . Punem pe foc și ne uitam la ceas din momentul în care compoziția fierbe bine. De atunci 5 minute. Indepărtăm cu o lingură spuma excesivă . 
Pregătim borcanele pe o tavă , să nu ne umplem masa de picături lipicioase. Turnăm gemul fierbinte cu grijă, și în cazul în care am atins marginea borcanului stergem cu o cârpă udă . Închidem etanș , și e bine ca pentru 10 minute să răsturnăm borcanele . 
Lipim etichetele, prescrise, dacă avem. 
Și ne lăudăm la colege a doua zi ! 
Vă doresc succes ! 


sâmbătă, 1 iulie 2017

Pecs ( 2 )


Vă spuneam, dragi prieteni, că am făcut la începutul lui iunie o scurtă excursie la Pecs, în Ungaria, în apropierea graniței cu Coratia. 
Am găsit, după mulți ani, un oraș de-adreptul încântator. Fusesem prin '77 , deci, putem spune,în secolul trecut, și nu imi mai aminteam mare lucru în afară de moscheea din centru și de o cameră inghesuită într-un bloc, intr-o seară , cu mult alcool și  fum de tigară. 
Numele orașului, Pecs, am citit, vine probabil de la prescurtarea în slavă a denumirii vechi, Quinque Ecclesiae . 
Centru episcopal foarte devreme în evul mediu, cu prima universitate de pe teritoriul Ungariei, si printre primele în Europa, la 1367  , sub turci peste 150 de ani,  până când a devenit oraș liber împărătesc, în timpul lui Maria Therezia, Pecs s-a dezvoltat într-un centru înfloritor al industriei ușoare în secolul al IXX-lea. 
Ca rezultat, o burghezie înstărită,  o populație germană preponderentă, mari familii evreiești,  care toți au contribuit la construirea și dezvoltarea  orașului.  Un centru îngrijit, clădiri remarcabile și azi bine întreținute, străzi umbroase , multă verdeață, dealuri verzi cu viță de vie.




 În jur sate, unele cu șvabi aduși tot de Maria Terezia. În piața de duminică întâlnești și azi svăboaice in fuste multe negre , care vând produse ale gospodăriilor lor, cum era acum 40-50 de ani și în Piața din Iosefin în Timisoara. 

Se spune că locuitorii se consideră autohtoni doar în măsura în care au un petec de vie în 
imprejurimi. Vița de vie, simbol al orașilui  se găsește ca decor și pe poarta catedralei 
catolice. 

 Am spus deja de vestigii otomane, foarte bine pästrate. Se pare că s-au simtit bine turcii aici, după victoria de la Mohacs, de au construit bai, moschei, minarete.
 Moscheea pașei  Gazi Kazsim , emblematică, are un aer anume, oriental desigur, enigmatic, o demnitate peste secole.  Și azi așezământ de cult, creștin,  in vârful căruia a rămas semiluna, alături de cruce, somboluri  incontestabile că Dumnezeu e unul și acela e mare ! Si interiorul e oriental, ferestrele si decorul . 




Peste hotarele Ungariei, cunoscut în Imperiu și în Europa a fost orasul pentru porțelanul de Zsolnai, 
cu smalțul caracteristic verde sidefiu, pentru pianele firmei Angster, pentru șampania Littke. 
Am spus totul ?
Nici pe departe. Este de amintit și prima fabrică de bere din Ungaria, cea a familei Hirschfeld, strămoșii dinspre tată ai prietenei mele Zsoka. De altfel succesul berii  și a celor, în final,  două fabrici de bere, se datorează  și faptului că via  a fost lovită la sfârșitul secolului IXX de filoxera care a distrus-o în mare parte. 


În timpul comunismului si Pecs a căzut victimă  ideii că industria grea este baza construcției socialismului. Orașul a fost degradat la statut de oraș industrial minier, cu două mine de carbune și de uraniu, cartiere  noi de blocuri pentru muncitori, migrare de populație de la țară la oraș etc. Așa l-am cunoscut eu. 
Toate astea au dispărut, ca de peste tot,  ca și construciile de cărți de joc. Nu fără sacrificii sociale, mă gândesc. Dar după  2000, Pecs a avut parte de gospodari harnici si deștepți care au ridicat orașul din somnul lui, l-au transformat într-un centru cultural și de invățamânt superior. Vechea Universitate are acum cel mai mare număr de studenti din Ungaria. Orașul a fost in 2010 alături de Istambul și Essen capitală culturală europeeană. Si pentru că "money makes the world go round, " cu bani europeeni s-au făcut câteva investiții culturale majore. . S-au renovat și scos la suprafață vestigiile romane ale vechiului oraș Sopianae, a fost declarat monument Unesco un cimitir creștin din secolul al IV -lea după Christos, s-a pus la punct strada muzeelor, incluzând muzeul Vaserelly, care a murit cunoscut și bogat , 


și  muzeul Csontvary , pictor nu mai putin interesant, dar care a murit nebun și sărac. 


S-a construit un centru  de conferințe si concerte, un centru de informare și documentare interregional, și a fost creeat  Zsolnai cultural Center , pe teritoriul vechii fabrici de porțelan, care, de altfel,  mai produce și azi lucruri utile și plăcute ochiului.

Acest Zsolnai Cultural Center, cei din Pecs spun " cartierul Zsolnai" , care include si colectiile fabricii, si partial incinte care au fost declarate muzeu, restaurante, parc, cafenea, loc de joacă pentru copii, alei , merită o poveste în sine.
Fabrica Zsolnai este un exemplu de ce face talentul , genialitatea chiar, și hărnicia dacă lucrează impreună. Mulți repezentanti de seamă a avut familia Zsolnai , printre care se remarcă Vilmos si Mihaly , artișiti și întreprinzatori. Totul se poate vedea, intr-un cadru foarte plăcut,  în acest complex, care însă din păcate are niste ore de functionare foarte limitate. Ne-am putut plimba, am putut admira clădirile, dragonii de faianță , decorațiile strălucitoare și colorate, am intrat pentru o ochiadă  în restaurantul foarte select cu speranța și promisiunea că îl vom onora odată și am constatat că la Zsolnai până și coșul fabricii este un obiect de artă.






 Nu am putut vizita colecțiile, dinpăcate, datorită orarului prohibit. 
Curentul secesionist în arte și arhitectură, în Austria și Ungaria, precum si în Transilvania este de neconceput fară obiectele decorative, țiglele si faianța  acestei vestite fabrici . Chiar si Palatul Culturii din Târgu Mureș, cladiri în stil secesionist din Turda, Timișoara, Arad si Oradea sunt decorate  cu țigle de Zsolnai, produse între 1890 si până,  cel puțin primul război mondial. 
In centru orasului este o fântână binecunoscută, quintesența artei în epoca de glorie Zsolnai . 


Iată deci, câteva impresii. Sper că am reusit sa vă trezesc interesul,  și  deci : Invitation  au voyage ! 


marți, 27 iunie 2017

Legume la gratar

Căldură mare, dom' le! 
                                        

Grătarul,  în toate formele sale, e la mare preț. Când vin seara de la servici, mă inconjură din toate grădinile, pe strada mea,  miresme de cărnuri puse pe gratarul fierbinte. Ne-am obișnuit să îi spunem  barbecue, e mai chique!

Instalații  din ce în ce mai complicate, ba cu cărbuni, ba cu gaz, ba electric, cum poate fiecare! Și precum stiți, o sculă din asta, super profi, a ajuns să coste cât o jumătate de mașină. E singurul accesoriu gastronomic  pe care un barbat e dispus să cheltuie bani! Pentru că da, oricum o întoarcem, e treabă de bartat serios, grătarul! Ne punem șorțul, ăia mai șmecheri au un șorț și el de marcă, aia mai fraieri au primit cadou de la soacră un șorț cu fotografia unui tors gol și plin mușichi!

Da, treabă de bărbat! Mai ales dacă o armată de femei din familie, neveste, mame, bunici și mătusi asistă discret, în umbră. Marinează carnea, pregătesc țepușele, fac salatele, taie pâinea, pun masa și alte amănunte neesențiale. Iar dacă la sfârșit, aceste doamne, după ce jarul s-a ogoit, micii sunt digerați si berea baută, vin cu pretenția de-adreptul absurdă "pune-mi și mie, te rog , vreo două vinete pe grătar.."  li se raspunde: "da mai fă și tu ceva, dragă ! " 
Nu vă suparați pe mine, dragii mei prieteni, cititori , tineri sau mai putin tineri domni. Mi-am permis să fac o glumă, inchipuindu-mi cele de mai sus! De fapt ceea ce am povestit ține de secolul trecut! 

Azi e cu totul și cu totul altfel! Nimic de spus impotriva acestei,  ancestrale de altfel , forme de socializare. Foarte sănătos pentru minte și inimă! Să ne adunăm, să ne întâlnim, să comunicăm uitând intenționat anexele electronice în casă. Copii se joacă, se udă din cap până în picioare în bazine gonflabile, se joacă cu mingea,  iar noi mâncăm, bem și vorbim unii cu alții,  cât de necesară relaxare  intr-o lume in care time is more and more money de luni pâna vineri seara! 

Ce ne facem însă dacă nu avem un bărbat, sau, și mai rău, nu avem o grădină cât de mică, sau o curte? Păi ne descurcăm, nu ? Comerțul oferă produse și pentru noi, aștia mai prăpădiți. Tigăi de pus pe plită, grill electric de balcon, sau chiar o jucărie care luminează, cânta și ne amuză in timp ce prăjeste carnea, grillul de contact de la Tefal! 

În fine, oricare ar fi modalitatea, produsul de prelucrat, în capul multora, este carnea.  
Dar s-a gândit cineva să mai arunce și o legumă pe grătar? Sau felii de fructe, ca desert ? 
Vă asigur că merge de minune, dovadă rețeta de mai jos. Deci, gata cu micul, gata cu fleica, gata cu cârnatul ! De bon ton, cu tentă de vegan, face bine și la siluetă, este o combinație de legune,  dovlecei sau zucchini, vinete, ardei mai mult sau mai puțin grași, ceapă albă sau fenicol, ciuperci ( și ce mai aveți prin casă). Asta puteți pregăti și voi, tinerele mele prietene, fără să vă umpleți bucătăria voastră drăguța de fum, când invitați fetele la o bârfă și un pahar de Campari - Orange ! 

Ia să vedem: 

Doi dovlecei sau zucchini 
O vânătă 
10 ciuperci 
O ceapă albă mare 
Doi ardei mai grași, unul roșu, unul galben 
6-8 roșii chery 
Doi căței de usturoi 
Sare 
Piper 
Grăsime de cocos, o nucă sau o linguriță de ulei neutru pentru uns grătarul 
Cinbru proaspăt sau uscat 
3 linguri de ulei de dovleac sau de masline 
După dorință, si la alegere,  aceto balsamico, sos de soja si ghimbir 

Spălăm și taiem felii nu prea subțiri, legumele. Roșiile, dacă sunt mici, le lăsăm intregi . Punem totul într-un bol, sărăm și piperăm. Putem adăuga câțiva stropi de sos de soia și un pic de ghimbir ras, dacă dorim o notă asiatică. In acest caz folosim apoi ulei neutru, de floarea soarelui. 

Incălzim grătarul, de care-o fi el. Îl ungem cu un pic de grăsime de cocos sau de ulei neutru Plasăm legumele si le lasăm pâna prind culoare, pe ambele părți. 
Le clădim intr-o tavă groasă de porțelan. Tocăm usturoiul, nu prea mult, mai ales in cazul uleiului de dovleac ( e păcat să îl acoperim aroma caracteristică, minunată și unică ) . 
Amestecăm uleiul si usturoiul tocat fin si cu această combinatie stropim legumele. 
Dacă folosim ulei de măsline , deci ne hotărâm pentru o notă mediteraneeană, putem adauga și câteva picături de aceto balsamico de calitate. 

Varianta mea a fost cu ulei de dovleac ( I love it ! ) 

Ei, acum puteti aduce și fleicile! 

Have a nice barbecue day 😊!  

luni, 26 iunie 2017

Risotto cu sparanghel verde și about risotto


                                          





Pe lângă paste, un fel clasic al bucătăriei italiene, risotto, cucerește încet Europa. Asta de când, până și la noi, orezul vărsat care înainte de a fi fiert trebuia eliberat de semințe de burieni și pietricele, ingrediente ce sugerau că ar fi fost măturat și adunat din cala vaporului...a fost înlocuit de multe feluri de orez ce se găsesc în comerț. Orez cu bobul rotund sau lung, orez  din Thailanda sau din Himalaya, cu gust de iasomie sau prefiert de la Uncle Ben...Oricum, dacă vreți să vă iasă risotto așa ca în Italia, folosiți orez italian de tipul Arborio, Vialone  sau Maratelli. Luați cu voi două cutii de orez când vă intoarceți din concediu. Sau cereti cumnatei să vă aducă, merită! 

Papilele voastre gustative vor fi plăcut surprinse de combinatia de bază: unt, ceapa mai dulce, orez si parmezan. Orezul se fierbe în zeamă de carne sau de zarzavat, de sparanghel uneori, se poate sau nu adăuga un pic de vin alb... si in funcție de diferitele ingrediente vorbinm de risotto bianco, cel clasic, sau risotto milanese cu șofran, risotto asparaghi cu sparanghel, risotto funghi cu ciuperci sau risotto nero cu cerneală de sepie. 
Acest fel, servit ca primi piati, tipic Italiei de nord, s-a incetațenit dupa ce italienii au început, cam de pe vremea Renașterii, să cultive orezul în câmpia Padului.
Noi, ceilalți, care nu mâncăm după tipicul italienesc, vom putea servi risotto la o cină ușoară sau însotind un preparat de carne. Eu prefer prima variantă, pentru a mă putea pe deplin concentra pe rafinata combinație de arome...
E la latitudinea voastră dacă adăugati sau nu un pahar de vin. Eu o fac, și nu regret ! 

Rețeta de azi este risotto asparaghi, în varianta cu sparanghel verde, pe care îl găsiți tot anul. Precum stiți, sezonul sparanghelului autohton s-a incheiat in 21 iunie, după care nu se mai culege și nu se mai comercializează, pentru a lăsa plantelor și câmpurilor timpul necesar refacerii. Doar cel verde îl găsim, cel care a văzut soarele si, chiar dacă nu e așa nobil ca varianta alb imaculată, e gustos și aromat. E și mai usor de preparat. Fiind fraged nu avem decât să ii tăiem un pic din partea terminală a tijei.
Pentru patru porții avem nevoie de: 

Unul-două snopuri de sparanghel verde, 500 g 
75 g de unt 
Doua eșalote sau o ceapă mai mica si mai dulce 
Sare 
500 g de orez de risotto  
1,5 l de zeamă de zarzvat, folosind,  in cazul nostru, și apa în care a fiert sparanghelul 
50 g de oarmezan ras 
O lingură de pătrunjel verde tocat 
Piper proaspăt măcinat
Un cațel de usturoi 
1/2 de pahar de vin alb 

Curățăm sparanghelul de capetele lemnoase si îl fierbem timp de 6 minute până se innmoaie fără să fie fleașcă, in 1,5 -2 l de apă cu sare. Il strecurăm, il punem deoparte și păstram lichidul.
Călim într-un vas încăpător o ceapă taiată mărunt cu un cățel de usturoi în jumătate din cantitatea de unt, până ceapa devine sticloasă fără să se ardă. Adăugăm orezul, mestecăm și stingem cu jumătate de pahar de vin. Adăugăm apoi, pe rând, cu polonicul, lichidul în care a fiert sparanghelul, așteptând de fiecare dată ca orezul să preia zeama de zarzavat. Repetăm până când orezul e fiert, cremos dar totusi ferm în interior.  Dacă nu mai avem lichid de la sparanghel, adaugăm zeamă de zarzavat. In aproximativ 20-25 de minute orezul e gata. Adaugăm apoi sparanghelul tăiat  bucăți, restul de unt, parmezanul, amestecăm contunuu să obținem o consistență cremoasă, si completăm cu pătrunjel vede, sare, dacă trebuie, si piper măcinat! Îl lăsăm sa se odihnească cu capacul pus cam 3-4 minute. Îl servim proaspăt făcut si fierbinte. 

O rețetă de zile mari, dragii mei ! 




duminică, 25 iunie 2017

Tapenade ( pastă de măsline și capere )



                                                 
Fenicienii care au debarcat în sudul Franței în secolul 6 inainte de Christos au adus cu ei niște bobițe verzi, cărora le spuneau  "tapenei" și care nu sunt altceva decât caperele, originare de pe muntele Ida din Insula Creta. Acestea se foloseau ca adaos la mâncare, marinate sau nu , în sosuri , sau chiar sub forma unei paste "tapeno" cu usturoi, ulei de măsline și ierburi aromate. Numele a rămas in provensală, minunatul dialect din Provence, din păcate pe cale de dispariție, și in care se regăsesc influențe ale acelora care au trecut pe aici, fie că au rămas fie că nu.
În anul 1880, un chef creativ al restaurantului "La Maison dorée " din Marsilia, monsieur Meynier, elaborează o pastă aperitiv servită pe pâinici albe, în care combină caperele cu măslinele si pentru rafinament adaugă și niste fileuri de sardele, anchovis, dar nu uită nici de usturoi nici de ierburi și nici de ulei de măsline. Gata pasta care va cuceri Provence, tapenade ! 
Ea se găsește azi peste tot, în orice magazin "fine cost"  mai bine garnisit din Europa, dar cu precădere în Franța de sud.