Making the lecso, singing the blues

Despre lecso,dintre tocanele de legume, preferate mea, am mai scris. Am amintit că mă cucereşte simplitatea acestei reţete, care trăieşte şi capătă savoare  din calitatea celor trei ingrediente de bază: ardeii, ceapa şi roşiile.
Iată că, în această toamnă, s-a ivit din nou ocazia de a găti şi mânca un grandios lecso. Spun asta, pentru că, în urmă cu vreo 2 luni, ne-am reîntâlnit , vechi prieteni, să petrecem câtva zile împreună în frumosul Tirol. Ne-am întâlnit să sărbătorim împlinirea în acest an a 60 de ani, ai acelora dintre noi născuţi în 1953. Ne-am mai amintit că sunt 41 de ani de când ne-am cunoscut, tineri, studenţi la Cluj, într-o excursie în Cheile Turzii. Întâlnirile noastre sunt de cele mai multe ori ieşiri în locuri frumoase, pentru că toţi, sau aproape toţi,  suntem amatori de drumeţii, şi naturalişti.
Nici de data aceasta nu a fost altfel. Am ales, ca locaţie,  un sat în Zillertal, Függen, unde am găsit o casă pe placul nostru.Timpul a rămas un pic în  loc, în aceasta vale glaciară. Peisajul, semănătorist: Păşuni,vaci, capre, gunoi de grajd, mirosul caracteristic, care de mult timp nu a mai gâdilat nasul nostru de orăşeni.

Ne-am pregătit cu grijă, am stabilit  programul, am căutat locuri frumoase de vizitat în apropiere, ne-am făcut unii altora mici cadouri, fie o carte aleasă cu grijă, fie o acuarelă care să ne amintească de Clujul studenţiei, fie o insignă cu chipul nostru, o sticlă de vin personalizată, sau o ţuică de Zalău cu o etichetă veselă !  Am avut chiar şi un tort aniversar, nu prea arătos dar bun la gust.

Şi cu aceeaşi grijă ne-am consultat în alegerea meniului. Vă amintiţi, anul trecut, tot cu o astfel de ocazie, tocana de ied. De data aceasta ne-am hotărât pentru mici, procuraţi la măceleria onorabilului domn Binder,pentru  prima seară, prăjiţi de băieţi sub ochii ocrititori ai văcuţei Isabella!

A doua zi am gătit împreună acest lecso despre care doresc să vă vorbesc, iar în a treia seară am avut  carne la grătar

 o salată Jepura, creată de Agi, Piri şi Gabriela, şi ciuperci fripte, culese în plimbarea pe dealurile din jur. Vă amintiţi.. naturalişti!
Ba chiar şi de un dejun bavarez am avut parte,  cu bere de cereale, covrigi şi Weisswurst,  la care, vă spun, s-au cam încins spiritele...

Ne-am împărţit atribuţiile, fiecare alegând ce i se potrivea mai bine. Am avut un mare bucătar , care , dacă e să fiu sinceră, a cam acumulat funcţii, pentru că a fost, în acelaşi timp, şi mare maestru de ceremonii şi conducătorul corului. Am avut un fotoreporter, iar rezultatul, filmul realizat de el, ne-a impresionat până la lacrimi. Am mai avut şi o sprinţară diskjockeyita, un responsabil cu focul, bărbos şi chipeş, care a furat inima văcuţei Isabella ! Oare şi acum, mă întreb, se uită Isabella în zare, cuprinsă de o irezistibilă tristeţe (cu repercusiuni asupra producţiei de lapte),  doar, doar va zări pălăria tirloeză a prietenului nostru ?! Am avut şi un bancher priceput, care a avut grijă de împărţirea fondurilor, într-un cuvânt, totul a mers ca pe roate!

Fetele au fost, ca de obicei, eficiente, harnice, şi responsabile cu munca de jos. Pentru că,înţelegeţi, desigur, concepţia...

Şi deci, în cea de a doua zi, a şederii noastre acolo, după o excursie reuşită, dar cam umedă la cascadele Krimml, am purces la pregătirea fenomenalului, grandiosului lecso, de care voiam să vă povestesc dacă nu mă luam cu vorba...
Secretul gustului perfect, secretul a ceea ce se cheamă gustos, delicios, se ascunde, până la urmă, în calitatea materiei prime. Tot ceea ce a intrat în acest lecso are sigla unei calităţi excepţionale.  Atât ceapa, cât şi roşiile şi ardeii, prietenul nostru  Laci le-a cumpărat de la producători, in Ardeal.

Am pregătit o porţie pentru 15 -16 persoane:

4 kg ardei
2 kg roşii
1 kg ceapă
100 ml de ulei
sare, un pic de piper

Am păstrat, observaţi, proporţia de 4-2-1, regula de aur a unui lecso  reuşit.

Să începem cu ceapa.
Despre ceapă, pot să vă spun că ea a fost celebra ceapă de Chibed (Kibéd) de pe valea Târnavei), şi roşie şi albă, ceapa care a stat şi pe masa Împărătesei Sisi, care a gustat-o, strâmbând uşor din micul ei năsuc, cum i se cade unei împăratese.

Am curăţat-o , am spălat-o, am tăiat-o peştişori şi am călit-o încet în ulei. Am fi putut topi şi nişte slăninuţă, şi în unsoarea aceasta căli ceapa. De data aceasta, însă, nu am  făcut aşa.

Ardeii de mai multe feluri, galbeni, gogosari, capia, i-am spălat şi curăţat şi i-am adăugat la ceapă când aceasta s-a înmuiat, dar încă nu s-a îngălbenit. Totul a clocotit  încet, sub atenta supraveghere a prietenei noastre Teri, care a consumat ceva energie mânuind cu siguranţă o lingură mare de lemn, şi mestecând vârtos lecsoul nostru.
A venit apoi momentul în care am adăugat roşiile mici, tari, dulci şi coapte. Compoziţia, acum întreagă, a fost sărată, piperată, şi lăsată să scadă, în aşa fel încât să aibă  consistenţă, dar să fie şi zemoasă în acelaşi timp. În boluri separate am servit orez  nedecorticat, şi două feluri de cârnaţi prăjiţi.
 Ce arome! Şi ce culori !
A fost un ospăţ pe cinste !

Şi acum, în timp ce ne clăteam  gâtlejurile cu un vin foarte bun, ce s-a lăsat băut din belşug, acum, după "making the lecso", a venit şi momentul pentru "singing the Blues", căci fiecare s-a gândit  că a doua zi ne vom  întoarce la viaţa de zi cu zi, şi cine ştie...când şi cum...

Nu-i aşa, dragii mei ?