joi, 28 ianuarie 2016

Tort cu cheesecake și sos de caramel

                  

                                      

 Un tort arătos si original, dragi prieteni. Ieșit din laboratorul de cofetărie al Arjanei. Un tort fără crema propriu zisă, cu o combinație delicioasă de brânză și caramel. Un tort festiv ce merită să îl incercați și voi. Este un pic laborios, dar dacă aveți o după masă doar pentru voi, cand nici soțul nici copilul și nici soacra nu vă solicită, va va reuși cu siguranța spre deliciul  si al soțului și al soacrei și al copilului ! 
Ingrediente:

Blat de ciocolată 

300 grame unt,
225 grame ciocolată,
200 grame zahăr,
6 ouă,
6 linguri de făină,
3 linguri de amidon

Cheesecake

500 grame mascarpone ( sau 250 grame mascarpone, 250 grame quark),
200 grame zahăr
1 plic budincă de vanilie,
3 ouă,
2 linguri unt de arahide.

Caramel

15 linguri zahăr
400 mililitri frișcă lichidă

Decor


100 grame migdale bucăți
-

400 grame frișcă


Pentru prepararea blatului  topim zahărul cu untul și cu ciocolata, amestecând până obținem o cremă omogenă. După ce s-a răcit, se încorporează gălbenușurile, unul câte unul apoi și făina și amidonul. Albușurile se bat spumă și se adaugă la restul compoziției. Se coace aluatul în forma de tort (de 24 cm) tapetată cu hârtie, 35 – 40 minute la foc mediu.
Pentru cheesecake se amestecă brânza cu zahărul, se adaugă ouăle, unul câte unul și la sfârșit se praful de budincă și untul de arahide. Se coace și acesta în aceeași formă de tort, tapetată cu hârtie.
Pentru caramel, se pune zahărul la caramelizat, se ia de pe foc și se pune frișca lichidă. Se amestecă și se încălzește din nou, amestecând să se dizolve  tot caramelul. Se fierbe până are consistența unui sos.
Migdalele se rumenesc puțin în  în cuptor. 
Blatul de ciocolată se taie în două. Prima felie se unge cu caramel , se presară migdale, se acoperă cu cu a doua felie de blat care de asemenea se unge cu un strat de caramel și se presară cu  migdale, iar acesta la rândul sau se acoperă cu blatul chesecake. Se ornează cu frișcă și migdale. Iată cu arată o felie : 


                                 

miercuri, 27 ianuarie 2016

Amintiri de-astă vară, Tassilo, teiul său și mănăstierea Wessobrunn


Este, unii spun, în sfârsit, iarnă. Zăpada scârție sub picioare, termometrul nu se ridică peste zero, Johnny doarme toată ziua undeva în apropierea mea, iar eu, dragi prieteni stau în casă din cauza unor dureri neplăcute de șale. Nu imi prea arde de făcut ordine prin acte, am citit toate revistele pe care le-am găsit, am terminat o carte foarte interesantă și plăcută la citit și mă gândesc: ce mi-am propus oare pentru anul care a început și ce anume am facut anul trecut? Și ce n-am făcut...Nu am reușit, de exemplu, să mă mobilizez să slăbesc deși, după" revizia generală" a starii mele fizice și a gradului de fitness, am primit recomnadarea expresă a medicilor în acest sens. Un mare minus. Am reușit însă să imi pun ordine în finanțe, să imi petrec cât am putut de mult timp cu familia mea, mai ales cu nepoțelul adorat. Daaa, da! Știu, dragi alte bunici, toți nepoteii nostri sunt adorabili și adorați. Am fost o săptămână cu el și părinții lui într-un sejour foarte plăcut la Villefranche în septembrie și în primăvară am avut parte de o săptămână la fel de plăcută la munte. Toate acestea, si alte flash-uri despre ce am făcut, unde am fost, mi-au trecut prin minte...și astfel mi-am adus aminte și de Tassilo si teiul său, de exursia făcută la Wessobrunn, și am hotărât să vă spun si voua povestea.

Stiți că în 2013 am fost pe drumul lui Jacob, am străbătut 110 km din Camino, ultimii 110 până la Santiago de Compostella.  A fost pentru mine o mare realizare de care sunt grozav de mândră. Partenera mea de drum a fost Gabriella, prietena mea. Anul 2015 am hotărât, tot noi două să parcurgem drumul lui Jacob în Bavaria, de la Munchen la Bodensee. Un traseu frumos, pe care am hotărât să îl parcurgem în etape de 20-30 de km pe zi, dar de fiecare dată intorcându-ne la Munchen, pentru că nici una din noi nu am dispus de timpul necesar unei excursii de10 zile cât ar fi necesitat acestă distanță. Zis și făcut. Prima etapă a fost München - mănăstirea Schäflarn, a doua, mănăstirea Schäftlarn - lacul Starnberg. Tot 
mereu back la München, inelegeti, nu ? Am continuat spre mănăstirea Andechs și de acolo spre Herrsching la Ammersee. Așa a trecut vara...am străbătut cu piciorul acest colț de lume, trecând prin mici cătune și sate, vizitând biserici baroce, mirosind fânul, ba chiar și bând o bere tare și aromată la berăria mănăstirii Andechs. 


                                              

Ultima etapă ne-a dus de la Utting la Wseeobrunn, iar de acolo, prin Weilheim  inapoi la Munchen, iar de data aceasta am parcurs distanța de 30 de km cu bicicleta. Tot frumos! Am făcut o haltă în Diessen unde am vizitat o biserică barocă închinată Mariei și unde, într-o piațetă care te invita la stat, lenevit și băut cafea, am mâncat o chiflă cu paște afumat, o varietate de păstrăv care e acasă în lacurile Bavariei. 





  
              
       

Wessobrunn este una din primele mănăstiri ctitorite pe pamântul Bavariei, in jurul anului 753 de prințul Tassilo. Fiecare loc își are povestea lui, dar cel mai mult ne-a cucerit legenda mănăstirii Wessobrunn care, vai, azi nu mai este mănăstire! În 2009 măicuțele au predat cheia și au părăsit lăcașul care azi aparține unei firme ce produce cosmeticale naturiste. Nu știm care au fost culisele acestei hotărâri, bănuim că nu s-au găsit mijloacele întreținerii unui astfel de comlpex de clădiri. Păcat. Dar să ne întoarcem la legendă : 

Se zice așa: Tassilo, os domnesc din dinastia Agilofingilor, nepot al lui Pipin cel scurt, regele Francilor, mama lui Tassilo fiind sora lui Pipin, a mers într-o zi la vânătoare cu însoțitorul său Wesso și obosit fiind s-a întins sub un tei să se odihnească . Și a avut un vis . A visat că în apropiere curg trei izvoare  în formă de cruce de la care o scară duce la cer iar în capătul ei stă Sfântul Petru. Cand s-a trezit i-a povestit însoțitorului sau acest vis, iar Wesso s-a pus imeditat să caute izvoarele acelea, pe care le-a si găsit, de altfel. Prințul Tassilo a intrepretat visul ca un semn și a pus să se construiască pe acel loc o mănăstire. Am vizitat acest loc pătrunsă de farmecul locului, de liniștea din jur, am văzut cele trei izvoare, ne-am plimbat până la teiul lui Tassilo. Un tei bătrân de peste 1000 de ani, am vizitat biserica barocă, ridicata în secolul al XVIII -lea, am trecut pe lângă bătrânul turn, vestigie a vechii mănăstiri.Si chiar dacă azi mănăstirea nu mai e lăcaș de rugăciune si meditație, ea nu a pierdut nimic din aura ei. Un lăcaș al Domnului, rămâne un lăcaș al Domnului.


                                                    

                    
                          

                            



                                               

De altfel, la Wessobrunn s-a găsit primul text religios scris în germana veche. Textul, datat la 700-800, avea menirea, spun istoricii, să convingă necredincioșii, păgânii să se intoarcă la Dumnezeu.Tot aici s-a dezvoltat o scoală celebră de stucatură, maeștrii în aceste ornamente din Wessobrunn au călătorit în toată Europa centrală si au împodobit bisericile baroce cu dantelării în ghips. 

După ce am vizitat mănăstirea, ne-am urcat pe biciclete și am pornit tot în jos spre Weilheim, pe malul râului Ammer, de unde am luat trenul spre München. A fost o excursie frumoasä, aproape ultima din vara lui 2015.









miercuri, 20 ianuarie 2016

Supă de gulii cu găluște de făină

     



                                        


Eu sunt mare fan de supe. Știu că în ultimul timp supele clasice au cam iesit din modă, se poartă, să zicem așa, supele cremă. Nimic impotrivă, dar eu cred că e bine să gătim și supele tradiționale. Ba chiar doresc să le promovez impreună cu alte rețete mai uitate...răsfoiți caietele vechi de rețete, luați în mână volumul Sandei Marin. Veți avea multe surprize plăcute! 


Imi amintesc cu câtă nerăbdare așteptam să se formeze, în grădina bunicilor, bulbul de gulie la plantele tinere, guliile acelea violete. Le răsfățam numindu-le gulioare ! Dulci și fragede. Le găseam și în piață, se vindeau cu frunze cu tot și, nu de puține ori, foloseam frunzele la sarmale. Pe de altă parte era extrem de neplacut să găsești părți lemnoase în mâncarea de gulii (oroarea tuturor copiilor) caci spre sfârșitul verii ele deveneau necomestibile...Acum acest impediment a dispărut, găsim gulii fragede de seră în tot timpul anului, nimic nu mai stă in calea folosirii lor, fie în mâncăruri, fie în supe. Poate mi se va face poftă de gulii umplute. Și poate le voi găsi în piață, la timpul lor...Veți afla cu siguranță...

Să ne intoarcem însă la supa noastră.

Pentru 6 porții:

Un morcov
O ceapă
O rădăcină de pătrunjel
Două gulii
O roșie cojită și tăiată cubulețe 
O lingură de făină
1-2 linguri de ulei 
1/2 de linguriță de zahăr
Sare, piper
Pătrunjel verde 

Pentru găluste : 
3 - 4 linguri de făină
Sare 
Un ou întreg 
Un pic de piper 


Am curățat, spălat și măruntit zarzavaturile. morcovul si pătrunjelul felii, ceapa tăiată marunt, guliile betișoare. Am păstrat o bucățică de gulie pentru dințișorii lui Leo. Am incălzit uleiul, am călit legumele, adăugându-le pe rând. Când s-au înmuiat un pic, fără să capete culoare, le-am presărat cu o jumătate de linguriță de zahăr, am amestecat un pic, am presărat apoi făină. Am completat cu doi litri de apă și am lăsat supa să fiarbă incet, cam o oră. Când legumele s-au pătruns, și chiar si guliile s-au înmuiat, am amestecat pentru găluște făina și oul, am sărat și piperat un pic și, cu o lingură, am rupt din acest aluat găluștele pe care le-am fiert în supă. Înmuiați prima dată lingura apoi luati din aluat, în felul acesta nu se va lipi aluatul de lingură. Când găluștele apar la suprafață, sunt gata. Înainte de a servi am presarat pătrunjel tocat. Merge bine si mărarul verde și un pic de piper măcinat proaspăt dar, desigur, nu în farfuriile copiilor! Puneti pe masă și un bol cu smântână! 




marți, 19 ianuarie 2016

Piept de rață cu sau fără varză



                                          
  
        
                                 


                                           

Rață pe varză, mamă, mamă, ofta bunicul meu, închizând ochii de plăcere. Mare gurmand, bunicul meu! Știa  să aprecieze bucătaria rafinată dar să se bucure și de lucrurile simple. Și desigur, din când în când, meșterea în bucătărie, făcea sarmale sau piftii, spre disperarea bunicii mele, căci nu mai rămânea tigaie peste tigaie! Din punctul ăsta de vedere, după părerea Arjanei, l-am moștenit întru-totul! 

Dar de data asta, dragi prieteni, nu e vorba de o rață intreagă, nici de jumătate de rață, ci de două bucăți de piept de rață cu piele cu tot pe care am vrut să le gătesc cât mai aproape de perfecțiune. Să fie crocante la suprafață si moi, suculente și roz în interior. Făra falsă modestie, chiar mi-a ieșit chestia asta. Le-am servit in două variante, cu varză acră și cu varză roșie, ba chiar a doua zi, căci mi-a mai rămas o bucată, am tăiat-o rece și am mâncat-o cu un sos de barbecue afumat. S-a potrivit de minune și face în acest fel concurență orcărei fripturi de porc rece. 

                                              


Iată cum am procedat:

Am curățat un pic cele două bucăți mai ales de grăsime pe partea cu carne. Am îndepărtat eventualele   inserții de pene și am crestat pielea oblic intr-o direcție și în cealaltâ obținând niște romburi. Am mers cu crestăturile până la margine pentru ca la fript bucățile să nu se curbeze.
Am încălzit puternic o tigaie de tuci, în care imi place mie să prăjesc carnea, am pus o țâră de ulei, efectiv foarte puțin, și am plasat bucățile cu pielea în jos. Le-am prăjit pe o parte exact 3 minute, timp în care pielea crestată a devenit crocantă, le-am întors si le-am mai prajit înca exact două minute. Am sărat si piperat partea deja friptă. Le-am pus intr-o caserolă de metal, am sărat și piperat și partea cu carne și le-am băgat în cuptorul preîncălzit la 100 de grade celsius pentru 15-20 minute, cu așa zisul șoric în sus. Aici nu mai e char așa exact cu timpul...Unora le place ca interiorul să fie roz, altora ca friptura să fie pătrunsă...Eu le-am lăsat 18 minute si au fost perfecte. Dacă posedați un termometru pentru friptură e și mai bine. Interiorul cărnii trebuie să aibă 60-65 de grade Celsius.
Pe lângă varză merge foarte bine și un purée de cartofi. Sau, mai sofisticat, combinați pieptul de rață cu mere coapte sau cu sos de portocale.
Varza acră se călește până se inmoaie și nu mai are nevoie de alte pregătiri. Varza roșie trebuie și ea calită (dacă nu o cumpărați gata, cum am făcut eu)  acrită cu oțet de mere sau cu aceto balsamico si mai puteți adăuga și o lingură de gem de coacăze.
O bunătate, vă zic! Mamă, mamă ! 

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Strudel cu umplutură de turtă dulce și mere


                                  
                                 


Strudelul, aceasta minunată invenție austriacă , are multe variante. Cu brânză, cu mere, cu cireșe și cu vișine, cu pere și struguri, sau cu dovleac. Mai bine zis, cu ce ne e la indemână. Dar până acum nu am cunoscut această variantă cu aromă de sărbători de iarnă, varianta lui Alfons Schubeck, strudel cu turtă dulce. Având în vedere conținutul bogat în mirodenii al turtei dulci, nu mai este nevoie de alte arome.

L-am incercat, l-am combinat cu inghețată de vanilie, mi-a plăcut, așa că aflați si voi rețeta! 


Pentru două ștrudele  : 

300 g de turtă dulce simplă neglasată
2 mere
150 g de smântână groasă
50 ml de lapte 
2 lingurițe de stafide
2 lingurițe de fulgi de migdale 
Un zahăr vanilat 
O lingură de rom
Un pachet de foi de strudel
Unt pentru uns 
2 linguri de pesmet 

Pregătim umplutura măruntind turta dulce. Curățăm si tăiem de asemenea mărunt mărul. Mestecam aceste componente cu smântâna, laptele și stafidele si lăsam să se odihneasca și pătrundă 20 de minute. Adaugam migdalele, zahărul vanilat si romul si mai lăsăm 10 minute.
 

Intindem o foaie de strudel (eu le cumpăr gata), ungem cu unt topit, acoperim cu alta foaie, o ungem si pe aceasta, acoperim cu cea de a treia foaie, presarăm pesmet, intindem umplutura pe partea cea lungă a foii, lăsând o margine de 5 cm. Rulăm cu grijă, ungem iar cu unt topit și coacem la 180 de grade tip de 35 de minute.

Mie mi-au ieșit două bucăți din cantitățile de mai sus.

Lăsăm să se răcească, tăiem felii și servim  pudrat cu zahăr praf. 




vineri, 15 ianuarie 2016

Tocăniță de vițel cu hribi și mămăligă

                                       

E lucru  bun, tocănița! Așa bun încât românul o răsfață cu un diminutiv. Dar cel și cel mai bun lucru este tocănița din carne fragedă de vițel. Rețeta Mioarei are incă un plus, aroma hribilor. Și, mai zice ea, nota picantă și exotică a sosului de soia alături de mămăliga autohtonă!
V-am convins  ? V-am convins! 

1kg carne de vițel
250g de hribi
2 cepe măricele
2-3 căței de usturoi
2 linguri de ulei de măsline
2 linguri de sos de soja
2-3 lingurii de smântână (creme fraiche)
Sare, piper, boia
Ierburi de Provence
2-3 linguri de pătrunjel tocat

Am tăiat carnea bucățele. Am prajit-o în ulei să prindă puțină culoare. Am pus capacul 5 minute să se înăbușe la foc mai mic. Am adugat ceapa și usturoiul tăiate fin, sosul soia, sare, piper, mirodenii și 1/2 pahar de apă. Se lasă pe foc până se înmoaie carnea, se adaugă hribele tăiate bucăți. Peste 5 min se pune smântână și pătrunjelul și se mai da scurt dintr-un clocot. Se ia deoparte.


Tot secretul e sosul de soia, ceapă multă și pătrunjel mult. Cu mămăligă merge fantastic! 



luni, 11 ianuarie 2016

Tort Pavlova pentru Crăciun

                                    


Suntem preocupati sa punem pe masa de Craciun ceva iesit din comun, festiv si gustos, si tot mai mult pregatim, pe langa preparatele tradiționale, și rețete noi, inspirate din alte bloguri sau din reviste. Am dreptate, dragi prieteni?

Anul acesta, ca și în alți ani, am sărbătorit Crăciunul cu Mioara și familia ei și am pregătit, pe lângă beigli cu nucă și mac și acest tort Pavlova, dar în haine de Crăciun. Mioara a fost actorul principal.

Sursa de inspirație a venit de la James Martin, chef care are o emisiune de gătit la BBC,   Canalul BBC Food.
Am adaptat rețeta la nevoile proprii. Diferența  față de o Pavlova normală ( aveți rețeta  aici ) constă,  în afară de forma în care coacem bezeaua,  și în umplutura de fructe ce se fierb într-un sirop aromatizat cu arome specifice de iarnă, cuișoare și scorțișoară, portocale și lămâie.

Noi am fost foarte mulțumite de rezultat. Sper să va placă și vouă ! 


Iată rețeta : 


Pentru bezea:

  • 6 albușuri fără urmă de gălbenuș
  • 300 g de zahăr tos
  • o lingura de otet sau zeama de lamâie

Pentru umplutură

  • o linguriță de coajă rasă de lămăie
  • o linguriță de coajă rasă de portocală 
  • un baton de scorțișoară 
  • câteva cuișoare
  • 300 g de fructe de pădure congelate 
  • 150 g de zahăr,
  • 500 de g de frișcă 
  • miezul de la un baton de  vanilie 
  • o lingură de zahăr praf 
Batem albușurile spumă,  iar când spuma e deja tare adăugam zahărul si lingura de otet sau zeama de lamâie si batem mai departe până obtinem o bezea lucioasă și tare  care rezistă la răsturnatul bolului. Introducem crema de bezea într-un con de pânza sau de plastic cu un orificiu corespunzător si o întindem pe hârtia de copt într-o tavă mare, dându-i o formă de brad. Din restul de bezea realizam si un contur mai înalt, ca sa pregătim locul unde va veni umplutura.

Coacem la foc foarte mic, la 100 de grade , timp de două ore, până bezeaua e tare si s-a uscat la suprafață.

Intre timp, din 150 de grame de zahăr, coaja de lămâie și de portocală, cuisoare si scortișoară fierbem un sirop mai gros. La sfârșit scoatem bețele de cuișioare și scorțisoara si introducem fructele de padure (păstrăm câteva pentru decor ) pe care le-am decongelat și scurs într-o sită. Lasăm crema de fructe să se răcească  si să se gelifieze un pic.
Batem frisca și adăugăm  miezul de la  un baton de vanilie și zahărul praf.

Asamblăm totul întinzănd fructele peste bezea, adăugând frișca bătută și la sfârșit decorăm cu fructe, mimând globurile. 




Omleta cu ciuperci a lui Nuțu

                      
                                   


Mare lucru obisnuința, spune prietenul nostru Nuțu, în una din diminețile de iarnă ploioasă pe care le-am petrecut la Munchen impreună.  În timp ce restul casei e scufundat în somn, în bucătărie e deja mare zarvă. Eu imi beau cea de a doua cafea, cele două pisici și cațelul Zorro au primit de mâncare, cânta radioul, iar Nuțu e în fața plitei și îsi prepară dejunul de duminică. Da. A fost o luna plină de animație, dar si plăcută și relaxată în care prietenii mei de o viață, Mioara și Nuțu, impeună cu Danuț, fiul lor, și precum ziceam, cu cățelul Zorro și motanul Giuseppe, m-au vizitat la Munchen. Parcă și casa s-a trezit din amorțeală și a întinerit. Baia a primit haine noi, bucătaria stralucea, iar noi ne-am întins ca de obicei, nu odată,  la un pahar de vorbă. Au trecut așa sărbatorile. Timp în care am și gătit și am fost creativi în ale bucătăriei, am primit oaspeți,  dar ne-am și plimbat, atât cât ne-a lăsat timpul de toamnă târzie care s-a intins până în decembrie și inceputul lui ianuarie. Iar Nuțu, mereu în cautare de ceva de făcut, m-a ajutat mult la acele treburi pe care eu nu le răzbesc singură.

Dar să revin la dejunul de duminică, caci despre el este vorba..."Am obișnuința, spune Nuțu, să mănânc sâmbătă și duminică o omletă, fac asta de multi ani..." 
 " În ultimul timp o prepar doar cu un singur ou dar cu multe ciuperci" ...spunând acestea mi-a întins peste masă o felie de pâine cu sus amintita omletă și niște roșii. Delicios, dragi prieteni!

Gustând-o, am decis că trebuie să aibă un loc între rețetele lui Gușuliță.

Iată ce zice Nuțu: 

Pentru o porție avem  nevoie de: 
6-7 ciuperci champignon, de preferință brune, căci sunt mai aromate
100 g de șuncă afumată tăiată cubulețe
Un ou
O lingură de ulei 
1-2 roșii de garnitura 
O felie de pâine proaspătă 

Curățăm un pic ciupercile fără să le cojim, le tăiem felii si le punem la prăjit într-o tigăiță amtiadezivă. Când au prins un pic de culoare adăugăm șunca, amestecăm și o lăsăm să se rumenească. Spargem oul, amestecăm rapid cu o furculița de lemn să nu zgâriem tigaia. Nu sărăm, șunca are destulă sare. Dacă ne place, piperăm. Servim omleta cu roșii și cu pâine proaspătă. Pam, pam! Gata în doi timpi și trei mișcări ! 

                                   










duminică, 10 ianuarie 2016

Panna cotta aperitiv ( cu brânză și rucola )


O idee ingenioasă, această panna cotta sărată . Nu vă rămâne decât să încercați, dragi prieteni! 

                           
                            
Ingrediente:

  • 2 foi gelatină (4g)
  • 300 ml frişcă,
  • 200 lapte,
  • 180 g brânză cu mucegai 
  • 2-3 linguri ulei măsline,
  • 125 g rucola,
  • 2 - 3 roşii uscate în ulei
  • sare, piper
Se înmoaie gelatina în apă rece. Amestecăm  într-un castron laptele frișca și punem brânza, lăsând la oparte 30g. Se fierbe totul  pe foc mic amestecând cu lingură lemn. Se adaugă gelatina înmuiată în apâ și stoarsă și se lasă  să se dizolve complet. Se sărează şi piperează generos. Se ung cu ulei formele, se pune amestecul şi se pästreazä la rece 1-2 ore.

Se spală rucola, se opăreşte 4 minute în 300 ml apă clocotită. Se strecoară şi se märunțeste rucola cu un blender vertical sau un mixer, adăugând din apa în care a fiert până se atinge consistenţa dorită. Se adaugă ulei măsline, sare, piper şi se ține de asemennea la rece.

Se răstoarnă formele cu panna cotta pe un platou, se toarnă sosul de jur împrejur și se decorează cu roșii uscate și restul de brânză.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Terină rafinată din carne de vită

   
O ruladă de carne mai festivă, dar și foarte gustoasă ! Rețeta Arjanei ! 

                                   

Ingrediente:
400 g pulpă vită
2 chifle fără coajă
70 ml lapte
1 ceapă mică
40 g unt
1 lingură pătrunjel tocat
60 ml frişcă
1 ou
1 – 2 mâini pesmet
50 gr unt pentru prăjit
150 gr ciuperci
50 g şuncă Praga
30 g pâine albă tăiată 
boia, coajă lâmâie rasă, nucşoară, sare, piper

Se macină carnea  și chiflele înmuiate în lapte în maşina de carne. Se taie ceapa şi se călește în 10 grame unt.După ce s-a răcit, se adaugă la carne măcinată. Se mai adaugă oul, frişca şi mirodeniile. Se amestecă totul  şi se pune la rece. Ciupercile tăiate mărunt  cu cubulețe de pâinea albă , care se pot înlocui și cu crutoane, precum și șunca de Praga  se prăjesc separat în unt şi se amestecă cu restul compoziției. Dacă e prea moale  mai punem un pic de  pesmet. Se așează  într-o formă de chec unsă, se presară cu pesmet  şi se coace. Se poate servi cu piure de mazăre sau cu o garnitură de ciuperci, roşii, capere, ceapă dulce, usturoi.

vineri, 8 ianuarie 2016

Ruladă de somon afumat cu brânză


                               


                               


Această ruladă a fost unul din preparatele de pe masa de Revelion. O combinație foarte bună de brânză proaspătă cu mărar și feliile de somon.

Pentru o formă de chec :

  • 500 g de fileu de somon afumat
  • 6 foi de gelatină 
  • 600 g de brânză proaspătă de vacă
  • 100 g de creme fraiche 
  • 2 linguri de mărar tocat 
  • o lingură de zeamă de lămâie
  • sare
  • piper
  • 200 g de frișcă bătută
Avem nevoie de o formă de chec dreptunghiulară pe care o tapetăm cu folie. Aici așezăm, ușor suprapuse, feliile de somon, clădindu-le transversal în așa fel încât marginile să depășească forma lateral, păstrând câteva pentru umplutură. 
Dizolvăm in puțină apă gelatina, o scurgem și o amestecăm cu 1-2 linguri de brânză proaspătă. Încălzim ușor amestecul în așa fel incât să se omogenizeze și dizolve gelatina. Amestecăm restul de brânză cu crème fraiche și mărar, încorporăm gelatina și apoi frișca bătută. Sărăm, piperăm. Acrim un pic cu zeamă de lămâie. Turnăm jumătate din compoziție în forma tapetată de chec,  așezăm în mijloc somonul rămas, acoperim cu cealaltă jumătate de  compoziție și indoim capetele feliilor de somon acoperind brânza. Pare mai complicat decăt este în realitate. Punem la rece pentru 2-3 ore. La servire răsturnăm terina pe un pat de salată verde și tăiem felii de un centimetru grosime. 

miercuri, 6 ianuarie 2016

Prăjitură de ciocolată suedeză (Kladdkaka)



                          

Mioara s-a mirat foarte ca am ajuns la 387 de rețete fără să publicăm această rețetă, pe care ea o face foarte des, care este așa de populară în Suedia încât circulă în spațiul virtual mai multe de variante. Vorbim de prăjitura lipicioasă de ciocolată, în suedeză Kladdkaka! Foarte simplu de realizat, dragii mei. Va amintiți, Mioara este maestra lucrurilor simple și bune! Ingrediente puține, delimitări clare, timp puțin si eficiență maximă ! Prajitura noastră este un exemplu. 

Pentru un tort rotund pentru 12 persoane : 

200 g de unt
600 de zahăr
6 linguri de cacao 

4 ouă

150 g  făină

1 pachet zahăr vanilat

Se încălzește cuptorul la 175 de grade.

Se topește untul (în cuptorul cu microunde), se adaugă zahărul, zahărul vanilat, cacaua, ouăle pe rând și făina, în aceasta ordine. Totul se amesteca cu lingură de lemn, nu se folosește robotul.

Se coace în cuptorul încălzit în prealabil timp de 20 de minute; prajitura trebuie sa fie inca moale, la atingere, atunci cand e scoasa din cuptor.
Se servește cu înghețată de vanilie sau frișcă și fructe de pădure.

Veți vedea, prăjitura asta creează dependență! Veți vrea să o repetați mereu, mereu! 

Decorația este din comerț și se potrivește ocaziei: am realizat rețeta de Revelion! 



duminică, 3 ianuarie 2016

Zserbó





Nu am savura azi acest deliciu dacă, în 1856, într-o suburbie a Genevei,  nu s-ar fi născut, într-o familie de cofetari francezi, Emille Gerbeaud. Și nu am savura acest deliciu nici dacă  bunica mea Elli, cu scrisul ei de elevă cuminte de pension, nu ar fi notat rețeta la Poieni în 1932 unde și-a urmat soțul ca tânăra doamnă Șerban.

De numele lui Emille Gerbeaud se leagă cunoscuta cofetărie din Budapesta, în apropierea Parlamentului și a Dunării, în piața Vörösmrty. Căci, după o scurtă pelegrinare prin Europa, in 1886 Gerbeaud și soția lui s-au stabilit în dinamica și infloritoarea capitală a Ungariei, nu
departe de Viena și de curtea impăratului. În scurt timp el a preluat de tot frânele afacerii conduse inițial de domnul Kugler. A ridicat cofetăria la rang european, a construit o fabrică de ciocolată (să nu uitam că soția lui provenea dintr-o familie de chocolatier tot din Elveția franceză) și a căștigat cu invențiile și creațille sale culinare multe premii internaționale, inclusiv la expoziția mondială din 1900. El a creeat vișinele trase în ciocolata si limbile de pisică, oh ce bunătăti !  Domnul Gerbeaud a murit îm 1919, dar doamna lui a continuat să vegheze afacerile. Se povestește că era prezentă în cofetărie, de dimineata de la 9 până seara la 9, în spatele tejghelei, cu boneta cochet așezată pe părul alb ca neaua și la 84 de ani !

De la an la an cofetăria și cafeneaua Gerbeaud a devenit mai elegantă, mai frumoasă și mai cunoscută așa incât e de neconceput o vizită la Budapesta fără o vizită la Gerbeaud. Precum e de neconceput o vizită la Viena fără Sacher! Multe personalități i-au trecut pragul în decursul anilor, de la împărăteasa Sissi până la regina Elisabeta a Angliei, precum  și alte nume cunoscute din domeniul politicului sau al artelor.

Se pare însă că prăjitura ce îi poartă  numele și care în toate caietele gospodinelor din spațiul imperiulul Austro-ungar, indiferent de naționalitate, se scrie fonetic "zseró " nu a existat in vitrinele cofetăriei pe timpul domnului Gerbeaud. Cine și când exact a creat-o, vre-un cofetar al casei, ramâne un mister. Dar azi, desigur, ne putem delecta camandând-o, alaturi de o cafea si savurând-o în timp ce ne uităm cine mai trece, așaaa... prin piața Vörösmarty...

Dacă și bunica mea, vizitându-și mătușa la Budapesta a făcut acest lucru, nu vă pot spune!
Prăjitura a intrat în istoria culinară a familiei prin caietul ei de rețete, ale carui foi îngălbenite si pătate le răsfoiesc și azi. Este prăjitura noastră de sărbători, de Crăciun și de Paști și sper ca și Lizuca, fetița mea, să ducă mai departe această tradiție. Uneori imi reușește mai bine, alteori nu, dar de fiecare  dată aud cu plăcere exclamațiile încântate ale familei mele : ah, Zserbó !


Pentru aluat: 

500 g de faină
250 g de unt
3 linguri de zahăr praf
Miezul de la o jumătate de baton de vanilie
Un ou intreg
Două gălbenușe
Un vârf de cutit de praf de copt
100 ml de lapte 
Un pachețel de drojdie uscata sau 20 g de grojdie proaspătă  dizolvată în lapte cu zahăr

Pentru umplutură: 

500 g de nuci măcinate 
250 g de zahăr 
Zeama și coaja de la o lămâie 
Gem acrisor de caise sau merișoare 

Pentru glazură : 

200 g de ciocolată amăruie
120 g de zahăr 
O nucă de unt 

Din ingredientele pentru aluat frământăm un aluat moale si îl impărțim în trei părți egale. Întindem prima foaie pe care o plasăm în tava de copt. Ungem aluatul cu un strat subtire de gem si presărăm jumătate din umplutura de nucă, pe care am preparat-o în prealabil amestecând nuca, zahărul, zeama si coaja rasă de lămăie. Întindem cea de-a doua foaie cu care acoperim umplutura. Repetăm procedeul. Avem în final trei straturi de aluat si două de umplutură, ultimul strat fiind aluatul. Împungem cu o furculiță prajitura din loc in loc și o coacem aproximativ 30 de minute la foc potrivit, 170 de grade, până primește o frumoasă culoare aurie.
Între timp pregătim glazura, pe care de altfel o puteti cumpăra si gata din comerț și topi în cuptorul cu microunde. Turnăm glazura peste prăjitura răcită si o tăiem in dreptunghiuri nu prea mari. 

Este o prăjitură foarte spornică ce se și pastrează bine, dacă nu dispare cu rapiditate în gâtlejurile familiei și a prietenilor  

Vă doresc succes !