Tort de clătite imperial

Iată ce ne spune Mioara:



”La fiecare ou, se pun: 10 g unt, 10 g zahar, 10 g făină.
În plus, mai trebuie lapte şi zahăr vanilat.

Eu fac tortul  acesta din 10 ouă, deci 100 g unt, 100 g zahăr, 100 g făină, 2 pachete zahăr vanilat şi cam 150 ml lapte.

Mai întâi, se topeşte untul (fără să fie fierbinte) şi se freacă cu zahărul. Se separă albuşurile de gălbenuşuri, apoi acestea din urmă se adaugă la amestecul unt – zahăr, totul omogenizându-se. Zahărul se topeşte şi obţinem o cremă pufoasă. Se bat albuşurile – spumă tare – şi se răstoarnă peste restul compoziţiei. Se amestecă încet, cu o lingură de lemn. Consistenţa trebuie să fie aceea a unei smântani groase.

Pentru clătite, am folosit o tigaie cu diametrul de aproximativ 25 cm.

Clătitele se prăjesc numai pe o parte (acesta e tot secretul: par umplute cu cremă de vanilie, deşi nu sunt). Focul trebuie să fie potrivit. Clătitele se clădesc, cu grijă, unele peste altele, cu faţa neprăjită în sus, mai puţin ultima, care se răstoarnă invers”.

Şi eu am o reţetă asemănătoare, de la mama, care o utiliza foarte des. Noi presăram un strat de nuci măcinate şi zahăr, peste partea necoaptă a clătitei, şi foloseam mai puţin unt.
Este un desert demn de a fi încercat, întrucât rezultatul e  peste aşteptări pentru o reţetă atât de simplă.