luni, 23 februarie 2015

Brioșe traditionale suedeze (Fastlagsbullar sau semlor)




Mare le-a fost spaima supușilor,  în 1771, când regele lor, Adolf Frederick,  la curtea Suediei, după un prânz copios, alcătuit din homar, caviar, hering afumat, cu varză acră, șampanie și 14 semlor,  a căzut grămadă și a murit ! Da, da! Acestea erau prăjiturile favorite aleregelui! Minunatele brioșe cu aromă de kardamom,  înmuiate în lapte!
Dar paisprezece?!
Când am vizitat prima oară Suedia, în 1993, la invitația Mioarei şi a familiei sale, prietena mea  s-a străduit să îmi arate tot ce este reprezentativ pentru stilul de viaţă de acolo. Şi, pentru că era iarnă, după Crăciun, a pregătit într-o zi şi această delicioasă prăjitură! Deși nu știam de pățania regelui, m-am oprit cu greu după două brioșe !
Haideți să vă povestesc câte ceva despre aceste semlor !


Inițial, brioșele din aluat dospit erau consumate, ca un desert sățios,în marțea "grasă", ultima zi înainte de postul Paștelui. O dată cu reformele ințiate de trecerea  la protestantism, postul nu a mai fost obligatoriu și suedezii mănâncă brioşele tradiţionale în fiecare marți, până la PaștiCa să fim sinceri, semlor se găsesc de cumpărat, în cofetării și brutării, de la Crăciun, la Paști.
În forma sa originară, prăjitura era o gogoașă de aluat dospit, care se potriveşte cu lapte cald.
Cu timpul, și cu  creștera bunăstării, s-au mai adăugat umplutura de marțipan și frișca. În forma lor de azi, fastlagbulllar sunt greu de concurat. În 2006, de ziua Europei,  când Austria a iniţiat programul "Sweet Europe" și când fiecare țară a Uniunii Europene  a prezentat un desert tipic, în 27 de cafenele şi cofetării de pe Vechiul Continentfastlagsbullar au reprezentat cu mândrie Finlanda. Căci şi acolo, ca şi, de altfel, în Letonia,  brioşa noastră e foarte iubită şi populară.

Pentru 15 bucăţi:

Aluatul:

100g de unt
300 ml de lapte
90 g de zahăr
1 ou
1/2 linguriţă de sare
50 g de drojdie (proaspătă)
1 linguriţă de kardamom
600 g de făină

Umplutura: 

100 - 150 g de marţipan
50 ml de lapte
300 ml de smântână pentru frişcă
2 linguri de zahăr
1 pachet de zahăr vanilat

Se topeşte untul (la foc încet), se toarnă deasupra laptele şi se mai încălzeştepână la aproximativ 37 de grade, se adaugă sarea, zahărul şi kardamomul.

Într-un vas separat, se sfărâmă drojdia şi se adaugă puţin din laptele cu unt, pregătit mai înainte. Apoi,  restul de lichid,  făina şi oul, şi se frământă aluatul, ca să devină omogen şi elastic.

Aluatul se lasă să crească, până îşi dublează volumul. Se formează cam 15 gogoşi nu prea mari,  cu mâna,  şi se coc la foc tare (225 - 250 de grade),cam 10 minute, cât e necesar pentru a prinde culoare.

Într-un castronaş, se fărâmiţează marţipanul (eu îl dau pe răzătoare dacă l-am scos din frigider) şi se amestecă cu niţel lapte (sau oleacă de smântână de frişcă),  până devine ca o cremă.
Când gogoşile s-au răcit, se taie, la fiecare, un căpăcel, se unge interiorul cu marţipan şi cu frişcă, se pune înapoi căpăcelul  şi se presară zahăr pudră.
O variantă de servit, care se apropie de cea practicată la început, când,precum vă povesteam, brioșele nu erau umplute, și pe care eu o prefer, este să încălzesc lapte într-o farfurie adâncă, să las brioşa să se îmbibe cu lapte şi după aceea să o mănânc cu lingura.



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu