A trecut ceva vreme de la acest eveniment, adica maratonul de la Viena 2014.
A fost primul maraton la care am asistat, si trebuie sa recunosc, nici ca m-au interesat astfel de evenimente sportive pana acum. Dar Lizuca, cine altcineva, m-a implicat în viața ei sportivă care a crescut în intensitate în ultimele luni. Lizuca și-a pus în cap să fugă un maraton, după ce, anul trecut, prin octombrie a reușit, fără prea mare antrenament, să fugă 10 km și să termine cursa în Stadionul Olimpic din München. Ce trăire!
Și ca urmare, incurajata de succes, s-a hotărât să se inscrie ca participanta la maratonul de la Viena în primăvara acestui an.
Nimic nu a putut să stea în calea acestei hotărâri. Nici întinderi musculare, nici semne de efort prea mare, nici chiar o fractură ca urmare a unei căzăruri la ski. Nu și nu, fetița mea are o voință de fier. Și iată-ne deci, eu, Lizuca, și prietenele mele Gabriella și Zsoka in drum spre Viena, vineri după masă în 11 aprilie.
Am mai fost odată la Viena, cu câțiva ani în urmă, mi-a plăcut foarte mult orașul și m -am bucurat să îl pot revedea. Dar de fapt a fost sa fie mai mult decat o simpla vizitare de oras.
In prima seara, dupa ce ne-am cazat, am mers in apropirere de hotel la un mic restaurant, in piata Nestroy ( pentru ignoranti in ale teatrului - Nestroy e un cunoscut autor de piese de teatru austriac ) si, cred , restaurantul purta acelasi nume,. Era plin ochi si am fost asezare la masa cu un domn care lua si el cina. In acea zi am sarbatorit-o si pe Zsoka, era ziua ei. Am comandat snitel vienez, ce altceva! Un snitel cat farfuria, insotit de cartofi fierti si salata.
Am purtat o conversatie placuta, iar compania noastra intamplatoare s-a dovedit a fi extrem de interesanta!
Daca treceti prin Viena, iata adresa: http://www.gasthausnestroy.at
In aceeasi seara Lizuca s-a intalnit cu preitena ei Susi care urma si ea sa fuga cel putin jumatate de maraton.
A doua zi, am vrut , dintr-un usor snobism de care nu reusesc sa scap, ( dar poate ca nici nu vreau) sa luam dejunul intr-una din cafelelele celebre, Havelka, de exemplu. Ne-am oprit la Cafe Prkückl, care sigur a cunoscut vremuri de glorie, dar acum avea alura unei actrite frumoase dar batrane, cu toalete de inceput de secol XX. Chelnerii in camasi albe, cu pantaloni negri, chelneritele in costum de subreta de opereta, canapelele patinate, iar clientela, in afara de cativa turisti rataciti, facea parte din boema usor desueta a Vienei.
Am comandat un dejun cu marmelada, oua moi, unt si chifle proaspete iar Lizuca a mai mancat, precum zice ea cel mai grozav strudel cu mere si sos de vanilie, ever!
Ziua a trecut hoinarind prin Viena.
Aici un magazin de antichitati, acolo o galerie, o biserica , o cafenea .
Am facut o halta obligatorie la Sacher , langa Opera, si desi era plin de turisti, desi nu mai ramasese nimic din eleganta cofetariei selecte, sugrumata de cotidian, de turisti japonezi si americani cu rucsac si aparate de fotografiat, nimic din toate acestea nu poate distruge savoarea primei imbucaturi din celebrul tort!
Iata si aceasta adresa: http://www.sacher.com
Am trecut si pe langa restaurantul lui Plachuta - regele unui fel clasic in bucataria austriaca, a rasolului de vita, pe care el il serveste in boluri de cupru, insotit de supa concentrata de vita, de paine prajita cu maduva si de heran proaspat ras. Dar pentru toate aceste bunatati ne-am propus sa revenim alta data.
Plachuta un nume foarte cunoscut in lumea gurmanzilor:
Ne-am ajutat de serviciiletransportului in comun ca sa putem sa ne odihnim ochii peste intinderile gradinilor de la Schönbrunn
si sa vizitam si cunoscuta piata de mirodenii aflata langa Karsplatz, unde ße intalnesc intr-o armonioasa convietuire toate continentele reprezentate prin diferite specialitati: mirodenii placute nasului, flori placute ochiului si bucate placute gustulul.
Am cumparat mici cadouri pentru prieteni iar spre seara am intrat deja in febra concursului ce avea sa aiba loc a doua zi. Am primit de la Lizuca planul traseului, cu statiile de metrou unde puteam cobori ca sa o urmarim la diferite etape ale celor 42 de km. Va marturisesc ca eram destul de ingrijorata. Cum sa nu fiu ? Mi-era teama ca va cadea gramada, ca sa vorbesc pe sleau.
Deci in aceasta a doua seara Lizuca ne-a atras in febra maratonului. Deja stiam unde vom cina, si anume intr-un " Vapiano" restaurantul italienesc ce imbina simplitatea serviciului tip autoservire cu produse italienesti de calitate . Aici urma sa mancam pasta sau piza, calorii multe, caci de o saptamana Lizuca avea grija sa isi umple depozitul gilcemic. Stiam si ce vom dejuna, dimineata la cinci jumate, si cum apoi vom merge spre locul de start unde 41.000 de impatimiti ai maratonului, tineri si batrani, fete si baieti, antrenati si mai putin antrenati, slabi si grasuti isi propusesera sa traca de arcul de triumf si sa intre in piata Eroilor ( Helden Platz) pasind sau tarandu-se, pe covorul albastru de la finish. Si asta in mai putin de 5 ore jumatate. Va mrati, nu- i asa, ce informata sunt ?
Dar unde ramasesem, de fapt? La cina de la Vapiano , caci qui va piano va sano e va lontano precum am aflat in acea seara, in localul plin ochi de participanti la maraton care toti, fara exceptie, ingerau cantitati imense de spaghetti, tagliatelle, parparelle si fetuccini !
Toti , se pare, avusesera aceeasi sursa de informare depre cum trebuie sa te pregatesti ca sa ai succesul garantat, ca si fata mea !
In ziua X ne-am trezit devreme, ne-am.pregatit meticulos si am pornit la start la Palatul Congreselor din Viena unde marea de oameni a inceput sa ruleze compact pe ritm de vals, iar pentru noi, cele trei insotitoare, a inceput "the big adventure"! Am stabilit puncte de intalnire la 10 km, la 20, la 30 si apoi ( oare, oare) la finish. Prima care a trecut bariera celor 10 km cu un timp bun, a fost Susi , prietena Lizucai. Ea insasi a aparut ceva mai tarziu, intr-o forma grozava. La 20 de km era sa o pierdem, la 30 am crezut ca va intrerupe, iar la finish am asistat la finalul cursei mai usor sau mai chinuit a multor participanti.
Lizuca a venit dupa 4 ore si 51 de minute obosita, fara sa-si mai simta picioarele, dar grooozav de fericita. Nu trebuie sa va spun ca si eu am rasuflat usurata iar cele doua preitene ale mele sa-au inscris la vizionarea urmatorului maraton !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu