miercuri, 29 august 2012

Nectar de caise





Acest nectar, rețeta Arjanei, îți reamintește, în tristele zile ale toamnei, aromele și soarele verii. Știu, știu, a fost o vară caniculară. Cu toate astea, vom tânji după ea, când zilele vor deveni cețoase și reci. Dar poate nici nu ar trebui să așteptăm până atunci. Și acum putem savura această licoare aromată.
Ați ratat cumva sezonul caiselor? Nici o problemă,  rețeta se pretează de minune și la piersici !

Avem nevoie de:

1,5 kg zahăr

5 kg fructe

5 l de apă

Se fierbe un sirop din apă și zahăr. Se desfac caisele, se spală și de dau prin mașina de făcut bulion. Când siropul fierbe, se adaugă sucul de fructe și se fierbe în continuare, până nu mai face spumă ( 20 -30 de minute). Se toarnă în sticle și se pune la răcit în perne.  Se păstrează în cămară  cel puțin un an.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu