Reţeta supei de peşte pe care doreşte să v-o recomande Mioara, şi pe care a gătit-o de curând, provine de la Olle. Acest domn, Olle, suedez născut pe coasta de vest, unde apa e foarte curată şi orizontul nemărginit, biolog marin, bun prieten al Mioarei şi al soţului ei, ştia totul despre peşte, se pricepea la vinuri, era un om interesant, multilateral, care acum vorbeşte cu îngerii, pentru că a a plecat mult prea devreme dintre noi. El şi doamna lui, Monica, erau inima micii comunităţi suedeze din Bruxelles, unde se organizau plăcute petreceri de Midsommer, când suedezii se bucură de ziua cea mai lungă a anului şi de sosirea verii. La acele petreceri, Olle prepara un minunat somon afumat ad-hoc, la care ne vom întoarce cu un alt prilej. Deocamdată, să abordăm această supă gustoasă, în compoziţia căreia se îmbină fericit aromele de peşte (ar fi de dorit mai multe soiuri) şi de creveţi cu cele exotice de lapte de cocos, şofran şi fenicol.
Ingrediente pentru 6-8 porţii:
un kg de peşte marin, de preferinţă, ziceam, divers: somon, cod etc. Peştele poate să fie şi congelat (carnea congelată de peşte îşi păstrează foarte bine gustul şi proprietăţile).
1/2 kg de creveţi cu cochilie, proaspeţi sau congelaţi, dar nu prefierţi!
(Carnea lor nu trebuie să aibă o culoare rozalie, ce se dobândeşte prin fierbere)
o ceapă mare
50 g unt
1 bulb mare de fenicol
o cutie de 500 ml de lapte de nucă de cocos
sare, piper alb măcinat, puţină nucşoară măcinată, câteva fire de şofran, dacă avem
Modul de preparare:
Creveţii se curăţă de cochilie, care nu se aruncă, ci se păstrează separat.
Ceapa se toacă destul de mărunt şi se căleşte în unt. Peste ceapă se pun cochiliile creveţilor, şi amestecul se căleşte în continuare, cu grijă, fără să se ardă. Se toarnă deasupra cam un litru de apă şi se fierbe circa 15 minute, după ce a început să dea în clocot. Bulionul astfel obţinut se strecoară într-o oală mai mare, de 3-4 l, şi se adaugă bulbul de fenicol tăiat "julien" (adică fin, dar în rondele mai mari).
Când s-a fiert fenicolul (aproximativ 10 minute), se adaugă laptele de nucă de cocos, sarea, piperul, nucşoara, şofranul şi abia după aceea peştele, proaspăt sau descongelat, tăiat în bucăţi potrivite. Nu se mai amestecă după ce s-a pus peştele, sau se amestecă, eventual, foarte precaut. Când supa începe să fiarbă, se pun creveţii şi se mai lasă pe foc 5 minute.
Ez nagyon finom lehet!
RăspundețiȘtergereIgazan finom, probald ki ! Koszönöm a informaciokat a facebookban, megprobalom!
Ștergereador ciorbita de peste! Cel mai des o prepar cu somon si zau ca mi-ai facut pofta!
RăspundețiȘtergereo sa trec la treaba ;) Te pup scumpa mea! O zi minunata!
Multzumesc draga Emily, este o ciorbita mai neconventionala, dar tu care iubesti combinatiile rafinate vei fi incantata. Ma bucur ca-ti place si astept impresiile tale dupa ce ai incercat-o !
Ștergere