Budincă (sau prăjitură) marmorată cu brânză , un desert pentru o familie

Spun în titlu : un desert pentru o familie , pentru că această prăjitură, sau budincă coaptă în cuptor, este concepută pentru 4 persoane, este ceva ce ne cade bine după prânzul de duminică, sau seara când te uiți cu copii la televizor și iși dorești ceva dulce. Ceva ca să zic așa familial . 

 Dar desigur puteți să măriți cantitățile după cum doriți. 

Oricum prajituro-budinca  a încercat-o prietena mea Michaela dintr-o carte de-a lui Wizigmann, pentru familia ei  și mi-a recomandat-o. Eu zic că merită să vedem despre ce este vorba.

Pentru patru persoane avem nevoie de :

• 250 g de Ricota 
• 250 g de brânză de vacă degresată
• Trei ouă 
• 100 g de zhăr
• Zeama și coaja de la jumătate de lămâie 
• Două linguri de praf de budincă de vanilie
• O lingură de ulei neutru 
• Patru linguri de gem de zmeură sau alt fruct 
• 250 g de frișcă la alegere 
• 100 g de zmeură proaspătă sau congelată 

Incalziti cuptorul la 175 de grade.

Amestecati intr-un bol cele două feluri de brânză cu praful de budincă, coaja de lămâie, ouăle și zahărul.

Pregătiți patru forme de ceramică sau una mai mare pe care le ungeți bine cu ulei , umpleți-le cu grijă cu masa de brânză pregătită anterior.

Dați prin sită gemul de zmeură pentru a îndepărta sâmburii și pentru a-l fluidifica un pic. În cazul în care e prea dens adăugați una sau două linguri de apă. Lăsați să curgă gemul în spirală peste compoziția de brânză din fiecare formă si marmorați cu un bețisor sau vàrf de cuțit. 

Introduceți formele în cuptor și coaceți  pe șina mijlocie a cuptorului timp de 30 de minute.

Când sunt gata lăsați-le să se răcească și decorati cu zmeură proaspătă și frișcă .

Puteți folosi și alte fructe cu gemul aferent, capșune sau afine. 

Papanași ( o rețetă modificată )

Trebuie să vă spun că în ultimul timp nu sunt mulțumită cu tipurile de brânză de vacă pe care le găsesc în magazine. Nu imi place nici gustul, nici consistența . Am incercat tot felul de variante , in  utie sau în ambalaj de unt...degeaba. Nimic nu seamănă cu brânza de vacă pe care și soacră mea si mama o  umpărau la piață, adusă de șvăboiacele din jurul Timișorii in tifon. Brânza aia era un pic granuloasă avea o consistența de putea fi tăiată cu cuțitul, era un pic acrișoară și grasă . 

Eu nu stiu cum se face brănza de vacă, sau dacă am stiut, am uitat. Cert este că laptele zi așa zis proaspăt nu se mai acrește. Și brânza de care vă vorbesc se potrivea perfect pentru papanași . Aceste variante actuale, nu prea. Papanașii sunt ori prea tari, ori prea moi,  e mai, mi-a pierdut tot  heful să îi mai gătesc, mai ales că imi aud, fără exceptie: daaa, ok..dar nu ca papanașii făcuți de nagymama. 

Dar nu demult, intr-un filmuleț pe youtube am văzut o metodă originală de a face, să zicem, un fel de brânză . Am incercat, mi-a plăcut ce a ieșit și am folosit "preparatul " la papanași .

In afară de asta am mai introdus mici schimbări, eu zic, interesante. Le puteți încerca si voi, dacă vreți . 

• 1 kg de iaurt grecesc cu 10% grăsime 
• 2-3 ouă 
• 100 g de făină 
• 50 g de gris 
• Un vârf de cuțit de sare
• O lingură de zahăr 
• 150 g de pesmet 
• Un plic de zahăr vanillat
• 2 linguri de zhăr praf
• 2-3 linguri de nuci sau alune măcinate (migdalele sunt prea amare ) 
• Ulei pentru prăjit pesmetul

Cu o seară inainte turnăm iaurtul intr-o sită în care am plasat un servet curat de bumbac nu prea dens țesut . Plasăm sita deasupra unui recipient si lăsăm să se scurgă lichidul peste noapte . Vă veți mira de cantitatea de zăr și de ceea ce obținem. Un glob comlact de brânză garasă foarte gustoasă . O puteri folosi la cheseekake, la umplut clătite, la taiței cu brânză . Nu mai aveți nevoie de smântână sau frișcă.

Eu am folosit acest iaurt scăzut să fac papanași . Am să mai lucrez la acest procedeu, am să incalzesc ușor iaurtul inainte, vă voi relata rezultatul. S-ar putea să fie chiar mai bine .

Am obținut cam 500 g de brânză pe care am amestecat-o cu cele două ouă, cu un pic de sare, zahăr, apoi făină și gris. Am amestecat bine să se omogenize complet si am lăsat compozitia sa se odihneasca cam 20 de minute . În acest timp se întâmplă ceva cu faina, nu mă întrebati ce, e bine așa, iar grisul absoarbe din umiditate si crește în volum. 

Am pus într-un vas cu diametru mare multă apă la fiert, cam 2 l, am sărat apa , si când a dat în  locot am tăiat cu lingura găluste pe care le-am fiert chiar câteva minute bune după ce s-au ridicat la suprafață.

Între timp prajim pesmetul in ulei, si când are o culoare aurie adăugam zahărul vanilat, zahărul praf și cele două linguri de nuci măcinate. 

Scoatem papanasii, îi scurgem bine si ii învârtim în pesmet. 

Sunt cel mai buni dacă îi servim proaspeti . 

Sper să vă placă !

Femeia și sacrificiul

Am fost la o expoziție in München. O expoziție ce și-a propus sa prezinte paralel viața si operele a doi artiști  care au trait de la inceputul pâna la mijlocul secolului XX și care au fost reprezentanți de seamă ai  postimpresionismului si expresionismului german. Deși se născuseră în Rusia, au
trait mult timp in München și in Bavaria si au fost cunostiințe  bune ale lui Kandinsky, Gabriele Munter, Paul Klee, Franz Marc și ai altori artiști și oameni de cultură ai epocii. Și asta în primul rând pentru că au avut in Munchen, pe Gisela Strasse, în locuinta lor, un salon în care se intâlneau actori, pictori, sculptori și literați.

Alexei Javlensky și Marianne von Werefkin .
O pereche de artiști plastici, deși nu mi-a fost clară natura legaturii lor... o simbioză artistică doar ? O poveste de dragoste ?

Cert este ca ea, un artist deja recunoscut in Rusia, eleva lui Repin, îl ia pe Javlensky in atelierul ei pentru a-l invăța, plecă impreună la München, îl înscrie la școala unor pictori care aveau școli de pictură, deschide un salon, precum am amintit, în care  se învârt intelectuali și artiști și se dedică formației lui, renunțând timp de 10 ani să picteze.

Nu vreau ca ceea ce doresc eu sa vă spun să se transforme într-o bârfă mondenă. Este o poveste, intensă, tragică, așa cum e viața. Dacă a rămas, este pentru că acum vorbesc operele lor.

Dar iată povestea mea: efortul și devotamentul ei au fost răsplatite  prin faptul ca Javlensy a sedus-o pe servitoarea sau fata în casă, minoră atunci, Helena, iar din acestă relație s-a născut un copil. Apoi au trăit impreună mulți ani, aproape vreo douăzeci. Au călătorit mult în Bavaria, și-au petrecut verile la Gabriele Munter și Kandinsky la Murnau, au fost la marea Baltică, în Italia și în Franța. Iar Marianne, după zece ani a început iar să picteze, cu intensitate și cu pasiune.

Ce-o fi fost acolo, m-am intrebat ? Cum le-a mers femeilor acelea, m-am întrebat ? Nu știm. Nu știm nici cum s-a simțit băiețelul. Protejat? Ingrijit de doua mame ? O fi fost așa ? Sau a fost o tragedie cu mai mulți protagoniști. Nu stim decât ce vorbesc tablourile ei. Ale Mariannei von Werefkin.Tablouri de o neafârsită tristețe. Ce s-a întîmplat în final? A venit revoluția din Rusia. A venit Marea Revoluție Sovietică. Aceea care a adus victoria dictaturii proletariatului și a distrus existența a milioane de oameni. I-a gonit din țara lor, i-a închis in lagăre, i-a omorăt, i-a dezumanizat, și a fost vreo 50 de ani victorioasă. Ce i-a  adus  Mariannei von Werefkin revoluția?  I-a confiscat averea, i-a luat pensia, iar apoi s-a destrămat și această coabitare. Javlensky a anunțat-o în scris că pleacă, se însoară cu mama copilului ( despre care nu știm decât  foarte puțin) și îl adoptă pe băiețel, pe Andrej. Un gest nobil, m-am gândit, dacă nu a fost generat, până la urmă, de lipsa Mariannei de bunuri materiale. Marianne von Werefkin a rămas săracă.

Amândoi au pictat. Au pictat frumos, impresionant, sugestiv, puternic, cât au trăit. Javlensky  a avut succes, a întâlnit lume care l-a susținut, a participat la expoziții, a vândut opere, a putut trăi din artă. A lucrat până la sfârsitul vieții, când a fost doborât de un reumatism degenerativ care, poate, sau poate nu, l-a condus spre abstracționism. Au fost acele vremuri în care doar bărbații erau recunoscuți în artă. Puține femei, cele care au înfruntat prejudecățile și si-au urmat chemarea. Susanne Valadon, imi vine in minte acum, de exemplu.

Marianne s-a retras in Elveția, a trait extrem de modest in Ascona, pe malul lacului Maggiore. A pictat și a murit iubită și respectată de toată lumea. La înmormântarea ei a participat toată
comunitatea.

A fost o expoziție care m-a învățat mult despre  puterea artei, despre sacrificiu si renunțare. Dar mai ales despre dragoste. Pentru un om, pentru oameni in general, și, desigur, pentru artă. O expoziție de excepție, cu tablouri marcante, o serie de portrete ale lui Javlensky, unică în istora artei. Și multe tablouri ale Mariannei von Werefkin,  pentru prima oară adunate din colectiile muzeului din Ascona și din colecții particulare. Unele din aceste tablouri de afla in colecția Lenbachhaus în München. Dacă o veți vizita, vă veți aminti, poate, această poveste .