sâmbătă, 26 aprilie 2014

Drob de miel în prapure





Pe masa de Paști, la mic-dejunul  mult așteptat, la întoarcerea de la biserică, după slujba Învierii, nu lipsește, alături de ouăle încondeiate, de cașul proaspăt și de ceapa verde, drobul. Mie îmi place mult gustul specific aldrobului, l-am preparat an de an, în diferite variante, uneori în aluat, o bună bucată de vreme din măruntaie măcinate...http://gusulita.blogspot.de/2013/04/drob-de-miel.html
.Până când, citind savuroasa cartea lui Radu Anton Roman, dedicată minunatelor obiceiuri culinare ale românilor, am dat de o rețetă, potrivit căreia ingredientele nu trebuie măcinate , ci tăiate mărunt, din cuțit. De altfel, tatăl meu a confirmat acest  procedeu, la el acasă, în Gorj, tot așa se prepara, cândva, drobul (şi, poate, cine ştie, la fel s-o fi preparând, ici-colo,  şi acum).
Anul acesta am primit o jumătate de miel, frumos pregătită, din Maramureș. Am avut măruntaiele şi prapurele curăţate şi am putut astfel să gătesc un drob clasic, respectând indicațiile amintite mai sus.

Sper că veti citi și aplica rețeta aceasta, dacă nu acum, poate anul viitor, de Sfintele Sărbători.

vineri, 18 aprilie 2014

Salată cu roșii, măsline, ridichi și brânză





Arjana a strâns pentru voi o seamă de rețete de salate, una și una. 
Vă propunem să le urmăriți. Sunt rețete rapide, combinații ingenioase, calorii puține. 
Iată prima dintre ele: 

marți, 15 aprilie 2014

Supă cremă de conopidă cu mere


 


Ingrediente pentru patru porții: 
1 conopidă mijlocie
5 mere verzi
1 ceapă
1 litru lapte
2 linguri unt
3 – 4 linguri de smântână
crutoane
Sare, piper, suc de lămâie

Se rupe conopida buchețele și se spală. Se curăță merele, se spală și se taie bastonașe. Bastonașele de la un măr se lasă deoparte și se stropesc cu suc de lămâie. Se curăță ceapa și se taie mărunt.Se pune untul într-o cratițăla topit, și se călește puțin conopida, ceapa și restul de mere. Se adaugă laptele, 250 ml apă, sare, piper și se lasă să fiarbă încet, 20 – 25 minute, până se înmoaie conopida.
Se omogenizează compoziția în blender, se asezoneaz și se drege gustul cu smântână. Se servește cu bastonașe de măr și crutoane.

vineri, 11 aprilie 2014

Spaghetti cu creveţi şi anghinare




Nu ştiu dacă vouă vă spune ceva anghinarea, mie, până nu de mult, mi-a fost necunoscută. Acum pot să cumpăr această legumă, mult iubită în sudul Europei, în piaţă, proaspătă sau în forma ei conservată.
Faţă de plantele proaspete am oarecare rezervă, pe care, de dragul vostru, o voi depăşi cândva: nu prea ştiu exact cum se curăţă! Ştiu doar că ceea ce se foloseşte este inima acestui boboc, capătul  tijei pe care se inserează inflorescenţa. Acesta "inimă" are consistenţa guliei, iar fiartă, este delicioasă. Uşor amăruie, se potriveşte fie cu paste, fie în salată. Italienii folosesc des anghinarea, nu se sperie de procedeul de curăţat, şi găsim, în bucătăria italienească sau în cea din sudul Franţei, nenumărate reţete.
Reţeta pe care doresc să v-o prezit azi  mai are o caracteristică. Şi anume, un aport caloric destul de redus. Se potriveşte pentru, să zicem aşa, o dietă.  Ori pentru un mod de alimentaţie sărac în calorii. Întrucât sunteţi prietenii mei,     vă deconspir un secret: aş cam vrea să… slăbesc!  Fac eforturi chiar, şi… mai slăbesc, mai recidivez...aşa cum se întâmplă ...
Acum, însă, nu mai merge! Câteva kilograme bune trebuie să dispară, până în toamnă, când, ei da, voi fi soacră mare! Voi fi, dacă Dumnezeu vrea, imortalizată, alături de copiii mei, în fotografiile de rigoare...voi dori să îmbrac o rochie elegantă...deci trebuie să mă pun pe treabă! Spre norocul meu, vine anotimpul frumos, mă pot deplasa cu bicicleta, pot face excursii lungi la malul Isarei şi pot mânca multe verdeţuri....despre succese şi insuccese vă voi mai povesti...
Dar,  vorba lungă, sărăcia omului!

duminică, 6 aprilie 2014

Salam de biscuiţi




În vremea când podelele prăvăliilor de la marginea oraşelor şi de la ţară, aşa-zisele magazine universale, care, după război,  în primii ani ai "puterii populare", au înlocuit băcăniile, erau unse cu motorină, se găseau, în aceste magazine, nişte biscuiţi simpli, la kilogram, care erau ambalaţi într-o pungă de hârtie cafenie triunghiulară, şi care, împreună cu marmelada mixtă, în cutii de lemn negeluit, şi cu bomboanele de "mătase", de culoare roz,  ce se topeau şi se lipeau între ele, reprezentau delicatesele acelor vremi, primii  ani ai copilăriei mele. Cumpăram acei biscuiţi cu bunica mea şi îi mâncam lângă ceai...şi asta a consituit aproape exclusiv dejunul  şi cina bunicii mele, atât cât pot eu să îmi aduc  aminte. Biscuiţii preluau ceva din mirosul păcurii şi asta îi facea " inegalabili".  Iar din ei ieşea cel mai grozav salam de biscuiţi!
Tot în acele vremi, când o distanţă de 300-400 de km era complicat de parcurs, cealalată bunica a mea, Omi, ne trimitea, de Crăciun, de la Târgu Mureş,  această prăjitură, care rezista la nesiguranţa şi întârzierile poştei, şi care avea exact consistenţa şi textura potrivită, cu petele albicioase alternând cu masa ciocolatie. Şi noi tăiam din acel salam dulce, întărit de frigul iernii şi de câteva zile de transport, felii  subţiri, să ţină cât mai mult... De atunci au trecut prin mâna mea multe reţete, la fiecare am avut ceva de obiectat...căci gustul copilăriei nu a mai putut fi reprodus. Până de curând, când micuţa şi noua mea prietenă Andrea, mămica adoptivă a lui Johnny, ştiţi, motanul meu, mi-a trimis o bucată din această prăjitură, făcută după, zice ea, reţeta lui mami. Ei bine,  trebuie să îi mulţumim Viochiţei, mama Andreei, acesta e gustul căutat !