Pui la ceaun (care nu e la ceaun)

Mioara, marea specialistă în fripturi, vă propune această reţetă, pe care ea a numit-o "pui la ceaun".
Respectăm denumirea, dar trebuie, totuşi,  să vă spun un secret: puiul nu e făcut la ceaun, ci într-un vas de fontă, emailat !

Aceste cinstite, loiale şi sănătoase recipiente, “de tuci”, des folosite în bucătăria tradiţională românească (spre exemplu, tigăiţa cu trei picioare şi capac, în care ouăle amestecate şi prăjite rămâneau fierbinţi, ori măcar calde, şi câte un ceas după prepararea lor, pe vatra înfierbântată, peste puţin jar), au dispărut o bucată de vreme, sub furia lipsită de simţul nuanţei a “modernizării”, înlocuite fiind de vase uşoare, de aluminiu si inox. Dar au revenit (cum era de aşteptat, fiindcă sunt de neînlocuit!), într-o formulă cu adevărat modernă -  adică smălţuite, colorate, cu un aspect agreabil şi, poate, cu o funcţionalitate sporită. Sunt scumpe, e drept, dar ţin o viaţa, şi amintita însuşire  de a  păstra căldura şi de a o repartiza uniform, conferă  mâncării  o savoare inconfundabilă.

La un asemenea vas a recurs Mioara, atunci când s-a gândit să ne pună pe masă un “pui la ceaun”.


Începem prin a cumpăra un pui grăsuţ şi proaspăt, pe care îl pregătim astfel:

Îl ungem în interior cu o lingură de sare groba. Aşezăm, apoi, tot în lăuntrul lui, o lămâie spălată şi tăiată în două, şi câţiva  (2-3) căţei de usturoi.
Ungem puiul la suprafaţă cu un amestec de ulei şi mirodenii, în acest caz ierburi de Provence, care rezonează perfect cu lămâia din interior. Potrivim puiul în vas, punem capacul şi lăsăm “tuciul” în cuptorul încins,  în prealabil, la 200 de grade, cam o oră sau o oră şi jumătate, în funcţie de mărimea păsării. Puiul se va rumeni şi se
va îmbiba cu aromele mediteraneene.


 


Delicioasa combinaţie!