V-aţi întrebat, desigur, deseori: "Ce să fac eu cu carnea aceasta?", după ce aţi scos puiul sau găina dintr-o concentrată supă din carne. Varianta clasicăeste salata boef. Sau pilaful.
Eu vă propun, însă , ceva inedit, și anume: clătite umplute.
Iată cum am procedat:
Două pulpe de pui din supă (pieptul de pui este prea uscat pentru scopul nostru)
O ceapă
6 linguri de făină
2 linguri de unt
Două ouă
Sare
O linguriță de pătrunjel tocat
Piper
200 ml de smântână de frișcă
O linguriță de boia dulce
Ulei pentru prăjit
Din 6 linguri de făină, două ouă, puțină sare și lapte cât cuprinde pentru o consistență de smântână nu prea groasă, am realizat un aluat de clătite pe care l-am lăsat să se odihnească 1/2 de oră.
În acest timp, am desfăcut carnea de pe os, am curățat și mărunțit ceapa, am călit-o într-o limgură de unt, până când s-a înmuiat și a devenit sticloasă. Am adăugat carnea, am asezonat cu sare, piper și, la sfârșit, am pus pătrunjelul tocat. Apoi, smântâna. Am lăsat să scadă amestecul, fără să devină uscat.
Am prăjit 6-8 clătite într-o tigaie amtiadezivă, depinde cât le faceți de groase. Am umplut clătitele și le-am clădit într-un vas termorezistent.
În tigaia în care am călit ceapa și carnea, am turnat 150 ml de smântână, am lăsat să dea două clocote, am sărat şi am adăugat lingurița de boia, dizolvată în puțină apă. Din acest moment, am luat sosul de pe foc, pentru că boiaua primește un gust amar prin fierbere sau prin prăjire și își și pierde aroma. Am turnat sosul peste clătite și am dat totul la cuptor, să se rumenească.
Puteți, desigur, să folosiți şi carne proaspătă. Pentru aceasta, porniți de la o tocăniță de pui, pe care o mărunțiți sau o dați prin mașina de carne şiadăugați apoi smântâna și mirodeniile,
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu