miercuri, 20 iunie 2012

Cotlete la minut cu fasole verde




Am văzut într-o librărie o carte de bucate cu un titlu interesant: " Home at 7, Dinner at 8. O colecţie de mâncăruri uşor şi rapid de realizat, pentru oameni ocupaţi. Cam aşa putem să caracterizăm şi preparatul ce vi-l propun azi. Nu e complicat, nu cere timp, e savuros. Şi e perfect pentru o cină la care nu dorim să asimilăm hidraţi de carbon.
Secretul constă în calitatea ingredientelor şi în combinaţia rafinată  a mirodeniilor.
Hai să ne închipuim următoarea situaţie: venim acasă, după o zi plină, întâlniri, discuţii, decizii, chiar suntem pe cale să ne aruncăm pantofii din picioare şi să visăm la o baie relaxantă, când auzim o voce cunoscută, ce ne întreabă: “Iubito, ce avem azi la cină? Mor de foame...".
Ei, avem două alternative: una e să răspundem:  "Ştii ceva, am avut o zi grea, ia caută tu în congelator, poate mai e o pizza".
Cealaltă, să propunem: “Fă-mi un Campari orange şi, în jumătate de oră, devorăm ceva bun”.
Ştiu, ştiu, sună ca-ntr-un film prost, dar, cu reţeta mea, funcţionează!

Pentru 2 persoane:

4 cotlete de porc, fără os, subţiri de 4-5 mm
400 g fasole verde fragedă
o lingură praf de usturoi (10 g)
o lingură praf de ghimbir (6 g)
o linguriţă boia dulce (4 g)
o linguriţă rasă chimen măcinat (2 g)
o jumătate de linguriţă seminţe de coriandru măcinate (1 g)
sare
4 linguri ulei
o linguriţă unt
un pic de ulei pentru fript

Din mirodeniile înşirate  mai sus şi din cele 4 linguri de ulei, obţinem, după metoda mentorului meu, în ale bucătăriei, Alfons Schubeck, o pastă. Ştergem cotletele cu un şervet de hârtie, să nu fie umede, le ungem, pe ambele părţi, cu pasta amintită, şi le lăsăm la rece. Între timp, pregătim fasolea. O curăţăm de codiţe, turnăm, într-o cratiţă, potrivită ca mărime, apă şi  o linguriţă de sare, o punem pe plită şi, când apa începe să fiarbă,  introducem păstăile curăţate şi spălate şi le dăm câteva clocote. Dacă fasolea e fragedă, nu va avea nevoie decât de 5 - 6 minute. O scoatem, o aruncăm, pentru puţin timp, în apă rece, vă amintiţi, ca să-şi păstreze culoarea vie, şi ne îndreptăm atenţia spre carne.
Încălzim uleiul într-o tigaie şi prăjim cotletele, pe ambele părţi, câte 2-3 minute. Le scoatem pe o farfurie încălzită şi, în sosul rămas, scăldăm uşor fasolea. Sărăm, dacă mai e necesar, şi adăugăm o linguriţă de unt.
Totul este gata în jumătate de oră.
De reţinut că pasta aceasta se poate folosi, cu excelente rezultate, şi pentru alte sortimente de carne, meşterite fie la tigaie, fie la grătar.

Gustos, gustos, gustos!





miercuri, 13 iunie 2012

Gelee de soc si o invitaţie la concurs


Iunie. Cireşar, cum o numeau bătrânii. Ce lună minunată! Îmi traversează amintirea un distih din Lucian Blaga: “Iunie este/ verde poveste...”. Şi, în acest peisaj edenic, se dezlănţuie-n soare, pretutindeni, miracolul florilor şi al fructelor: crini, platani, cireşe, căpşuni. Şi câte alte frumuseţi!...Pentru mine, şi socul face parte din vedetele lui cireşar. Oriunde mergi, în grădini şi în parcuri, te întâmpină parfumul socului şi te încântă tufele acoperite de flori.
De aceea mi-am zis să vă invit la o competiţie amicală. Concret: Haideţi să punem la cale o seamă de reţete pe bază de soc. Băuturi, deserturi, cum doriţi. Îmi trimiteţi aceste oferte, titlu si imagine, publicate pe blogul propriu sau nu, la adresa: gusulita@gmail.com, iar eu le voi posta. Vom alege apoi una dintre ele, pe care o voi premia cu o mică atenţie.
Dacă nu aveţi un blog culinar, realizaţi reţeta, o trageţi în poză şi îmi trimiteţi titlul şi fotografia.
În cazul în care posedaţi un blog, vă rog să o postaţi cu un link spre "Bucătăria lui Guşuliţă".

Ar fi splendid să participaţi în număr cât mai mare!
Vă aştept până la sfârşitul lunii.În 30 iunie voi afişa imaginile şi titlurile.

Gazdă şi iniţiator fiind, încep eu, cu o reţeta ce m-a cucerit, şi care a avut un debordant succes la cei dragi mie.

Gelee de soc




Iată reţeta:

3 mâini flori de soc
800 ml suc de mere natural, dacă se poate, nefiltrat
500 g zahăr pentru dulceaţă - Gelierzucker

După ce, într-o agreabilă plimbare, am ales florile, le sortăm, le alegem, le debarasăm de eventualele insecte, le tăiem niţel codiţele, dar nu le spălăm. Evităm recoltarea florilor din vecinătatea arterelor foarte circulate, spre a nu ingera  noxe o dată cu deliciosul gelee...
Punem florile într-un recipient, turnăm deasupra lor 800 ml de suc de mere şi lăsăm vasul, acoperit, peste noapte, la loc răcoros. A doua zi, filtrăm amestecul, printr-o sită deasă, sau printr-o bucată de pânză curată, şi punem zeama la fiert cu zahărul acela special, de dulceţuri. Cred, de altfel, că ar merge şi cu zahăr normal, trebuie fiert probabil mai mult, dar eu nu am încercat. În cazul nostru, fierbem scurt, 5-10 minute. Când lichidul începe să se închege, îl turnăm, fierbinte, în borcanele pregătite în prealabil, spălate, sterilizate (eu le usuc în cuptor la 100 de grade), şi aşteptăm să se răcească.

                                                        
Vom obţine un gelee parfumat, de culoarea chilimbarului! Şi de fiecare dată când îl veţi gusta, vă veţi aminti de lumina acestei luni. Aţi observat ce scurtă e noaptea?
Vă invit cu drag să participaţi!

marți, 12 iunie 2012

Supa cu varză de China şi tăiţei de orez



Ai noştri tineri....au o slăbiciune pregnantă, sau, ca s-o spun pe sleau, au făcut o adevărată pasiune pentru mâncărurile provenite din Extremul Orient. Restaurantele, fast food sau nu, de acest gen răsar precum ciupercile după ploaie şi tot ce este tailandez, chinezesc sau japonez are mare căutare!
Ai noştri tineri... Ar da oricând sarmaua strămoşească pe o porţie de “Nasi Goreng”, ori ar renunţa cu usurinţă la friptura de duminică pentru un “Running sushi”. Drept care mămicile se adaptează şi se străduiesc să le facă pe plac. Şi, cu mâna pe inimă, multe din aceste specialităţi sunt chiar gustoase, nu-i aşa? Au, totodată, avantajul că se gătesc rapid, în practicul Wok, că apelează la o cantitate apreciabilă de legume crocante, ca să nu mai vorbim de orezul atât de sănătos... În plus, ne cuceresc uneori şi pe noi, ăştia mai maturi, cu o paletă largă şi inedită de arome.

Mioara vă propune o piesa de rezistenţă din repertoriul ei oriental: supa cu varză de China şi tăiţei de orez, care are mare succes la mici şi mari. Eu însămi l-am văzut pe Dănuţ, feciorul mezin al Mioarei, vârându-şi năsucul în oală şi mormăind încântat: “Mmmmm, bună supa asta!”...
Surprindeţi-vă şi voi familia cu o asemenea specialitate, fiţi şi voi "pe val"!

Pentru 6 persoane:

o varză de China
150 g ciuperci Shiitake, sau, dacă nu găsiţi, ciuperci  negre uscate chinezeşti, ori ciuperci champignon brune
200 bacon afumat fără multă grăsime
o ceapă nu prea mare
100 g tăiţei de orez
4-5 linguri sos de soia
oţet de orez, sau, dacă nu aveţi, aceto balsamico, alb
1-2 linguri ulei de susan
                                                                                                                             
Se încinge uleiul într-o oală de 3-4 l, în acest ulei se căleşte ceapa tăiată fin, se adaugă baconul, şi el feliat cu fineţe, şi apoi ciupercile mărunţite. Toate aceste ingrediente se călesc 2-3 minute, se toarnă peste ele cam 2 litri de apa ce poate fi fiarta in prealabil si apoi se adaoga varza de China, tăiată, şi sosul de soia. Varza aceasta necesită un timp de fierbere de 10-15 minute. La sfârşit, după ce am luat oala de pe foc şi am adăugat tăiţeii de orez, care nu trebuie fierţi, dregem totul cu sare şi oţet.




,

vineri, 8 iunie 2012

Sparanghel verde




Încă mai ţine sezonul sparanghelului, dragi prieteni, şi, după două reţete cu sparanghel alb, iată două, rapide şi uşoare, cu sparanghel verde. Acei lujeri de sparanghel care străbat stratul de răsad şi ies la suprafaţă, văd lumina soarelui şi au o culoare verde intens. Unii spun că acest sparanghel ar fi mai aromat...nu ştiu, dar, în orice caz, se potriveşte foarte bine în salate, combinat cu roşii, salată verde sau cartofi.
Eu am încercat două variante, una cu roşii şi busuioc şi una cu cartofi.
Vă rog să le citiţi:


1. Sparanghel verde cu roşii cherry şi busuioc


    Pentru 2 persoane:

    o legătură de sparanghel, cam 250 g
    o mână de roşii cherry
    1-2 cepe verzi
    câteva frunze de busuioc
    1 lingură de aceto balsamico
    3 linguri  de ulei de măsline extra vergin
    sare, piper

Am retezat capetele lemnoase ale sparanghelului, cam 2-3 cm, cel verde nu trebuie cojit, cum se procedează cu cel alb, este mai fraged. Am pus apă la fiert într-o oală mărişoară şi, când a dat în clocot, am adăugat sparanghelul, pe care l-am fiert cam 5-8 minute. Pentru salată este mai potrivit  ca sparanghelul să fie uşor crocant. L-am aruncat apoi în apă foarte rece, dacă aveţi la îndemână, pueţi chiar câteva bucăţele de  gheaţă. Acest schimb brusc de temperatură face ca legumele să-şi păstreze culoarea frumoasă. Puteţi aplica deci tratamentul şi la broccoli sau la spanac.
Am tăiat sparanghelul astfel fiert în bucăţi potrivite, cam 2 cm, am spălat, curăţat şi  tăiat roşiile cherry în două, ceapa am curăţat -o şi am tăiat-o feliuţe. Din ulei, sare, piper şi aceto balsamico am realizat sosul. Proporţia ideală între oţet şi ulei este 1:3. Dacă vă place mai acru, atunci 1:2. Dar, în orice caz, în această proporţie de 1:3 îşi desfăşoară componentele  cel mai bine aromele caracteristice. Turnăm acest vinegret peste componentele pregătite, amestecăm şi servim cum dorim, mie mi-au surâs nişte aripioare de pui...

2. Salată de sparanghel verde cu cartofi noi


Când am fost acasă, la Timişoara, la începutul lui mai, am mâncat prima oară în acest an cartofi noi. Astfel de cartofi noi nici că voi mai mânca, cel puţin nu în următoarele luni. Acei cartofi minunaţi, mici ca nişte cireşe sau caise, cu coaja subţire, ce se desprinde într-o clipită, şi cu acea culoare roz...acei cartofi, tatăl meu spune: soiul rosa de Belinţ..., care, fripţi, ţi se topesc în gură...ei bine, din aceştia aici nu găsesc! Sunt în piaţă  un soi de cartofi numiţi noi, care nici nu seamănă cu cei de acasă, dar, desigur, nu sunt răi, şi pe aceştia i-am folosit pentru cea de a doua variantă de salată de sparanghel.

Pentru 4 persoane:

500 g sparanghel verde
500 g cartofi
câteva roşii cherry
2 linguriţe de miere
2 linguriţe de muştar
sare, piper proaspăt măcinat – întotdeauna proaspăt măcinat
6 linguri  de ulei de măsline extra vergin
2 linguri de  aceto balsamico alb

Curăţăm cartofii de coajă, îi tăiem felii şi îi fierbem, până se înmoaie bine în puţină apă cu sare, cât să-i acopere.
Curăţăm sparanghelul şi îl pregătim ca mai sus.
Aşezăm într-o salatieră componentele, inclusiv roşiile, şi, din miere, muştar, sare, piper, aceto şi ulei, realizăm acest sos de muştar, foarte potrivit pentru salata noastră de cartofi, îmbunătăţită cu sparanghel.
Turnăm sosul peste sparanghel scurt înainte de a servi salata.

Sunt foarte curioasă care din aceste variante v-a trezit interesul.
Mă bucur să-mi scrieţi.




   

Tort cu Lemon curd şi căpşuni



Eu sunt, o spun cu toată seriozitatea, ceea ce se cheamă un culegător. Am rămas, deci, cred, mental, în faza aceea de dezvoltare a omenirii când semenii noştri adunau şi consumau ceea ce le dădea natura. Sau, poate, am nostalgia Grădinii Eden...De ce spun toate acestea? Pentru că îmi produce o plăcere copilărească să culeg tot ce se poate mânca, din natură, din pădure, de pe câmp, sau din livadă. N-am depăşit acest stadiu, dragii mei, pentru că nu aceeaşi plăcere îmi face, de exemplu, cultivarea în grădină a fructelor şi legumelor – şi munca aferentă... Dar să culeg, da, să culeg struguri, vişine, căpşuni şi mere, să culeg afine, şi mure, şi zmeură, să adun alune, nuci şi ciuperci, vă întreb, ce poate fi mai plăcut?
Ba chiar îndrăznesc să mărturisesc că o plimbare în pădure are , pentru mine, sens, dacă găsesc ceva comestibil...


Iar acum, dragi prieteni, s-au copt căpşunile!
Vreau să profit din plin de acest sezon, mai ales că, precum v-am povestit, pot, în apropiere de casa mea, să culeg căpşuni proaspete, pe care să le prepar după dorinţă. Am mai avut în frigider un borcănel de Lemon curd şi în congelator jumătate din pişcotul, pe care l-am copt săptămâna trecută. Zis şi făcut.
Asamblarea mi-a luat 5 minute.
Mie mi-a plăcut la nebunie combinaţia, un pic surprinzătoare...
Nu regret nici un moment că am încercat-o, este mult mai rafinată şi proaspătă această prăjitură decât, să zicem, un tort  cu cremă de vanilie.
Pentru voi, am să repet însă elaborarea tuturor componentelor.
Pentru Lemon curd, există pe Internet o varietate foarte mare de reţete, toate, desigur, combină ouăle cu zeama şi coaja de lămâie, cu zahăr şi unt. Ceea ce însă variază sunt cantităţile.
Iată reţeta folosită de mine,  de data aceasta:
160 g zahăr
75 ml suc de lămâie
o linguriţă coajă de lămâie
3 ouă întregi
85 g unt


Am bătut ouăle întregi, am amestecat pe abur zahărul, coaja şi zeama de lămâie, am adăugat cu grijă ouăle şi am bătut combinaţia cu telul (ia ceva vreme), până am obţinut o cremă de consistenţa unei budinci. Am luat-o deoparte, am pus untul şi am amestecat, din nou, bine. A rezultat o pastă cremoasă, cu un gust şi cu un miros apetisant de lămâie, ce rezistă la frigider câteva săptămâni, şi se poate folosi în diverse feluri...Pe pâine, în combinaţie  cu brânză de vaci,  în prăjituri sau pentru umplerea clătitelor...folosiţi-vă fantezia !
Vă asigur, pentru mine, această reţetă este descoperirea anului!

Pişcotul:

3 ouă
150 g zahăr
60 g făină
60 de g amidon
o linguriţă rasă de praf de copt
o formă de tort detaşabilă de 26 cm diametru
unt pentru uns forma

Am bătut vârtos ouăle cu zahărul, până când şi-au triplat volumul, am amestecat separat componentele uscate, am turnat apoi cu grijă făina peste crema de ou, am omogenizat cu mişcari de jos în sus, am turnat compoziţia în forma de tort, unsă, în prealabil, cu un pic de unt, şi am copt pişcotul acesta, la 175 de grade, timp de 20-25 de minute. Verificaţi, desigur, s-ar putea să fie gata mai repede.
L-am lăsat în formă la răcit, l-am transferat apoi pe un platou şi l-am uns cu un strat relativ subţire de lemon curd.


 Pentru garnisirea cu fructe am folosit cam 300 g de căpşuni proaspete.


Sper să vă placă!

marți, 5 iunie 2012

Tort de căpşuni

                                                                                                             
Cred că a venit vremea pentru un "dulce", am mai multe idei, puse la păstrare, dar azi am ales ceva potrivit cu sezonul....căpşunilor. Şi anume , un tort, uşor şi răcoros, doar un blat subţirel şi multe, multe fructe.
Dar, de fapt, ar fi trebuit să încep povestea altfel. Adică aşa:
Am avut o zi pentru mine, doar pentru mine, în care am făcut  mai multe lucruri plăcute sufletului meu. Am deschis sezonul drumeţiilor pe bicicletă cu un tur de vreo două ore la marginea oraşului, am mai dus la capăt mici treburi prin casă (eh! acestea, recunosc, nu sunt, neapărat, şi întotdeauna, plăcute sufletului meu, dar trebuie luate în seamă - musai, zic ardelenii), am dat iar o raită prin blogurile prietenelor, iar seara am fost la Operă, unde am vizionat un spectacol de balet, “Îmblânzirea scorpiei”, da, da, după Shakespeare, într-un cuvânt, a fost o zi frumoasă ! Şi, în  velo-peregrinările mele prin împrejurimile Münchenului, am dat de un câmp de capşuni, unde poţi culege, plăteşti cât ai cules, şi ai nişte fructe cum altele mai proaspete nu găseşti! Sunt multe astfel de lanuri de căpşuni în preajma metropolei, nu mă pot mira îndeajuns, dragii mei, ce minunăţie de oraş! Te afli deci în centrul Europei, oraş mare, maşini, metrou, turişti,  înghesuială. Şi te duci cu bicicleta câţiva  kilometri şi dai de de cel mai idilic peisaj. Ridici ochii, Alpii maiestuoşi în zare, iar în jur, lanuri  bine-mirositoare de căpşuni.


                                                   
Voi mai vizita acest câmp şi sigur voi mai realiza şi alte bunătăţi.
Pentru pişcot am avut o formă de tort detaşabilă de 28 cm. Cam mare, recunosc, cu toate acestea, mi-a dat,din cantităţile de mai jos, un tort destul de înalt. L-am tăiat în două felii, şi deci am avut o bază pentru două prăjituri cu fructe. Una am congelat-o (merge foarte bine), pentru mai târziu.
Voi, dacă vreţi, puteţi înjumătăţi cantităţile:
6 ouă
300 g zahăr
120 g făină
120 g amidon
o linguriţă şi jumătate praf de copt
400 g capşuni
fulgi de migdale
2-3 linguriţe gem de capşuni (facultativ)
un pachet de gelatină pentru tarte cu fructe: Tortenklar
3 linguri de zahăr
Batem ouăle cu zahărul cam 10 minute. Dacă avem un robot (al meu tocmai s-a stricat), merge mai repede.
Amestecăm separat amidonul, făina cernută şi praful de copt şi le adăugăm la crema de ouă. Observaţi, vă rog, nu avem nici un pic de grăsime ! Coacem acest pişcot, într-o formă de tort detaşabilă, cam 30 de minute, la 180 de grade, lăsăm să se răcească bine.


Între timp, curăţăm şi tăiem căpşunile felii. Eu am tăiat pişcotul în două, o parte am pus-o deoparte, iar pe cealaltă am uns-o foarte subţire, cu gem de capşuni, amestecat cu puţină apă, să-l putem întinde bine. Am clădit, apoi, fructele, după principiul ţiglelor pe acoperiş,  suprapunându-le parţial, şi am trecut la prepararea jeleului care să le acopere.


 Am amestecat gelatina pentru torturi, acel Tortenklar de care vă vorbeam, cu 3 linguri de zahăr, am turnat 250 ml de apă şi am încălzit uşor , până am obţinut un lichid oarecum gelatinos, pe care l-am turnat peste fructe,  începând din mijloc spre margine. Cu aceeaşi gelatină am îmbrăcat marginile şi am lipit zahăr grob, pe care l-am şi presărat parţial peste fructe. Tot aşa de bine s-ar fi potrivit şi fulgi de ciocolată sau de migdale.




 Vă las pe voi să alegeţi.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Paste cu somon afumat şi dovlecei


Arjana:
Vă propun o combinaţie la care nici eu nu m-am gândit până acum, dar care  îşi armonizează perfect componentele

 
Un fel de mâncare uşor şi gustos!

Pui cu pastă harissa şi roşii




Am mâncat la Arjana acest piept de pui gustos, însoţit de un munte de cartofi noi, prăjiţi!
Un deliciu!
Citiţi cu atenţie, Arjana vă împărtăşeşte din secretele ei, pasta Harissa făcută în casă, fără emulgatori, fără conservanţi, fără E-uri !

Cantităţi:
-    4 bucăţi piept de pui dezosat (sau pulpe)
-    2 linguri pastă harissa
-    1 lingură ulei de măsline
-    1 lingură oregano
-    250 g roşii cherry
-    o mână de măsline
-    sare, piper

Se marinează carnea de pui cu ulei de măsline, sare, piper. Se unge cu pasta harissa şi se aşază  într-o tavă. Se introduce în cuptor (5 - 10 minute), acoperită cu folie. Se scoate, i se adaugă măslinele şi roşiile cherry, şi se mai prăjeşte, fără folie,  încă 10 – 15 minute.


Pasta harissa

Cantităţi:
-    2 linguriţe rase de chimion
-    4 căţei de usturoi
-    1 lingură ulei de măsline
-    500 g ardei capia copt şi curăţat
-    1 ardei mic iute (opţional)

Se pune chimionul într-o tigaie de teflon, la foc mic. Când încep să sară seminţele, se adaugă usturoiul zdrobit şi uleiul de măsline. Se lasă puţin, până se desfaşoară aroma, şi se adaugă ardeiul copt. Se fierbe încetişor, să scadă lichidul de la ardei. Înainte de a lua vasul de pe foc, se adaugă ardeiul iute. După ce s-a răcit, se  pasează. Rezultă o pastă foarte aromată,  fină şi delicată. Se poate stoca în borcane sterilizate, cu o peliculă de ulei deasupra, dar numai în frigider.