Eu şi Zsoka ne cunoaştem de o viaţă. Se spune aşa....de o viaţă...dar în cazul nostru este chiar adevărat. Când ne-am cunoscut, şi ne-am simpatizat spontan, aveam amândouă 19 ani şi frecventam cursurile Facultăţii de biologie din Cluj. Zsoka a ajuns acolo din vocaţie, eu, mai mult din întâmplare. Era începutul lui octombrie, un octombrie cum des este în Cluj, rece şi ploios, iar noi aşteptam să intrăm la laboratorul de histologie. Zsoka era o fetiţă cu ochi mari şi cu două codiţe drăguţe, cu un zâmbet deschis, şi ea a fost aceea care m-a abordat. Nu ţi-e frig, m-a întrebat, în ciorapi 3/4 ?
Ba îmi era, dar nu aveam bani să îmi cumpăr ciorapi lungi, şi chiar îmi rupsesem ultima pereche...dar nu aş fi recunoscut asta pentru nimic în lume...orgolii şi ale tinereţii valuri....
Da, ne-am recunoscut imeditat ca venind din acelasi mediu, ca având parte de o educaţie asemănătoare, ca împărtăşind aceleasi preferinţe în multe domenii. Doar că Zsoka era mult mai organizată, ordonată şi instruită decât mine.
De atunci suntem prietene. A trecut viaţa peste noi, am trăit mult timp în oraşe diferite, dar ne-am văzut cât s-a putut, în concedii, în vizite reciproce.
Avem un car de amintiri comune. Iar acum trăim amândouă în München. Nu vorbim foarte des, nici nu ne întâlnim foarte des, dar atunci când suntem împreună, e la fel ca acum 43 de ani. Gândurile se reînnoadă şi, desigur, nu ne plictisim niciodată!
Asa s-a făcut ca ieri să o invit pe Zsoka să bem o bere împreună şi să mâncăm ceva. Am propus un gratin...
Ea mi-am povestit că a fost în Africa, o minunată şi inedită experienţă, visul orcărui biolog pasionat...Eu i-am povestit de nepoţel şi de vizita cu copiii în Corsica. Am vorbit de plante, de animale, de arome, de culori, ne-am arătat una alteia fotografiile de vacanţă.
Tot ieri s-a împlinit un an de când tatăl ei s-a dus dintre noi. domnul profesor, acea strălucită personalitate enciclopedică, pe care l-am admirat şi respectat atât de mult !
A fost întotdeauna o mare plăcere şi bucurie să-i întâlnesc pe părinţii Zsokăi, şi păstrez o dragă amintire a câtorva după-mese şi seri minunate alături de ei .
Recent am avut în mână un volum de mici povestiri scrise de ei doi împreună, care m-a făcut să cad într-o plăcută, dar, desigur, nostalgică reverie . O tempora !
Dar ieri seară, pe lângă amintiri şi povestiri, iată ce am mâncat :
Un gratin de paste cu brânză şi şuncă. Alături, o salată, proaspăt culeasă din grădină, şi o bere rece!
Pentru 2 porţii:
100 g de paste uscate
100 g de şuncă fiartă
100 g de caşcaval ras tip Gouda
Un ou
50 ml de lapte
Un ardei
2 cepe verzi
O lingură de ulei de măsline
Pentru salată:
Două mâini bune de frunze de salată verde proaspătă
1/2 de legătură de ridichi
O linguriţă de ulei
2-3 linguri de oţet
100 ml de apă
Zahăr şi sare după gust
Am fiert pastele, conform indicaţiilor, 10 minute în apă sărată. Am încălzit cuptorul la 170 de grade. Am curăţat ceapa şi ardeiul, le-am mărunţit, am tăiat fâşii şunca şi am prăjit aceste componente uşor într-o linguriţă de ulei de măsline. Până când ardeiul şi ceapa s-au înmuiat iar şunca s-a prăjit şi ea un pic.
Am amestecat într-un bol caşcavalul ras cu un ou, un pic de sare şi piper, am turnat acest amestec peste paste într-o forma termorezistentă , omogenizând. Am acoperit cu amestecul de ardei ceapa şi sunca şi am dat la cuptor pentru aproximativ 20-25 de minute.
Între timp, am spălat salata, am zvântat-o bine (eu folosesc în acest scop centrifuga pentru salată), am curăţat şi tăiat ridichile şi am făcut un sos de salată din ulei, oţet, apă, sare şi zahăr, conform cantităţilor de mai sus. Am turnat sosul peste salata verde, scurt, înainte de a servi!
Am fost amândouă foarte mulţumite de această cină, udată de o bere rece!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu