Gratar cu legume sau mâncați colorat

               ,

"Colour your plate " este o idee fenomenala, un curent, ca sa nu zic trend, care apelând la gustul artistic sau la simpatia față de culori dorește să educe lumea, dar mai ales copiii, să mănânce sănătos, cu multe legume si cu fructe. Care este apelul ? 

Colorați farfuria în culorile curcubeului! Puneti laolaltă diferite legume sau fructe, în diferite culori. Verde, roșu, galben ...violet. 

Fiecare culoare ascunde alți nutrienți, alte vitamine, minerale, enzime, alți componenti cu acțiune antioxidantă. Știți desigur, radicalii liberi răspunzători pentru schimbări celulare ciudate, mutații, cancer...radicalii liberi pot fi contracarați cu substanțe cu activitate antioxidantă, din natură. Să încetăm să ne hranim unilateral, să evităm produsele semipreparate, să evităm excesul de zahăr și de grăsimi. Despre asta se tot vorbește de o bucată de vreme. Și nu fără succes. Campania " color your plate " e in mare ascensiune. Cu atât mai mult cu cât în s-au făcut cercetări serioase in domeniul nutriției și al alimentelor.

S-a dovedit astfel că legumele de culoare ROȘIE ca roșiile, căpșunele, lubenița, ridichile, gogoșarii roșii, măceșele conțin licopen. Pănă nu demult considerat toxic, licopenul este foarte folositor în afecțiunile cardio-vasculare și in procesele de înnoire celulară. Se știe chiar, că prin fierbere actiunea licopenului este potențată. Dați înainte, deci, cu supa de roșii ! 

Culoarea ALBASTRĂ SI CEA VIOLETĂ, prezentă în afine, mure, struguri negri, sfeclă, varză roșie, vinete, o au fructele și legumele bogate în antociani. Antocianul are acțiune antiinflamatoare și protejează vasele de sânge. 

Legumele și fructele GALBENE ȘI PORTOCALII, morcovi, papaya, dovleac, cartofi, ardei galbeni, citrice, banane, conțin carotinoide, celebrii antioxidanți, protectori celulari, întăritori ai imunitătii,  luptători impotriva cancerului.                                          

                                             

Tot ca antioxidanți actionează și flavonoidele, care se găsesc în fructele și legumele de culoare ROSIE până la VOILET. În prune, mere, varză roșie și struguri. Dar marea surpriză este clorofila, pigmentul tuturor plantelor verzi. Câte legume verzi! De la salată la varză, spanac și mazăre și fasole verde, avocado și zuchini,  mere și pere ! Simbolul vitaminelor in alimentație e culoarea VERDE! Clorofila e bună la vedere și susține inmulțirea si renașterea celulară ! 

Ba chiar și culoareq ALBĂ a verzei albe și a usturoiului, a conopidei si a sparanghelului să ne inspire ! Toate aceste legume au efect antiinflamator, antibiotic natural, diuretic si scad tensiunea arterială! 

                                            

   

Pun pariu că v-am spus o grămadă de lucruri noi și interesante. Și nu am vorbit deloc de aportul de vitamine, enzime și minerale al legumelor și fructelor! 

Recomandarea nutriționiștilor este de două ori fructe și de trei ori legume pe zi ! Sunteți cuminți ? Faceți așa ? Încercați în joacă! Colorați-vă farfuriile ! Arătați asta și copiilor vostri! Colour your plate! 

In acest spirit, azi o rețetă a Mioarei: 

Grătar cu legume colorate.

Pentru două persoane : 

Despre grătar, azi, nu prea multe . Cotlet de porc, două felii,  la temperatura camerei, ușor zvântată, pac, la grătar.

Legumele folosite au fost:
Fasole verde și mazăre păstăi câte 150-200 de grame 

Doi cartofi  dulci 

Doi ardei  rosii 

Ulei de măsline, 2-3 linguri pentru legume 

Am aromat grătarul cu un mujdei sănătos :-) 

Pentru asta am folosit : 

3-4 căței de usturoi

2-3linguri de ulei  de dovleac 

O lingură de aceto balsamico din acela mai grozav și mai scump...

Am curățat legumele. 

Ardeii se curăța de seminte și se taie în 4-6 părti. Cartofii dulci se curăța de coajă si se taie felii lunguiețe. Ardeii și cartofii se pun pe foaie de copt intr-o tavă la cuptor, se sărează și se stropesc cu ulei de măsline. Se coc la 210 grade. Înainte de a fi serviți, ardeii se curăță de coajă. Merge repede.

Fasolea și mazărea păstăi o curătăm de capete, o tăiem in bucați nu prea mărunte și o fierbem al dente în bulion de legume. Un litru jumătate de apa plus un cub  de concentrat "bio". 

Pentru mujdei frecăm usturoiul pisat cu uleiul de dovleac si cu un pic de aceto balsamico. Picurăm peste legumele verzi și peste carne! 

Voilà! O farfurie colorată si sănătoasă ! 

Supa de varză, șapte zile de dietă hipocalorică

Foarte modernă acuma zece ani, destul de cunoscută și practicată, cura de slăbire cu supă de varză e simplu de ținut.  Dieta aceasta a fost inventată de dieteticeana americană Margaret Danbrot in 1997 și s-a răspândit ca focul . Sloganul e " puteți mânca cât vreți , și slăbiți !  Clar că toată lumea a sărit pe ea. Gagul e: puteți mânca oricâtă supă de varză !

Dieta promite  o reducere de greutate de cinci -șapte kilograme intr-o săptamână. Depinde de la caz la caz. E cine pierde efectiv cinci șase kilograme, e cine doar două . 

Principiul e să ne săturăm cu supă, care nu are mai mult de 25 kcal / 100 g, multe zarzavaturi, minerale și vitamine. Varza este pe deasupra diuretică , deci în kilogramele pierdute este și multă apă. 

O putem incadra în categoria dietelor rapide, asa zisele " crashdiät" sau dietă turbo, , care poate fi folositoare înainte de concediu, sau daca trebuie sa incăpem intr-o rochie pentru o anumită ocazie ( nu zic nuntă - atunci toate fetele sunt suple și frumoase) . 

Dacă revenim la stilul de mâncat de dinnainte riscam să punem  la loc rapid, poate chiar și in plus, lucru pe care experții îl numesc efectul jo-jo . 

Deci totdeauna după o dietă din aceasta,  turbo,  trebuie să urmeze o restructurare a felului de a mânca. 

Vom mai vorbi despre asta. 

Rețeta : 

• O varză 
• O ceapă sau două trei cepe verzi 
• Doi căței de usturoi
• Trei roșii sau o conservă de roșii în bulion 
• O tulpină de țelină 
• O buncată de praz 
• Doi ardei  
• Un cub de concentrat de legume 
• Pătrunjel verde tocat 
• O lingurița de chimion 
• Cimbru daca avem 

Ce nu punem în supă : rădăcinoase si cartofi 

Cum o folosim : 

In fiecare zi supă, supă supă, cât dorim. Cafea și ceai. Fară zahăr . Mie, de exemplu imi vine greu să beau cafeaua fără lapte. Nu lapte condensat, nici frișcă , ci lapte cu 1,5 % grăsime . Daca si pentru voi e la fel , folosiți un pic de lapte. 50 ml de lapte pe zi n-o să ne strice succesul. 

In prima zi pe lângă supă, fructe cu exceptia bananelor, strugurilor , pepenilor galbeni si verzi 

A două zi iar supă și pe lângă asta  legume  verzi , sub forrmă de salată sau fierte sau in abur . Deci spanac, broccoli, fasole verde, ardei, roșii , salată verde. 

A treia zi o banană și niște lapte degresat 200 ml  ( ura , ura) si supă si iar supă când ne este foame. 

A patra zi pe lângă supă , legume verzi fierte, sau gătite  pe abur, si seara un cartof copt cu o linguriță de unt sau margarină cu mai puțină grăsime. 

E vremea să mai faceți o porție de supă ! 

A cincea zi avem voie chefir sau lapte batut degresat, 250 de g , si supă ,supă ,supă , legume .

Nu uitati să beți apă și ceai ! 

A șasea zi : o felie de pește pe grătar, sau carne slabă, legume verzi ( spanac, broccoli, fasole verde) si supă de varză cât poftim.

A saptea zi 250 g de orez fiert pe lângă supa noastră 

Ideea este , desigur , ca să avem, totuși, pe lângă supă si un aport minim de proteine . Căci tocmai aceasta este critica : fără proteine, scade masa musculară. Ceea ce nu este de dorit ! Și e total nesănatos pe termen lung . Am găsit  mai multe variante de dietă cu supă de varză, cu completările care să ne ferească de carențe. Am conceput pentru voi un convolut rezonabil. 

După ce am pierdut câteva kilograme,  și nu ne încapem în piele de bucurie, și nu ne mai strâng blugii, trebuie să reflectăm asupra unei modalități de lungă durată, eficientă , fără să fie frustrantă, și fară să ne lipsească de toți nutienții de care avem nevoie, deci de grăsimi, și proteine și hidrati de carbon. 

Vorbesc chinezește? Nu cred. Mă refer desigur la uleiuri sanătoase ( nuci, floarea soarelui, de măsline, de germeni de porumb) la carne, brânză și ouă și la cartofi, orez, paste și tot ce derivă din făină de grâu, secară etc. 

Critici la supa de varză ? 

Pe lângă cele spuse mai sus, ( dietă unilaterală) mai intervine faptul că da, casa miroase a varză . Ori suportăm, ori căutăm altă metodă. In afară  de aceasta, sunt persoane care nu suportă varza, pentru că balonează . În general legumele balonează , mai ales in cantitate mare. Ne putem ajuta cu ceai de fenicol sau cu semințe de chimion in supă, ceea ce dă și o notă aromată. 

Vă mai pot sugera să folosiți supa doar de două ori pe saptamână, in zilele când doriți să mâncați mai putin. Nu uitați, 500 ml de supă de varză: 125 kcal. 

Despre diete sau mereu actuala cura de slabire

Stim, stim. A trecut Craciunul, Revelionul, am vizitat rude, am fost la parinti, am mancat iar mancarea preferata din copilarie, prajitura de la mama, am taita porcul. In sfarsit, toate acestea ne-au umplut de placere si nu trebuie nici un moment sa ne para rau. Dar toti stim ca dupa aceste zile cantarul arata cateva kilograme mai mult. Peste si asa cateva kilograme in plus, in cele mai multe cazuri.

Cel putin la mine. 

 A venit momentul să intreprindem ceva, mi-au spus prietenele mele, ai un risc foarte mare de accidente cardiovasculare, asta peste o genetica nu prea grozava, imi spune Lizuca. Ai chef de așa ceva !? Ai, chef, imi spune ea fara menajamente, sa zaci ca o legumă cu ochii in tavan ? 

Nu, evident nu am chef. 

Si daca privesc inapoi,  greutatea mea a crescut incet sau mai putin incet,  dar sigur de la an la an. 

Si daca ne uitam in jur, da, doamnele trecute de 45 de ani, nu isi pastreaza siluteta din tinerete. 

Nu e de mirare, chiar daca mancam la fel. Pentru ca necesarul de energie e mai scazut. Nu mai crestem, celulele nu se mai inmultesc si nu se reinoiesc cu aceasi viteza, hormonii scad, ba chiar scad rapid dpa 55 -60 de ani. Toate aceste procese mancatoare de energie, nu mai au loc sau isi pierd din intensitate. Deci, apar pernute pe unde nu trebuie, de la an la an creste numarul de la confectii, o mizerie, va spun! 

Peste asta vin in fiecare an Craciunul si Pastele, concediul si invitatiile la cina, nuntile si botezurile. 

Ocazii de mare ghiftuială. 

Ce e de facut, dragi prieteni? 

Evident, in celelalte zile si saptamani trebuie sa reducem aportul caloric sub consumul caloric. Simplu. Trebuie sa intre mai putin decat iasă sub forma de energie si deșeu. 

Nu stiu dacă voi descoperi o nouă lege a termodinamicii, ma indoiesc, dar acest calcul energetic e simplu. 

Si parerea mea, pe care puteti sa o adoptati,  sau nu, este, ca cel mai bine e din tot mai putin. Sau uneori mai putin si alteori ceva mai mult. Oricum, rar dupa pofta ochilor, inimii si a stomacului. Asa e, nu am ce sa va fac. 

De cand e lumea se inventeaza diferite metode de a ajunge la acest rezultat, sa bagam mai putin decat scoatem. Au fost vremuri cand era la moda sa  mananci glucide cat aveai chef, cam acum 20 de ani... dar nici o farama de grasime. Teoria era, nu pastele ingrasa, sosurile de la paste,  ingrasă. 

Acum e un curent, adoptat de multi, cu o alimentatie in care dispar cu desavarsire hidratii de carbon, deci faina, paine, cartofi, zahar, orez etc. Nimic din toate astea, le ardem pe rugul vrajitoarelor ! 

Si mancam in mod excesiv proteine. Naturale sau sintetice. Concentrate sau nu. Cu lingura mare. Pe langa asta mai adaugam carnitina, care intensifica arderile. Dar va spun, carnitina  face praf inima dupa studiile recente. Iar excesul de proteine face praf rinichii, si asta e un adevar. 

Poate ca putem sa ne permtem chestia asta  la 25 de ani, sigur nu peste 45...

Dieta Atkins, in care poti manca trei pui fripti pe zi cu conditia sa ii mananci in mod ideal si fara paine si fara salata,  e foarte eficienta, ca dietă  turbo. Dar sanatoasa nu e deloc. Iar, ca la toate dietele, dupa ce ai incetat , kilogramele disparute apar ca prin minune, parca ar fi stat doar dupa colt cu scopul de a se reaseza comod pe poponetul nostru. 

Daca te duci in magazine de cosmetica si drogherie ca si in cele de asa zise produse naturiste, vei gasi trei rafturi pline cu prafuri, concentrate proteice, mancare de cosmonauti. De doua ori pe zi cate un shake, o zeama , ceva, si odata o farfurie de mancare. Dar oricare ar fi metoda, principiul e acelasi, nu obosesc sa spun. Consum mai mare decat aport energetic. 

Sigur e bine sa faceti sport, dar trebuie sa faceti al dracului de mult sport ca sa nu trebuiasca sa aveti grija ce mancati. 

Pentru ce pledez eu, si pentru ce pledeaza toti nutritionistii cu scaun la cap, este un alt fel de a manca. Asta constant, avand grija sa avem de toate. Nimic impotriva  tortului diplomat, cafelei cu frisca, dar evident nu in fiecare zi, si poate chiar nici nu in fiecare saptamana. 

Da, Si o dieta turbo ajuta daca vrem repede sa pierdem 5 kg. Nu ne tin nervii sa pierzi  cu o astfel de alimentatie precara 15-20 de kg. Doar daca ai o vână masochistă. Sau dacă nu iți place să mănânci. Dar nu de astfel de cazuri vorbim noi. Am auzit, de o cunostiință care a renunțat la gluten. Gata cu glutenul, de maine, a zis. A fost o hotarâre care a implicat toata familia. Deci nu faină de grâu. Nu pâine din făină de grâu. E un chin gratuit. Nu e necesar, daca nu avem o alergie descoperită și demonstrată la gluten. Ca gasim produse fară gluten? Evident ! Industria reactioineazaa la toate modele ! De ce să nu ciumpărăm scump, chestii speciale și inutile ? Pe faină scrie că e un produs vegan ! E doar la mintea cocoșului ! Tot ce putea sa fie nevegan in faina sunt moliile măcinate impreuna cu boabele de grâu ! Pe uleiul de floarea soarelui scrie ca e fara colesterol. Cum altfel ? E doar un produs vegetal. 

Să ne deschidem ochii si mintea. Să ne aducem aminte ce am invățat la școală, in cazul în care nu am lipsit la orele de chimie și biologie, chiar și în scoala generala...Nu mușcați la toate modele, e apelul meu. Folosiți-va capul si ramâneți gurmanzi ! Ca doar asta suntem  noi, gașca lui Gușuliță, niște mâncăciosi simpatici...Putem rămâne, incercând să ne controlam greutatea..

Exista foarte multe modalitati de a controla " intrarile" . Lumea a evoluat. S-a trezit , putem  spune , decandde cand americanii, ca urmare a alimentatiei excesive cu fastfood trebuie sa fie carati dincoace incolo cu carucioarele si incep sa nu mai incapa in fotoliile din avion. Acest curent se indreapta cu rapiditate spre Europa. De aceea, acum nu e produs pe care sa nu fie indicatii de continut, energie si alte componente. Branza nu e doar branza, e de 30% grasime, sau de 45% grasime, sau, doamne fernste, de chiar 60% grasime. E adevarat, pe cat e mai grasa, pe atat e mai buna! Da. Dar atunci, poate,  o feliuta mai subtire. 

Ca sa ne intelegem. Eu stau foarte bine cu teoria. Nu stau deloc bine cu practica. Dar aceasta serie de articole oe care vreau sa o lansez acum este si ca sa ma automotivez, implicandu-va pe voi. 

Vreau sa invercam imperuna. Daca vreti. Daca aveti nevoie. Daca aveti chef . 

Am sa va spun cum ma descurc eu cu hotararea de a manca altfel. Am sa va spun ce fac prietenele mele, pe care le cunoasteti, si voi puteti sa imi spuneti ce faceti voi. Daca vreti...

Pe curand . 

Retrospectiva 2017 , scrisoare catre voi, prietenii mei

   

De  cand am inceput sa scriu in acest Blog, de la prima invitatie in "bucataria lui Gusulita" au trecut mai bine de sase ani. Si aproape in fiecare din acesti ani, la sfarsit, sau la inceput de an viitor, am scris si gandurile si experientele mele din anul care a trecut. Am scris de excursii, de evenimente in familie, de spectacole, de retete noi, de tot ce a insemnat viata mea, in afara de cotidian, de truda zilnica..

Blogul „Gusulita „  cum il numesc , este pentru mine relaxate si bucurie. E timpul meu cu mine, e jocul a ce ar fi putut sa fie un alt gen de activitate, sa zicem jurnalistica.  In acest an am publicat 66 de retete, multe opera prietenelor si colaboratoarelor mele. Pentru ca eu personal am gatit mai putin. Am avut mai putine ocazii. Dar am pastrat interesul fata de mancarea buna, si mi-am dorit sa va povestesc ce am mai facut, si pe unde am umblat. Nu am reusit sa ma dedic prea mult blogului, nu pentru ca obiectiv vorbind mi- a lipsit timpul,  dar pentru ca am suferit de un gen de paralizie interioara...care mi-e greu sa v-o explic. 

Anul in fata caruia stam , 2018 , este ultimul an de activ, inainte de pensionare. Eu nu sarbatoresc acest timp care vine, nu il astept si nu ma bucur. Va trebui sa il umplu cu viata , sa ma scol dimineata si sa imi organizez ziua. Cu mult timp liber si mult mai putini bani...Dintre prietenele mele sunt printre ultimii mohicani...toate ma intreaba, cat mai ai ? Nu le vine sa creada ca nu ma bucur si nu astept pensia. 

Am ezitat de a incepe acest rezumat, scrisoarea anuala catre voi, dar si o ocazie sa imi adun eu gandurile, desi ar fi desigur multe lucruri interesante si imbucuratoare  de povestit . 

Obiectiv vorbind, da,  a fost un an plin si interesant. Bucuria  nasterii celei mai mici nepotele, bucuria asistarii la minunea dezvoltarii llor,, luna de luna ceva nou, cuvinte, dragalasenii, abilitati noi. Ce multe  au invatat copiii in acest an! 

Ce mare si intelept si dragut e Leonard, ce fire vesela, buna si rabdatoare are Senta! 

Ii vad saptamanal, avem o zi sau mai bine zis,  o dupa masa a noastra, nepoteii mei si cu mine, un mare privilegiu pe care nu toate bunicile il au, dar mie mi-ar placea sa ii vad tot mereu....De aceea am fost fericita sa impart cu ei o saptamana de vacanta in septembrie, si cateva zile dupa Craciun...Da, Leonard si Senta sunt bucuria mea, si stiu cat de pretios este acest timp petrecut cu ei acum cand sunt mici, naivi si asa de increzatori. In septembrie am botezat-o pe Senta, in aceeasi biserica in care a fost si botezul lui Leonard in mai 2014. 

Anul acesta baiatul  meu a implinit 40 de ani. Evenimentul a trecut aproape neobservat, intr-o casa noua,  cu o fetita de o luna si un pic...doar pe mine m-a ingandurat un pic..ce mic si dragalas era.. Acum lucreaza asa mult, are asa putin timp pentru el insusi...nu am pierdut convingerea ca in el traieste sufletul bunicului meu , bubu. 

 Am facut o seama de calatorii la Dusseldorf. Un oras frumos, placut de trait , pe malul marelui Rin...

Am asistat cu incantare si cu tot angajamentul de care am fost in stare la aranjarea noului camin al Lizucai, fiica mea, care de un an a plecat de la Munchen la Dusseldorf, spre noi orizonturi, profesionale si personale. Ea are acum lociunta pe care am visat eu sa o am. Camere mari, tavane inalte, cartier frumos, strazi cu magazine, cu viata si ziua si seara...Slava Cerului ! Am avut bucuria de a impartasi cu ea fiecare  nou obiect, unde il punem, cum arata, cat de comod este...am avut bucuria de a bea cu ea Campari Orange pe o mini terasa, peste copaci infloriti intr-un cartier plin de " charme de fin de siecle " 

E cel mai firesc lucru ca ai nostri copii sa isi vada de drumul lor, sa , sa se rupa de acasa. Toti parintii se bucura, ii sprijina, ii incurajeaza, dar inima lor si plange un pic...M-am trezit 
numarand intr-o zi cat timp am petrecut, in total, cu copiii mei, anul trecut. 

Acum mai mult telefonam, si slava tuturor cuceririlor tehnicii...avem senzatia de apropiere in departare. Poate chiar vorbim acum mai mult decat cand am trait in acelasi oras. 

E firesc ca dorinta de apropiere a copiilor ajunsi la maturitate  sa nu fie la fel de mare ca a parintilor care imbatranesc, imi spun...

Batranetea e o stare, spune tatal meu, cel care cu greu a putut fi invins de intemperiile inaitarii in varsta. Abia acum, cand a fost nevoit luni de zile sa stea inchis in casa,  priponit la margine de pat, preocupat doar de ce mancam azi si ce mancam maine ...cand miscarea e durere,  nu placere...cand inima nu mai vrea...acum, la aproape 90 de ani pare sa-si fi pierdut ceva din cheful de viata. ...Tatal meu, mereu preocupat de el insusi, mereu in cautare de scenarii care sa il scoata in evidenta. Sa se faca lumina, sa se aprinda reflectoarele...

 Si pentru el o noutare : o  locuinta confortabila, cu balcon, doua camere si lift ! 

Deci, multe evenimente imbucuratoare  in familie ! Totul spre binele si confortul si fericirea  lor si a mea! Gaudeamus, igitur ! Sa ne bucuram, deci,  pentru ca nimic nu e mai important decat asta, copiii sanatosi, case confortabile, lume multumita... 

Am avut si surpriza casatoriei tatalui meu vitreg. A reintinerit, s-a scuturat de doliu, a decis sa traiasca o noua viata. Doar spre sfarsitul anului am inteles ce imi spusese,  cu luni inainte. "Eu acuma sunt alt om."  Acum are o noua  viata. Care nu ne include pe noi. 

 Din  nefericire, dar inevitabil, s-au dus spre taramuri vesnice si fericite, si in acest an,  prieteni dragi. La unii drumul spre nemurire a fost greu, cu multa suferinta...la altii scurt si neasteptat..l

Iar eu, in ciuda tuturor acestor lucruri menite sa ma motiveze si sa ma bucure, m-am simtit mai batrana ca in alti ani...Am functionat, desigur, dar, am fost cautata de indoieli, de 
nemultumiri, de temeri. Sa ma scutur de ele, este , poate,  telul pentru 2018 . 

Dar cred ca, de fapt,  sunteti mai  curiosi unde am fost si ce am facut in anul trecut : 

Dupa  9 ani, un nou concediu la Castello Giuso, in Vico Equense ! In cautarea paradisului odata intalnit...apoi iar pierdut.....oh, ce imagine cea a Vezuviului peste mare...ce prospetime si claritate a diminetilor in care delfinii zbenguiau in valuri, cursele marine traversau orizontul...

Ce tonica si relaxata atmosfera de vacanta a acestor italieni care an de an se intalnesc la Castello Giuso... Anul acesta nu am vizitat ninic in jur. Si compagnionii  mei de calatorie  au parut coplesiti de inactivitate. Deja de cativa ani  am observat aceasta lipsa de curiozitate , o comoditate, care se instaureaza ca o ceata...ce atata mers si vazut? Toata orasele sunt la fel, toata bisericile sunt la fel, mancarea e mancare peste tot...stam si lasam soarele sa ne incalzeasca salele batrane. Apa sarata face bine la reumatism...iar viata mini universului de pe plaja e suficient subiect de distractie si de conversatie ! " Uite, iar a aparut Rafe cu bunicii lui..."  " Da, si perechea aia cu fetita bolnava.." Unde e Gian Paolo sa aduca umbrele ? Ai fotografiat meniul azi.? .Ah, si cei doi porumbei...Avem un Internet mizerabil azi... iar la 50 de km, un oras cu cea mai veche Universitate din Europa. Who cares ? Revolta mea e din ce in ce mai anemica...incep si eu sa cred ca de fapt, da, toate catedralele sunt la fel ! 

O mare surpziza si bucurie a fost vizita la Pecs si intalnirea dupa multi ani, zeci de ani cu mama prietenei mele. Una din putinele adevarate Doamne ale acestei lumi...un pertios timp petrecut cu prietena mea Zsoka. 

Am fost pentru o vizita si un chef reusit in orasul studentiei mele..

Am petrecut un sfarsit de saptamana cu Lizuca la Amsterdam. 

 Am fost cu copiii in Kärnten in Austria  la Millstättersee. 

Dar revelatia anului a fost fara doar si poate o bucatica de pamant care administrativ tine de Italia dar este o entitate cu sufletul  adevarat al unuei populatii de origine germanica . Tirolezii, nici austrieci , nici germani, nici italieni . Tirolul de sud, in muntii Dolomiti. Tirolul pe care , spune legenda,  nu Dumnezeu,  ci Satana l-a facut, asa salbatic . Dar unde, cel Atotputernic a implantat in inima oamenilor dorul de casa. 

Vai minunate, vii nesfarsite, colturi de piatra...Orase cu istorie veche de printi si printese, abatii milenare. 

Tirolul de sud a fost definitiv descoperirea anului. 

Iar acum, chiar daca ianuarie a dat coltul, ingaduiti-mi sa va urez un an bun, fara boala, fara durere, fara regrete, cu speranta in suflet. Un an plin de bucurie, afectiune, prietenie si pace. Un an de speranta si incredere . Si nu in ultimul rand, doresc sa va multumesc , voua tuturor celor care m-ati insotit, care prin aprecierile voastre m-ati incurajat, si sa va invit sa mai ramanem impreuna si sa impartim ganduri si retete gustoase, 

A voastra, 

Gusulita 

Legenda Castanelor (Alto Adige Südtirol Tirolul de sud) si cum facemcastane coapte perfecte la cuptor

                                 

 

Intr-o excursie recenta in acest minunat colț de lume, Tirolul de Sud,  am avut ocazia să aflu multe lucruri noi, despre regiune, despre oameni, despre locuri. Am avut ca ghid o doamnă născută acolo, Helena Graf, care ne-a condus cu mare drag pe poteci ce duceau prin paduri și pajiști, dealuri și văi, mereu în față stancile masivului Gassler, albele stanci ale Dolomiților. Ne-am întâlnit mereu cu arbori de castan, batrâni și tineri, care acum iși lasă fructele să cadă pe pământ, hrana si deliciul oamenilor de aici. Țaranii culeg castanele, le prelucrează in foarte multe feluri, iar acum, in octombrie, până la inceputul lui noiembrie, sărbătoresc sărbătoarea castanelor, in foarte multe localități ale văii Isarico. Eisacktal spun tirolezii. 

Intentionez să vă povestesc mai mult despre aceasta excursie,  pentru azi, doar,  o mică istorioară despre castane. 

Se spune că demult , demult,  când oamenii erau mai evlaviosi si mai cuminți, Satana se plictisea în iad. Oamenii nu păcătuiau, nu ajungeau în iad, iar el stătea acolo singur singurel...

Ce fac oamenii aștia, s-a intrebat Satana, aruncând o ochiadă pe Pamânt. Ah, stau la gura focului și mănâncă fericiți castane, caci pe vremea aceea castanele nu aveau învelișiul lor țepos ! 

Ia să schimbăm chestia asta, a zis Satana , si a facut ca fructele miinunate ale arborelui să primeasca un învelis țepos, greu de desfăcut. Castanele cădeau pe jos dar invelișul era greu de desfăcut, oamenii le călcau, nu reușeau decât foarte greu să le desfacă și blestemau de mama focului. Cum blestemau, cum ajungeau direct in iad, spre deliciul Satanei. 

Cum, s-a întrebat Dumnezeu, Domul Nostru, ceva nu e in regulă ! Nu mai am clienți ! Toți blestemă, toți ajung în iad ! Și a schimbat, spre binele tuturor,  lucrurile ! A lăsat invelisul țepos sa nu îl supere prea tare pe Necuratul, dar a hotărât ca atunci când castanele cad pe pământ, coaja țepoasă să crape iar oamenii să le culeaga cu ușurință ! 

Sper că v-a plăcut povestioara mea. 

Acum să vedem cum pregătim castane coapte. Caci tuturor ne plac, nu-i așa ? Și necazul e ca nu nereușesc ca cele ale vanzătorilor ambulanți, făcute la foc deschis. 

Am eu o rețetă pentru voi, și o reușită, negreșit ! 

Încălziți cuptorul la 220 cu plita innăuntru . Crestați castanele. Înmuiați-le în apă, atât cât să le acopere pentru 10 minute . Reduceți temperatura la 180 de grade. Scurgeti apa de la castane, răsturnați-le pe plita încinsă și coaceți-le 20-25 de minute, depinde de mărime .

Veți obține castanecoapte foarte aproape de perfectiune. Inveliți-le intr-un șervet, să ramână calde cât le mâncați . 

Pecs ( 2 )

Vă spuneam, dragi prieteni, că am făcut la începutul lui iunie o scurtă excursie la Pecs, în Ungaria, în apropierea graniței cu Coratia. 

Am găsit, după mulți ani, un oraș de-adreptul încântator. Fusesem prin '77 , deci, putem spune,în secolul trecut, și nu imi mai aminteam mare lucru în afară de moscheea din centru și de o cameră inghesuită într-un bloc, intr-o seară , cu mult alcool și  fum de tigară. 

Numele orașului, Pecs, am citit, vine probabil de la prescurtarea în slavă a denumirii vechi, Quinque Ecclesiae . 

Centru episcopal foarte devreme în evul mediu, cu prima universitate de pe teritoriul Ungariei, si printre primele în Europa, la 1367  , sub turci peste 150 de ani,  până când a devenit oraș liber împărătesc, în timpul lui Maria Therezia, Pecs s-a dezvoltat într-un centru înfloritor al industriei ușoare în secolul al IXX-lea. 

Ca rezultat, o burghezie înstărită,  o populație germană preponderentă, mari familii evreiești,  care toți au contribuit la construirea și dezvoltarea  orașului.  Un centru îngrijit, clădiri remarcabile și azi bine întreținute, străzi umbroase , multă verdeață, dealuri verzi cu viță de vie.

 În jur sate, unele cu șvabi aduși tot de Maria Terezia. În piața de duminică întâlnești și azi svăboaice in fuste multe negre , care vând produse ale gospodăriilor lor, cum era acum 40-50 de ani și în Piața din Iosefin în Timisoara. 

Se spune că locuitorii se consideră autohtoni doar în măsura în care au un petec de vie în 
imprejurimi. Vița de vie, simbol al orașilui  se găsește ca decor și pe poarta catedralei 
catolice. 

 Am spus deja de vestigii otomane, foarte bine pästrate. Se pare că s-au simtit bine turcii aici, după victoria de la Mohacs, de au construit bai, moschei, minarete.

 Moscheea pașei  Gazi Kazsim , emblematică, are un aer anume, oriental desigur, enigmatic, o demnitate peste secole.  Și azi așezământ de cult, creștin,  in vârful căruia a rămas semiluna, alături de cruce, somboluri  incontestabile că Dumnezeu e unul și acela e mare ! Si interiorul e oriental, ferestrele si decorul . 

Peste hotarele Ungariei, cunoscut în Imperiu și în Europa a fost orasul pentru porțelanul de Zsolnai, 

cu smalțul caracteristic verde sidefiu, pentru pianele firmei Angster, pentru șampania Littke. 

Am spus totul ?

Nici pe departe. Este de amintit și prima fabrică de bere din Ungaria, cea a familei Hirschfeld, strămoșii dinspre tată ai prietenei mele Zsoka. De altfel succesul berii  și a celor, în final,  două fabrici de bere, se datorează  și faptului că via  a fost lovită la sfârșitul secolului IXX de filoxera care a distrus-o în mare parte. 

În timpul comunismului si Pecs a căzut victimă  ideii că industria grea este baza construcției socialismului. Orașul a fost degradat la statut de oraș industrial minier, cu două mine de carbune și de uraniu, cartiere  noi de blocuri pentru muncitori, migrare de populație de la țară la oraș etc. Așa l-am cunoscut eu. 

Toate astea au dispărut, ca de peste tot,  ca și construciile de cărți de joc. Nu fără sacrificii sociale, mă gândesc. Dar după  2000, Pecs a avut parte de gospodari harnici si deștepți care au ridicat orașul din somnul lui, l-au transformat într-un centru cultural și de invățamânt superior. Vechea Universitate are acum cel mai mare număr de studenti din Ungaria. Orașul a fost in 2010 alături de Istambul și Essen capitală culturală europeeană. Si pentru că "money makes the world go round, " cu bani europeeni s-au făcut câteva investiții culturale majore. . S-au renovat și scos la suprafață vestigiile romane ale vechiului oraș Sopianae, a fost declarat monument Unesco un cimitir creștin din secolul al IV -lea după Christos, s-a pus la punct strada muzeelor, incluzând muzeul Vaserelly, care a murit cunoscut și bogat , 

și  muzeul Csontvary , pictor nu mai putin interesant, dar care a murit nebun și sărac. 

S-a construit un centru  de conferințe si concerte, un centru de informare și documentare interregional, și a fost creeat  Zsolnai cultural Center , pe teritoriul vechii fabrici de porțelan, care, de altfel,  mai produce și azi lucruri utile și plăcute ochiului.

Acest Zsolnai Cultural Center, cei din Pecs spun " cartierul Zsolnai" , care include si colectiile fabricii, si partial incinte care au fost declarate muzeu, restaurante, parc, cafenea, loc de joacă pentru copii, alei , merită o poveste în sine.

Fabrica Zsolnai este un exemplu de ce face talentul , genialitatea chiar, și hărnicia dacă lucrează impreună. Mulți repezentanti de seamă a avut familia Zsolnai , printre care se remarcă Vilmos si Mihaly , artișiti și întreprinzatori. Totul se poate vedea, intr-un cadru foarte plăcut,  în acest complex, care însă din păcate are niste ore de functionare foarte limitate. Ne-am putut plimba, am putut admira clădirile, dragonii de faianță , decorațiile strălucitoare și colorate, am intrat pentru o ochiadă  în restaurantul foarte select cu speranța și promisiunea că îl vom onora odată și am constatat că la Zsolnai până și coșul fabricii este un obiect de artă.

 Nu am putut vizita colecțiile, dinpăcate, datorită orarului prohibit. 

Curentul secesionist în arte și arhitectură, în Austria și Ungaria, precum si în Transilvania este de neconceput fară obiectele decorative, țiglele si faianța  acestei vestite fabrici . Chiar si Palatul Culturii din Târgu Mureș, cladiri în stil secesionist din Turda, Timișoara, Arad si Oradea sunt decorate  cu țigle de Zsolnai, produse între 1890 si până,  cel puțin primul război mondial. 

In centru orasului este o fântână binecunoscută, quintesența artei în epoca de glorie Zsolnai . 

Iată deci, câteva impresii. Sper că am reusit sa vă trezesc interesul,  și  deci : Invitation  au voyage ! 

O vizită la prieteni dragi și un meniu pe cinste

Un sfârsit de saptămână petrecut în afara casei, în vizită sau în excursie, este cât se poate de reconfortant. Ca o vacanță. Cu toate acestea, rar ne dăm duși...din comoditate, din motive financiare, dincauza rutinei, care, știți și 

voi, ne omoară...De data asta, la invitația Mioarei, ne-am încumetat, eu şi Gabriela, să facem acest drum,de la München la Bruxelles.

Nu e ușor, 800 de kilometri. Am traversat Germania din sud-est spre nord-vest și am constatat că locuim, poate, într-unul dintre cele mai frumoase colțuri....pentru că  Germania, în mijlocul ei, este, cel puțin văzută de pe autostradă, destul de monotonă.

Dar nu despre drum am vrut să vă povestesc, ci despre cina pe care am luat-o împreună, pregătită de Mioara și Nuțu, dragii mei prieteni...de o viață.

Prietene de o viață... La asta mă gândeam, în timp ce priveam mâinile harnice ala Mioarei trebăluind 
 bucătărie...Câţi ani sunt, oare, de atunci, de când am văzut aceste mâini, prima oară,ştergând
aragazul, înfășând un copil, învelind, cu pricepere, caiete sau scriind, cu un scris ordonat, etichete pe învelitorile din hârtie albastră ? Le urmăream,  cu mirare de copil răsfățat, căci ne aflam amândouă la 12-13 ani, dar Mioara avea deja răspunderi în casa părinților, făcea curat, avea grijă de fratele ei și prelua, cu naturalețe și umor, acele indatoriri, care mie nu îmi plăceau...să îmi țin ordine în lucrurile de școală.

Mulți ani, mă gândeam cu emoție, în timp ce aceleași mâini curățau sparanghelul, făceau salata, marinau carnea...

A fost  un meniu pe cinste, despre care vă voi povesti.

Şcoala de gătit Alfons Schubeck

Cum să încep oare această poveste? Poate cu faptul că, din experiența de viață adunată în 60 de ani...am convingerea că există  lucruri predestinate. Și ca ele  se leagă în mod ciudat, formează un întreg și,  peste ani, descoperi sensuri care în tinerețe ți-au rămas ascunse...

Ştiti că locuiesc  la München, orașul în care, credeam eu, am ajuns din întâmplare...Dar poate că nu e chiar așa.

Prima mea amintire despre acest oraș este, la începutul anilor '80, un serial polițist la televizor. Nimic spectaculos. Doar că atmosfera,  felul în care vorbeau oamenii, felul în care se salutau, totul mi-a fost foarte simpatic. Ce oraş fermecător, mi -am zis atunci...

Tot un astfel de "backflash" este momenul când am primit cadou o carte ilustrată de bucate, prima carte de  bucate  ilustrată pe care o vedeam, cu poze frumoase, din care îţi zâmbeau preparate îmbietoare, și nu trebuia decât  să îţi folosești fantezia ca să îți inchipui cum arată ceea ce e descris a fi bun...Cartea era a unui bucătar bavarez, Alfons Schubeck, bucate bavareze...