marți, 23 decembrie 2014

Low -carb muffins




Despre aceste rețete și alimente care se cheamă așa sofisticat "low-carb", s-ar putea discuta o gramadă. De fapt este vorba de produse, fie naturale fie prelucrate,  care au un conținut scăzut de de hidrați de carbon sau altfel spus, de glucide. Și ele sunt la mare vogă ! S-a constatat, spun acuma specialiștii nutriționiști, că cele mai mari daune organismului uman le aduc glucidele in exces. Ele sunt răspunzătoare  de diabet, de obezitate, de boli cardiovasculare etc, etc, și mai dau si dependentă.
Asta cred, pentru ca vei dori desigur să mai mananci o prajitură bună ...daca ea ți-a trezit interesul !
Deci, dietele actuale sunt,  multe din ele,  "low-carb" .
Nu a fost mereu  așa. Prin anii ' 90 teoria era că nu glucidele ci grasimile sunt extrem de dăunănoare...că poți consuma cantități  considerabile de spaghetti dacă renunti la sosul gustos și plin de grăsimi.
E greu sa gătești bine făra un minim de grasimi. Ele sunt purtătoarele  gustului...și de ele se leagă in
organism vitaminele liposolubile, cum ar fi grupa vitaminelor B... Dacă  mă intrebati pe mine, vulpe batrană, vă spun ca modele vin si pleacă dar cel mai bine e să mănânci  cu masură din toate.Omul in evolutia lui este omnivor. Dar fie așa sau fie așa, scopul este o tăliuță subțire. Mult sport si salată verde ne spun vedetele..dar ce te faci dacă  pur si simplu ai pofta de ceva dulce !?
Ei,  tocmai pentru așa o situație  e rețeta noastră de azi. Găsită, incercată, fotografiată și mâncată de Lizuca ! O rețetă de muffins fără făină în schimb cu migdale măcinate.
Am cautat un tablou comparativ al conținutului în nutrienți al mai multor nuci și semințe. Nuci, alune, macadamia, cashew,  arahide si migdale, și am constatat că fata mea are dreptate. Migdalele sunt cele mai sarace in glucide, Nucile au dublu de mult.
Să vedem deci : Low -carb muffins
Pentru 12 bucăți :
4 ouă
Un praf de sare 
75 ml de ulei 
200 g de migdale măcinate
1/4 de lingurița de bicarbonat de sodi
2-3 linguri de sirop de Stevia sau sirop de arțar
O lingurița de praf de scorțișoară

Separăm ouăle, batem spumă cu un praf de sare, amestecăm gălbenușurile cu uleiul și siropul de stevia sau de arțar, separat amestecăm componentele uscate respectiv migdalele, bicarbonatul și scorțisoara. Adaugăm alternativ la amestecul de gălbenușe albușurile bătute si migdalele, omogenizăm cu mișcări de jos in sus. Plasăm masa în formele de muffins unse în prealabil cu un pic de unt sau ulei și coacem la 180 de grade , 20 de minute.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu