miercuri, 1 februarie 2017

Ouă negre (Aperitiv cu ouă marinate în vin roșu )



                             
  


Un aperitiv de mare efect, dragi prieteni !  Cu aceste ouă fierte,  marinate în vin și mirodenii îsi face debutul,  în Bucătăria lui Gușuliță,  preitena mea de o viață, Zsoka. Ați mai întâlnit-o odată, în postarea despre restaurantul laponez din München. 
De data aceasta , ea ne prezintă , aș zice eu, într- o formă foarte decorativă , un aperitiv pe care ea și soțul ei des l-au pregătit când au avut musafiri. Denumirea germană este " soleier" . 
Willi nu mai este printre noi. Îmi amintesc cu nostalgie și plăcere de multe după-mese, seri și chiar zile întregi petrecute împeună.  Zsoka și Willi , gazde pefecte care se ocupau cu 
mare atenție și grijă de oaspeții lor, pregăteau minuțios meniul împreună și nu de puține ori vizitele acestea au fost un eveniment culinar !
Mesele erau stropite cu licori de calitate și intotdeauna aveam câte un program supriză ca să fie ceva și pentru minte și suflet!  


Dacă privim puțin înapoi, în istoria acestor ouă, aflăm că de fapt denumirea ascunde termenul de saramură, ouăle în vremuri trecute erau astfel conservate pentru a rezista peste în vreme de post si când produsele animale erau interzise a fi consumate, precum bine știm. Saramura, 60 de grame de sare la un litru de apă, oțet și eventual mirodenii, era turnată fiebinte peste ouă.
De mare popularitate se bucură Soleier în Berlin. Berlinezii consideră chiar că ar fi o specialitate locală deși ele se pregătesc și în alte părți ale Germaniei. 
Rețeta noastră este o variantă rafinată, pentru gurmanzi. 
Ouăle marinate se pregătesc cu câteva zile înainte, căci vinul trebuie să pătrundă și să dea aromă alături de mirodenii. 

Pentru 4 persoane avem nevoie de 8 ouă 
Un pahar de apă
1/2 linguriță piper  boabe
1/2 linguriță de semințe  de anason 
 1/2 linguriță de chimion dulce 
1/2 linguriță de Herbes de provence 
O lingură bună de sare 
O bucățică de scorțișoară 
1/2 l de vin roșu 
Câteva boabe de enibahar 

Fierbem ouăle tari. Le scoatem din apă și le coicnim în mai multe locuri ca să crape coaja . Turnăm într-un vas de fiert un pahar de apă , introducem mirodeniile și sarea și dăm în clocot. Luam de pe foc, turmăm saramura aromatizată peste ouă, completăm cu vin roșu si le lăsăm în această marinadă pentru o săptămână. Inainte de a le servi,  le cojim,le plasăm pe un platou cu frunze de salată, roșii cherry și ce mai dorim,  le stropim cu un pic de aceto balsamico si le presărăm piper măcinat.
 O altă variantă de servit, precum ne spune Zsoka, este sa le tăiem în lung, să scoatem cu grijă gălbenusul, în adâncitură să un pic de balsamico și ulei de măsline și să plasăm gălbenușul la loc. 


                                                    
  








Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu