joi, 29 martie 2012

Hrană pentru suflet




(despre regele preferat al bavarezilor, despre Lacul lebedelor, un balet de excepţie
 şi o minunată seară....)

Trebuie să ştiţi, dragii mei, că, dacă vizitezi Bavaria, te vei întâlni, la tot pasul, cu figura tragică a regelui "nebun", Ludwig al II-lea, al Bavariei. O figură singulară, un monarh anacronic şi ciudat, la timpul său, dar mare iubitor de artă şi de frumos, acest văr al lui Sissy, împărăteasa Austriei, ea însăşi nu mai puţin conoscută. A trăit retras, nu s-a căsătorit niciodată, şi era mai apropiat de popor decât de curtea sa.
Ludwig al doilea," unser Kini", cum spun bavarezii, a fost pasionat de muzica lui Wagner şi a construit, în reşedinţele sale, un decor pentru operele acestui titan. Avea obiceiul să comande înscenări de spectacole, doar pentru sine, şi să le urmărească singur. Ludwig a construit câteva castele, în cele mai pitoreşti colţuri ale Bavariei, zidiri neconforme cu sfârşitul de secol XIX, amintind de epoca de glorie a Regelui Soare, Louis al XIV-lea al Franţei.

Asemenea viziuni arhitectonice implicau, însă, cheltuieli care, la vremea aceea, periclitau grav bugetul micului stat...Ludwig a fost declarat nebun, a fost izolat lângă lacul Starnberg, şi a murit acolo, departe de lumea de vis a palatelor sale, înecat. Nici azi nu e pe deplin elucidată această moarte stranie...
Acum, cel care a fost acuzat că aduce mari prejudicii vistieriei statului, este pentru Bavaria o importantă sursă de venit. Edificiile lui, celebrul castel Neuswanstein, castelul de pe insula Herrenchiemsee, castelul Linderhof, sunt, toate, obiective  vizitate de turişti din întreaga lume. Nu există reclamă a splendidului ţinut al Bavariei în care să nu apară silueta elegantă, un pic ireală, a castelului Neuschwanstein! Americanii şi japonezii, chiar dacă nu ştiu mare lucru despre Europa, au auzit, au citit despre, au vizitat castelele lui Ludwig.



De ce această lungă introducere? Da, desigur, "invitation au voyage", cum zicea Baudelaire...dar şi "invitation" la un  spectacol al ansambului de balet al  Operei din München:"in Iluzii asemenea  Lacului Lebedelor". Am avut ieri-seară o puternică emoţie, urmărind acest  Lac al lebedelor inedit, cu muzica lui Ceaikovsky, văzut şi realizat  de celebrul coregraf John Neumeier  impreuna cu un renumit scenograf, Jürgen Rose. Spectacolul de la München, premiera în 21 aprilie 2011, a fost pus în scenă, mai întâi, la Hamburg, încă în 1976, dar n-a pierdut nimic din caracterul său surprinzător, din modernitate şi farmec. Aflu din caietul program, foarte bine conceput,  despre istoria realizării acestui spectacol. Aflu cum doi tineri entuziaşti, doi onorabili domni azi, au vrut să dea viaţă  unui “altfel” de Lac al lebedelor. Cum, după o excursie în Bavaria, după o vizită la castelele lui Ludwig, au fost frapaţi de asemănarea dintre destinele mai multor personaje. Prinţul imaginar, Siegfrid, prinţul real, Ludwig, şi creatorul nemuritoarei opere: Piotr Ilici Ceaikovski. Trei destine tragice, legate de imposibilitatea de a găsi iubirea în lumea reală. Minunat decor, minunată coregrafie, minunată interpretare a Ansamblului de balet al Operei din München.

Vă invit la acest spectacol, dragi prieteni, şi vă invit în Bavaria!

marți, 20 martie 2012

Ruladă de spanac, umplută cu somon şi alte bunătăţi ale mării




Dacă vreţi să vă impresionaţi musafirii cu un aperitiv arătos, gustos şi rafinat, dar, în acelaşi timp, uşor de pregătit, aceasta este reţeta!
Remarcaţi, vă rog, că nu conţine nici un dram de făină şi are foarte puţină grăsime. Numai bine pentru silueta voastră, dragi prieteni!
Şi eu am preparat rulada aceasta  (prima oară, chiar de curând) şi am rămas  încântă de coloritul viu, de gustul ei subtil şi proaspăt. Acum  doresc să vă împărtăşesc secretele pregătirii ei. Am  primit reţeta de la o prietenă, care, la rândul ei, o avea de la soacră, doamna Renate, o persoană simpatică şi pricepută în ale gospodăriei.

20 g de unt
450 g de spanac congelat
4 ouă
125 g de creveţi, gata fierţi – eu, neavându-i,
 i-am înlocuit cu 2 linguri de icre roşii de somon
200 g de somon afumat
300 g de brânză proaspătă
3 linguri de smântană groasă
piper
sare
câteva frunze de salată
  
Topim untul şi adăugăm spanacul, amestecând încet, să se omogenizeze. Lăsăm niţel, să se răcească, şi înglobăm, pe rând, gălbenuşurile. Batem albuşul spumă cu puţină sare, apoi îl amestecăm cu grijă, cu mişcări de sus în jos,  cu masa de spanac. Compoziţia obţinută o întindem, în tavă, peste  hârtia de copt şi o coacem, la 160 de grade, timp de 12-15 minute.


 

Intre timp tăiem creveţii mărunt, somonul afumat fâşii, amestecăm brânza cu smântana, adăugăm somonul şi creveţii, condimentăm cu sare şi piper.  Această cremă o ungem  peste foaia de spanac. Rulăm strâns şi dăm la rece pentru o oră. Putem servi rulada întreagă, pe o tavă garnisită cu frunze de salată, sau o oferim tăiată felii. Varianta mea, cu icre în loc de creveţi, a fost foarte apreciată.

Scrieţi-mi impresiile voastre, m-aş bucura !

luni, 19 martie 2012

Supa de salată cu sau fără slanină, azi fără slănină!




Gusulita:   Acum, în prag de primăvară, am avut, într-o zi, chef de o supă de salată. Trebuie să vă spun că, in mica mea familie de la München, eu sunt singura căreia îi place această supă, de aceea nu o pregătesc foarte des, deşi ea, ca multe din bucatele preferate, îmi aminteşte de copilărie. De vremea când nu se găsea salată la supermarket şi vara şi iarna, când ea, salata verde, minunata lăptucă, modesta locatară a grădinilor rustice, dar şi urbane, din orăşelele noastre romantice, tradiţionale, răsărea, firavă, în gradina bunicilor mei , primăvara, fiind printre primele legume ce se puteau culege, şi, astfel, dintr-o mână de salată fragedă, o feliuţă de slănină, ouă şi niţel mărar, bunica mea pregătea această supă cu iz primăvăratic, foarte dragă bunicului... care, de altfel, îşi iubea enorm straturile frumos lucrate, petrecea mai tot timpul liber acolo, şi venea, mândru cu cele câteva fire şi cu cele câteva frunze înrourate. “Eli, spunea el, zâmbind timid şi încrezător, hai să facem o supă bună!”… Zic iar, cum am zis şi altă dată: O, tempora! Şi adaug, după un genial cântec oltenesc: “Nu ştiu, dealul s-a lungit,/ Ori eu am îmbătrânit…”.
Eu am ales, de data aceasta, o variantă dietetică, pentru că m-am hotărât, ca în fiecare an, să nu mănânc carne până la Paşti. Vă asigur că a fost foarte gustoasă. Dar voi puteţi, desigur, să o îmbunătăţiţi cu slăninuţă prăjită...

Avem nevoie, pentru 4 porţii, de:

o salată verde
o lingură de ulei
o lingură de făină
1-2 căţei de usturoi
1/2 ceapă
2 ouă
boia
sare
aceto balsamico alb, 2-3 linguri
mărar tocat sau pătrunjel verde tocat
3-4 linguriţe de smântană, după gust

Am zdrobit usturoiul, am tăiat ceapa mărunt şi le-am călit într-o lingură de ulei. Eu la astfel de mâncăruri folosesc un ulei neutru, de floarea soarelui sau de rapiţă. Dacă vreţi să puneţi slănină, atunci topiţi câteva felioare la foc iute, nu mai trebuie să adăugaţi ulei, şi, în untura topită rezultată, căliţi ceapa şi usturoiul. Eu am ales, precum vă spuneam, varianta dietetică... Am adăugat boiaua şi făina, având grijă să nu se ardă, pentru că, într-o asemenea eventualitate, boiaua capătă un gust amar, am turnat cam 1,5 l de apă şi am lăsat acest amestec să fiarbă un pic. Când a dat în clocot, am aşezat înăuntru salata spălată şi tăiată în bucăţi potrivite, şi am mai lăsat supa pe foc câteva clocote. Am acrit-o cu aceto balsamico bianco, dar voi puteţi apela şi la oţet. Eu am mereu în casă acest aceto, care e mai dulce, mai blând şi mai aromat decât oţetul obişnuit. Nu vă sfătuiesc însă să folosiţi aceto clasic, este prea închis la culoare, nu se potriveşte în acest caz.

Am bătut cele două ouă şi, când salata a fost fiartă, le-am turnat  în supă.
Nu uitaţi să puneţi mărar sau/ şi pătrunjelul tocat, şi, desigur, o linguriţă de smântână.

luni, 12 martie 2012

Cheesecake cu lichior de cafea





Arjana:

 
 
Blat: 200 g biscuiţi
         100 g unt
Cremă: 750 g quark şi mascarpone (eu am folosit 2 quark, 1 mascarpone)
             150 ml lichior cremă de cafea
             150 ml smântână pentru frişcă
              200 zahăr
              2 ouă
              20 g gelatină
              cafea tare
Glazură: o linguriţă gelatină
               150 ml cafea tare
                4 linguriţe zahăr

Blat: 200 g biscuiţi
         100 g unt
Cremă: 750 g quark şi mascarpone (eu am folosit 2 quark, 1 mascarpone)
             150 ml lichior cremă de cafea
             150 ml smântână pentru frişcă
              200 zahăr
              2 ouă
              20 g gelatină
              cafea tare
Glazură: o linguriţă gelatină
               150 ml cafea tare
                4 linguriţe zahăr

Se zdrobesc biscuiţii şi se amestecă cu untul topit. Se apasă bine într-o formă de tort. Se înmoaie gelatina şi se şi se încălzeşte câteva secunde, până se topeşte. Se amestecă Se amestecă brânza, cu frişca, puţină cafea concentrată, lichiorul şi gelatina. Se bat ouăle cu zahărul şi se adaugă în amestecul de brânză. Se toarnă peste biscuiţi şi se lasă la rece, să se intărească (2 – 3 ore). Se prepară glazura, de fapt un jeleu, amestecând cafeaua cu zahărul şi gelatina. Se toarnă peste prăjitură şi se lasă la rece peste noapte.




duminică, 11 martie 2012

Prăjiturele (bomboane) de ciocolată şi marţipan





Azi ne rasfata Arjana 




Cantităţi:

-       300 g. marţipan
-       400 g ciocolată
-       100 g unt
-       vişine din vişinată
-       bezele sau fursecuri (gen pişcoturi)

Mod de preparare:

Se pregătesc forme mici de brioşe (am folosit de silicon – sunt vesele şi colorate), care se căptuşesc cu forme de hârtie.

 

Se întinde marţipanul între două folii de aluminiu, cât mai subţire, şi se taie sub formă de cercuri de mărime potrivită cu formele. Se pun discurile de marţipan la rece, să se manevreze mai uşor.
În fiecare formă se pune câte o bezea sau pişcot.


            Se topeşte ciocolata cu untul în cuptorul cu microunde. Se amestecă bine, să se omogenizeze şi se pune cu linguriţa în formele pregătite peste pişcot, deasupra se pune câte un disc de marţipan şi din nou ciocolată. Se ornează după dorinţă, eu am preferat vişinele din vişinată.


Lotti - O cafenea ca o bomboană de fondant !






În copilăria mea existau nişte bomboane cu o umplutură de nuci sau migdale, învelite într-o masă de fondant în culori pastel, roz, alb, albastru. Erau nişte bomboane elegante şi scumpe, stăteau frumos aranjate în vitrina de la Cofetăria Violeta, în Timişoara, pe şerveţele de hârtie albă, dantelată, alături de alte bunătăţi. Aceste bomboane mi-au venit în minte când am intrat prima oară în Cafeneaua Lotti, din München. Pentru că aici totul e alb, roz, şi strălucitor, ca o bomboană de fondant.
De cum intri, te învăluie o atmosferă caldă, te gâdilă la ureche o muzică plăcută...într-un cuvânt, totul te invită să iei loc, să guşti o felie de tort, şi să bei un cappucino.
De altfel, primul meu contact a fost virtual, am găsit întâmplător pagina de web în Internet, mi-a făcut cu ochiul, şi am plecat să caut această comoară, într-un oraş cu peste 5000 de cafenele.


                                  
                                        




I-am întâlnit acolo pe Sabrina şi Achim, doi oameni care, prin printr-un concept de afacere sănătos, au făcut din Lotti una din cele mai căutate cafenele din München. Sabrina şi-a împlinit astfel un vis din copilărie, în urma unei vizite la Brighton, în Anglia, anume: să realizeze o cafenea agreabilă, caldă, ca un  cămin englezesc. Şi remarcaţi: această ambiţioasă doamnă are doar 23 de ani!
Însă nu numai atmosfera impresionează, ci, mai ales, produsele: prăjituri şi torturi, preparate de Sabrina sau de mamele celor doi, diferite feluri de brânză, produse de tante Berta, salamul  din măcelaria vărului Hans, ouăle de casă, livrate de prietenul Franz, diverse sorturi de marmeladă, elaborate iarăşi de Sabrina  ş. a. m. d. Cafeaua este furnizată de un mic producator din regiunea Amberg, Bavarian Roasting Company, şi este preparata cu mare grijă.
Pentru că în această cafenea poţi, mai cu seamă dacă rezervi locuri din timp, să savurezi, duminică dimineaţa, sau chiar in timpul saptamanii, oferta excepţională a unui mic-dejun copios. Mic-dejun italian, cu şuncă de Parma şi mozarella, ori franţuzesc, cu croissant, unt şi dulceaţă, sau mic-dejun bavarez, ca la mama acasă, cu ouă proaspete, moi, brânză, salam şi şuncă fiartă. Eu prefer mic-dejunul Lotti pentru îndrăgostiţi, însoţit de un pahar de prosecco !
  


Înainte să pleci, poţi arunca o privire spre micul galantar, de unde produsul dorit poate fi cumpărat, pentru a prelungi desfătarea savurării lui şi acasă!



Vizitati acest loc daca treceti prin  Munchen. Merită un ocol din traseele turistice ale oraşului.
Iată pagina unde puteţi afla mai multe: http://www.cafe-lotti.de/

marți, 6 martie 2012

Tortul Bicicleta






  Gusulita:

Am ales acest tort, la care mă gândesc de o bucată de vreme, pentru debutul lui Guşuliţă pe Facebook. L-am făcut cu elan, cu bună dispoziţie şi cu drag, şi mi se pare, pentru debut..., un tort destul de reuşit.
Spun că mă gândesc de un timp la el, pentru că am vrut să fie surpriza  de ziua lui Andrei şi am avut două probleme de rezolvat:  pe de-o parte, trebuia să îl îmbrac în fondant, ceea ce nu am făcut niciodată, şi tot din fondant să realizez decorul, adică bicicleta; pe de altă parte, trebuia să folosesc o reţetă fără cremă de unt sau frişcă, ceea ce nu  prea este pe gustul lui Andrei. Modul de realizare a fondantului l-am găsit, detaliat, în Blogul Antoninei -Ducegării culinare – , şi pe această cale îi mulţumesc. Iar reţeta de tort, unde credeţi că am aflat-o? În Sanda Marin. Am mai vorbit noi de Sanda Marin, o adevărată comoară! Când veţi citi reţeta (pe care am adaptat-o niţel, după necesităţi, ştiţi voi, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale...) îmi veţi da dreptate !
Am purces să caut tot ce am avut nevoie, culori alimentare, marshmallows, zahăr praf, migdale, cozonac uscat, lămâi, portocale şi altele mai mărunte, şi m-am pus pe treabă!

Pentru glazura de fondant:

750 zahăr praf
70 g margarină
300 g marshmallows
colorant alimentar, după nevoie
100 g amidon
4 linguri de apă

Pentru tort: 

250 g zahăr praf
o portocală
150 g unt
8 gălbenuşuri
4 albuşuri
zeama de la o lămâie
100 g de faina

Pentru cremă:

2-3 felii de cozonac uscat
sau biscuiţi dulci
1 lingură de lichior de portocale
2 linguri de migdale măcinate
50 ml de sirop de zahăr
dulceaţă de portocale

În seara precedentă, am topit în cuptorul cu microunde bombonele de vată de zahăr, peste care am turnat 4 linguri de apă,  cam 1,5 minute la 900W. La pasta obţinută, am adăugat zahărul praf, amidonul şi margarina, şi am frământat totul cu nădejde, sper că voi aveţi un robot de bucătărie, al meu tocmai şi-a dat duhul...
Obţinem astfel o cantitate apreciabilă de masă maleabilă, pe care o putem colora, parţial sau complet, după gust, ca apoi să o aşezăm, ca să se odihnească, în frigider, până a doua zi.

În ziua cu pricina,  am ras coaja de portocală şi am alăturat-o zahărului praf, căruia i-a împrumutat aroma, am bătut spuma de albuşuri, am frecat untul cu zahăr, am adăugat, pe rând, gălbenuşurile, amestecând mereu, apoi zeama de la o lămâie, făina şi, în final, albuşurile bătute spumă. Am uns forma detaşabilă de tort cu unt, am presărat-o cu făină şi am copt tortul aproximativ 50 de minute, la foc potrivit.  Vă sfătuiesc să încercaţi dacă e copt şi să-l lăsaţi un pic cu focul stins în cuptor.

Am tăit tortul în două, având grijă ca felia de sus să fie un pic mai subţire, din pricina fondantului.

Am fiert, din 3 linguri de zahăr şi puţină apă, un sirop, l-am pus peste feliile de cozonac, am amestecat bine, am mai adăugat şi migdalele măcinate, lichiorul, dulceaţa de portocale şi am omogenizat totul, până la o consistenţă cremoasă.

Între timp, am scos fondantul din frigider, l-am mai pus câteva secunde în cuptorul de microunde, să se înmoaie, şi l-am întins cu un sucitor, folosind, şi sus şi jos, o folie alimentară. Trebuie să vă ungeţi degetele cu unt sau margarină, şi să puneţi masa de fondant între două straturi de folie alimentară. Compoziţia asta e pe cât de dulce, pe atât de lipicioasă...

Am uns tortul cu cremă, am acoperit cu cea de a doua felie, am uns-o pe aceasta cu gem de portocale şi  am aplicat cu grijă fondantul.

Figurina de decor, albastru "Bianchi", este o alta poveste...trăiască Internetul, dragi prieteni! Eu nu prea am veleităţi artistice, nu mă prea calcă muzele...şi, ce să vă mai spun, nici printerul nu mai avea cerneală! Dar românii au talent! Am purces la o cercetare a vastelor întinderi ale Webului, am găsit 2 desene  potrivite, le-am copiat, veţi râde, punând o foaie de hârtie pe sensibilul ecran al laptopului...( nu cred să mai fi procedat cineva în acest fel...), le-am combinat şi iată, mi-a ieşit figurina lansată într-o mişcare aerodinamică, sau nu am dreptate ? Despre cum am colorat şi format  fiecare element...nu vreau să vă mai plictisesc... Am câştigat experienţă, data viitoare va fi mai bine !


duminică, 4 martie 2012

Carmen´s Brownies







Gusulita:

Când am primit această reţetă, se chema chec cu glazură de ciocolată.
Mi-a scris-o, pe o foaie de hârtie, acum îngălbenită de vreme,  fosta mea  colegă de la Centrul de Chimie din Timişoara, Carmen Maran. Am reprodus reţeta de foarte multe ori cu success şi am recomandat-o, adesea, altora. Iar azi, când am recunoscut scrisul de scolariţă cuminte al lui Carmen, am revăzut, cu ochii minţii, acele vremuri şi, brusc, sub imperiul emoţiei şi al nostalgiei, m-am hotărât să redenumesc  produsul, după cum se vede mai sus.
Fetiţele noastre erau colege de clasă pe atunci şi  îmi place să cred că şi Carmen mai face, din când în când, prăjitura aceasta, pentru Flavia, aşa cum şi eu am preparat-o,  acum vreo două zile, pentru Lizuca.

Pentru o tavă de cuptor ( 30/36 cm)
100 g cacao
1 pahar de lapte
200 g unt
400 g zahăr
4 ouă
1 1/2 pahare de făină
o linguriţă de parf de copt
Amestecul de zahăr, cacao, unt şi lapte se dă  pe foc, într-un vas potrivit, şi fierbe câteva clocote. Din această compoziţie punem deoparte 10-12 linguri, pentru glazură.

 Restul se lasă la răcit, la temperatura camerei, timp în care batem albuşurile spumă. Nu uitaţi, vă rog, să faceţi testul cu întorsul vasului: Spuma trebuie să fie tare şi lucioasă.  Adăugăm, pe rând, amestecând bine,  gălbenuşurile, făina şi praful de copt, apoi, cu mare grijă, spuma bătută, prin mişcări de sus în jos, în aşa fel, încât aluatul să rămână aerat.


Turnăm compoziţia în tavă, coacem 35-40 de minute, la 175 de grade. Peste prăjitura încă fierbinte, turnăm glazura şi tăiem cubuleţe potrivit de mari. Eu am mai presărat, de data aceasta, fulgi de ciocolată.

Vă urez şi eu, precum mi-a urat Carmen, cu ani în urmă: Poftă bună!