Scrumbie la grătar sau cum ne reusește peștele perfect !

                                                 

    

Dragilor, postarea aceasta se adresează acelora care și-au făcut deja o grămadă de nervi încercănd ( în zadar) să prăjeasca la grătar un pește fără ca acesta să se lipească, să se rupă și alte neplăceri. Ba prea tare, ba prea crud, ba fărâmițat, mă înțelegeți, nu ?

Ei bine, asta pâna când, în universul strict masculin al grătarului, sau grill sau barbecue, cum vreți, a pășit Mioara.

Pentru că, da, până acum, tot ce ținea de focul de afară, electric sau de cărbuni, modalitatea de gătit care ne amintește cel mai mult de strămoșii noștri din caverne, era apanajul bărbatului din casă. Cum altfel? Bărbatul face focul, îl potrivește să aibă jar și trântește deasupra  o halcă de carne, vânată de curând manu propriu (sau nu ) și rezultatul e garantat fooarte gustos, zemos, și tot ce vreți. Cum altfel ? De mii de ani se întâmplă așa...Nevasta ? O sălățică, un cartofel...Ba bărbatul și împarte carnea astfel prăjită, " na și ție, la tata, o bucată, ăla micu....Ei, până la pește, la care nu prea merge figura cu aruncatul pe grătar. Merge învelitul în frunze și băgatul în mijlocul jarului, eventual...

Dar stați să vedeți, că am cam deviat de la subiect.

Vroiam să vă spun că dacă vă plimbați pe malul mării, care o fi aia, Neagră sau Adriatică sau Mediterană, pe coasta de Azur, în Toscana, pe la Veneția sau la voi acasă la Constanța, sau la Tulcea, sau la Brăila, și auziți că unul că strigă : " Ia peștele, neamule! Hai la scumbie proaspăt pescuită", sau mă rog, ceva de genul : " Madame, s' il vous plaît maquereau fraîche!", sa nu ezitați, pentru că de acum încolo veți deține  secretul de a-l prăji perfect pe grătar!

Exact așa i s-a întâmplat Mioarei. Se plimba pe malul mării, cu Nuțu și cățelul Zorro, când deodată un pescar .( Nu stiu sigur, dar presupun):

- Pescarul : Madame .. ( ca mai sus )

- Mioara: Uite, scrumbie ! Vai ce-mi place! E peștele meu preferat! Și proaspăt pescuit! 

- Nuțu: Dar cum îl facem, dragă, iar se lipește si se rupe...

- Mioara : Hai să luăm, e așa gustos, e așa proaspăt !

- Nuțu: Bine, hai, dar te ocupi tu de el !
Comentariul meu: cum să ratezi o scrumbie albastră? Întradevar, nu se poate cultiva, adică zburdă liber în valuri pâna în plasa pescarului! E ceva mai gras, deci la fel de sănătos ca somonul și, mai ales, e grozav de gustos! 

Așa că Mioara și Nuțu s-au dus acasă cu doi pești măricei, cam de 500 g. 

De acum vom urma,  pas cu pas , instrucțiunile Mioarei!

Pornim grătarul. Dacă e electric, e mai simplu, îl punem la o temperatură, să zicem, medie. Dacă e cu cărbuni facem așa încât să avem un jar care nu ne arde dacă tinem mâna deasupra la o distanță de 10 cm. Ați citit cu atenție? Vă mai spun odată ! Verificăm temperatura ținând mâna deasupra la 10 cm. Nu ne arde? E bine ! Ne arde? Mai așteptăm un pic să se ogoiască focul. Apoi ungem bine grătarul cu ulei, sau slănină. Îl ungem bine, bine !

Curățam peștele de intestine, bășici și solzi, îl frecăm cu un pic de sare în interior, mai putem pune niște piper sau alte mirodenii după gust. Dar fără sa exagerăm, peștele e gustos în sine! Și pac, cu el pe grătar! Îl ținem căt e necesar,  în funcție de mărimea lui, să se prăjească ca în poză. Precum vedeți: frumos, crocant, crusta întreagă! 

Asta e momentul în care  Mioara a putut exclama, cu satisfacție: " l-am luat pe Nuțu la prăjit pește! " 

Apoi nu ne râmâne decât să îl savuram, cu cartofi fierți, cu un pic de lămâie, cu un mujdei de usturoi sau cu un sos bechamel cu măcriș à la française, despre care însă nu stiu mare lucru. Mă voi informa si vă spun.

Și-am încălecat pe-o șea....

PS. Voi,  care nu vă plimbați pe malul mării, nu disperați, luati peștele de la pescărie, merge și un păstrăv, doar să nu fie congelat !