Un inceptut călduros de iunie, o zi de vară care promite în curând o furtună zdravănă, ziua în care am plecat spre Pecs, orasul celor cinci biserici cum era numit în evul mediu înainte sau după ce a încetat să fie un centru important al pașalâcului Ungariei.
O călatorie comodă cu trenul până la Budapesta, un intermezzo plăcut cu prieteni la o cafea, ca apoi să imi continui călătoria.încă două ore.
Din geamul trenului Ungaria nu are nimic din strălucirea Budapestei ! Localități adormite, câmpuri doar parțial lucrate, puțină culoare. Gări vechi, toate facute sub ochiul vigilent al administrației imperiale. De la Pecs la Zagreb, de la Jimbolia la Sighetul Marmatiei și mai incolo spre Cernăuți, gările mici de provincie, care insă leagă de lume toate aceste localități, au fost făcute după același tipic.
Gata din Pecs m-a surprins plăcut pe dinnăuntru. Lemn încis, inceput de secol, curat, renovat, ingrijit.
Poate ca și anul 2010 cu numirea de capitală culturală europeeană a adus ceva...iar acolo mă aștepta zâmbetul dintotdeuna al preitenei mele, Zso !
Scopul vizitei mele aici este întâlnirea cu o mare doamnă . O mare doamnă a învățământului și cercetării farmaceutico-medicale din România si Ungaria, o specialistă recunoscută și căutată în domneiul plantelor medicinale , a farmacodinamiei si farmacologiei, doamna Erszebet Kotliia Racz, mama prietenei mele.
In data de 3 iunie, doar la douä zile inaintea mamei mele, Erszike néni, cum ii zic cei apropiați, a îmlinit 92 de ani. Am dorit să sărbătorim împreună și să ne revedem, după 12 ani.
Și în timp ce trenul înnainta prin câmpii adormite și păduri de salcâm, tot mai adânc în sudul Ungariei, gândurile mele zburau înapoi spre timpurile când ne-am cunoscut, eu și părinții lui Zsoka, la Cluj, cu vreo 45 de ani în urmă !
Nu se poate, protestează mintea sau inima mea, nu se poate să fi trecut atât de multă vreme ! Dar oricum aș aduna nu ajung la alt rezultat....
Cu exact atâția ani în urmă , în primul an de studenție, am cunoscut familia Racz . Am fost să cinăm, nu mai stiu exact cum se numea restaurantul, în centrul Clujului. Am cunoscut atunci o pereche de oameni draguți, extrem de interesanți și culți, cu vederi largi și umblați prin lume. Mai ales tatăl lui Zso, profesorul Racz Gabor, mulți ani decanul facultății de farmacie din Târgu Mureș, avea în fiecare buzunar de la vestă câte o poveste fascinantă dintr-un colț al Europei.
Mama lui Zso, o doamnă frumoasă, subtirică si inaltă, extrem de elegantă si cu cei mai strălucitori ochi albaștri pe care i-am văzut. Dar ceea ce era cu adevărat fascinant pentru mine, era că mă bagau în seamă. Vorbeau cu noi de la egal la egal, cu simpatie și drag.
Asta nu prea mi se mai intâmlpase până atunci. Cunoscusem în cercul părintilor mei mulți oameni interesanti, artișiti, scriitori , oameni de cultură , dar niciodatâ nu avusesem impresia că cineva ar remarca prezența mea...da, in copilărie am avut des complexul puiului urât de lebădă...
Atunci, la Cluj , am învățat că oamenii cu adevărat superiori nu sunt niciodată aroganți !
După această întâlnire au urmat altele, la ei acasă, în gradina botanică din Târgu Mureș, la Zsoka la München, iar acum 12 ani am avut onoarea să îi am oaspeti într-o după masă .
Am păstrat scrisoarea de mulțumire pentru acea invitație, semn de veche și aleasă educatie și care m-a onorat peste măsură.
Au trecut anii peste noi toți, am pierdut pe drum oameni dragi, nici Willi sotul lui Zso nici Gabi bacsi, tatăl ei , nici mama mea nu mai sunt in această lume. Ne-am întâlnit doar noi trei, să însirăm amintiri si să ne bucurăm impreună.
Mi-a deschis ușa o micuța și foarte fragilă doamnă, intr-o impecabilă bluză albă, cu aceeași ochi albaștri, poate mai puțini strălucitori, dar oricum plini de viață !
Am petrecut împreună trei seri și doua zile pline . Am admirat flori minunat îngrijite, ne-am uitat la albume, la cărți, am vorbit, am fost să mâncăm într-o grădină deasupra Pecs-ului și zilele au trecut repede...iar pe lângă toate acestea ne-am plimbat, eu și Zsoka, un pic prin oraș. Am vizitat superficial si din păcate în fuga calului Pecs. La fiecare colt o surpriză arhitecturală sau de atmosferă plăcută care m-a făcut să spun că doresc să revin și să îl vizitez mai pe îndelete. Dar mai ales îmi doresc să o regasesc în bună sănătate pe alesa mea prietenă, doamna Racz Kotilla Erszebet !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu