luni, 24 iulie 2017

Vico Equense -Castello Giuso impresii de vacanță


Am fost in vacanță, dragi prieteni.
 Vreau să vă fac părtași la această vacanța mea și să scriu câteva impresii .
Locul de care vorbesc este destul de jos în cizma Italiei, în golful sorrentin,  aproape de muntele Vezuviu pe care îl salutam  în fiecare dimineață. 
Am mai fost aici acum vreo opt nouă ani și am hotătât să revenim., un drum al nostalgiei. 
Am pornit in 22 august dimineața, in speranța că vom ajunge în 10 ore. Am avut nevoie de 15. În plin sezon, pe autostrăzile aglomerate ale Italiei, mai bine de 1000 de km, pornind din München. 
Tinta noastră se cheama Vico Equense . 
Am inchiriat un apartament mic, cu balcon cu vedere la mare într-o reședință de vacanță , Castello Giuso. 
Dacă vreți să ajungeti acolo, Vă recomand să luați avionul, de oriunde veniți de departe...
De la Napoli orașelul e accesibil cu autobusul dar și cu trenul. O linie particulară, Circumvesuviana leagă din oră in oră toate localitățile din golf, de la Napoli până la Sorrento . Ieftin și eficient. Gara de pornire este in Piața Garibaldi din Napoli. 
Sper că informațiile mele vorfi interesante și utile penteu voi. 
Orașul de care vorbesc nu este o destinație a turismului internațional, precum Sorrento. Nu este vestit pentru răsărituri sau apusuri de soare, și stă așezat comod, pe un mal înalt intre surorile lui mai mari și mai cunoscute, desigur, Napoli și precum am amintit, Sorrento. 
Este vizitat cu precădere de Italieni, deși are câteva hoteluiri de pateu stele, cu o ofertă de wellness si de terme. Nu ne mirăm de terme, Vezuviul e aproape.


Vico Equense a fost populat in antichitate, mulți patricieni romani si-au construit aici vile, cu atât mai mult cu cât încă de pe atunci erau cunoscute izvoarele cu apă sulfuroasă de la Scrajo, cu proprietăți benefice. 
În evul mediu s- a construit un Castel , despre care vom mai vorbi. 
Orașul se întinde pe coline, si pare mult mai mare decât este în realitate. Are 21.000 de locuitori, și centru e relativ mic. 
O piață centrală, un nod de circulație din păcate intensă, deși circulatia externă, dinspre Napoli spre Sorrento este condusă printr-un tunel, tocmai pentru a scuti orașul de un colaps în timpul verii. 


Această piațetă e foarte populată mai ales seara. Trei, chiar patru cafenele, in una din străzile vecine cel  mai bun salon de inghețată din Italia, cum promite reclama. 

Recomandarea mea este alt salon de inghețată , cel al lui Aldo . 





In cafenele,  dulciuri  care fac cu ochiul, printre altele sfogliatella, specialtatea napolitană. 


Să nu uităm de cafea. Caffe nociola, trebuie să incercați neapărat ! 
Cafeneaua Zerelli , cea mai cu moț , e cunoscută si pentru că a aparținut strabunicilor lui Bruce Springsteen. Am descoperit aceasta citind menul , scris cu grijă si cu o parte interesanta de istoric. 




Când mergeam să cumpăr pâine, dimineața devreme, întâlneam in oraș, în toate acele mici cafenele, cât să incapă 6-8 oameni, localnici,  care, inainte să inceapa treburile zilnice își beau " un caffe" care e intotdeauna expresso si care  uneori e însoțită de o brioșă sau un biscuit. De cele mai multe ori în picioare, la bar..l a fost plăcut să iau parte, in felul acesta anonim la modul în care se trezeste orașul ! 
Magazine mici, unele chiar selecte si scumpe, multe magazine de produse alimentare tipice,  italienii manâncă bine! 
Peste tot găsești Mozarella di Bufalla și Fior di Latte, specialități din Campania, aduse de dinmineață de distribuitori locali. Noi am cumpărat pentru dejun mozzarella și prosciutto cotto, si nu am uitat niciodată de roșiile de Campania, inimă de bou. Roșii care se coc la soarele sudului...
Cu așa un dejun nu am mai mâncat până la cină nimic...
Autobusele locale te duc în port, port de vase de agrement. Sau jur împrejur in oras. Trebuie să recunosc că am cautat in zadar o cursă maritimă spre Sorrento sau Capri, deși Capri e relativ aproape. 
 Tot jos in port este un hotel de patru  stele și un restaurant , Torre Saracena, renumit peste hotarele orașului, la care este necesară tezervarea si unde trebuie să bagi mâna destul de adânc în buzunar. 
El este plasat într-o clădire istorică, turnul sarazinilor. Oferă meniuri selecte cu vinuri potrivite. 
Tot in Vico se află Accademia di Pizza,, localul lui Ginio, o sala imensă cu o gradina afferentă. Poți urmări cum mâini pricepute fac pizza, pizza al metro sau în varianta clasică . 

O mare varietate, prețuri foarte bune. Dar pizzerii multe, ieftine și bune. Ce e drept , eu incă nu am mâncat în Italia o pizza nereușită . 
Orașul e străjuit strajuit de Monte Faito, unde putem ajungem fie cu mașina fie pe jos, sau cu telefericul de la Castellmare di Stabia. 
In secolul al IXV -lea s-a construit Catedrala, Maria Annunziata , cu o minunată vedere la mare, singura în stil gotic din peninsula sorrentină.
In partea de sud vest ,  spre mare , orășelul a păstrat ceva din aspectul lui medieval. Străzi inguste și umbroase în care abia de încape o mașină, iar la capatul dinspre mare un castel, Castello Giusso ale cărei origini se pierd în secole. Se pare ca a fost construit  de Carol al doilea de Amjou ca resedință de vară in secolul al XIII -lea. 
   Azi este o reședință de vacanță. 






Etajele superioare găzduiesc apartamente mai mari sau mai mici, cumpărate de persoane particulare. La parter sunt câteva săli istorice , acolo se află si un restaurant si de acolo se deschid curtea, parcul, terasa. Toate aceste anexe, foarte largi si intr-un spațiu generos, cu o vedere unică spre mare, Vezuviu  și golf, fac toți banii, va spun cu toată sinceritatea. 
Locația mai este cunoscută pentru organizarea unor nunți de vis. Dacă doriți mai multe anânunte aveți 
aici pagina : www.castello giusso.it 

Apartamentul în care  am stat era modest, dar ne retrăgeam doar să ne culcam, tot restul timpului eram afară. 
Reședința are și o plajă proprie. O mică plaja amenajată cu tot ce este nevoie, umbrele, paturi, sezlonguri si foarte multe obiecte de plajă , saltele, jucarii pentru copii. Si acolo este un mic chiosc unde bei o cafea, un pahar de apă sau o bautură răcoritoare. Plaja aceasta este accesibilă doar acelora care locuiesc la castel printr-un lift care te coboară de la inâlțimea platoului la mare.,

 Aveam la dispozitie si o piscina, am vizitat-o cand marea era prea agitata. Curat, ingrijit, supravegheat. Peste tot de altfel personal auxiliar. Cutata, urmaresc sa fie totul bine, iti stau la dispozitie. E foarte placut mai ales pentru familiile cu copii. 
Resedinta e inchisa, dar spatiul precumam spus extrem de generos. 
Trebuie să recunosc că s-a intervenit brutal in substanța arhitectonică pentru a face din acest castel o reședință de vacanță. Nu imtotdeauna fericit și nu intotdeanua unitar. E discutabil...fiecar cand a cumparat si-a transformat bucatica cum a crezut de cuviinta. Uneori nu foarte fericit. Dar cred ca in ultimii ani este un concept unitar de folosire si de renovare si asta e bine , locul are farmec, foarte mult farmec. 
Si e bine, comod, placut,  sociabil , si tot ce vreti pentru cei ce locuiesc acolo. 
Am urmărit viața internă a acestui loc cu mare încântare. Toată lumea cunoaste pe toată lumea. Dupa două zile stii ca Paolo dă biletele pentru plajă, Gianfranco e responsabil cu lettini, Pasquale e șeful restaurantului...
Lumea se distrează pe categorii de vârste, doamnele mai in etate ( cu zicea bunicul meu :-)) ) joacă seara cărți, domnii beau o bere sau un aperitiv înainte de cina, tinerele doamne, cu nelipsitul telefon mobil stau la taclale te miri unde, chiar și în apa golfulețului. De obicei vin familiile complete, cu bunici cu tot. Nu rar insoțiți de personal ajutator pentru bătrăni sau copiii. Am fost impresionata de grija pentru copii, de altfel bine crescuti si de grija pentru batrani. Tot respectul meu, acestor familii ! 
Este organizată joaca copiilor, si in timpul zilei cu animatori dar si seara este dicoteca pentru cei mici. Adolescenții fac excursii, se strâng intr-unul  din colțurile parcului și ascultă muzică. Mi-a plăcut ! 
Ar fi ideal să te descurci un pic cu limba...italienii nu se înghesuie să vorbeasca limbi străine. Dar sunt prietenoși și săritori. Eram, de altfel, in plin sezon, singurii turiști străini în reședință. Ne priveau curioși și se întrebau de unde venim...poate sunt spanioli, i-am auzit speculând. Când le-am spus, au ecclamat : ah, Transilvania, țara lui Dracula..
Restaurantul oferă la prânz salate sau un fel de paste, iar seara un meniu cu primi piati, fel principal și un desert, în general,  fructe. 
Meniul este afișat pe o tablă neagră, scris cu cretă ! 
   
E un sistem de semi autoservire, cu bufet. Prețuri foarte bune. Plătești la Pasquale. 
Poti comanda apă, sucuri , bere sau vin. Oferta de vin e bunicică ...
Am avut în fiecare zi specialități regionale. Am măncat de mai multe ori pește foarte bine gătit. 
Numărul unu in top a fost, pentru mine, Parmigiana di melanzane. Am si postat rețeta. ...m-am straduit sa o fac exact ca in descrierea originala...dar stiti si voi, precum doar noi stim face sarmale...Nu e usor sa reproduci retete...Gustul acela specific de sud, de soare, de rosii coapte, de ulei de masline de calitate, mirodenii...e greu sa il mai regasesti acsa. 


Cred că stiți deja o grămadă de lucruri...am avut o vacanța frumoasă . 
Am fost un pic prea leneși, pentru gustul meu. Mi-aș fi dorit să vizitam mai mult localități din jur, să mergem la Salerno si sa facem o mică excursie cu vaporul. Nu a fost să fie ! 
Dar în oraș am văzut tot ce era de văzut, am mâncat o pizza, am făcut o cură de paste ...si ne-am odihnit ! 




joi, 13 iulie 2017

Dovlecei umpluti in sos de rosii


                                              
Sunt sigură că veți aprecia peste măsură acești dovlecei, făcuți la cuptor și serviți cu orez, într-un sos de roșii mediteraneean. 
Arată fantastic ! 
Prientena mea și a voastră, Carmen a creat și realizat rețeta . 
Pentru 8 porții avem nevoie de: 

- 1,5 kg zuchini ( șase bucăți ) 
-2 cutii de conservă de tomate iîn bucăți 
- pastă de tomate
-supa de legume concentrată , pudră 
- amidon

-3 rosii proaspete
-1 kg de carne tocată amestecată vită și porc .
-1ceapă mijlocie
-3 căței  de usturoi
-1 ou
-4 linguri de pesmet
-smantană dulce lichidă
-herbes de Provence
-sare, piper, zahar
-ulei de masline


 Iată cum a procedat Carmen : 
Am spălat dovleceii, i-am tăiat  transversal in 3 bucati ( lungimea potrivita pentru a-i pune “in picioare” in tava mea de lasagne).
Am scos miezul cu  acel instrument pt. scoaterea cotorului de măr . 
Am păstrat  miezul, pe care l-am pus in tava printre bucatile de dovlecel umplut.
Am preparat sosul de rosii din ceapa călită  in ulei de masline,  (jumatate am pus de-oparte  pentru umplutura de carne).
Apoi am adăugat  roșiile din conservă, ceva apă, pudra concentrat de legume, herbes de Provence, ceva pastă de tomate, după gust, puțin  zahar, um cățel  de usturoi tocat, sare, piper,
Am amestecat amidonul cu apă rece, l-am adăugat  la sos și am dat un clocot.
Am mai adăugat un pic de ulei de măsline și de smântână dulce. 

Umplutura pentru dovlecei: 
Am amestecat carnea tocată  cu oul , cu pesmetul, cu sare , piper, herbes de Provence, ceapă , usturoiul și două - trei linguri de smantană.
Am umplut dovleceii, am mai avut și doi  2 ardei, iar din restul de carne, am facut chiftelute.
Am impartit dovleceii în două tavi , am acoperit cu sosul preparat anterior, și am presărat  cuburi de rosii proaspete deasupra. 

                                         
 
Am lasat în cuptor cam  70 de minute la 160°C :
Am servit cu orez fiert. 

 Această mâncare, sățioasă dar nu prea grasă, a avut un mare succes la familia mea. Vă invit deci să o încercati și voi ! Succes ! 

marți, 11 iulie 2017

Sărățele cu brânză rotunde

                                          
E mai ușor să vă spun despre ce este vorba, dragii mei, decât să găsesc un titlu.
Așteptam vizita unui prieten, nu prea am avut chef să mă întind la gătit, am luat niște chestii gata preparate din raftul cu snackuri, dar simțeam nevoia de o contribuție personală. 
Iată ce am făcut : 
Am întins 3 pătrate de aluat frantuzesc cumpărat congelat. 
Am amestecat 200 de grame de brânză telemea cu 100 g de măsline verzi tăiate mărunt, am pus un pic de piper, sare nu era necesar, pătrunjel tocat , o linguriță, oregano uscat , peperoni din conservă vreo doi, o lingură de ulei de măsline, și această pastă am întins-o pe pătratele de aluat . Am rulat, am tăiat inele de 1 cm lățime, le-am pus pe hârtia de copt și le-am copt in cuptorul preîncălzit la 200 de grade până s-am rumenit. 
Aperitiv rapid și perfect pentru bere ! 

luni, 10 iulie 2017

Prăjitură cu vișine

   
                                             

E timpul lor, al vișinelor ! 
O minune este ștrudelul cu vișine , dar și această prajitură simplă și rapidă este foarte bună! 

Pentru 15 bucăți : 
140 g de zahăr 
140 g de unt 
Două ouă intregi 
Două gălbenușe 
150 g de faină
Zeama de la o lămâie 
O linguriță de coajă de lămâie
O linguriță de praf de copt 
500 g de vișine 

Spălăm și desâmburăm vișinele . Le lăsăm să se scurgă într-o sită . Între timp frecăm untul cu zahăr până capătă o consistență spumoasă, adăugăm unul câte unul ouăle, amestecăm și dăm prin sită făina și praful de copt, amestecăm totul, inclusiv zeama șI coaja de lămâie, intindem compiziți într-o tavă unsă și tapetată cu făină. Plasam la distanțe egale visinele și coacem la 170 degrade 45 de minute.

                                             

Presărăm cu zahăr pudră prăjitura încă caldă.

miercuri, 5 iulie 2017

Despre gemuri, marmelade și dulcețuri

                                                
Să te apuci în secolul 21 să faci gem este de fapt un act de curaj . Vei fi privit cu mare condescendență de cei din jur. N-are ce face, are prea mult timp, vor zice unii, e total demodat,  vor zice alții, iar multe voci vor spune : e complect neeconomic. Nimic mai adevărat, luat așa , la rece...Dar capul sus ,vom demola toate aceste contraargumente pas cu pas ! 
Odată cu intrarea pe piață a zahărului gelifiant cel puțin unul din argumente, cel al pierderii de timp,  se dizolvă ca zahărul in apă.
Nimic mai ușor, dragii mei , decât să faci un gem cu acest zahăr gelifiant. Fierbi 5 minute, gata ! 
Da, se poate să nu fie economic, atâta timp cât cumpărăm fructele . Dar unde rămâne factorul plăcere ? Și unde mai pui ca știi exact ce ai băgat în borcanele acelea...vă spun asta de multe ori. Când faci un produs acasă stii exact ce ai băgat în el. Nu E-uri, nu conservanți, nu coloranti, nu întăritori de gust. 
Între timp , stiu, astfel de anunțuri sunt și pe produsele bio ambitioase..dar...unde rămâne plăcerea ? 
Plăcerea de a face ceva cu propriile mâini ? Plăcerea de a dărui un produs casnic,domestic, cum vreți ! 
Nu trebuie să se transforme în industrie ! Nici nu mai avem capacități de depozitare căci, în afară de casele vechi, casele și locuințele moderne nu mai au șpais, cum spun bănățienii, derivatizând de la Speisekammer, cămară , deci. 
Care e diferența dintre gem și marmeladă nu stiu dar am citit că , se pare industrial , în uniunea europeeană termenul de marmeladă se poate folosi doar la produsul,realizat din citrice. Marmeladă de portocale, deci si gem de caise . O fi...
Câte un borcănel de gem, sau două,  din fiecare fruct de sezon...un cadou drăguț, zic eu, cu o etichetă chic...
V-am convins !? Pe voi tinerele mele cititoare ? 
Sper din tot sufletul. Și acum, la treabă ! Dar înainte, câteva considerente generale. 
Ce avem nevoie ? 
O tingire ( ce cuvânt interesant ) L-am folosit doar pentru că sună bine :-) . Avem deci nevoie de un vas, inoxidabil sau smalțuit in care să fierbem gemul nostru. 
Fructe ( care or fi ...începem cu căpșunele, trecem prin cireșe, vișine, ajungem la caise și piersici..ca mai spre toamnă să dăm de prune, mere, pere și gutui ! 
Zahăr, de preferință gelifiant. 
Nu vă speriați de acest zahăr care face ca apa , respectiv sucul de fructe, să fie prinsă într-o structură semisolidă . Acest zahăr conține pectine. Pectinele șunt un produs perfect natural, se găsesc în toate fructele, in unele mai mult, ca de exemplu mere, gutui, în altele mai puțin, ca de exemplu lubeniță sau căpșune. 
Deci zahărul gelifiant 1:1 nu conține decât pectină, obtinută industrial din deșeuri de coji de fructe citrice, sau coji de mere , de la fabricile de suc natural. Un produs natural, deci . 
Acest zahăr e de folosit când avem cantitate egală de zahăr și fructe,  un gem dulce, sau o dulceață . Diferența între gem si dulceață, este, pe lângă cantitatea de zahăr, și că fructele la dulceață vor rămâne întregi. Culoarea cât mai naturală, timpul de fierbere scurt. Dulceața e un produs de lux. Care nici nu mai are trecere prea mare..
.Unde  sunt timpurile în care, in cămări răcoroase și întunecoase , doamne si domnițe,  serveau o cafea fierbinte și tare cu o linguriță de dulceață că doar așa era moda și la Stambul...Au trecut vremurile in care ne uitam la ce face semiluna...interesant de citit, de altfel , despre vremuri fanariote...fac acum o paranteză .
Deci, da, putem pune o cantitate egală de zahăr și fructe. Oh și ah ! Nimic mai rău decât zahărul alb, veti spune ! Bine, atunci putem folosi zahăr gelifiant 2:1 ,  vom amesteca,  1 kg , să zicem, de fructe cu 1/2 kg de zahăr. Sau zahărul 3:1 , trei părți fructe, o parte zahăr . 
Doar că zahărul nu are doar rolul de a conferi gustul dulce, cel care ne leagă și ne face să mai vrem...are și rolul de a conserva, de a nu permite mucegaiului să se inmulțeasca în prezența sucurilor de fructe, si a fructelor usor perisabile. 
Iar dacă vom folosi mai putin zahăr suntem obligati să adaugăm ceva care sa conserve. Acid salicilic, de cele mai multe ori. 
Zahărul gelifiant 3:1 , sau și cel 2:1 , conține pe lângă pectina naturală și un pic de chimie sintetică , acid citric si salicilic. 
Vă spun aceste lucruri ca să stim cum stăm. 
Eu prefer să nu trebuiască să adaug prea mult acid salicilic, folosesc de obicei zahăr 2:1 . 
Mai avem nevoie de o lămâie 
De borcane spălate și sterilizate , de asemenea și capacele. 
Spălați borcanele cu apă și detergent, clătiți bine , puteți și în mașina de spălat vase. Îndepărtați etichetele vechi, va rog, dacă nu ați cumpărat borcane noi. Și acelea, însă trebuie spălate și sterilizate. 
Incălziți cuptorul la 120-125 de grade si lăsați borcanele acolo să se usuce . Faceti asta de fiecare dată inainte de a turna gemul în borcane. Curățenia și sterilizarea vă vor garanta succesul. 
Anul acesta am luat niște borcănele de 250 g , pentru că m-am gândit că e o cantitate bună de a fi consumată in timp util fără să avem în frigider cu lunile un gem început care până la urmă , datorită umezelii, tot va mucegăi ! 
Borcane mici, capace în carouri, etichete pe care puteți scrie ce doriți, totul se poate comnda, ok, luna aia un rimel in minus :-) , și produsul final : A DO RA BIL ! 
Oare doar pentru mine ? 
Vă puteți hotări pentru un gem omogem, cu fructe tăiate marunt, fărâmițate, chiar. Sau pentru un gelee, în cazul în care veți trece prin sita zeama și pulpa, fără sâmburi, mai ales la coacăze, mure, zmeură . 
Puteți da frâu liber fanteziei combinând fructe și arome, adăugând frunze de mentă, felii de lămâie, vanilie și altele...
Iar procesul de pregătire în sine, indiferent de fruct , are următoarele etape : 
Spălăm, desâmburăm fructele, le tăiem mai mărunt sau nu, si le cântărim. Important să le cântărim în această stare ! 
                                                         


Adaugam zahărul. Precum am mai spus. O parte zahăr, două părți fructe , în cazul zahârului gelifiant 2:1 . Lăsăm să stea vreo jumătate de oră, să se dizolve parțial zahărul, fructele să lase un pic de zeamă . Punem pe foc și ne uitam la ceas din momentul în care compoziția fierbe bine. De atunci 5 minute. Indepărtăm cu o lingură spuma excesivă . 
Pregătim borcanele pe o tavă , să nu ne umplem masa de picături lipicioase. Turnăm gemul fierbinte cu grijă, și în cazul în care am atins marginea borcanului stergem cu o cârpă udă . Închidem etanș , și e bine ca pentru 10 minute să răsturnăm borcanele . 
Lipim etichetele, prescrise, dacă avem. 
Și ne lăudăm la colege a doua zi ! 
Vă doresc succes ! 


sâmbătă, 1 iulie 2017

Pecs ( 2 )


Vă spuneam, dragi prieteni, că am făcut la începutul lui iunie o scurtă excursie la Pecs, în Ungaria, în apropierea graniței cu Coratia. 
Am găsit, după mulți ani, un oraș de-adreptul încântator. Fusesem prin '77 , deci, putem spune,în secolul trecut, și nu imi mai aminteam mare lucru în afară de moscheea din centru și de o cameră inghesuită într-un bloc, intr-o seară , cu mult alcool și  fum de tigară. 
Numele orașului, Pecs, am citit, vine probabil de la prescurtarea în slavă a denumirii vechi, Quinque Ecclesiae . 
Centru episcopal foarte devreme în evul mediu, cu prima universitate de pe teritoriul Ungariei, si printre primele în Europa, la 1367  , sub turci peste 150 de ani,  până când a devenit oraș liber împărătesc, în timpul lui Maria Therezia, Pecs s-a dezvoltat într-un centru înfloritor al industriei ușoare în secolul al IXX-lea. 
Ca rezultat, o burghezie înstărită,  o populație germană preponderentă, mari familii evreiești,  care toți au contribuit la construirea și dezvoltarea  orașului.  Un centru îngrijit, clădiri remarcabile și azi bine întreținute, străzi umbroase , multă verdeață, dealuri verzi cu viță de vie.




 În jur sate, unele cu șvabi aduși tot de Maria Terezia. În piața de duminică întâlnești și azi svăboaice in fuste multe negre , care vând produse ale gospodăriilor lor, cum era acum 40-50 de ani și în Piața din Iosefin în Timisoara. 

Se spune că locuitorii se consideră autohtoni doar în măsura în care au un petec de vie în 
imprejurimi. Vița de vie, simbol al orașilui  se găsește ca decor și pe poarta catedralei 
catolice. 

 Am spus deja de vestigii otomane, foarte bine pästrate. Se pare că s-au simtit bine turcii aici, după victoria de la Mohacs, de au construit bai, moschei, minarete.
 Moscheea pașei  Gazi Kazsim , emblematică, are un aer anume, oriental desigur, enigmatic, o demnitate peste secole.  Și azi așezământ de cult, creștin,  in vârful căruia a rămas semiluna, alături de cruce, somboluri  incontestabile că Dumnezeu e unul și acela e mare ! Si interiorul e oriental, ferestrele si decorul . 




Peste hotarele Ungariei, cunoscut în Imperiu și în Europa a fost orasul pentru porțelanul de Zsolnai, 
cu smalțul caracteristic verde sidefiu, pentru pianele firmei Angster, pentru șampania Littke. 
Am spus totul ?
Nici pe departe. Este de amintit și prima fabrică de bere din Ungaria, cea a familei Hirschfeld, strămoșii dinspre tată ai prietenei mele Zsoka. De altfel succesul berii  și a celor, în final,  două fabrici de bere, se datorează  și faptului că via  a fost lovită la sfârșitul secolului IXX de filoxera care a distrus-o în mare parte. 


În timpul comunismului si Pecs a căzut victimă  ideii că industria grea este baza construcției socialismului. Orașul a fost degradat la statut de oraș industrial minier, cu două mine de carbune și de uraniu, cartiere  noi de blocuri pentru muncitori, migrare de populație de la țară la oraș etc. Așa l-am cunoscut eu. 
Toate astea au dispărut, ca de peste tot,  ca și construciile de cărți de joc. Nu fără sacrificii sociale, mă gândesc. Dar după  2000, Pecs a avut parte de gospodari harnici si deștepți care au ridicat orașul din somnul lui, l-au transformat într-un centru cultural și de invățamânt superior. Vechea Universitate are acum cel mai mare număr de studenti din Ungaria. Orașul a fost in 2010 alături de Istambul și Essen capitală culturală europeeană. Si pentru că "money makes the world go round, " cu bani europeeni s-au făcut câteva investiții culturale majore. . S-au renovat și scos la suprafață vestigiile romane ale vechiului oraș Sopianae, a fost declarat monument Unesco un cimitir creștin din secolul al IV -lea după Christos, s-a pus la punct strada muzeelor, incluzând muzeul Vaserelly, care a murit cunoscut și bogat , 


și  muzeul Csontvary , pictor nu mai putin interesant, dar care a murit nebun și sărac. 


S-a construit un centru  de conferințe si concerte, un centru de informare și documentare interregional, și a fost creeat  Zsolnai cultural Center , pe teritoriul vechii fabrici de porțelan, care, de altfel,  mai produce și azi lucruri utile și plăcute ochiului.

Acest Zsolnai Cultural Center, cei din Pecs spun " cartierul Zsolnai" , care include si colectiile fabricii, si partial incinte care au fost declarate muzeu, restaurante, parc, cafenea, loc de joacă pentru copii, alei , merită o poveste în sine.
Fabrica Zsolnai este un exemplu de ce face talentul , genialitatea chiar, și hărnicia dacă lucrează impreună. Mulți repezentanti de seamă a avut familia Zsolnai , printre care se remarcă Vilmos si Mihaly , artișiti și întreprinzatori. Totul se poate vedea, intr-un cadru foarte plăcut,  în acest complex, care însă din păcate are niste ore de functionare foarte limitate. Ne-am putut plimba, am putut admira clădirile, dragonii de faianță , decorațiile strălucitoare și colorate, am intrat pentru o ochiadă  în restaurantul foarte select cu speranța și promisiunea că îl vom onora odată și am constatat că la Zsolnai până și coșul fabricii este un obiect de artă.






 Nu am putut vizita colecțiile, dinpăcate, datorită orarului prohibit. 
Curentul secesionist în arte și arhitectură, în Austria și Ungaria, precum si în Transilvania este de neconceput fară obiectele decorative, țiglele si faianța  acestei vestite fabrici . Chiar si Palatul Culturii din Târgu Mureș, cladiri în stil secesionist din Turda, Timișoara, Arad si Oradea sunt decorate  cu țigle de Zsolnai, produse între 1890 si până,  cel puțin primul război mondial. 
In centru orasului este o fântână binecunoscută, quintesența artei în epoca de glorie Zsolnai . 


Iată deci, câteva impresii. Sper că am reusit sa vă trezesc interesul,  și  deci : Invitation  au voyage !