sâmbătă, 13 decembrie 2014

Cofeturi ( bomboane) cu marțipan





Nu am fost prea harnică în acest an în ceea ce priveste coacerea fursecurilor de Crăciun, trebuie să recunosc. În general am stat ceva mai putin în bucătărie și am sperat că prietenele mele mă vor scoate la liman să zicem așa. Una dintre ele, Michaela, mi-a și trimis câteva rețete excelente pe care urmează să la prelucrez și să le postez. Și totusi m-am lăsat cucerită de acestă bombonică,, cu   diferite feluri de migdale, și cu visine sau cireșe în interior. E o mică imbucătură dulce care poate fi bine servită cu un expresso tare ! 


Pentru 30 de bucăți avem nevoie de: 
150 g de marțipan
O linguriță de coajă de portocală confiată, tăiată foarte mărunt
30 g de migdale prăjite și măcinate
20 g de unt
Un ou
100 g de fulgi de migdale
30 de vișine din vișinată sau 
cireșe din compot, de preferat cireșe amare. 

Marțipanul, migdalele, untul și gălbenușul de ou le framăntați cum puteți de bine și cu ce stiți mai bine intr-o masă omogenă. Nu e ușor ! Faceți un sul, tăiați bucățele egale pe care le aplatizați, plasați fructele alese de voi, inchideți intr-o bilă pe care o treceți succesiv in albușul bătut ușor și in fulgii de migdale. Așezați-le pe o tava acoperita cu hârtie de copt.  Coaceți-le 10 minute in cuptorul perîncălzit la 175 de grade. Lăsați să se răcească înaînte de a încerca să la desprindeți de pe hârtia de copt. 




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu