sâmbătă, 29 decembrie 2012

Beigli-deliciosul cozonac





La ultima vizită a Lizucăi, am pus la punct, în linii mari, meniul de Crăciun. Adică Lizuca şi-a exprimat preferinţele, mai precis, mi-a spus, hotărâtă: Să faci Beigli şi Gerbeaud.
Amândouă? am întrebat cu timiditate. Da, a spus ea.
Ei bine, precum vedeţi, nu e loc de discuţii. Ieri, am isprăvit prima tranşă de Beigli cu mac. Azi, va urma Beigli cu nucă iar duminică, voi coace celebrul Gerbeaud, despre care vom mai vorbi.

joi, 27 decembrie 2012

O vizită la "Dicker Mann", în prag de Crăciun



Nu ştiu la alții cum e, ca să îl parafrazez pe Creangă, dar aici, în Bavaria, perioada de pregătire a Crăciunului este plină de vervă și de veselie. În fiecare colț câte un târg de Crăciun, magazine decorate cu fantezie, un amestec de tradiție şi reclamă modernă, care pe mine una nu mă deranjează. Cadouri pentru buzunarul fiecăruia. Totul e îmbrăcat în alb, roșu și auriu, miroase a migdale prăjite, pretutindeni auzi colinde sau alte cântece de Crăciun. Coronițe de Advent pe aproape fiecare masă. Munți de Pläzchen, Stollen, fel de fel de cozonaci, cu nuci, stafide, sau mac. Conaționalii mei îi fac, invariabil, o vizita domnului Binder, măcelarul, se aprovizionează cu mezelurile tradiționale, de acasă, cârnați şi varză acră. Cum guști din parizerul domnului Binder, te şi trăsnește, acut și dureros, dorul de ţară! Credeți-mă pe cuvânt! Am trecut și eu pe acolo, de altfel, frigiderul plesnește din toate încheieturile!
Și tot acum, în mod tradiţional, colegii de serviciu se întâlnesc, pentru o cină comună, invitați de management sau de șeful direct. E o modalitate de a mulţumi, pentru un an muncit, care n-a fost ușor...
Am participat, nu de mult, cu o parte din colegii mei, la o astfel de cină, oferită de șeful nostru. Am poposit într- un local, situat chiar în cartierul meu, dar pe care nu-l vizitasem încă. Restaurant bavarez, cu meniul în dialectul bavarez, drăguț pentru cei familiarizați, ciudat pentru străini.
Cum am văzut oferta, mi-am zis: Iată un loc pe placul Mioarei şi al părinţilor mei. Cine știe, poate se va ivi o ocazie să ne ospătăm odată după pofta inimii. Sau, cel puțin, să vizităm grădina de vară și să bem o bere rece la umbra castanilor. Locuiesc de mult aici și abia acum am descoperit berăria "Dicker Mann" - Bărbatul gras, în traducere! De unde numele? Nu ştiu, am s-o întreb pe cârciumăreasă, la un ceas mai liniștit.
Există o ofertă zilnică de prânz, o ofertă de duminică, diverse meniuri. Prețuri normale pentru buzunarul bavarezilor, cam pipărate pentru locuitorii altor landuri. Un meniu de trei feluri, 22-25 de euro, un fel principal, 10-15 euro.
Transcriu pagina din Internet şi adresa, pentru împrejurarea că treceți prin München și vă lovește foamea:
http://kleines-brauhaus-dickermann.de
Kleines Brauhaus Dicker Mann
Heinnrich Wieland Strasse 11
München
Dar să ne întoarcem la seara noastră.

luni, 24 decembrie 2012

Craciun Fericit 2012





Tuturor prietenilor si vizitatorilor mei le multumesc pentru un An frumos impreuna si le doresc Un Craciun Binecuvantat si plin de bucurii si Un An nou imbelsugat, cu sanatate si cu multe impliniri, in care sa ne revedem cu drag !

marți, 18 decembrie 2012

Steluțe de scorțisoară- Zimtsterne


V-am povestit, anul trecut, pe vremea asta, despre febra coacerii de Plätzchen, febră ce le cuprinde pe doamnele din Germania în primele zile de Advent. Din colecţia nici uneia  din ele nu lipsesc aceste steluțe, pe nedrept numite “de scorțisoară”, dat fiind că baza lor constă în migdale măcinate și glazură din albuș de ou. Anul acesta am încercat și eu rețeta. Succes total! Sper să vă conving!

Biscuiți-sau altfel spus- keksuri !




De fapt, nu știu cum aș putea numi altfel aceste prăjiturele, care pot fi savurate în forma lor brută, însă și decorate și îmbunătăţite, fie cu o glazură, fie cu fructe confiate incluse în aluat, fie lipite laolaltă cu gem. Se potrivesc perfect la ceai sau la cafea, dar tot atât de bine se înscriu și în colecția fursecurilor de Crăciun. La bază este același aluat fraged.
De data aceasta, am ales varianta cea mai simplă. Am frământat aluatul, l-am întins şi am tăiat diferite forme. Nu aveţi forme? Folosiţi un păhărel.

Dovleac cu miere şi scorţişoară

Ce poate fi mai bun în lungi seri de iarna?

1 kilogram de dovleac de prăjitură
Miere
scorţişoară



Se taie dovleacul felii, se unge cu miere şi se presară scorţişoară. Se coace cca 30 - 35 minute, la 200 grade.Eu am folosit cuptorul cu aer cald pe care l-am achiziționat de curand, și pe care il recomand cu mare caldură, ne spune Arjana.

Gutui umplute cu miere şi nuci



Mere umplute, face toată lumea ! Ce ziceți de gutui umplute ?



duminică, 9 decembrie 2012

Bulgări de cozonac “tăvăliţi” în scorţişoară




Sunt convinsă că, în prag de Sărbători, sunteţi în căutarea unei noi reţete cu care să vă răsfăţaţi familia. Dacă e aşa, ei bine, Arjana vă oferă un cozonac ce va întruni, cu siguranţă, sufragiile voastre.
Reţeta de la care a pornit, Aranygaluska, este una clasică în bucătăria austriacă şi ungară. A modificat-o puţin, înlocuind nucile, în care sunt “tăvăliţi” bulgării de aluat, cu scorţişoară şi fructe confiate. Farmecul acestui tip de cozonac constă tocmai în structura sa, asemănătoare celei a unui fagure.

luni, 3 decembrie 2012

Calendar de Advent-surprize dulci

M-am gandit să vă pregătesc o mica surpriză. Un calendar de Advent, in care, in fiecare zi, să puteți deschide o usița, respectiv un link, cu câte o rețetă de prăjiturele pentru sărbători. Ideea mi-a venit vizitând blogul Angelei, care si ea vă oferă o gamă de bunătați pentru Crăciun. Mulțumesc pentru inspirație, Angela. Rețetele mele vor veni pe rând, câte una pentru fiecare zi care ne desparte de Crăciun. 24 de surprize dulci, pentru voi, prietenii
mei!
Sper să va bucurați si să va facă placere.
Iată :

vineri, 30 noiembrie 2012

Postare aniversară- Flammkuchen



Există, în viaţa unui om, momente care se păstrează, apoi, în memorie , ca într-o casetă de bijuterii, şi care sunt rar evocate, aşa precum sunt scoase, spre a fi purtate doar la ocazii festive, bijuteriile de familie. Un astfel de moment a fost o călătorie, sub blândul soare al toamnei, în ţinuturile Badenului. O zi în care totul a fost perfect. Am străbătut, atunci, cu maşina, fără grabă, dealurile cu vii, ne-am oprit în mici localităţi necunoscute mie, frumoase şi vechi, am trecut prin arcade de piatră şi, la o cârciumioară, ascunsă între frunzele arămii ale toamnei, poate singurii muşterii, am baut Federweiser, mustul uşor fermentat,ce trecea spre vin, însoţit de Flammkuchen, plăcintă cu smântană şi ceapă, caracteristică Alsaciei şi ţinuturilor Badenului, care se potriveşte perfect atât la must, cât şi la vinul nou.

S-au scurs 10 ani de atunci, şi m-am gândit să evoc momentul, împreună cu reţeta de Flammkuchen, la sărbătorirea unui an de Guşuliță.
Am revenit în acele locuri, mai bine zis în apropierea lor, cu părinţii mei, peste ceva vreme. Şi ne-am desfătat, la Strassbourg, cu Flammmkuchen.

Or, fiindcă acest blog mi se pare dificil de conceput fără colaborarea, priceperea, profesionalismul şi, nu în ultimul rând, răbdarea tatălui meu, ED, socotesc, o dată în plus, că este nimerită, pentru postarea aniversară, această modestă şi temeinică delicatesă, pe care, cu ani în urmă, am savurat-o împreună. Îi ofer lui, precum şi dragelor, harnicelor mele coautoare Arjana si Mioara, şi, deopotrivă, vouă, prietenii mei, cititori, vizitatori ai blogului, reţeta de Flammkuchen, spre a vă mulțumi tuturor pentru anul petrecut alături în Bucătăria lui Guşuliţă. Ne-am simţit (nu-i aşa?) bine în acest spațiu virtual !

Tot aici mulţumesc copiilor mei, Lizuca şi Andrei, care privesc cu indulgenţă şi simpatie isprăvile mele pe blog şi care îmi dăruiesc tot echipamentul electronic ce face ca viaţa să fie mai uşoară!

La multi ani, Guşuliţă!


Flammkuchen




Această plăcintă, numită Flammekueche, în dialecul alleman și în cel alsacian, tarte flambée, în franţuzeşte, era la fel de răspândită, în casele ţărăneşti din Pfalz, Alsacia şi Baden-Baden, ca mămăliga la noi. În formula ei tradiţională, plăcinta se bizuie pe aluat de pâine, rulat subţire, peste care se unge un strat de smântână groasă şi se presară ceapă, tăiată solzișori, şi se aşază feliuţe de şuncă afumată. Produsul se coace în cuptorul de pâine, la foc tare, 12-15 minute. Gospodinele încercau astfel tăria căldurii din cuptor, înainte de a coace pâinea: Dacă plăcinta era prea arsă, se mai astepta un pic până se introducea pâinea. Dacă plăcinta avea nevoie de mai mult timp, se mai alimenta cuptorul cu lemne...

Reţeta e simplă:
Din faină, sare, apă şi drojdie, frământăm un aluat de pâine și îl lăsăm la dospit, la rece, în frigider, cam 3 ore.
După care, rulăm o foaie subţire de aluat.
Acesta se unge cu :
200 g de smântână groasă, adăugând, în maniera expusă anterior,
1-2 cepe măricele
100 g şuncă crudă afumată.
Se încălzeşte cuptorul la temperatura maximă, 250 de grade, încălzire sus- jos, nu curent de aer cald (fericiţi aceia care au un cuptor de pâine, la țară, în curte!) şi se introduce plăcinta în cuptor, pe șina cea mai de jos, pentru 12- 15 minute.
Când marginile se prăjesc şi se închid la culoare, și plăcinta e crocantă, se scoate şi se savurează proaspătă, cu o dușcă sănătoasă de vin nou.


marți, 20 noiembrie 2012

Ciorba de perişoare a Mioarei




Spun "ciorba Mioarei" pentru că exista multe căi de a obţine o ciorbă bună. Câte case, atâtea ciorbe! Vă propun această variantă, agreată de Mioara. Ea are câteva particularităţi: legumele se călesc în ulei, înainte de a fi fierte, în perișoare nu se pune orez, iar la sfârşit ciorba este îmbunătățită cu un gălbenuş crud şi cu zeamă de lămâie.
Încercați, noi spunem că e simplă şi delicioasă!

Pentru 6 persoane :
Ingrediente:
o ceapă potrivită
cam 500 - 600 g legume: morcovi, rădăcină de țelină, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, o felie de varză albă, toate curățate și date pe răzătoare
piper boabe
2-3 linguri de ulei
1 gălbenuş
zeamă de lămâie pentru acrit
frunză de pătrunjel tocată
frunză de leuștean, tocată şi ea (dacă aveți și dacă vă place)

Pentru perișoare:

250 g carne tocată mai slabă (de vițel, de curcan, sau chiar amestec porc- vită)
1 ou
sare, piper alb
se poate pune şi orez, dar eu prefer fără.

Se călește ceapa, pe urmă se călesc puţin şi legumele, până se înmoaie, fără a se prăji, însă, fiindcă, altfel, ar dobândi un gust neplăcut, după care se adaugă 2 l de apă fierbinte. Se prepară perişoarele, amestecând carnea tocată cu ou, sare şi piper (eventual, şi cu puţină făină, dacă ni se pare că amestecul este prea moale). Când s-au fiert legumele, se lasă înăuntru, pe rând, perişoarele formate (merge mai uşor dacă umezim mâinile cu apă), fiecare de mărimea unei nuci (cam 3 cm în diametru).
Când şi perişoarele s-au fiert, după aproximativ 15 minute, se drege ciorba cu galbenuşul bătut cu zeamă de lămâie. Se ia de pe foc şi se presară pătrunjelul tocat și leușteanul. Se poate servi smântână la masă.



sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Tort Nutella






Torturile, în general, şi acesta, în special, nu se adresează persoanelor care chiar fac o dietă.
Dar ce deliciu, dragii mei prieteni!
Eu nu prea rezist la dulciuri, îmi plac prăjiturile cu cremă, mă dau în vânt după frişca şi sunt în stare să mănânc Nutella cu lingura. Îngrozitor, nu-i aşa? Drept care, cunoscându-mi slabiciunea, de când copiii mei nu mai locuiesc acasă, prepar dulciuri doar atunci când vin ei sau la ocazii festive. Câteodată, mă gândesc că, uneori, n-ar strica, poate, să vă răsfăţ pe voi, prietenii mei virtuali, cu vreo reţetă din domeniu...şi iată că s-a ivit ocazia: anume, acest tort, cadou pentru o dragă prietenă, care, şi ea, iubeşte Nutella, în schimb, nu apreciază neapărat torturile cu cremă. Unde este atunci Nutella? vă veţi întreba. Vedem imediat...
Reţeta am găsit-o pe pagina Nigellei Lawson, cunoscută prin emisiuni la TV şi cărţi de bucate. Vizitaţi pagina ei, dacă sunteţi curioşi:
http://www.nigella.com

Pentru o formă de tort de 26 de cm :

6 ouă
Un praf de sare
125 g unt
400 g Nutella
100 g alune măcinate
O lingură de rom, sau de apă, dacă preparaţi tortul pentru copii
100 g ciocolată cu un conţinut ridicat de cacao

Pentru glazură:

100 g alune întregi
125 g smântână pentru frişcă
O lingură de rom sau de apă
125 g ciocolată amăruie

Separăm ouăle şi batem albuşurile spumă, cu un praf de sare. Într-un alt vas, amestecăm bine untul cu Nutella, punând, rând pe rând, gălbenuşurile şi, apoi, alunele măcinate. Topim ciocolata în baie marie şi o lăsăm să curgă, în strat subţire, peste spuma de ou, omogenizând cu grijă. Urmează să adăugăm crema de Nutella şi alune. Coacem această cumpoziţie, într-o formă unsă şi tapetată cu făină, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, până când se desface pe margini. O lăsăm să se răcească, desprinzând marginile laterale ale formei de tort.
Este o prăjitură grea, aşa că trebiue transferată cu mare grijă.

Alunele întregi le prăjim într-o tigaie antiadezivă, fără grăsime, scuturând mereu, ca să se coloreze uniform. Le frecăm într-un şervet, sau în palmă, spre a îndepărta cojile, şi aşteptăm să se răcească. E foarte important să fie reci când le aşezam pe tort, altfel vor topi glazura. Mărunţim ciocolata, o adăugăm la frişcă, împreună cu lingura de rom, şi încălzim încet, până se topeşte. Apoi o luăm de pe foc şi amestecăm, până se îngroaşă şi o putem turna peste tort. Decorăm cu alunele prăjite.
Sper să vă placă.

marți, 13 noiembrie 2012

O plimbare pe malul mării, urmată de o cină cu ton și mămăligă




Vă invit la o plimbare pe malul mării, pornind de la reședința cu nume frumos: Residence l'Ange gardien, care se află între Monte Carlo şi Nisa, în regiunea Les Alpes Maritimes. Cred că numele este inspirat de o capelă mică, pe care am descoperit-o în curte. Pare a fi acolo de multă vreme. Reședința a fost concepută ca un spațiu comod, larg, înconjurat de grădini, cu un patio plin de farmec și o piscină pe acoperiș, de unde ți se deschide o priveliște minuntată asupra mării. Iar marea e, într-adevăr, albastră-azurie, cum se
cuvine Coastei de Azur.





De aici am pornit în plimbarea noastră spre orăşelul Villefranche sur Mer, un port tipic pentru această zonă, unde localitățile au aparţinut, pe rând, când Italiei, respectiv casei de Savoya, când Franței, respectiv regilor ei, iar apoi, din 1860, definitiv Franței.
Jean Cocteau spunea:
" Villefranche sur Mer reste un lieu de poésie. Ce petit port, plus italien de style que n'importe quelle ville italienne, se défend bravement contre les atteintes de la laideur".
Au trecut mulţi pe aici, și grecii și romanii, care l-au numit...Portus Olivus. Iar în Evul Mediu timpuriu a fost atacat de pe mare, în aşa fel, încât localnicii s-au retras pe muntele apropiat, să se apere de jaf, foc și moarte, şi doar la 1265 Charles d’Anjou i-a convins, cu înlesniri fiscale, să revină pe coastă – de aici și numele, Villa Franca...

marți, 6 noiembrie 2012

Piept de raţă cu sos de portocale şi gnocchi




Franţa fără “maigret de canard”, adică piept de raţă, e de neconceput. Această specialitate ţine de Republica Franceză, ca şi bagheta, tartele şi feluritele pateuri. Ne aflăm în les Alpes Maritimes, spaţiu unde se amestecă oamenii, culturile, bucătăriile, s-ar potrivi să ne gândim şi la o “salade niçiose” , la o “socca” sau la “ratatouille”, dar noi ne-am oprit la un piept de raţă pe sos de portocale, singurul compromis spre Italia fiind garnitura de gnocchi.
Dacă am fi în Germania sau în Austria am combina raţa cu varză roşie...poate că vom realiza şi o astfel de bunătate...dar deocamdată, cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi, dragi prieteni.
Am avut trei bucăţi frumoase de piept de raţă. Le prăjim la foc mic, la început pe o parte, cea cu piele şi grăsime, până aceasta din urmă se topeşte şi s-a făcut o crustă crocantă. Vom îndepărta grăsimea excedentară la sfârşit.
Întoarcem apoi pieptul şi-l frigem în continuare, adăugând 200 ml suc proaspăt de portocale stoarse cu pulpă.




În total, este necesar să rămână pe foc cam o jumătate de oră, depinde de grosimea pieptului de raţă. Cum, prin fierbere, sucul de portocale se concentrează, îl mai diluăm cu aproximativ 200 ml de vin roşu, la care mai adăugăm, după caz, vin, ori un pic de apă, până ce piepul se pătrunde precum dorim. Condimentăm cu “herbes de Provence” (vedeţi, din nou, culoarea locală....), apoi îndulcim, dacă e necesar, cu una sau două linguriţe de zahăr brun. Acesta este momentul în care scoatem carnea şi dăm deoparte excesul de grăsime. Dăm în clocot sosul, ca să capete consistenţa dorită. Piepul de raţă îl tăiem felii nu prea subţiri.

Îl vom servi cu sosul pe care vi l-am descris şi cu gnocchi cumpărate (asta ca să mai economisim timp). De altfel, aceşti gnocchi pe care i-am găsit aici, cu un aluat de cartofi şi brânză, sunt foarte gustoşi.

duminică, 4 noiembrie 2012

Doradă la grătar cu sos moussline de capere şi cartofi natur



Dragii mei, eu nu ştiu dacă veţi găsi pe undeva acest peşte atât de gustos. Nici eu nu l-am pregătit până acum. Dar mă aflu, precum v-am mai spus, la malul Mediteranei, în vizita la nişte prieteni, pe care, din poveştile mele, îi cunoaşteţi, Mioara şi Nuţu. La Beaulieu, lângă Nisa, am vizitat un magazin foarte bine garnisit cu produse ale mării, unde am descoperit, în ofertă, doradă proaspătă. Nu am rezistat tentaţiei.



L-a preparat Nuţu, specialistul în materie de grătar – grătarul fiind, fără discuţie, o îndeletnicire masculină. Am avut la dispoziţie o asemenea ustensilă, foarte potrivită pentru o reşedinţă de vacanţă, pe care v-o recomand cu căldură. Un grătar uşor, portabil, electric, cu părţi detaşabile, ce pot fi curăţate în maşina de spălat vase (presupunând că reşedinţa de vacanţă este dotată cu aşa ceva).
Eu şi Mioara am pus peştele la marinat, cu zeamă de lămâie, ulei de măsline şi sare, încă de la prânz, ceea ce i-a făcut foarte bine. L-am predat maestrului şi am pus cartofii la fiert. Pentru cinci persoane am avut 3 dorade măricele şi cam un kilogram de cartofi.



În timp ce oaspeţii noştri din acea seara, Gabriela şi Sandu, oameni foarte drăguti şi amabili, beau un aperitiv şi gustau măsline şi alune sărate, Mioara a mesterit, pe îndelete, următorul sos:

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Taboulé cu avocado



Decorul mediteranean în soarele toamnei ne-a inspirat, pe mine şi pe Mioara, să adaptăm un taboulé la nevoile şi pofta noastră.
Câteva cuvinte despre taboulé. Specialitate libaneză, răspândită şi în alte ţări arabe, conţine, în principiu, bulgur şi frunză de pătrunjel. În plus, ceapă şi roşii, lămâie şi ulei de măsline. Se serveşte ca un aperitiv sau ca un fel intermediar. L-am ales a fi aperitiv, înainte de peşte la grătar, şi am adăugat la reţeta clasică, avocado.
Veţi judeca ce a ieşit. Noi suntem foarte încântate şi credem că toate ingredientele armonizează perfect. Mai ales că am găsit, aici lângă Nisa, unde ne aflăm în vacanţă, acel soi de roşii cărnoase, inimă de bou, dulci şi aromate.


Pentru 6 persoane:

  • 600 g roşii
  • O ceapă albă
  • Un avocado
  • 100 g bulgur
  • O legătură mare de frunze de pătrunjel tocat
  • Sucul de la jumătate de lămâie sau limetta
  • Sare
  • Piper
  • Câteva frunze de mentă, tăiate mărunt
  • 2 linguri ulei de măsline
  • Opţional : frunze de coriandru


Pregătim bulgur conform instrucţiunilor de pe ambalaj, îl lăsăm să se odihnească. În paralel tăiem roşiile în bucăţi mari, curăţim şi mărunţim ceapa, o adăugăm la roşii, adăugăm apoi şi un avocado, bulgur, zeamă de limetta sau lămâie, uleiul, pătrunjelul, sărăm şi piperăm. Amestecăm totul bine. Presărăm frunzele de mentă, tăiate mărunt, şi, dacă ne place, mai putem condimenta cu puţin coriandru verde. Vă sfătuiesc să faceţi economie la coriandru, are o aromă intensă.

vineri, 2 noiembrie 2012

Varză de Bruxelles cu unt şi pesmet




Una din distracţiile preferate din copilărie, în lungile vacanţe la bunica, era să răsfoim împreună două cărţi de bucate de-ale ei, amândouă de dinainte de război. Ambele aveau poze vechi, pline de farmec, reclame ale unor produse care nu mai existau la noi. Printre aceste ilustraţii, am văzut, în Sanda Marin, un desen cu o plantă necunoscută mie, varza de Bruxelles. Întâlnisem, desigur, multe feluri de varză, care mie toate îmi plac, varză dulce, varză acră, varză de vară, varză creaţă, varză roşie, dar astfel de vărzuţe, crescute pe un trunchi…nu mai văzusem! Varza de Bruxelles era o apariţie rară în pieţele noastre, se cultiva doar sporadic şi artizanal. Apoi am uitat-o…şi mare mi-a fost surpriza să o regăsesc aici, la München, şi încă la orice supermarket. Iar cunoştinţele mele în domeniul “varză” s-au mai îmbogăţit cu vreo două-trei soiuri…
Gătesc destul de des varză de Bruxelles, şi pentru a evita veşnica asociere de carne şi cartofi, dar şi fiindcă, în aceste combinaţii şi în această manieră de preparare, cu unt şi pesmet, sau la cuptor, cu smântână şi brânză rasă, poate constitui un fel uşor, în sine.

500 g varză de Bruxelles
2-3 linguri pesmet
2 linguri unt
sare după gust
un praf de nucşoară

Curăţăm varza de frunzele de la suprafaţă, eventual veştejite, o spălăm, şi o fierbem în apa clocotită în care am pus o linguriţă de sare, cam 15 minute, să se pătrundă. O scurgem bine într-o sită. Topim într-o tigaie o lingură de unt, adăugăm varza şi o lăsăm la foc foarte mic, câteva minute. Separat prăjim pesmetul în altă lingură de unt şi îl presărăm peste varză, mai sărăm dacă trebuie şi radem cu mare grijă un pic de nucşoara, aroma ei find foarte intensă.


miercuri, 24 octombrie 2012

Salata de pere la grătar cu brânză



Arjana vă propune o salată rafinată, în care brânza cu mucegai, de tip Roquefort, se potriveşte perfect cu perele. Combinaţia de fructe cu diferite tipuri de brânză este un final de rigoare la un prânz select, ori la o cină festivă, sau întregeşte degustarea unui vin bun, împrejurare în care, însoţită de salată verde şi stropită cu vinegretă, poate constitui un aperitiv apetisant.

Ingrediente pentru 4 porţii:

4 pere coapte
salată asortată (circa 200 grame, se poate recurge şi la rucola – dacă se foloseşte numai rucola, se pune mai puţin)
150 grame brânză cu mucegai (am utilizat gorgonzola)
2 linguri ulei de măsline
2 linguriţe de aceto balsamico
1 lingură miere

Se spală perele şi se taie felii de 1 cm, pe lungime. Se stropesc cu o linguriţă de ulei de măsline şi se pun pe grill, câte 1 minut, pe fiecare parte. Dacă e vară, sau dacă aveţi un grill electric, este minunat, dacă nu, perele pot fi rumenite şi într-o tigaie antiadezivă.
Se lasă la răcit. Se amestecă bine restul de ulei cu oţetul şi mierea. Se pun, într-un castron, perele, salata şi brânza, tăiată bucăţele, se amestecă şi se stropeşte cu vinegreta.

luni, 22 octombrie 2012

Beethoven si Mariss Jansons, balsam pe sufletul meu




A fost o zi de toamnă superbă ieri, un adevărat octombrie de aur, mi-a fost chiar greu să îmi petrec orele necesare la serviciu, şi să nu pornesc la plimbare pe străzile oraşului. Am ajuns acasă după-amiază, am lăsat motănelul să zburde în curte şi m-am pregătit pentru evenimentul ce va să vie, concertul din acea seară la Herkulesaal der Residenz. Sala plesnea din toate încheieturile, de plină ce era, am avut locuri la balcon, deasupra orchestrei, locurile mele preferate, de acolo pot să văd soliştii şi dirijorul.
Prietenii mei zâmbesc, cu indulgenţă, în faţa acestei admiraţii nemărginite pe care o am pentru Mariss Jansons. Dar, fără să doresc să mă adâncesc în tirade de teorie muzicală, domeniu care, de altfel, nu e specialitatea mea, aşa este, dacă pot, nu pierd nici o ocazie să-l văd şi să-l ascult dirijând pe Mariss Jansons, cu orchestra Radiodifuziunii Bavareze. În decursul anilor, sub bagheta lui, orchestra a ajuns între primele 10 din lume, şi fiecare concert este, pentru mine, cum spuneam la început, un eveniment. De data aceasta, Sostakovisch şi Eroica, simfonia a treia a lui Beethoven. Minunată trăire!

Până la concertul de Anul Nou, din 2006, nu auzisem, spre ruşinea mea, de Mariss Jansons, deşi dirija în München de trei ani. Dar atunci mi-a plăcut foarte mult, a fost, să zicem aşa, dragoste la prima vedere. Am asistat, mai pe urmă, la concerte şi la repetiţii, în München, de fiecare dată cu aceeaşi încântare, pe care, vedeţi, încerc să v-o împărtăşesc şi vouă.
L-am văzut dirijând la Vatican, din nou la Viena, de Anul Nou, în 2011, la televizor, desigur, l-am urmărit lucrând cu orchestra la repetiţii, l-am văzut live, alături de Anne Sophie Mutter, într-un concert extraordinar.
Mă fascinează, de fiecare dată, fineţea interpretării, felul unic, cred eu, în care, la un mic semn, orchestra răspunde, şi colaborarea aceasta pare a fi perfectă. Avea dreptate Celibidache, un concert ascultat în sală este un eveniment irepetabil. Se întâmplă acolo ceva ce nu mai poate fi reprodus. Şi iată, eu am ratat să-l văd pe Sergiu Celibidache la München, în primii ani ai şederii mele aici, mare păcat!
Au fost, fireşte, multe audiţii, şi multe concerte, urmărite, la televizor, începând cu acele duminici din adolescenţă, cand mama răsturna casa, pentru a face curăţenie, iar la Televiziunea Română erau concertele educative, cu Lehonard Bernstein. Mă bucur a-mi aduce aminte de concertul de Anul Nou, din 1987, cu Herbert von Karajan, titanul secolului XX. Era bătrân şi bolnav, Karajan, avea un corset, care să-i sprijine spatele, dar muzica îl făcea să uite mizeriile cotidiene. ca şi pe mine, de altfel, ce ani, 1987-1988!
Am vizitat, cu pioşenie, mormântul lui Karajan, la Anif, lângă Salzburg, un modest mormânt pentru un om aşa mare...
Iată, multe minunate trăiri, care au fost, şi care vor veni, în compania muzicii şi a slujitorilor ei devotaţi.
Şi toate astea au fost posibile, mai întâi, datorită şansei de a fi în preajma muzicii bune, dar şi datorită Doamnei Balla, profesoara noastră la această disciplină, de care ne era mai frică decât de colega dumneaei de la matematică! Doamna Balla ne trimitea la concertele Filarmonicii Banatul, pe noi, fetiţe de 12-13 ani. Şi trebuia să scriem ce anume ne-a impresionat...Ce ştiam noi? Dar mergeam, eu şi Mioara, la concert şi, apoi, la plăcintăria de lângă Muzeul Huniade, unde mâncam cu poftă o merdenea cu brânză. Şi beam suc de roşii. Nu ne-am plictisit niciodată, noi două, eu şi Mioara.
Păcat, îi spun ei, pe această cale, că ieri n-ai fost cu mine, ţi-ar fi plăcut !
Păcat, dragii mei, că nu aţi fost cu mine, v-ar fi plăcut şi vouă!
Reţineţi acest nume, Mariss Jansons. Vă mulţumesc, maestre!

joi, 18 octombrie 2012

Murături asortate la butoi


Vedeţi ce minunăţii de legume?
Din toate acestea, cu ajutorul Mioarei, vor ieşi nişte murături asortate perfecte.



Iată ce am pregătit, zice Mioara:

Gogonele
Rădăcină de ţelină, tăiată felii subţiri
Conopidă, desfăcută în buchete
Morcovi
Varză
Aşadar, continuă ea, le aşez, straturi-straturi, într-un butoiaş de plastic.
Voi puteţi, fireşte, adăuga lubeniţă necoaptă, mere, ceapă, sfeclă roşie, varză albă, şi lista poate continua.
Proporţia dintre diferitele legume diferă, în funcţie de preferinţe. Nouă ne place foarte mult conopida, care se colorează în roz şi se păstrează crocantă.
Am mai pregătit:
Piper negru boabe
Frunze de ţelină
Seminţe de muştar
Usturoi
Rădăcină de hrean - hreanul nu pote lipsi, deoarece, datorită lui, rămân murăturile tari.
Am folosit aceeaşi cantitate de sare (2 linguri sare de mare, sau sare grobă, neiodată, la un litru de apă), ca şi la castraveţii muraţi.
Am preparat lichidul, l-am încălzit până la fierbere şi l-am turnat, fierbinte, peste legume…Puteţi, desigur, folosi şi borcane de sticlă, de 2 sau 5 l.
La sfârşit, am picurat o cantitate mică de oţet de mere, cam 100 ml la 5 l de amestec.
Vă doresc succes !

marți, 16 octombrie 2012

Impresii din cămara Arjanei 9 Murături asortate




Dintre toate murăturile, această salată, gata asortată, pusă pentru iarnă. este preferata mea. Îmi place zeama acrişor-dulceagă, îmi place combinaţia de gogonele, ceapă, varză şi morcovi, şi mi se pare că, în felul acesta, totul fiind tăiat mărunt, aromele diferitelor componente se întrepătrund. Un castronel de murătură şi o porţie de papricaş de cartofi… Hmmm! Ce bunătate!

Ingrediente pentru 10 borcane de 800 ml:

2 kilograme castraveţi
1.5 kilograme gogoşari sau ardei
1.5 kilograme varză
1 kilogram gogonele
1 kilogram ceapă
2 – 3 morcovi
90 grame sare
400 grame zahăr
600 mililitri oţet
1 linguriţă cu vârf de metabisulfit (conservant unguresc)
1 linguriţă rasă de salicilat

Se dau pe răzătoarea de varză (sau la robot) toate ingredientele, mai puţin gogoşarii, care se taie ca pentru salată. Se pun, alternativ, într-un castron mare, adăugând şi zahărul, sarea, oţetul şi conservantul. Se amestecă bine, se lasă până a doua zi, mai amestecând de câteva ori. Se pun în borcane, presând insistent, ca să fie acoperite cu sucul lăsat.



Impresii din cămara Arjanei 8 Chutney de dovleac





După dulceaţa de dovleac, prezentată nu de mult, iată o combinaţie interesantă de fructe exotice şi dovleac: chutney.
Apropo, ştiţi de unde vin aceste sosuri consistente şi cum se folosesc ele, de fapt?
Ţara de origine este India, iar denumirea, în hindusă, este chantni. În India, sosul se consumă proaspăt, în diferite variante, combinând legume şi fructe, cu o notă dulce-acrişoară şi folosind kurkuma, coriandru, muştar negru, zahăr, oţet şi sare, pentru a-l aromatiza. El însoteşte diferitele variante de curry, mâncarea tradiţională.
Englezii au preluat atât denumirea, cât şi preparatul, pe care, însă, l-au transformat într-un gen de conservă, ce se păstrează şi comercializează în borcane de sticlă. Diferitele feluri de chutney se potrivesc de minune la carnea friptă.

Mă gândesc că multe fripturi se vor mânca la Arjana, după cantitatea de chutney pusă pentru iarnă...

Ingrediente pentru 7 borcane a 350 ml:

2,5 kilograme dovleac de prăjitură, tăiat cubuleţe
3 portocale mai mari
2 lămâi
600 mililitri oţet de mere
500 grame zahăr

Se curăţă şi se taie dovleacul. Se presară, generos, sare, se amestecă şi se lasă până a doua zi. Se spală dovleacul şi se scurge. Se curăţă portocalele şi lămâile de coajă şi sâmburi, şi se taie bucăţele. Se pun toate ingredientele într-o cratiţă, se aduce la punctul de fierbere, după care se scade focul şi se lasă fără capac, aproximativ 40 de minute. Se toarnă în borcane sterilizate.



Produsul final are, cum spuneam, un gust dulce-acrişor, iar bucăţile de dovleac continuă a fi crocante.
Nu rămâne decât să încercaţi şi voi!


vineri, 12 octombrie 2012

Mere în capot



Știu, știu, acest desert vă amintește de copilărie și de zâmbetul cald al bunicii. Și nouă, de altfel, mie și Mioarei. Ne bucuram grozav când Tușa ei, şi bunica mea, ne pregăteau mere în capot. Ne lăsa gura apă, chiar de la intrarea în casă, simţind mirosul de mere prăjite și de scorțişoară. Și mâncam, până nu ne mai puteam mișca. Iar ele, Buni și Tușa, se săturau privindu-ne.
V-am făcut poftă ?

3-4 mere
3 ouă
6 linguri de făină
Un plic de zahăr vanilat
Un vârf de cuțit de scortișoară
Lapte (atât cât să iasă un aluat de consistența smântânii)
Doua linguri de ulei
Sare
Zahăr pudră
Ulei pentru fript

Bateți ouăle într-un castron, adăugați făina, un praf de sare, zahărul vanilat, uleiul şi scorțisoara și turnați apoi încetișor laptele, amestecând mereu, pentru un aluat omogen, de consistența smântânii. Lăsați să se odihnească aluatul cam un sfert de oră, faceți același lucru și când pregătiți clătite. E o întreagă teorie în spatele acestei acțiuni, ceva în legătură cu glutenul din făină, eu vă spun doar că așa e mai bine. Între timp, curățați merele, dați-le pe răzătoare și adăugați-le în aluat.
Înfierbântați ulei în tigaie, luați cu lingura câte o porție și frigeți-o pe ambele părți. Scoateți plăcințelele pe o hârtie absorbantă si pudrați-le cu zahăr.
Cele mai bune sunt proaspete şi calde. Vă și apucați de treabă, nu-i așa?




Lecsó sau teoria ghiveciului



Vă rog să mă credeți pe cuvânt. Fiecare lucru își are tipicul lui. Chiar și ghiveciul acesta, căruia noi îi ziceam sârbesc, dar pe care, sub numele de lecso, ungurii îl consideră mâncarea lor tradițională. Nu e așa că arunci totul într-o oală și iese un prânz delicios? M-am documentat riguros! Am răsfoit cărți de bucate, am citit bloguri și, desigur, fiecare revendică pentru sine lecso-ul perfect! Dar, tot citind și citind, am găsit câteva secrete...
-Nu vă apucați să gătiți lecso decât din legume proaspete, luate la piață, suntem deci în ceasul al 12-lea...Numai ardei albi, cu pulpa groasă şi cu inegalabilul gust pe care îl ştim. Alegeți doar roșii pârguite la lumina și căldura soarelui de vară.
-Respectați proporția dintre cele trei componente de bază:
O parte ceapă
Două părți roșii
Patru părți ardei
- Ceapa și ardeiul se călesc, aproape se prăjesc în grăsime și doar după ce s-au înmuiat și au devenit sticloase, puteți săra. Altfel, sarea scoate apa din legume și nu mai au nici un gust.
Gătiți la foc mic, amestecând din timp în timp, până când roșiile au o consistența păstoasă.
Dacă faceți lecso cu orez, cum am făcut eu, limitați- vă la o lingură de orez de persoană, îl adăugați când legumele sunt aproape fierte, şi turnați, dacă trebuie, un pic de apă.

Și acum, la treabă!
Pentru 4 porții:

400 g ardei
200 g roşii bine coapte
100 g ceapă galbenă
Un cățel de usturoi
50 ml ulei
4 linguri de orez
O linguriță de boia
O bucată de cârnaț zemos, gen debrețin
Sare, piper proaspăt măcinat, după gust

Curațiți legumele, tăiați fâșii ceapa și ardeii, decojiți, dacă vreți, roșiile (eu nu le-am decojit) și tăiați-le cubulețe. Curățiți și mărunțiţi usturoiul. Alegeți o tigaie încăpătoare, sau o cratiță cu fundul gros, să păstreze căldura. Căliți ușor în ulei ceapa, până se înmoaie și devine sticloasă, adăugaţi ardeii, amestecați cu grijă şi lăsați să se prăjească, fără să-i ardeți. Stați pe aproape, asta nu e o mâncare lângă care ne putem uita la seriale la televizor. Doar când s-au înmuiat ardeii si au devenit ușor gălbui, sărați, piperați, adăugați boiaua și apoi roșiile cubulețe. Acum mâncarea voastră poate să clocotească liniștită vreo 10 minute. Tăiați felii cârnațul, adăugați-l la lecso, mai lăsați să fiarbă câteva minute, puneți orezul, turnați puţină apă, dacă trebuie, și lăsați pe foc până când orezul e gata.
Puteți, desigur, să faceți o variantă fără orez, să bateți, la sfârşit, 2-3 ouă. Sau să prăjiți, în loc de ulei, câteva felii de slăninuță. Câte case, atâtea rețete!
Nu-mi rămâne decât să vă doresc poftă bună!

miercuri, 3 octombrie 2012

Vargabéles





“Când eram fecior la mama…
Hei, ce ploaie şi ce vânt….”
(W.Shakespeare, Cântecul bufonului)

Când eram fată la mama, în vremea studenţiei, la Cluj, frecventam, cu prietena mea Zsoka, două minuscule, dar foarte populare localuri, pe fostul Bulevard al Repubilcii, în apropiere de Operă. Erau două restaurante gemene, unul cu specialităţi de varză, Vărzăria, celălalt cu specialităţi de fasole, Fasolăria.
Am mâncat acolo cel mai grozav lucskos din viaţa mea, o supă de varză dulce cu carne de porc, aromată din belşug cu mărar proaspăt, am mai mâncat fasole cu ciolan şi varză à la Cluj, şi câte şi mai câte.
Îmi aduc aminte de căniţele în care se servea smântâna, căniţe de culoarea chihlimbarulul, cu faţete, de feţele de masă, strălucitor de albe, de atmosfera caldă şi intimă, căci erau doar câteva mese, şi îmi mai aduc aminte că, de fiecare dată, alegeam, invariabil, ca desert, vargabéles.
Nu ştiam, pe vremea aceea, că această specialitate din brânză de vacă şi tăiţei de casă, cu învelişul crocant din foaie de ştrudel, care ne era servită într-un pătrat înalt, fierbine şi cu aromă intensă de vanilie, îşi are originea chiar la Cluj. Am mai aflat, recent, că Vărzăria a rezistat peste ani şi că este şi acum, după mai bine de patru decenii, un restaurant frecventat.

Şi am găsit, de curând, nişte foarte interesante informaţii despre vargabéles, în blogul Kavé es Cskoladé al prietenei mele Anita. Ea ne povesteşte de o familie de gastronomi, care avea, între cele două războaie, pe malul Someşului, un cunoscut local: Restaurantul Darvas.

Doamnei Eszter Darvas îi datorăm acest minunat desert. Alături de specialităţile de carne la grătar, dat fiind că domnul Darvas deţinea o măcelarie proprie, vargabeles era aşa de apreciat de clienţi, încât, se spune, vestea s-a răspândit şi veneau comenzi tocmai de la Budapesta, iar tăvile încă aburinde erau transportate cu avionul, spre a fi depuse la celebrul Restaurant Gundel.
Se mai spune că reţeta originală a fost păstrată cu sfinţenie de moştenitorii familiei…ceva, ceva, însă, a ajuns până la noi…
Astfel încât mare bucurie mi-a făcut Arjana, oferind-mi specialitatea aceasta, pentru a o împărţi cu voi. Şi, precum vedeţi, mi-a dat şi ocazia să deapăn amintiri… fiindcă, într-adevăr…

”Când eram fecior la mama...
Hei, ce ploaie şi ce vânt…”

Iată reţeta:

500 grame smântână
500 grame brânză de vaci
7 – 8 ouă
1 litru lapte
15 linguri zahăr
100 grame stafide
250 grame tăiţei
2 plicuri zahăr vanilat
4 foi de ştrudel

Tăiţeii se fierb în lapte, cu zahărul vanilat şi 3 linguri de zahăr. Se strecoară şi se lasă puţin la răcit. Separat, se bat galbenuşurile cu restul de zahăr, se adaugă smântâna, stafidele înmuiate şi brânza de vaci. La sfârşit, se pun şi tăiţeii fierţi. Deoparte, se bat albuşurile şi se amestecă cu restul compoziţiei.
Se unge tava, se pun două foi de ştrudel, se toarnă compoziţia de brânză şi se aşază deasupra celelalte două foi. Se coace la foc mai tare. Se presară, încă fierbinte, cu zahăr praf.

luni, 1 octombrie 2012

Ștrudel cu dovleac





Am cumpărat foile gata făcute, ne spune Mioara. Dar când m-a sunat să mă anunțe că îmi trimite rețeta, mi-a povestit în amănunt cum anume făcea mama ei foaia de ștrudel. Cum folosea pentru aluat făina de calitate, "două nule" cum se zicea la noi, și punea doar apă, sare și puțin oțet, cum frămînta îndelung și apoi lăsa să se odihnească aluatul sub o oală încălzită. Cum întindea o fața de masă și pe ea, trăgea apoi aluatul din colțuri pîna era așa subțire încât vedeai prin el modelul imprimat al feței de masă. Cum sufla și foaia de aluat se umfla,se ridica un pic, și îl rula apoi cu fața de masă cu tot. Da, amintirea vie din copilărie, când ochii albastrii, inteligenți ai Mioarei observau și înregistrau tot.

Dar să revenim. De data asta, Mioara a cumpărat foile de ștrudel.
Într-un pachet am avut 15 foi spune ea, din care ies 5 rulouri de ștrudel (3 foi pe rulou)
Pentru umplutură:
* 1,5 - 2 kg de dovleac
* 100 g de zahăr
* scorțișoară
*unt si ulei pentru uns foile

Am curatat dovleacul, zice Mioara, si l-am dat pe răzătoare, dupa care l-am călit cu puțin unt (50g), zahăr și scorțișoară. Se călește dovleacul la foc mic si se amestecă să nu se prindă de fund (de aceea sunt bune oalele din fontă sau cele cu fundul gros).

Dupa ce dovleacul s-a răcit, se pregătesc foile care se ung, pe rând, cu unt topit amestecat cu ulei (eu folosesc mereu acest amestec la plăcinte și alte prăjituri). Se ung 3 foi care se așează una peste alta. Peste ele se pune cu lingura umplutura de-a lungul unei laturi a foilor, nu întinsă pe toata foaia. Peste dovleac se presară un pic de griș să absoarbă surplusul de lichid, ca umplutura să nu fie apoasă.
Se ruleaza foile. Tava se unge La rândul ei. Rulourile se ung si ele la suprafață, in așa fel incât după coacere devin aurii și crocante. Se coace ștrudelul cam 40 de minute la 175 de grade.

duminică, 30 septembrie 2012

Ştrudel cu mere și sos de vanilie









Septembrie, octombrie, vremea merelor! Am pentru voi două reţete, una simplă de tot, dacă procedaţi ca mine, a doua  ceva mai laborioasă, dar care sigur merită efortul și pe care v-o deconspir data viitoare.

Dar haideți să începem cu cea uşoară: Ştrudel făcut din foi de ştrudel. Am descoperit o firmă foarte 
bună, Tante Fanny Strudelteig. Foi subțiri, ca foița de țigară, foarte nimerite ca mărime, foarte bune la gust. Sunt însă convinsă că veți găsi și voi ceva potrivit. Nu m-am încumetat să întind vreodată foi de ştrudel, dacă o voi face, voi sunteți primii care vor afla.
Dar, pentru că vă plictisesc, desigur, cu așa o rețetă facilă, m-am gândit să vă dau, în plus, câteva informații privind originea acestei prăjituri. Da, ați ghicit, spațiul habsburgic este acela în care ştrudelul se află la el acasă. Alături de tortul Sacher, orice cafenea din  Viena, care se respectă, oferă clienților şi un strudel, umplut, după sezon, cu fructe sau cu brânză. Prima rețetă este atestată într-un manuscris numit Koch Puech, în anul 1696, şi se păstrează la  Biblioteca municipală din capitala austriacă.


A făcut carieră această prăjitură și s-a răspândit în toată lumea. Nu peste tot, însă, e la fel de bună ca în Austria! La început, erau clădite până la 10 rânduri de aluat subțire, ştrudelul avea formă de melc (de aici și etimologia- strudeln), iar din secolul al   XVIII-lea, spune Wikipedia, se cunoaște tehnica de întindere prin tragere la colțuri a foii,  pe o fața de masă presărată cu faină.
Spre norocul nostru, există azi foile prefabricate industrial, altfel înpuține case ar mai aburi ştrudelul pe masă!

Să trecem deci la modul de preparare.
Pentru 3 strudele, avem nevoie de:
Un pachet de foi, cam 10 la număr, mărime A3
1,5 kg de mere - eu am avut unele din grădină, care se pretează doar pentru prăjituri.
6-8 linguri de zahăr
Scorțişoară (cam o linguriță)
Ulei pentru uns
2-3 linguri de pesmet

Pentru sosul de vanilie:
3 gălbenușuri
3 linguri de zahăr
1/2 l de lapte
o lingură de amidon sau de faină
1/2 baton de vanilie sau un pachet de zahăr vanilat

Am curățat şras merele, le-am amestecat cu zahăr și scorțisoară și le-am lăsat să se pătrundă cam jumătate de oră. Nu le-am călit. Eu nu fac asta, mi se pare că e inutil. Am întins prima foaie de ştrudel, am uns-o cu ulei, am întins-o pe a douași pe aceasta am uns-o, am acoperit-o cu cea de a treia, am presărat pesmet şi am pus o cantitate de mere rase şi stoarse bine. Am ales cantitatea în așa fel, încât să îmi rămână destul pentru încă două ştrudele. Am rulat şi am aşezat ştrudelul îtava unsă cu ulei. Am procedat la fel de încă două ori. Am uns apoi suprafața ştrudelelor cu ulei și le-am copt la 

175 de grade, aproximativ 40 de minute, până au prins o culoare aurie şi au devenit crocante. Mi-am adus aminte, cu duioșiecum primeam de la bunica mea zeama de mere rămasă , și cum și eu, la rândul meu, împărțeam sucul acesta proaspăt, dulce și aromat, între copii, și la ce mare preț era el!

Am servit ștrudelul cu un sos de vanile, deși combinația asta nu 
se obișnuia la noi acasă.  Vă asigur că este excelentă. Pentru sosul de vanilie, am amestecat gălbenușurile cu cele trei linguri de zahăr până și-au dublat volumul și crema a devenit albicioasă și aerată. Am adăugat miezul batonului de vanilie și lingura de amidon. Între timp, am încălzit ușor laptele, fără să fiarbă, şi am adăugat coaja batonului de vanilie. Am turnat cu grijă câteva linguri de lapte fierbinte în crema de ou, apoi crema în restul de lapte, după ce am îndepărtat batonul de vanilie,  pe focAm amestecat până a primit consistența smântânii. Să nu vă speriați de această cremă, e mult mai bună decât o budincă din comerț și se face cât ai bate din palme!

Sper să vă inspire rețeta mea! 


sâmbătă, 29 septembrie 2012

Pâine cu roşii uscate



Grozavă reţetă, sper sa o incercaţi cât de curând !!  




 
 
Cantităţi pentru o pâine de 750 grame:

150 ml apa
150 ml bulion
450 g faina
10 g sare
2.5 g boia
1 ½ linguriţă de  drojdie uscată
     80 g rosii uscate taiate


Se pun în maşina de pâine ingredientele lichide (apa, bulionul), se adaugă sarea, boiaua,  făina şi drojdia. Se programează maşina pentru pâine albă, iar la semnalul sonor se adaugă roşiile uscate tăiate bucăţi.

vineri, 21 septembrie 2012

Impresii din cămara Arjanei 7 Zacuscă de ciuperci

Dragii mei, sunt conviinsă, când veți citi titlu ,veți exclama:  cât am căutat așa o rețetă !
Suntem toți de acord, nu există nimic mai bun ca zacusca.  In toate variantele ei: cu mai mulți ardei , in mod clasic cu vinete sau cu fasole.
Eu de câtiva ani am renunțat să mai pregătesc zacuscă, dar un borcănel adus din Romania este mereu un dar bine primit  si apreciat.
Varianta de azi, propusă de Arjana , cu ciuperci, este ultima  rețetă pe care v-o oferă Arjana in seria " Impresii din cămara Arjanei"

Iată cu trebuie să procedați: 



Ingrediente pentru 8 borcane de 400 ml:
3  kilograme de ciuperci amestecate (champignion, pleurotus, gălbiori, hribi)
2 ½ kilograme de gogoşari sau ardei kapia
600 grame de ceapă
300 mililitri ulei
750 mililitri bulion
Sare, piper, foi de dafin

Se opăresc ciupercile câteva minute, se scurg şi se taie bucăţi.
Se coc gogoşarii şi se curăţă de coajă. Se curăţă ceapa, se taie şi se călestște în ulei până devine sticloasă. Se lasă să se răcească şi se dă prin maşina de carne împreună cu gogoşarii. Se pun toate ingredientele într-o oală potrivită, se adaugă bulionul, se amestecă, se potriveşte gustul cu sare și piper, se adaugă 1 – 2 foi de dafin. Se pune oala în cuptor la foc potrivit, aproximativ 150 grade Celsius, pentru aproximativ o oră şi jumătate.
Se umplu borcanele. Eu adaug in fiecare borcan câte o lingurița de ulei fierbinte. Se lasa borcanele la cald câteva ore. 





duminică, 16 septembrie 2012

Plăcintă cu brânză














Precum stiți Arjana e mare specialistă in plăcinte. 

Iată un exemplu delicios și ușor de realizat.
Vedeți ce ispititor arată ? 
 

 

Aluatul se poate face în mașina de pâine.
Ingredientele pentru aluat:
250 grame quark
10 linguri lapte
10 linguri ulei
500 grame făină
1 praf de copt
1 linguriță sare
Umplutura:
 300 grame brânză de vaci
 100 grame brânză feta
 100 grame cașcaval
 100 grame mozarella
 3 ouă
 sare, dacă este cazul

Se pun în mașina de pâine ingredientele lichide și apoi cele solide. Se pornește mașina pe programul de aluat. Între timp se prepară umplutura. Se amestecă brânza de vaci cu feta, se rade cașcavalul  și mozarella, se pun ouăle și se amestecă bine.
Se scoate aluatul din mașina de pâine pe o planșetă, se împarte în 3 părți. Se întinde câte o foaie, care se unge cu umplutura, se rulează și se pune în tavă. Se crestează aluatul deasupra cu cuțitul și în fiecare crestatură se pune o bucățică de cașcaval sau mozarella. Se coace la foc potrivit. Se poate servi atât caldă, cât și rece.