Placintă cu somon și spanac

Rețeta de astăzi apartine Angelicăi, prietena mea, si a lui "Gușuliță" .

Mioara a încercat-o, eu la fel, și iată, o propunem : 

De ce avem nevoie:

• Două foi de aluat franțuzesc (fojetaj), cumpărat din magazin, bineânțeles.
• 250 g de spanac frunze congelat (sau echivalentul proaspăt)
• 400 de somon crud, congelat sau nu
• 80 - 100 de somon afumat
• 2 ouă + 1 gălbenuș pentru uns foaia la final
• 200 ml de smântână fluidă sau obișnuită
• sare, piper
• 2 linguri de zeamă de lămâie

Se unge cu unt o formă rotundă mai mare, de cel putin 28 cm. Se întinde prima foaie de aluat și se înțeapă cu furculița.

Se pune, ca prim strat, spanacul decongelat și bine scurs. Dacă folosim spanc proaspăt, 5oo g,  îl spălam și îl inăbușim într-0 lingură de unt . Abia apoi îl folosim. 

Peste spanac se pune somonul proaspăt tăiat bucățele mici si, în ultim strat, somonul afumat și el tăiat în bucăti mici.

Se amestecă bine smântâna cu ouăle bătute în prealabil se adaugă sare, piper și zeama de lămâie și se toarnă deasupra.

Peste această compziție Se așează cea de a doua foaie de aluat ca un capac. Se udă puțin marginile celor două foi și se lipesc răsucindu-le puțin pentru partea estetică. Se unge cu gălbenuș. În mijlocul capacului se face, răsucind un cuțit, o gaură în care introducem  un mic cilindru  din hârtie de copt. Acest cilindru îl numim *coș* sau *horn*, pentrucă pe-aici ies aburii și astfel plăcinta nu se crapă sau deformează.

Se coace cam 30 de minute în cuptorul preîncălzit la 200°. 

După ce se scoate din cuptor, plăcinta se lasă să se odihnească 10 - 15 șinute și de-abia după aceea se servește. Acest lucru  este valabil, în general,  la multe feluri de mâncare, dar mai ales la plăcinte. 

Nu trebuie să mai adaug că putem folosi  nenumărate variante ,  alte soiuri de pește, creveți, praz în loc de spanac, măcriș în loc de spanac (excepțional!). Se poate adăuga si brânză (mozzarella, feta, gorgonzola, roquefort...) 

Vă doresc succes și poftă bună ! 

Prăjitură cu Fanta

        

     

                        

Rețeta aceasta foarte reușită îi aparține Gabrielei ! Și realizarea prajiturii, de altfel ! 

Mă bucur să spun ca grupul acelora care gătes si coc în bucătăria lui Gușuliță crește de zi cu zi ! 

Profit de ocazie să vă invit si pe voi! Aștept cu grag sugestii de rețete bune ! 

Dar acum despre prăjitura cu fanta  . 

Rar am mâncat așa o prăjitură bună . Buuună , bună ! 

Vă întrebați ce are fanta cu toată treaba asta ? Ei bine, fanta, băutura răcoritoare cu gust de portocale sau lămâie se pune în aluat. Care este rolul ei, nu stiu nici eu exact! Sigur bioxidul de carbon face ca prajitura sa fie si mai pufoasă...

În ceea ce privește crema...o bunătate cu frișcă și smântână acrișoară ! 

Pentru o tavă mare de cuptor avem nevoie de : 

Patru ouă

200 g de zahăr

Un pachet de zahăr vanilat 

O ceașcă ( 200 ml ) de ulei

O ceașcă de fanta 

Un pachețel de praf de copt 

Pentru cremă : 

Două conserve de mandarine scurse bine 

Două pahare  de frișcă ( á 200 g ) 

150 g de zahăr 

Un adjudvant pentru frișcă ( Sanhesteif) 

Două pahare de smântâna acrișoara ( á 200 g ) 

O lingură de cacao 

Batem ouăle cu zahăr și cu zahărul vanilat intr-o cremă spumoasă, adăugăm încet uleiul, apoi fanta și în final făina și praful de copt. Aluatul în turmăm în tava mare, pătrată a cuptorului, tapetată cu hârtie de copt. Coacem aproximativ 20 de minute în cuptorul încins la 200 de grade. 

Lăsăm aluatul să se răcească în formă. 

Intre timp batem frișca cu zahăr, daăugăm întăritorul, apoi cele două borcane de smântână, batem totul împreună într-o cremă groasă . 

Scurgem mandarinele de zeamă, le plasăm pe suprafața aluatului, acoperim cu cremă și presărăm cacao la suprafață . 

Prajitura e bună și zemoasă și a doua zi ! Spun asta pentru că e foarte spornică, putin probabil să îi dați de hac într-o zi ! 

Brioșe gustoase cu puține glucide ( lowcarb muffins)

                                   

Azi avem o premieră, dragi prieteni ! O rețetă ce se adresează acelora dintre voi care pun preț pe o alimentație hipoglucidică , dintr-un motiv sau altul, si totuși nu vor să renunțe la dulce. Pentru ei Vă prezint o rețetă incercată de Lizuca !

Și aceasta e o premieră, contribuția Lizucăi, fata mea. 

Avem deci o fată modernă ce se adresează altor fete moderne și propune o rețetă modernă ! 

Ok, să lăsăm gluma și să ne apucăm de treabă. Inainte poate, incă o precizare. Îndulcitorul folosit nu este unul sintetic ci natural, care a aparut nu demult pe piață, se cheamă stevia si de fapt nu are nici o legătură cu stevia autohtonă, fiind o plantă de pe continentul sudamerican. 

Remarcabil  în rețetă mai este si că nu contine făina de grâu ci faină de migdale care are grăsimi valoroase si o gramadă de vitamine A, E, si B, mai ales vitamina B3 sau Niacin. Mai contin și potasiu, calciu si fosfor. A fost dovedit că ingerarea sistematicaă de nuci, dar mai ales migdale duce la scăderea colesterolului, are o acțiune protectivă asupra inimii, scade chiar continutul de glucide în sânge. Iată deci, numai vești bune ! 

La treabă !

Pentru 12 bucăți avem nevoie de:

• 200 g de migdale măcinate 
• patru ouă 
• 40-50 de g de Stevia 
• 75 g de unt topit 
• un praf de sare 
• 1 linguriță de praf de copt 
• 1-2 picaturi de esență de vanilie sau un pachețel de zahăr vanilat 
• câteva afine, mure , zmeură , proaspete sau congelate 

Ca de obicei la aceste brioșe, separăm componentele lichide de cele solide. Deci amestecăm într-un bol migdalele măcinate cu praful de copt și eventual zahărul vanilat și praful de stevia și un praf de sare. 

Separăm ouăle, batem albusurile spumă, incorporăm gălbenusurile și untul topit. Unim cele două componente , lichidă si solidă, amestecăm pentru omogenizare. Căptusim formele de muffin cu câte o formă de hârtie, sau le ungem bine cu ulei, împărțim ompozitia si în fiecare despărțitură plasăm 1-2 fructe după gust. Coacem la 160 de grade, aer cald, 15 minute. 

                                  

Tort aniversar pentru mici domnișori și domnișoare

                                  

   

Tortul  Michaelei pregatit de ziua fetitei ei m-a cucerit de la prima vedere. E un tort adorabil, anume facut sa placa fetițelor și băiețeilor care in fiecare pătrățică vor găsi ceva de admirat. 

Dar nu e numai arătos, e si foarte gustos, pe placul copiilor.

Pentru realizarea lui avem nevoie de ingrediente pentru un chec . Putem face un chec simplu, unul de lămâie sau unul marmorat, cum dorim. În acest ultim caz adăugăm la o parte din aluat 2-3 linguri de cacao pudră. O tavă de copt mare, două plicuri de budincă de vanilie g, 50 g de zahăr pt frișcă, 700 g de frișcă,  36 de biscuiți, 100 g de zahăr praf plus zeama de la o lămâie pentru glazură, și bineînțeles, figurine de decor, bombonele etc. 

Pregătim checul din: 

200 g de unt

200 g de zahăr

320 g de făină 

4 ouă 

Un zahăr vanilat 

3 lingurițe de praf de copt 

2 linguri de zeamă de lămâie. 

Amestecăm untul spumos, adăugăm zahărul și îl incorporă bine, apoi ouăle. Praful de copt se amestecă cu făina și zahărul vanilat si se adaugă aceasta compoziție în cea de unt, având grijă să rămână totul spumos. La sfârșit mai adăuugăm și zeama de lămâie.

Turmam totul într-o tavă de copt mare și coacem la 180 de grade 45 de minute. 

În acest timp pregătim budinca de vanilie sau alternativ de ciocolată , două porții, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, folosind 1 liteu de lapte. O lăsăm să se răcească fără să prindă pojghiță si o intindem pe chec. Lăsăm totul în firgider până a doua zi. Biscuiții îi ungem cu o glazură de lămâie, pregătită din zahar praf si zeamă de lămâie la rece. Decorăm cu bombonele, figurine,cum dorim.

Batem frișca cu 50-80 g de zahăr, o ungem peste budincă , plasăm biscuiții si lăsăm totul la rece de dimineața până după masă. 

E un tort cu mare succes la copii ! 

Fursecuri cu gelée și marțipan

Cu aceste fursecuri incep seria din acest an a prajiturelelor de Advent și Craciun. Am să mă strădui să aveți câteva rețete noi care să le adăugați la colecția voastră de rețete pentru perioada aceasta din an, de așteptare a Crăciunului.

Rețeta aceasta apartine Michaelei și este o rețetă de familie.

Pentru 72 de bucăți avem nevoie de:

300 g de făină
100 g de zahăr
200 g de unt rece
Un praf de sare
Două ouă
400 g de marțipan
75 g de zahăr pudră
3-4 linguri lapte
400 g de gelee de fructe  roșu sau un gem omogen de caise sau căpșune
Zahăr pentru pudrat

Din făină, unt, zahar, un ou și sare frământăm cu repeziciune un aluat fraged pe care îl odihnim în frigider pentru 30 de minute. După ce il scoatem, il intindem intr-o foaie de aproximativ 30/30 cm pe care o coacem timp de 10 minute in cuptorul încins în prealabil. Il scoatem și îl tăiem imediat in 6 fâșii de apoximativ 5 cm lățime.

Din Marzipan, celălalt ou, zahărul pudră și laptele  frământăm o masă omogenă pe care o introducem porționat într-o pâlnie de plastic sau textilă cu care intindem marțipanul pe fâșiile de aluat intr-un strat de aproximativ 1cm. Introducem din nou prajitura in cuptor si o mai coacem pentru 8-10 minute. Scoatem, plasăm în mijlocul fiecărei fâșii o bandă de gem pe care l-am încălzit nițel, lăsăm să se răcească și tăiem fâșiile în 12 părți egale . 

Curry thailandez

Și această rețetă este o urmare a concediului cu copiii mei pe Côte d' Azur , la invitația Mioarei. Caci, intr-o seară,  a gătit Sina, nora mea. Eu stiam mai demult, de la Andrei, de această rețetă orientală, originară din Thailanda și cât se poate de autentică și tare mă rodea curiozitatea...așa că am propus-o ! Nu e nimic complicat, dragii mei, și rezultatul e super !  Să vdeți cum a fost. Sina a făcut, cu câțiva ani în urmă un concediu în Thailanda și s-a inscris acolo la un curs de gătit unde a invățat rețeta noastră. Mai autentic nu se poate, nu ? 

Ideal este să dețineți un wok. Dacă nu aveti, o tigaie mai adâncă e potrivită. În wok repartizarea căldurii e ideală, dar, de ce să nu recunosc cu mâna pe inimă, nici eu nu am ! 

Vorba lungă, sărăcia omului ! 

Iată cantitățile pentru 6 persoane : 

O conserva de 240 de grame deci mică, de lapte de cocos

O conservă de 240 de grame de pastă cremă  de cocos

2-3 linguri de pastă de curry roșu un pic iute.

600 g de carne de curcan sau de pui

2 ardei

2-3 morcovi

Curațim și mărunțim zarzavaturile, mărunțim carnea, o tăiem fâșii. Intr-o tigaie mai adâncă sau în wok incălzim sucul trasparent al laptelui sau pastei de cocos, adăugam curry și reducem. Cu iuțeala..depinde ! Nouă nu ne place prea iute. Dar dacă vreți alegeti un curry corespunzător, adica mai iute. In acestă combinație prajim carnea. O scoatem, călim tot in sosul acesta zarzavaturile, turnăm pe rând laptele de cocos și pasta, readăugăm carnea de curcan sau pui deja pregătită, dăm un clocot, gata! 

Servim cu orez, de preferință aromat , gen Basmati.

Iar după acest debut spectaculos, o mai așteptăm pe Sina și cu alte rețete ! 

Gem combinat de căpșuni şi rubarbă

O nouă primăvară, o nouă vară ! A venit iar vremea conservelor !

 De data aceasta,  nu Arjana este autoarea  delicioasei combinaţii pe care doresc să v-o supun atenţiei, ci Michaela, prietena mea şi a voastră ! 

 Vă plac gemurile combinate ? Noi am combinat căpşunile cu rubarbă, căci 
ele  rezonează perfect, atât în prăjituri, în compoturi, cât şi în gemuri şi dulceţuri. Asta pentru că, la aroma rafinată şi binecunoscută a capşunilor, se adaugă nota acrişoară dată de rubarbă. 

 Cunoaşteţi rubarba,nu?
Plantă ierbacee perenă, care îşi are originea în Himalaya şi a ajuns în Europa relativ târziu, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, prin Persia şi Rusia. Ceea ce folosim sunt tulpinile

fragede. Planta se cultivă uşor, este rezistentă şi creşte până la o înălţime de 2 m.

Nemţii, olandezii şi englezii o iubesc şi o cultivă pe suprafeţe destul de mari. Ei trăiesc în ţări în care, din pricina ploilor frecvente şi a climei mai puţin blânde decât la noi, vişinele, cireşele şi caisele nu au prea multe şanse de a se coace, spun eu, cu o uşoara maliţiozitate...La noi, rubarba este mai cunoscută în Ardeal, prin intermediul saşilor.

Dar să fim deschişi la nou, dragii mei ! 

 Rubarba este  bogată în potasiu, acizi citrici şi vitamine. Persoanele cu o înclinaţie spre pietre la rinichi trebuie să fie precaute în consumarea ei, căci are şi un conţinut ridicat de acid oxalic.

Tartă cu sparanghel, ciuperci şi şuncă

Vă amintiţi delicioasele tarte ale Michaelei ! Azi vom avea ocazia de a gusta o variantă  aperitiv, cu smântână şi alte ingrediente gustoase, care se potrivesc bine împreună : sparanghelul şi şunca afumată.Aluatul acesta se poate, de altfel, folosi şi în alte ocazii, cu alte umpluturi, iar tarta se poate şi congela, şi reîncălzi, vedeţi deci, un motiv în plus să o încercaţi. 

Tartă suedeză cu afine

Sunt convinsă că țineți minte tarta cu gorgonzola, pere și merișoare a Mihaelei, este una din reteţele de mare succes pe blog. De aceea,  m-am bucurat nespus  când Mihaela mi-a trimis o nouă reţetă, pe care o pot încadra in rubrica
 "În vizită la Gușuliță " . Aș fi încântată dacă și voi, vizitatori și prieteni  ai lui Gușuliță și ai mei,  m-ați onora trimițându-mi una din creaţiile voastre culinare, pe adresa gusulita @gmail.com. Mai ales dacă ar fi una din reţetele prezentate de noi și care a întrunit  sufragiile voastre. 
Dar acum să ne întoarcem la această tartă suedeză cu făină de secară și afine, de altfel foarte economică, bogată  în fibre (datorită făinii de secară) și în fier si alte valoroase microelemente, date de afine !

Aluatul cu multiple talente!

Fără discuţie, lista produselor de patiserie ar fi mult mai scurtă, şi succesul lor nici pe departe aşa mare, dacă nu s-ar fi inventat aluatul de foietaj.  Pateuri, tarte, cârnăciori în foietaj, lista e lungă! Dacă, în urmă cu 50 de ani, prepararea acestui aluat necesita o oarecare experienţă în bucătărie, dexteritate şi răbdare (eu l-am cunoscut sub numele de aluat franţuzesc), azi apelăm la el cu usurinţă, îl cumpărăm în orice magazin ce posedă o ladă frigorifică! De aceea, vă sfătuiesc, dragii mei,  să aveţi mereu un pachet de aluat de foietaj în congelator, vă va scoate din multe situaţii complicate.

Iată  câteva reţete simple, care încep, toate, cu : "Scoateţi aluatul de foietaj din congelator...".

Un praznic de-altădată

Adesea, prezent fiind la vreun prânz sofisticat, ori la o cină somptuoasă și rafinată, îmi vin în minte praznicele rustice de demult, la care, copil și adolescent fiind, am participat nu o dată. Ba chiar și mai târziu, la maturiate, când mi-am inițiat soția în tainele acelui Paradis. Îmi amintesc totul, până în amănunt, și o caldă, uitată, emoție, îmi tulbură sufletul. O amintire uitată. O amintire de neuitat. Agitația din ajun, cu prepararea bucatelor, lumina intensă a dimineții în ziua de sărbătoare (hramul de Sfântul Ilie, de pildă), masa lungă de lemn, cu bănci, tot de lemn, așezată afară, sub vișini, ori, dacă se anunța ploaie, sub acoperișul marelui șopron, sosirea, plină de ceremonie, a oaspeților, prânzul, prelungit până după-amiază, cu taraful lăutarilor pe margine, aceștia înșiși invitați să se înfrupte din ce se află pe masă, plecarea primei serii de musafiri (majoritatea rude, mai îndepărtate sau mai apropiate), o plimbare pe Zăvoi, în lungul râului, către horă, revenirea, pe înserate, acasă și așezarea cinei – evenimentul culinar cheie al zilei, întins, cu belșug de mâncare și cu vin bun, până spre dimineață. Apoi, somnul dulce, vălurit de glasul înstelat al Râului, sub adierea îmbălsămată a Poienii.

În ce consta meniul Praznicului de Sfântul Ilie (precum și al oricărui praznic de peste an)?

Într-o subtilă diversitate de bunătăți savuroase și înmiresmate, pregătite în oale de lut ars, smălțuit ori nu, și acompaniate de turtă, pâine și cozonac - coapte pe vatră.

Prânzul (ca și cina) se deschidea cu gustări: slănină, telemea de oaie, cârnăciori afumați, mestecați fără grabă, și înmuiați cu un păhărel-două de țuică de prună.

Urmau, în combinație foarte fericită, după opinia mea, sarmalele fierbinți, alături de piftii reci, cât mai reci, aduse de la beci – piftii de porc (picioare, urechi, bucățele din cap) și piftii de curcan (mai ales), ori de gâscă (gheare, cap, gât, pipotă). Usturoiul se adaugă după ce cărnurile au fiert, e zdrobit și amestecat cu zeama fierbinte, într-un vas separat, după care, printr-o pânză mai rară, lichidul (exclusiv lichidul) se toarnă în castroanele pline, usturoindu-le temeinic. Altfel, există riscul de a rata piftiile și de a suporta, în consecință, zâmbetul îngăduitor al celor invitați. Printre castroane și farfurii, își fac loc vase micuțe cu ardei iute, murat sau nu.

După sarmale și piftii, și după un cuviincios răstimp, pe durata căruia se poartă conversații moderate, în toate privințele, fără dispute și stridențe de vreun fel, gazda și ajutoarele ei aduc ciorba: fie de curcan (sau gâscă), acrită cu zeamă de varză; fie de porc (neacrită). Și, îmbiindu-se gentil, glumind, lăudând bucătarul, toți cei prezenți onorează, decis și consistent, dubla ofertă. Acum se ivesc și sticlele cu vin – roșu, de italiană sau de ananas; alb – de gaiard ori de novă (cât privește denumirile soiurilor de struguri, renunț, pe moment, să propun și să expun etimologii). La această etapă, taraful lăutarilor de la prânz e cât se poate de binevenit.

Când comesenii s-au îndestulat, se ivește o nouă pauză, se gustă vinul, se reiau discuțiile întrerupte, și iată, după o vreme, dinspre bucătărie, vine friptura – de curcan (ori de gâscă, mai rar de găină), cu garnitură de orez. Lumea e veselă. Mănâncă, râde, se spun glume - uneori mai îndrăznețe, dar întotdeauna inocente, fiindcă sunt femei și copii de față.

Cina se apropie de sfârșit. Pe masă apare cozonacul – de cele mai multe ori cu cu nucă, dat fiind că, pe atunci, romantice păduri de nuci acopereau ținutul. Cerul începe să pălească, cei mici au mers la culcare, se aud cocoșii, aerul se răcorește binișor. Musafirii pleacă, Sărbătoarea pleacă și ea. În urma lor, în urma ei, se strecoară, pe nesimțite, dorul. Spre a se instala, spre a rămâne. Până la anul. Până la celălalt an, și la celălalt. Până astăzi.

ED

În căutarea gustului pierdut (Micro-rețetă. Pseudo-elegie)

Oricât m-aș strădui, oricât aș căuta, nu mai găsesc astăzi niciunde o ciorbă de fasole precum aceea de altădată, dulce, aromată, consistentă. Așa erau ciorbele devorate, pe fugă, între două reprize de joacă, în copilărie, între două partide de pescuit, în adolescență, sau cele gustate pe îndelete, ca într-o reverie, în timpul rarelor și scurtelor mele reveniri la locul de baștină, mai târziu.
Îmi amintesc, spre exemplu, vag, fiertura preparată de bunica, o țin minte bine pe cea pregătită de mama (care, în ce-o privește, evita o asemenea delicatesă), dar, mai ales, îmi stăruie în amintire inegalabila ciorbă datorată mătușii, mătușa Lina, sora tatei, care avea nu doar o inimă de aur, zdrobită de pierderea unicului fiu, ci și un desăvârșit talent culinar.
Bucătăria ei de vară, așezată în prelungirea pridvorului, era un rai de arome. Sub cerul limpede, sub calota de azur ce acoperea un ocean de liniște, se ridicau, blând, spre coroanele copacilor și spre bolta de viță de vie, miresme iscusite, izvorâte din oalele ei de pământ, așezate pe vatră, lângă foc, miresme ce distilaseră  mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi, cimbru, busuioc, sunduc și alte, multe, plante miraculoase, necunoscute mie.
Veneam obosit de la un drum lung cu bicicleta, sub arșița zilei de vară, treceam pe lângă siliștea mătușii, ea mai întâi mă auzea, apoi, deschizând poarta, mă vedea, mă întreba dacă mi-e foame, răspundeam că da, și mă invita la masă.
”Unde vrei să mănânci? Înăuntru, ori aici, afară?” ”Aici, afară”, ziceam eu. Și-mi punea numaidecât dinainte un castron cu ciorbă de fasole - fie verde, fie uscată - , în ambele cazuri izvodită cu mare meșteșug, după rețete subtile, pe care, iată, cu toate aerele noastre moderne, nu le putem dibui, necum egala. Fiindcă, așa cum spuneam mai înainte, oricât așa cerceta prin magazine și localuri (împins de o stranie căutare a gustului pierdut, nu de lăcomie, desigur), nu mai aflu savoarea de atunci.
Neprețuita ciorbă de fasole uscată, cu dozare atentă între lichid și boabe, cu aport potrivit de verdețuri, cu o ceapă și câțiva căței de usturoi, puși la fiert o dată cu boabele, împreună cu o lingură de sare, cu un rântaș ușor digerabil, cu afumături - slănină, ori coaste, mai rar cârnați.Și, drept încununare, dreasă cu ou și cu oțet. Alături, pe masă, felii de mălai - de turtă cadă - și, pentru cine dorește mai acru și mai picant (eu doream), sticluța cu oțet din vin, ceapă, usturoi, ardei iute, murături.
Unde să mai întâlnești asemenea minune? Fasolea pe care o cumpăr azi m-a dezamagit mereu și din ce în ce mai grav.Nu știu cine o seamănă, nu știu unde și cum crește, știu sigur însă că ceea ce rezultă nu are nici un haz.Și dacă legumele acelea l-ar avea cumva, mătușa nu mai e, ca să le prepare. S-a mutat într-o lume lipsită de pierderi și confuzii, iar eu, ca un ingrat, nici nu m-am dus la înmormântarea ei, deși îi promisesem...
Așa că am decis să pun capăt (dacă voi fi în stare) nostalgiei după locurile natale, cu variatele lor deprinderi gastronomice (ignorate, în mare măsură, din păcate) și, între altele, să renunț la ciorba de fasole.
Traseul dezolant al acestei decizii a fost, însă, întrerupt, curând, de două evenimente.
Primul a avut-o drept protagonistă pe soția mea, care, nu de mult, umblând noi de colo-colo printr-un mini-market, mi-a șoptit cu încântare: ”Uite ce-am descoperit!” Și mi-a arătat o pungă cu boabe de fasole provenind dintr-o țară africană. Am purces destul de sceptic la prepararea îndrăgitei fierturi, dar ce surpriză! Aproape ca pe vremuri. Păcat că, în două-trei săptămâni,lotul acela s-a epuizat, asaltat, probabil, de alți inși romanțioși, asemenea mie.
Cel de al doilea eveniment mi l-a furnizat Dana, autoarea acestui atât de interesant și plin de fantezie blog. Chiar azi de dimineață, mi-a arătat, cu un gest elocvent, pe plită, o impozantă oală, în care fierbea lin, scoțând, din timp în timp, delicate oftaturi, ca o gospodină, ca o matroană, vechea, buna și credincioasa mea ciorbă de fasole. Cu tot ce-i trebuie spre a fi la înălțimea prestigiului și aristocraticei sale glorii de altădată. Nici n-am întrebat de rețetă. Știu că, în ceea ce are esențial, orice rețetă rămâne o taină.

E.D.