duminică, 28 februarie 2016

Pulpe de pui pane la cuptor



                                              
                                         
   

Noutatea acestei rețete, foarte potrivită pentru prânzul de duminică, este faptul că, prin procedeul recomandat, obtinem pulpe crocante, desosate, pane, färä sä le fi präjit in ulei si sä fi stat in timpul ästa la coada tigäii. De ce spun asta? Pentru cä, cel putin la mine, prănzul de duminică este o chestie mai laborioasă. Ne adunăm toți cu mic, cu mare, pregătesc de cele  mai multe ori un aperitiv, o supă, un fel principal și un desert. Muncă, frate ! 
Deci e bine când pot sa economisesc ceva timp. 

vineri, 26 februarie 2016

Cozonac împletit cu trei umpluturi


                                
   

Se apropie Paștele, cel puțin cel catolic stă la ușă, și deci mă grăbesc să vă ofer o rețetă de cozonac din colecția de prăjituri a Michaelei.

Este un cozonac împletit, foarte arătos și pufos care când îl tăiem ne face surpriza unei triple umpluturi.

Iată rețeta, pentru 20 de felii:


250 g de zahăr
20 g de drojdie proaspătă
75 g de zahăr
500 g de făină tip 550
80 g de unt tăiat bucățele
Un ou
Sare

Pentru umplutura de vișine:

125 g de vișine uscate sau din compot, bine scurse
60 g de gem de cireșe sauvișine
O linguriță de suc de lămâie

Pentru umplutura de marțipan:

200 g de marțipan
5 linguri de lapte
3 linguri de rom
50 g de fistic

Pentru umplutura de nuci:

150g de nuci măcinate
80 g de biscuiți
O portocală bio
50 g de zahărc
Un albuș
Pentru crustă:
Un gălbenuș
Douâ linguri de lapte
25 g de zahăr tos grosier
20 g de fulgi de migdale

Încălzim laptele călduț. Amestecăm 100 ml de lapte cu drojdia și zahărul, facem adâncitura în făina cernută, turnăm compoziția de drojdie, adugăm oul, jumătate de linguriță de sare și restul de lapte și mestecăm totul bine fie cu mâna fie cu robotul. Dacă folosim un robot mărim succesiv viteza, adăugând pe rănd și bucățelele de unt. Trebuie să obținem un aluat elastic și lucios pe care îl lăsăm să se odihnească o oră.

Pentru umplutura de vișine amestecăm visinele tăiate mai mărunt cu gemul de vișine și zeama de lămâie.

Pentru umplutura de marțipan mărunțim marțipanul și îl inmulțim cu lapte și rom, amestecăm și fisticul tăiat mărunt.



Pemtru umplutura cu nuci prajim nucile intr-o tigaie fără grăsime, le tăiem mărunt, amesrecăm o linguriță de coajă de portocale rasă cu 80 de ml de zeama de portocală, 50 ml de apă si zahăr  și incălzim usor. Mărunțim biscuiții, amestecăm cu lichidul răcit și adăugăm nucile și albușul de ou.

Intindem aluatul într-un dreptunghi de 50/45 cm, îl impărțim în trei fâșii egale, plasăm pe fiecare fâșie câte un amestec din cele trei, rulăm străns și apoi le împletim cu grijă. 



                                                             



                                                            



                                                            

Plasăm cozonacul intr-o tavă pe o hârtie de copt și lăsam să se odihnească 20 de minute. Ungem apoi cu amestecul de gălbenuș și lapte, presărăm zahăr și migdale și coacem în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, 35 de minute; după 25 de minute putem să acoperim cozonacul cu o hârtie de copt! 



                                   


Un cozonac delicios, dragii mei ! 

Valoarea calorică pentru o felie:
 375 kcal
7g proteine
14g grăsimi
38 g hidrați de carbon





joi, 25 februarie 2016

Iubirea mea pentru Timisoara...(1)



         
       
           
...a început devreme și nu are sfârșit!

Nu mai stiu, desigur, când a început sa imi placă orasul în care (susțin sus si tare) am avut norocul să mă nasc!

La început, mi-aiplăcut curtea mea. Curtea casei de pe strada Victor Babeș 24. Unde nu erau alti copii. Unde trebuia să mă joc singură și sa imi petrec timpul în grădină sau după fusta lui Buni. Unde, ascunsă după o tufă de ploaie de aur mă uitam cu uimire si frică, cum doamna Voinea îi trăgea niște pălmi sănătoase domnului Voinea care venea acasă beat mort. Doamna Voinea era ciolănoasă si uscată si la ei în casă mirosea a tutun vechi si pipi de copil.

Ca să ajungi în apartamentul pe care îl locuiam noi trebuia să urci niște trepte destul de întunecoase pentru că, mă gândesc, se stricase becul sau comutatorul și nimeni nu îl reparase si trebuia să ajungi intr-un hol mare în care, deasupra ușii, trona un vultur împăiat vânat de tata. Mamă, ce frică mi-era de vulturul ăla!

Locuința noatră era, de fapt, o jumătate de locuință, cu două camere, un  culoar îngust care servea drept bucătarie și o baie mare ce dădea, curios, spre o mică terasă.  Între cele două camere era un glaswand mare, cu rame de lemn albe și, chiar pâna în ziua de azi, să ai două camere despărțite de un glaswand mi se pare culmea eleganței și cel mai grozav lucru. Cealaltă jumătate, în care era sufrageria și bucătăria propriu zisă și de la care coborau niște trepte majestoase spre curte, era locuită de familia Purcariu. Cei doi soți se certau mereu, din motive de gelozie a doamnei Purcariu, lucru care le amuza teribil pe mama și matușa mea Ani!


Doamna Purcariu avea și niste flori în gradină, ochiul boului, pe care eu, în dorința de a-mi face un covor din flori, cum se cade unei regine a florilor, ...țineti minte ..." ziceam că sunt regină " ...le-am rupt până la ultima...Au fost ceva discuții, cred, nu am mai avut voie să clămpàn la pianul doamnei Purcariu, dar nu imi aduc aminte să mă fi întristat chestia asta peste măsură.

Baia era din piatră rosie, cu vana înfundată, si mama punea înauntru un lighean, încălzea apă la lampa cu petrol și așa imi făcea baie. După ce mă săpunea din cap până în picioare și eu tremuram de frig, turna peste mine conținutul ligheanului...Iar după ce, fără nici un fel de explicație pentru mine, buni și bubu intr-o zi au plecat și puteam să mă duc la ei doar în vacanțe, stăteam pe marginea vănii aceleia, iar mama spala rufe in chiuvetă si citea cu voce tare din poeziile lui Eminescu, căci învata pentru examene, iar eu plângeam lacrimi amare la "O, mamă dulce mamă "!

Cred că această vilă a cunoscut vremuri mai bune înainte de război! Si în cele mai ascuse visuri ale mele se face că am caștigat la loto și am cumpărat-o. Și am refăcut și întregit 
apartamentul. Cred că pentru săraca mama locuința aceasta a fost un coșmar, incomodă, rece, cu sobele înfundate, fără bucătărie. Pentru mine era un palat. Palatul meu! Am și tinut să marchez pe dosul spătarelor scaunelor din sufragerie sentimentul de posesie deplină, căci le-am zgâriat pe toate cu un cui: D A N A! Le sunt recunoscătoare alor mei că nu aveau mare respect vis à vis de lucruri, cât or fi fost ele de valoroase,  pentru că niciodată pentru astfel de năzdrăvănii nu am luat bătaie! 

Față de nici una din locuințele în care am locuit mai apoi nu am dezvoltat așa un atașament, și mult timp, chiar la maturitate, mă furișam pe lângă casă și mă uitam printre gratiile gardului în grădină. Casa a îmbătrînit, cu demnitate, ca o mare doamnă care își ascunde
sărăcia cu un șal boa mâncat de molii...dar mai există, și eu mai pot visa să o cumpăr și să o readuc la strălucirea ei inițială...

De aici au început primele plimbări prin Timișoara, mai lungi sau mai scurte, uneori traversând zone pustii, adevărate câmpuri care despărțeau cartiere si a căror urmă nici nu mai există. La inceput am descoperit străzile din jur, strada Feldioara si piața Axente Sever și strada  Memorandului, unde au încercat, fără prea mare succes, ai mei  să mă ducă la grădiniță. Pentru că eu nu vroiam cu alți copii, eu vroiam doar cu Buni .  

Străzile acestui cartier, Elisabetin cum îl numesc timișorenii vechi, au trotuarele  destul de înguste, dar un strat lat de verdeață și flori care desparte carosabilul de trotuar. Și unde creșteau și, am constatat cu uimire, cresc și acuma portulaca și iriși cu flori albastre. 
Doar la Arad  am mai văzut astfel de străzi. Grădinile sunt aproape toate spre interior, frontul din față al caselor este compact, iar lângă trotuar aceste straturi cu flori! Iar pomii, da! Era să uit de pomi ! Șiruri lungi de salcâmi cu mirosul lor dulceag la începutul verii. Cu ciorchinele de flori a căror miez dulce îl mestecam cu plăcere. 

Mergeam cu Buni  si Bubu de mână și mai târziu și cu Arjana în cărucior, în vizită la baciu Laci,  fratele bunicii mele sau la tanti Alma...Toți  trăiesc, desigur, doar în amintirea mea...si vor pleca  definitiv în neat odată cu mine. 

De fiecare dată, în piața Axente Sever buni zicea: aici a fost făbricuța de jucării a lui Dadi, bunicul meu (din care s-a ales praful, ce era să se aleagă altceva ?).

Pe vremea aceea, a primei copilării, orizontul se termina în cartier. Habar nu aveam cum arată centrul orașului, nici nu stiam că există Bega sau catedrala, sau parcurile mari pline de ciori... Ciorile care se intorceau seara, de se innegrea cerul si nu te auzeai de croncănitul lor, si se culcau în cuiburile din marii și inalții copaci ca dimineața să plece iar undeva pe câmp, presupun. Toate astea au venit mai târziu, după primele patru clase, cred...Imensele parcuri, ce nu au putut fi distruse de nici un ceaușescu și de nici un comunism. Mai apoi, când am vizitat alte orașe, mi se părea așa de caraghios că ele, majoritatea, aveau doar un parc central. Timișoara are zeci de parcuri, zeci, imi ziceam  cu mândrie. Când deja aveam voie să ies singură și mai puteam să pierd vremea, fără să imi țină cineva socoteala, umblam aiurea prin oraș de la gară până la băile Neptun sau luam tamvaiul spre zone "necunoscute" ca Fabric, unde  nici nu prea îndrazneam să mă aventurez pe jos... Am descoperit astfel străzi, porți, piețe, poduri, prăvălii, vitrine, parcuri. Uneori mă plimb și acum fără un sens anume, acum când mă intorc acasă o data pe an, sau poate chiar mai rar...
Am punctele mele pe care le vizitez și le salut, cum saluți si vizitezi prieteni vechi. Ia să mă duc pe Merci  îmi zic. Ia să văd pomul de fier sau sa trec prin ușa rotativà a Poștei mari care la 12 ani mi se părea un vârf al tehnicii mondiale! Și prin care am trecut de câteva ori, căci acolo locuia Mioara și faceam lecții impreună până mama ei nu a considerat că prietenia cu mine e periculoasă sau compromițătoare sau ce stiu eu, pentru că îi scrisesem ceva despre niște băieți. Ha! Am ajuns doua onorabile doamne nu tocmai tinere și prietenia a rezistat peste ani! 

Ultima oară am căutat  "poarta cu nasturi" si am străbătut cu încântare drumul de la piața Kütl  pănă la Catedrală. Am intrat în parcul central și am salutat statuile de pe aleea personalităților, multe dintre ele contemporane mie, oh vai! Imi venea să spun: domnule profesor Pamfil, si dumeavoastră vă plăcea rasolul de vițel la Casa Univesritară ? 
Pot spune câte o poveste despre câte un colț de casă sau un pod sau o vitrină. Aici a fost așa, aici am trecut atunci...

Iată, ii spuneam deunăzi  Mioarei, ästa  e micul pod, unde ne aducea Melnic, profesorul de desen, să facem acuarele după natură. Mulți, mulți ani am păstrat acuarela Mioarei, cu sălciile verzi alburii de pe malul Begai. Și parcul copiilor, unde, iți mai amintești, Mioara, măgărițe mari de 12-13 ani, veneam să ne dăm în leagăn.

Ce lungi era zilele de vară, ce lungi erau verile fiebinți ale Timisorii, cănd ti se topea trotuarul sub tălpi. Căte zile nesfârsite am petrecut la Strandul mare,  apoi spre  casă  în înghesuitul  tramvai 1, ca seara să ne răcorim cu un Tropical  induioșător de sintetic și de verde pe terasa de la Violeta ! Stăteam acolo cu Daniela și Spitzly uităndu-ne cum se perindă lumea încet pe corso. Plecarea lui Spitzly dintre noi, anul trecut, m-a bulversat destul de tare deși nu îl mai întâlnisem de, poate, 40 de ani...Timisoara, prajiturile tale! Indiene și savarine, rulouri cu frișcă, piure de castane, prajitura Carpați și Joffre! 

Mă intreb dacă oare și copiii mei, care și ei au copilărit în Timișoara, au astfel de amintiri? Sau poate altele...nu stiu.

Dar pentru că mie mi-e dragă Timișoara, și stiu că multor preteni de-ai mei le este la fel de dragă, voi continua când mă apucă nostalgia, să mai imi aduc aminte... Căci sunt atâtea de povestit.....
















vineri, 19 februarie 2016

Mâncare de varză creață


                                    
   

Eu țin de ani de zile postul Paștelui, dar nu așa de strict cum este el prescris de religia ortodoxă. Renunț la carne și la alcool, ca exercițiu de voință și cred, de altfel, că nu e rău ca în câteva saptamâni din an să incerci sa te detoxifici un pic de produsele de metabolism ale cărnii. Dar mănânc în această perioadă ouă, preparate din lapte si pește. Nu imi vine deloc greu, nu visez grătare care vin spre mine zburând și nici nu mă apucă tremuriciul la vederea unui pahar de vin. Dar trebuie totuși, să imi pun în funcție imaginatia ca să gătesc și altceva decât cartofi și macaroane cu brânză! (mamă, ce bune ar fi niște macaroane cu brânză din alea care încalcă toate regulile de fiert paste ale italienilor, care sunt moi, cu brânză telemea grasă și multă si care se prind de fundul cratiței și fac o crustă pentru care se bate toată familia!).

Dar deocamdată am vrut să gătesc ceva fără carne si fără prea multe calorii. Așa mi-a venit în minte mâncarea de varză creață. Buni făcea des mâncăruri din acestea cu un pic de zeamă, din diferite legume. Nemții le denumesc sugestiv Eintopf, adică ceva intre supă și mâncare scăzută care, în orice caz, satură!


                                   

Dintre toate felurile de varză, varza creață care în Ardeal se cheamă chel (înprumutat de la vecinii unguri care o numesc kelkaposzta) mi se pare mie cea mai aromată. Se poate si umple, și anume chiar intreagă, si iese o cheste foarte bună, cu sos alb si smântână! Dar la noi acasă, cel mai des se făcea mâncarea asta de care vreau să vă povestesc acum, combinație de varză și cartofi.
Varza creață e bună cu usturoi din belsug și cu chimion. Eu am adăugat și niște măghiran și nu am regretat lucrul acesta. Zis și făcut : 

Pentru 4 porții zdravene: 

O varză creață (600-800 g) 
5-6 cartofi nu prea mari (400 g) 
2 căței de usturoi
1/2 linguriță de chimion (in mod ideal măcinat ) 
O lingură de făină 
2 linguri de ulei 
Un vârf de cuțit de boia 
Măghiran uscat cât iei intre degete 
Sare  
Piper

Am curățat varza de frunzele de la suprafață verde închis și tari, am scos cotorul și am tăiat-o în fâșii. Am curațat cartofii si i-am tăiat cubulețe. Am curățat și zdrobit usturoiul. Am pus pe foc o cratiță mai măricică cu 1,5 l de apă. Când a inceput să fiarbă am adăugat varza, câteva minute mai târziu cartofii și usturoiul pisat și chimionul. Eu am avut semințe de chimion dar, dacă vă enervează semințele întregi, fie le măcinați, fie le introduceți într-un săculeț special pentru mirodenii. Am acoperit, nu, nu cu un capac ci cu o foaie de hârtie de copt pe care am plasat-o exact la suprafața fierturii. Asta e gag-ul ! Tai un cerc dintr-o hârtie de copt și o folosești ca și capac. Doar că, fiti atenti la mine, e mult mai bine. Toate aromele rămân în  mâncarea noastră  și nu se evaporă în atomsferă. Această modalitate de fierbere înăbușită am învațat-o de la maestrul meu Alfons Schubeck pe care, între timp, pentru că îl citez des îl cunoașteți și voi.

Am lăsat totul la foc mic, până s-au fiert legumele. Apoi am făcut un rântaș micuț, doar dintr-
o lingură de făină, am adaugat boiaua, am amestecat cu fiertura de varză. Am mai lăsat pe foc pentru câteva clocote, am sărat, am piperat și am adăugat măghiranul. 
A ieșit o mâncare foarte buna. Puteți să o serviți și cu niste chiftele, sau cu ochiuri sau doar cu pâine. 

Valoarea nutritivă la o porție : 130 kcal. 
 grăsimi : 4,5 g
hidrați de carbon:  16,8 g
proteine : 5,5 g


duminică, 14 februarie 2016

Scrumbie la grătar sau cum ne reusește peștele perfect !




                                                 

    

Dragilor, postarea aceasta se adresează acelora care și-au făcut deja o grămadă de nervi încercănd ( în zadar) să prăjeasca la grătar un pește fără ca acesta să se lipească, să se rupă și alte neplăceri. Ba prea tare, ba prea crud, ba fărâmițat, mă înțelegeți, nu ?
Ei bine, asta pâna când, în universul strict masculin al grătarului, sau grill sau barbecue, cum vreți, a pășit Mioara.


Pentru că, da, până acum, tot ce ținea de focul de afară, electric sau de cărbuni, modalitatea de gătit care ne amintește cel mai mult de strămoșii noștri din caverne, era apanajul bărbatului din casă. Cum altfel? Bărbatul face focul, îl potrivește să aibă jar și trântește deasupra  o halcă de carne, vânată de curând manu propriu (sau nu ) și rezultatul e garantat fooarte gustos, zemos, și tot ce vreți. Cum altfel ? De mii de ani se întâmplă așa...Nevasta ? O sălățică, un cartofel...Ba bărbatul și împarte carnea astfel prăjită, " na și ție, la tata, o bucată, ăla micu....Ei, până la pește, la care nu prea merge figura cu aruncatul pe grătar. Merge învelitul în frunze și băgatul în mijlocul jarului, eventual...

Dar stați să vedeți, că am cam deviat de la subiect.
Vroiam să vă spun că dacă vă plimbați pe malul mării, care o fi aia, Neagră sau Adriatică sau Mediterană, pe coasta de Azur, în Toscana, pe la Veneția sau la voi acasă la Constanța, sau la Tulcea, sau la Brăila, și auziți că unul că strigă : " Ia peștele, neamule! Hai la scumbie proaspăt pescuită", sau mă rog, ceva de genul : " Madame, s' il vous plaît maquereau fraîche!", sa nu ezitați, pentru că de acum încolo veți deține  secretul de a-l prăji perfect pe grătar!

Exact așa i s-a întâmplat Mioarei. Se plimba pe malul mării, cu Nuțu și cățelul Zorro, când deodată un pescar .( Nu stiu sigur, dar presupun):
- Pescarul : Madame .. ( ca mai sus )
- Mioara: Uite, scrumbie ! Vai ce-mi place! E peștele meu preferat! Și proaspăt pescuit! 
- Nuțu: Dar cum îl facem, dragă, iar se lipește si se rupe...
- Mioara : Hai să luăm, e așa gustos, e așa proaspăt !
- Nuțu: Bine, hai, dar te ocupi tu de el !
Comentariul meu: cum să ratezi o scrumbie albastră? Întradevar, nu se poate cultiva, adică zburdă liber în valuri pâna în plasa pescarului! E ceva mai gras, deci la fel de sănătos ca somonul și, mai ales, e grozav de gustos! 

Așa că Mioara și Nuțu s-au dus acasă cu doi pești măricei, cam de 500 g. 
De acum vom urma,  pas cu pas , instrucțiunile Mioarei!
Pornim grătarul. Dacă e electric, e mai simplu, îl punem la o temperatură, să zicem, medie. Dacă e cu cărbuni facem așa încât să avem un jar care nu ne arde dacă tinem mâna deasupra la o distanță de 10 cm. Ați citit cu atenție? Vă mai spun odată ! Verificăm temperatura ținând mâna deasupra la 10 cm. Nu ne arde? E bine ! Ne arde? Mai așteptăm un pic să se ogoiască focul. Apoi ungem bine grătarul cu ulei, sau slănină. Îl ungem bine, bine !

Curățam peștele de intestine, bășici și solzi, îl frecăm cu un pic de sare în interior, mai putem pune niște piper sau alte mirodenii după gust. Dar fără sa exagerăm, peștele e gustos în sine! Și pac, cu el pe grătar! Îl ținem căt e necesar,  în funcție de mărimea lui, să se prăjească ca în poză. Precum vedeți: frumos, crocant, crusta întreagă! 

Asta e momentul în care  Mioara a putut exclama, cu satisfacție: " l-am luat pe Nuțu la prăjit pește! " 

Apoi nu ne râmâne decât să îl savuram, cu cartofi fierți, cu un pic de lămâie, cu un mujdei de usturoi sau cu un sos bechamel cu măcriș à la française, despre care însă nu stiu mare lucru. Mă voi informa si vă spun.
Și-am încălecat pe-o șea....

PS. Voi,  care nu vă plimbați pe malul mării, nu disperați, luati peștele de la pescărie, merge și un păstrăv, doar să nu fie congelat ! 

             

Șnitel din piept de pui cu parmezan, copt la cuptor

Rețeta Arjanei are o notă mediteraneeană. Totul armonizează perfect: parmezan, carne de pui, pasta de roșii ! Nu rămâne decât să găsiți o garnitură pe măsură. Ce ziceți de o salată de cartofi cu busuioc? 

Vă dorim poftă bună ! 

                                 


Ingrediente pentru 4 porții:

piept de pui
linguri de pesmet
lingură de parmezan ras
lingură ulei de măsline sau unt topit
linguri pasta de roșii
linguri de cașcaval ras
sare
piper

Se taie fiecare jumătate de piept de pui în două (se obțin 4 bucăți). Se amestecă pesmetul cu parmezanul într-un castron. Se condimentează carnea și se unge cu ulei sau unt topit si se tàvàleste în pemet. Se stropește ușor cu puțin ulei și se pune în cuptorul încins la 200 grade. După10 minute se întoarce carnea și se mai lasă 5 – 10 minute. Se scoate din cuptor și fiecare felie se unge câte o lingură de pastà de roșii și jumătate de lingură de cașcaval. Se reintroduce în cuptor pentru 5 minute ca să se topească brânza.

duminică, 7 februarie 2016

Gratin de varză de Bruxelles

   

                                         


Aceste simpatice vărzuțe, pe care merită să le folosiți în bucătărie in fel și chip, pentru că au un aport caloric redus dar în același timp sunt bogate în vitamina A, C si B2, precum si in diferite microelemente, au fost prima dată semnalate documentar a fi cultivate în nordul Europei, în Olanda ocupată pe vremea aceea de spanioli, adică pe teritoriul actual al Belgiei, pe la 1570. De acolo și numele de varză de Bruxelles. La noi a venit de la francezi, "chou de Bruxelles", cam prin secolul al 19-lea. 

Este o legumă de iarnă care se culege in octombrie, noiembrie, dar care rezista in câmp chiar și peste iarnă daca temperaturile nu coboara sub -10 grade. Crește sub formă de muguri pe un trunchi zvelt și la gust e ceva mai aromată decât varza albă.
Asta așa, ca să stiți ce gătiți. In cazul acestei rețete modul de procesare nu lasă vărzuțele întregi, dar gustul e bine scos în relief în sosul bechamel. 

 Ingrediente (pentru doua personae):


500 grame varza Bruxelles
100 mililitri lapte
lingură ulei de măsline
½ lingură de unt
1 ceapă mică
2 lingurițe făină
100 grame de cașcaval sau brânză de burduf
sare, piper
cimbru


Se încinge cuptorul. Se curăță varza de frunzele de la suprafață și se taie în două. Se stropește cu ulei de măslinesare, piper și se pune  în tavă, la cuptor, cîteva minute. După 3 – 4 minute o intoarcem,  se coacă uniform. Între timp se pregătește sosul. Se călește ceapa în unt.se adaugă făina și laptelesare, piper și puțin cimbru. Se fierbe sosul câteva minute, până este legat. Se ia de pe foc și se rade în el jumătate din cantitatea de brânzăSe toarnă apoi acest sos peste varză , se mai presară cimbru și se rade restul de cașcaval sau brânza pe care am ales-o. Se coace cam 15 minute la cuptor.

joi, 4 februarie 2016

Ruladă din piept de curcan

      



O rețetă de friptură din carne de curcan, remarcați, nu grasă, cu o umplutură care te face să iți lase gura apă ! 

Ingrediente:

20 felii de șuncă afumată tip pancetta 
1 kg piept curcan

Umplutură:

1 ceapă
50 grame semințe de pin
125 grame șuncă "bacon"  tăiat cubulețe
1 lingură ulei de măsline
25 grame unt
2 căței de usturoi
ierburi de Provence
frunze de pătrunjel
1 lingură suc de lămâie
1 ou
2 pumni de crutoane din pâine 

Se călește  ceapa și usturoiul în ulei de măsline și unt, cîteva minute. Se adaogă  și semințele de pin. Se trage de pe foc și se adaugă restul ingredientelor amestecând bine. Dacă este cazul,  se asezonează cu sare și piper.
Se sărează și piperează carnea care am tăiat-o intr-o forma oarecum dreptunghiulară. Se pregătește o folie de aluminiu, de mărime potrivită cu carnea și se acoperă cu feliile de pancetta. Se plasează deasupra carnea și se unge umplutura. Se rulează cu ajutorul foliei, dacă este cazul,  se poate lega cu sfoară.
Se coace acoperită cu folie circa 45 minute – 1 oră, este bine dacă se verifică temperatura cu termometru de carne (85 – 90 grade). Se ia apoi folia și se mai lasă la cuptor până se rumenește șunca.