La ultima vizită a Lizucăi, am pus la punct, în linii mari, meniul de Crăciun. Adică Lizuca şi-a exprimat preferinţele, mai precis, mi-a spus, hotărâtă: Să faci Beigli şi Gerbeaud.
Amândouă? am întrebat cu timiditate. Da, a spus ea.
Ei bine, precum vedeţi, nu e loc de discuţii. Ieri, am isprăvit prima tranşă de Beigli cu mac. Azi, va urma Beigli cu nucă iar duminică, voi coace celebrul Gerbeaud, despre care vom mai vorbi.
Beigli, am citit recent, acest cozonac, umplut cu o aromată pasta de nuci sau mac, cu adaos de vanilie, stafide sau fructe confiate, a fost adoptat, în bucătăria ungurească, de la armeni. Este, deci, la origini, o specialitate armenească. Armenii au populat spaţiul transilvan, având comunităţi puternice la Gerla şi la Dej. Ba chiar o străbunică a mea, din partea mamei, a avut sânge armenesc.
Prăjitura s-a răspândit în tot Imperiul, ca orice lucru bun, şi acum este de negândit să lipsească la masa de Crăciun. Iar eu, tot la dorinţa copiilor, deşi, trebuie s-o spun, Andrei nu e aşa imperativ, o fac şi de Paşti!
Mai mult: am deprins obiceiul de a dărui amicilor mei această prăjitură de casă, drept cadou de Sărbători.
Iar prietena mea Michaela întreabă, cu vocea plină de speranţă: vom primi şi în acest an minunatul tău Beigli?
Aluatul pentru 4 suluri:
500 g făină
200 g unt
3 gălbenuşuri
un ou întreg
un pacheţel de drojdie uscată (20 g)
100 ml lapte
50 g zahăr praf
sare
Umplutura cu mac:
Am folosit 3 pachete de cremă de mac, gata preparată, de la firma Oetcker.
Dacă vreţi, însă, puteţi măcina 200 g de mac, şi le amestecaţi, pe foc mic, într-un sirop de zahăr (se fierb 100 ml de apă cu 200 g de zahăr).
Cremei de mac îi adăugăm 50 g de stafide, înmuiate în rom, precum şi zeama şi coaja rasă de la o lămâie. Amestecul îl răcim complet – lucru foarte important, altfel se va crăpa cozonacul!
Umplutura cu nucă:
75 ml lapte
300 g zahar
miezul de la o păstaie de vanilie
400 g de nuci
50 g de stafide înmuiate în rom, cel mai bine peste noapte.
Încălzim laptele cu miezul de vanilie şi cu zahăr, turnăm, pe rând, cele 400 grame de nuci măcinate (pe care eu, dragii mei, le macin cu maşina de măcinat nuci a bunicii mele, veche de vreo 75 de ani...o adevărată piesă de muzeu, de care nu mă îndur să mă despart...).
Amestecăm combinaţia pe foc, până la o consistenţă potrivită, păstoasă, şi o lăsăm să se răcească.
Amestecăm, mai întâi, făina cernută cu untul tăiat bucăţele, cu zahărul şi sarea. Turnăm apoi, într-o adâncitură, oul amestecat cu laptele călduţ şi cu drojdea uscată. Dacă folosiţi drojdie proaspată, e altă poveste, o amestecaţi cu laptele călduţ şi cu o linguriţă de zahăr, o lăsaţi să fermenteze şi o adăugaţi la restul compoziţiei.
Odihnim aluatul, în frigider, pentru cel puţin jumătate de oră, timp în care pregătim şi, foarte important, răcim umplutura.
Va rog să mă credeţi, dacă umplutura nu e perfect rece, veţi avea surpriza neplăcută să crape aceste suluri, care ar trebui să fie nu doar bune, dar şi arătoase. La gust vor fi excelente, dar aspectul va fi jalnic.
Împărţim aluatul în patru, îl rulăm în câte o foaie de 5 mm grosime. Aceste foi le ungem cu umplutura de mac sau nucă, lăsând la margine un spaţiu de 1-2 cm. Îndoim capetele de sus şi de jos şi rulăm lateral, obţinând astfel un sul frumos de aproximativ 25-30 cm lungime, depinde cum am întins aluatul. Le aşezăm în tava tapetată cu hârtie de copt, le ungem cu un gălbenuş, le lăsăm să se odihnească 15 minute, le mai ungem o dată cu gălbenuş, şi le coacem 45-50 de minute în cuptorul încins la 175 de grade.
Dacă doriţi să aveţi câte patru cozonăcei, şi cu nucă, şi cu mac, dublaţi cantitatea de ingrediente pentru aluat.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu