vineri, 31 august 2012

Ghiveci de vinete






Vă propun o mâncare de vară, a cărei rețetă am primit-o de la mama. Este, de altfel, spune ea, o rețetă clasică din bucătăria românească,  ce apare și în celebra carte a Sandei Marin.
Poate constitui un fel principal, dar și o garnitură ușoară la friptură.
Mama a gătit-o în vacanța pe care părinții mei au petrecut-o la noi, la Munchen. Mie mi-a plăcut mult, de aceea doresc să v-o prezint și vouă.

Pentru 6 peroane avem nevoie de:

2 vinete potrivite
1 kg de roșii coapte bine
6 ardei grași
3-4 cepe
2 căței de usturoi
Frunze de mărar, de pătrunjel și de țelină
Sare
75-100 ml de ulei de masline

Tăiem vinetele, cu coajă cu tot, în bucăți mai mari, care se se opărăsc în apă sărată. Se pun la scurs, pe o scândură. Roșiile se taie și ele, la fel ardeii și ceapa.
Într-o cratiță de vreo 3 litri se pune jumătate din cantitatea de roșii, apoi ceapa, feliile de ardei, vinetele și, la sfârșit, cealaltă jumătate din cantitatea de roșii. Se adaugă usturoiul pisat și verdețurile tocate marunt și se drege totul cu sare. Se fierbe, sub capac, la un foc mic, fără a se adăuga apă. Când legumele sunt aproape fierte, turnăm 75 ml de ulei de măsline și se mai lasă un pic pe foc.

miercuri, 29 august 2012

Nectar de caise





Acest nectar, rețeta Arjanei, îți reamintește, în tristele zile ale toamnei, aromele și soarele verii. Știu, știu, a fost o vară caniculară. Cu toate astea, vom tânji după ea, când zilele vor deveni cețoase și reci. Dar poate nici nu ar trebui să așteptăm până atunci. Și acum putem savura această licoare aromată.
Ați ratat cumva sezonul caiselor? Nici o problemă,  rețeta se pretează de minune și la piersici !

Avem nevoie de:

1,5 kg zahăr

5 kg fructe

5 l de apă

Se fierbe un sirop din apă și zahăr. Se desfac caisele, se spală și de dau prin mașina de făcut bulion. Când siropul fierbe, se adaugă sucul de fructe și se fierbe în continuare, până nu mai face spumă ( 20 -30 de minute). Se toarnă în sticle și se pune la răcit în perne.  Se păstrează în cămară  cel puțin un an.

Cartofi feliați la cuptor ("klyftpotatis")






Ați așteptat cu nerăbdare o rețetă suedeză de-a Mioarei, nu-i asa?
Iat-o !

Variantă ideală pentru cartofii prăjiți: sunt mult mai sănătoși, sunt foarte gustoși și se pot pregăti repede în cantitate mare.


Se încinge cuptorul la 225°C.

Cartofii trebuie spălați foarte bine (fie chiar din magazin, fie de noi, acasă) și cu coaja nu prea groasă. Alegeți cartofi mai mici sau de mărime mijlocie. Se curăță bine, se taie sau se răzuiesc diferitele pete negre, impuritățile etc., dar nu se decojesc.

Se decupează, apoi, în felii mari, în 4, în 6....în funcție de dimensiunea cartofului. Tuberculii se pot chiar lăsa întregi, sau secționa în jumătate, dacă sunt mai mici.

Se freacă bine cu ulei de măsline, sare, mirodenii (de care aveți și după gust - eu folosesc amestecul de mirodenii "provençal").

Se pun într-o tavă, peste hârtie de copt (ca să nu se lipească și să fie ușor de scos). Se lasă 25 - 30 de minute, până primesc o frumoasă culoare brun-roșcată.

Sunt cu adevărat delicioși! Eu mă tot mir că nu au înlocuit complet cartofii prăjiți, mai ales în ziua de azi, când lumea a devenit mereu mai preocupată să mănânce sănătos.

duminică, 19 august 2012

Povestea unei tocane de ied ( Kecskegida Pöröklt)




Cred că ați observat , dragii mei, că am lipsit o bucată de vreme. Ei bine, am fost în vacanță. Am fost în Italia,
 am văzut locuri încărcate de istorie , am stat pe plajă, am mâncat tot  felul de specialități ale Peninsulei
în zona ei estică, am băut vinuri bune, într-un cuvânt, a fost un concediu relaxant și care m-a și inspirat în același timp.
Am venit plină de planuri, am adus cu mine impresii, fotografii și rețete, și sper ca, în lunile ce urmează,
 să ne bucurăm cu toții de ele.

 La o săptămână, am plecat din nou câteva zile. A fost o călătorie în spațiu,  dar mai ales  în timp, pentru o întâlnire cu prieteni vechi și dragi.

Întâlnirea a avut loc în dulcele plai secuiesc, la poalele Carpaților,  într-un mic colț de rai,
pe malul unui lac, la casa de vacanță a prietenilor mei, cu o curte largă , arena petrecerii noastre.

Știți și voi, cu siguranță,  cum e să te reîntâlnești, după  40 de ani. Râzi și plângi , și ești cuprins de bucurie și de duioșie și uneori de o imensă tristețe...Și ai vrea sa refaci atmosfera și să rechemi vremea  care nu mai poate fi adusă  înapoi. Și totuși....pe măsură ce se lasă seara,cântă muzica, curge vinul, spiritele se încălzesc, aluneci în iluzie...
Nu, nu vreau să vă plictisesc cu  efuziuni sentimentale, dar, la această întâlnire, unde am schimbat amintiri, fotografii, cadouri și îmbrățișări,  am mâncat cea mai formidabilă tocană de ied a vieții mele, kecskegida pörkölt.
Au gătit-o băieții la ceaun.
Să vedem , deci, ce treabă au făcut:
Iedul sacrificat a fost păstrat  o noapte și o zi in beci. "Carnea  proaspătă trebuie să se odihnească " , mi- a împărtășit din  priceperea lui , maestrul bucătar. 
Au  tranșat apoi iedul, au ales bucățile potrivite de tocană, carnea de la spate și omoplat, gâtul, coastele,  păstrând pentru friptură pulpele. 
Responsabilul cu focul a pregatit vatra în curte și a alimentat mereu focul. 
Fetele au curățat și mărunțit o  cantitate apreciabilă de ceapă, (vreo cinci cepe și câțiva căței de usturoi) care au ajuns în ceaun, la un foc vesel, împreună cu grăsimea, până s-au înmuiat puțin, fără a căpăta culoare. Apoi marele maestru bucătar a adăugat carnea , boiaua, un pic de apă,  mai multe feluri de ardei taiați felii 
(capia, gogoșari, ardei verzi) și a lăsat totul să clocotească încetișor, la foc  mic, vreo oră bună. A adăugat sare, piper, cimbru, cimbrișor, măghiran, foi de dafin și alte  mirodenii, care vor rămâne secretul acestei  rețete. A supraveghetat cu grijă fiertura, gustând-o din timp în timp, până a primit consistența și aroma  potrivite. Spre sfârșit a mai adaugat  trei roșii coapte la soarele acestei lungi veri fierbinti.  

A venit apoi momentul festiv în care a declarat: E gata !
Îmi pare rău că nu ați fost acolo, să puteți savura acel moment, pe care  umila mea pană nu îl poate 
descrie în toată bogăția lui. 

                                              
Am inceput petrecerea cu o dușbună de palincă veche de 20 de ani, adusă de profesorul de filozofie. Am gustat apoi niște brânză de capră și sardele preparate de gazda noastră, cu ptele din lac.  A urmat tocana....         
Deliciul culinar a fost întregit de cartofi fierți, celebrii cartofi din secuime, și de murături  făcute în casă . 
 " Importante,  murăturile",  aud in gând vocea prietenului meu, bucătarul și, de ce să nu zicem, maestrul de ceremonii al acestei petreceri. Castraveți murați de vară , acriți  la soare, cu pâine, aromati cu foi de vișin, cimbru, mărar, foi de vița.. Varză acrită , tăiată fidea, cu mărar, cimbru și hrean .Murături combinate cu pepeni verzi , verdețuri si castraveți,  trimise de Delia. 
 Și -mi mai amintesc, nu în ultimul rând, vinul,  formidabilul vin de Ciumbrud, ales cu necontestată pricepere și pasiune de maestrul chelar. Vinul, fară de care am fi fost mulțumiți  si sătui,  poate, dar nici pe departe așa de veseli...
Ei da, diferitele vinuri , toate excelente, care au curs la această petrecere, ar merita  o postare în sine !

Sper că vă lăsați tentați de o astfel de aventură...Și - pe curând !