Din munții Bihorului în dealurile Minișului sau, despre prietenie

Ar fi trebuit sa scriu postarea aceasta de oarece vreme, dar nu stiu de ce, în ultimul timp, funcționez cu viteză redusă. Mă incetinește și mă paralizează intunericul. La cinci jumătate după masa e deja intuneric, mie imi vine să mă culc ! Nu glumesc, dragii mei ! Sigur că nu o fac, m-aș trezi la trei noaptea, când, de altfel, tot întuneric e ! Dar nu funcționez la capacitate, ca să folosim termeni tehnici.

In octombrie  am fost acasă la Timișoara. Am stat mai mult decât de obicei, mi-a căzut bine, am adus un omagiu mamei mele,  care ne-a părăsit acum un an, m-am vazut cu rude și prieteni, m-am plimbat, am vizitat bienala de artă ce chiar s-a inaugurat anul acesta, Art encounters, am revăzut aleea personalităților din parcul central, unde, alături de Eugen de Savoya si Mercy erau și contemporani de-ai mei. Da, dragilor, așa sunt deja de bătrână,  incât concetățienii mei, care îi stiam cel puțin din vedere, daca nu i-am și cunoscut personal, sunt acum busturi în parcul central al orașului !  Profesorul Tohăneanu, Liviu Petroiu, profesorul Pamfil...Ciudat sentiment ! 

Am avut timp să trag o fugă și până la Oradea, unde am fost găzduită de Gyuri Csavossy și drăguța lui doamnă, Dora. M-am simțit foarte bine in compania lor, în frumoasa lor casă. Ne-am reântâlnit acolo și cu Pityu Varga, alt coleg si prieten vechi ! Am mâncat lucruri bune, am băut un vin roșu excelent și m-am jucat cu două pufoșenii de căței ! A fost o seară foarte placută , am rezonat imediat cu Dora, pe care mi-aș dori să o reîntâlnesc, și a doua zi am plecat intr-o excursie pe plaiuri bihorene. Le mulțumesc și pe această cale amfitronilor mei !

M-au condus și insoțit Gyuri, Pityu și Sergiu, băiatul celui din urmă. Am avut parte de o zi superbă, un adevărat octombrie de aur, de care de altfel am și avut nevoie, pentru că drumul care urca spre munții Bihorului era chiar în lucru. După vreo două ore am ajuns la primul nostru țel, peștera Urșilor. 

Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că la început am fost sceptică. " atâta drum pentru o peșteră, mare brânză" zicea drăcușorul din mine..." Ce, parcă nu am fi putut sta, comod, pe terasă, la un pahar de vorbă..." 
Dar imediat cum am ajuns în parcare,  m-a copleșit căldura pe care o simti când intri în contact cu locuitorii acestor locuri. 

" Hai doamnă să vă dăm plăcintă cu urdă si mărar !" Cine rezistă ?

" Sirop de zmeură, doamnă, noi l-am făcut !" De ce, oare,  nu am venit din Germania cu remorca ?

De ce pot să am doar un bagaj pe avion ? De ce nu pot  sa iau cu mine o bucățică de Ardeal, brânză, țuică, vin și cartofi ?

Așa a mers tot drumul spre peșteră. Am urcat câteva trepte, am aștepta un pic și apoi : Sesam deschide-te! Nu vă pot spune cu puține cuvinte ce minunăție, dragii mei ! Am și avut un ghid binevoitor și informat. Dar, ce minunăție ! Formatiuni dese, stalacmite în formă de lumânare, stalactite subțiri ca firul de par, mii și mii. Nici nu pot spune că am dat mare atenție scheletelor de urși, vreo două, trei. Da, sigur, povestea e infiorătoare. Peste o sută de Ursus Spealeus care, spre nefericirea lor, au rămași blocati în peșteră după o alunecare de teren. S-au mâncat până la ultimul, oh, vai!  Sau au murit de foame și de epuizare, sinistru scenariu. Da, sigur, nu era prea plăcut pe pământ acum 40.000 mai multi de ani! Dar, vă intreb, oare acum e altfel? Nu ne ucidem și acum înre noi, si nici măcar nu avem justificarea ca am face-o de foame! Ce îl poate determina pe un băiat de 15-18 ani să omoare ce vede în jur  și apoi să se arunce în aer? De unde atâta ură? Vorbesc acum sub influența celor intâmplate la Paris în 13 noiembrie...

.

Deci, la ceva timp după acest scenariu din glaciațiune, în1972, un artificier, pe numele lui Traian Curta, a aruncat în aer o bucată de stâncă pentru o carieră de patră si a intrat de curiozitate în crăpătura din rocă, povestește el acum, după 50 de ani. Puteți accesa articolul:
http://adevarul.ro/locale/oradea/lucruri-nestiute-despre-pestera-ursilor-minunatia-muntii-apuseni-legenda-celor-140-monstri-fometati-1_54e9fdf4448e03c0fddfc7c4/index.html

Si, da, minune ! Minune subterană: peștera nu e lungă, dar se pare că e una din cele mai frumoase în Europa! Tot timpul m-am gândit la ochisorii vii si curiosi ai lui Leo si mi-am spus: te aduce buni aici, Leo, sa vezi si tu ce frumos e acolo unde s-au nascut tata si Lizu! Dar, cine stie....

Oricum mi-a placut foarte mult si am plecat plină de incantare mai departe, trecand prin Căpâlna, Tinca, Ineu, tot mai jos spre campia Banatului, ne-am oprit la la ultimul obstacol geologic  inainte de intinderea pustei, la dealurile Minisului. Căci  aici, la Pauliș, ne astepta al doilea moment al zilei, vizitarea cramei si degustarea de vinuri! Am trecut prin sate cu nume cunoscute mie, Șiria, Covăsânț,  sate ce alimentau Aradul și Timișoara cu recolta lor de fructe și legume, celebre mai ales căpșunele de Covăsânț...și m-am crucit la vederea unor monstuozităti de palate țigănești care, practic, au distrus aceste localități. M-am crucit si m-a durut sufletul ! Dar așa, pe o șosea ce serpuia din sat în sat, am ajuns la podgoria noastră.

Adică Wine Princess a lui Balla Geza. Podgoreanul și specialistul în vinuri a fost elevul lui Csavossy György, renumitul profesor si  oenolog . El și-a pus în gând să reînvie tradiția aproape milenara a vinurilor de Miniș care erau baute acum un secol și  la curtea impătratului, la Viena.

De la prima impresie, crama, pensiunea, curtea și imprejurimile m-au căștigat. O atmosferă caldă, relaxată, totul ingrijit si curat, lume puțină. Conversații în surdină, totul foarte plăcut.

Din păcate nu am făcut cunostiință cu gazda noastră, domnul Balla Geza era plecat, dat ne-a intâmpinat colaboratorul säu, maestrul Rechtenwald Rudolf, care a avut grijă de noi toată seara. Am băut de bun venit un prosecco din partea casei, ne-am cazat și ne-am reunit în sala de mese pentru prima degustare de vinuri a vieții mele. Nu va fi ultima, dragii mei ! 

Ni s-a oferit ca aperitiv o farfurie de pâine de casa și ulei de măsline, dupa care am mâncat un gulaș de vită perfect. Da. Perfect. Cu un sos inchis la culoare, cum trebuie să fie, echilibrat condimentat, însoțit de un pure de cartofi făcut  cu dragoste și o salată de varză .

Am gustat un buchet de 7 vinuri. Despre fiecare domnul Rudi ne-a povestit ce trebuia să stim, a stat cu noi cât trebuia, a dispărut când trebuia și a și reapărut când trebuia.

Degustarea a inclus urmätoarele vinuri:

Mustoasă de Măderat 2014

Furmint 2013

Rosé 2014

Cadarca Stonewine 2009

Fetască Neagră Stonewine 2011

Cabernet Franc Stonewine 2011

Aradinum2009

Cadarissima 2012

Preferatele mele au fost Mustoasa de Mäderat si cuvéul Aradinum.

Daca v-am convins, gäsiti informatiile necesare pe pagina Podgoriei:

http://www.wineprincess.ro

Vizita s-a terminat cu dejunul de a doua zi, copios si divers.

O zi minunată,  dragii mei. O zi pe care o inchin intru totul prieteniei !