Craciun Fericit !!

Dragii mei,
va doresc sa intampinati Sarbatorile senini si fericiti, sa aveti parte de zile frumoase, sa fiti alaturi de cei dragi voua, si sa va bucurati de bunatatile unei mese imbelsugate !

Craciun binecuvantat,  cu drag, Gusulita ! 

Fursecuri cu nucă ( Nussplätzchen)

Spre deosebire de reţeta inimioarelor, aceasta se potriveşte unei persoane practice şi eficiente, căreia nu-i place să piardă prea mult timp cu dichiseala. De exemplu, Mioarei !  Nu înseamnă că rezultatul e mai prejos.
Delicioase prăjiturele !

Ingrediente:

    200 g unt la temperatura camerei
    75 g zahăr praf
    2 gălbenuşuri
    50 g miere de albine
    1 pachet zahăr vanilat
    300 g făină
    2 linguri nuci măcinate
    nuci pentru decorare
   
Amestecăm untul, zahărul praf, mierea şi zahărul vanilat,  până la o consistenţă spumoasă, adăugăm cele două gălbenuşuri  şi presărăm făina şi nucile măcinate. Prelucrăm totul, ca să obţinem un aluat omogen. Cu un cornet, sau cu linguriţa, punem grămăjoare în tavă, pe hârtie de copt, pe fiecare grămăjoară plasăm 1/4 de nucă şi coacem 10-12 minute, în cuptorul preîncalzit la 180 de grade. Mie mi-a ieşit aluatul un pic mai tare şi am făcut biluţe, pe care apoi le-am decorat cu nuci.

Inimioare Sacher ( Sacher Herzchen)

Iată o reţetă care mi-a făcut cu ochiul. Cam migăloasă, pentru un om dezordonat, ca mine..., dar, acu’ vreo 2 seri, după ce m-am odihnit la capătul unei zile obositoare şi, probabil, nesemnificative, din moment ce nu mai ştiu de ce a fost, de fapt, obositoare, mi-am pregătit cele necesare, am aprins radioul şi m-am apucat tacticos de treabă. Ciri, prietena mea, cinteza, a fost un pic iritată, acolo, în colivia ei, era o oră la care ea se culcă, şi în bucătărie este, de obicei, linişte...

Ingrediente:

    200 g făină
    150 g migdale măcinate
    2galbenuşuri
    125 g zahăr praf
    175 g unt
    15 g cacao
    1 pliculeţ zahăr vanilat
    2 linguriţe rom

    Pentru stratul de marţipan:
  
    300 g marţipan
    150 g zahăr praf
    200 g gem de caise
    coaja de la o portocală
    2 linguri de suc de portocală

    Pentru glazură:

    125 g smântână de frişcă
    50 g miere de albine
    30 g unt
    150 g ciocolată de menaj

    Pentru decor:

    glazură de ciocolată albă, din comerţ   

Se amestecă făină şi cacao, se adaugă migdalele măcinate, apoi zahărul, untul, galbenuşurile, romul,  vanilia şi se frământă până obţinem un aluat omogen, care se păstrează o oră la rece. Întindem  o foaie de 1/2 cm şi decupăm inimioarele. Eu am împărţit aluatul în mai multe bucăţi şi am decupat pe rând. Putem folosi si o formă rotundă, după plac. Le coacem, la 160 de grade, 10-15 minute. Vom avea cel puţin 2 tăvi mari de cuptor. Le lăsăm să se răcească.



Între timp, amestecăm 200 g de gem de caise cu coaja rasă de portocală şi cu sucul de portocală, fierbem compoziţia 1-2 minute şi o trecem printr-o sită fină. Cu ajutorul unei pensule ungem fiecare inimioară.

Marţipanul îl frământăm cu zahărul praf. Vom obţine o cocă omogenă, pe care o şi întindem, între două foi de hârtie de copt, într-un strat subţire, ca de aluat, decupându-l în forma de inimioară a fursecurilor. Eu am făcut pe rând, am luat o cantitate mică, am decupat, apoi am întins iar o cantitate mică...altfel riscam să se lipească de foaia de copt. Aşezăm inimioarele de marţipan peste fursecurile unse şi lăsăm să se usuce.

Din smântână, miere, ciocolată, unt, realizăm glazura, dar putem folosi şi una din comerţ. Glazurăm inimioarele, le lăsăm să se întărească. La sfârşit topim glazura albă, o turnăm într-un cornet -   eu am utilizat o pungă de plastic, pe care am găurit-o într-un colţ -, şi decorăm inimioarele.

Pare un pic laborios, poate chiar este, dar mie mi-a făcut plăcere să le elaborez, iar gustul este excepţional.

La tarte Tatin

Oare şi-ar fi închipuit domnişoarele Tatin, când, din greşeală, au realizat prima oară această reţetă, ce răsunet va avea? Cu siguranţă că nu !

Dar haideţi să ne întoarcem în timp, în Franţa sfârşitului de secol XIX, în vremea celei de a III-a Republici, “La troisième République, într-un mic oraş de provincie, unde  Sophie şi Caroline Tatin conduceau un onorabil hotel, vizavi de gară. Ne aflăm, aşadar, în Lamotte-Beuvron, iar clienţii hotelui, veniţi în această regiune la vânătoare, sunt  consideraţi prieteni de familie. Sophie, sora cea mare,  primea oaspeţii, în timp ce Caroline, mezina, învârtea oalele în bucătărie. Se făcea conversaţie, se râdea mult, se mai şi bârfea oleacă... Şi, într-o astfel de zi, oh, quel maleur!, Caroline, bună gospodină, dar cam visătoare şi distrată, arde merele în vreme ce pregătea tarta. Inspirată, totuşi, pune aluatul peste, coace prăjitura invers şi o serveşte caldă, cu scuzele de rigoare! Mais non, mais non, strigau mesenii, este o delicatesa !! În duminica următoare, restaurantul domnişoarelor nu a fost suficient de încăpător pentru toţi cei care doreau să guste minunata tartă…

Dar istoria nu se termină aici. Tarta aceasta buclucaşă  a fost, de fapt, lansată de celebrul Curnonsky, supranumit prinţul gastronomilor, care o elogiază, sub numele de “Tarte des demoiselles Tatin”, în volumul său "La France gastronomique", publicat în 1926.Toată lumea o cunoaşte azi: tarta Tatin se serveşte în mai toate restaurantele din Franta, se găseşte în orice boulangerie şi cunoaşte nenumărate variante.

Să revenim, însă, la cea făcută de Mioara.

Da, mi-a spus ea, râzând în felul ei sănătos şi molipsitor - acelaşi râs pe care îl avea şi pe vremea când eram şi noi nişte demoazele…da, mi-a ieşit chiar mai bine decât arată poza-n reţetă…. !

Aşa o fi? Judecaţi şi voi !

8-10 mere
100 g apă
50 g unt
2-3 linguri de Calvados sau dintr-un lichior bun
o foaie de de aluat de foietaj
Tarta se face într-o formă rotundă cu diametrul de 28 - 30cm. E important ca forma  să aibă fundul gros, ideală ar fi o tigaie mai adâncă din fontă (gen "Le Creuset"). Eu am folosit o tigaie din inox cu fundul dublu şi a funcţionat perfect.

Am început prin a pregăti merele. Am curăţat cam 8 - 10 mere, în funcţie de mărime, le-am despicat în patru şi le-am scos sâmburii. După aceea le-am tăiat în felii mai groase.

În tigaie am caramelizat 100g de zahăr cu 3 linguri de apă. Când zaharul s-a topit complet (dar fără să se ardă!), am pus 50g de unt şi, puţin mai târziu, 1-2 linguri de lichior bun. De obicei se recurge la Calvados, dar eu n-am avut.

Când sosul s-a omogenizat, l-am tras de pe foc şi am aranjat feliile de măr cât mai înghesuit, însă frumos, în cercuri concentrice. Am pus din nou cratiţa pe foc, de data aceasta cu capac, şi am făcut focul mare. Am lăsat merele să se moaie, să fiarbă maximum  4 - 5 minute.

Am tras cratiţa de pe foc şi am acoperit totul cu o foaie rotundă de aluat franţuzesc (foietaj). Eu l-am cumpărat gata preparat şi l-am ţinut în frigider până în ultima clipă. Am apăsat marginea foii de aluat în jurul merelor şi am executat câteva găuri cu o furculiţă din loc în loc. Totul se coace la 200 grade Celsius, cam 30 de minute.
Am scos apoi tarta din cuptor,  am aşezat deasupra tigăii o farfurie mare (să întreacă tigaia măcar cu vreo 2 cm ) şi am răsturnat,  cu o mişcare rapidă,  conţinutul în farfurie.

Fursecuri "Linzer Augen"

Linzer Augen este o prăjitură austriacă, foarte cunoscută, care se prepară şi la noi, în Banat. Are un diametru de 5-6 cm, se pregăteşte în tot timpul anului şi îşi trage numele de la oraşul Linz, locul ei de origine. În preajma Crăciunului se face această variantă, mini.
300 g     făină
200 g     unt
100 g     zahăr praf
1 pachet     zahăr praf
2                gălbenuşuri
100 g     migdale măcinate
1 linguriţă coajă rasă de lămâie
1/2 praf de scorţişoară
 o marmeladă acrişoară pentru umplutură
 zahăr praf pentru decor

Componentele de mai sus se amestecă şi se frământă într-un aluat omogen, care se pune la rece, 30-40 de minute. Se întinde o foaie subţire de 3-4 mm, pe o suprafaţă înfăinată, şi se decupează forme rotunde. La jumătate din cerculeţe, facem, în centru, 1, 2, 3 orificii, ca nişte ochi, prin care se va vedea gemul. Le coacem, până devin aurii, la 175 de grade, aproximativ10-12 minute. După ce s-au răcit puţin, pe cele cu orificii la presărăm cu zahăr, pe cele întregi le ungem cu gem de afine, caise sau coacăze roşii, şi le lipim laolaltă. Le lăsăm să se usuce, 1-2 ore, şi le putem păstra până la Crăciun, la rece, în cutii bine închise, cu hârtie de copt între straturi.  Prevederea cu păstratul la rece...e relativă. Nu le punem în frigider...cămară nu avem.....eventual pe balcon, câtă vreme n-a sosit îngheţul...

Cuburi cu alune şi ghimbir (Ingwer Nuss Würfel)

Am realizat aceasta reteta pentru provocarea Dulce Romanie

100 g     ghimbir confiat
140 g     zahăr praf
175 g     unt - foarte rece
250 g     făină
70 g        alune măcinate sau sfărmate mărunt
1 limeta mică
1 praf de sare

Tăiem ghimbirul foarte mărunt şi punem deoparte o lingură, pentru decorare. Din restul cantităţii, împreună cu 60 g zahăr, făină, unt, alune, frământăm un aluat, pe care, apoi, îl întindem într-o foaie de 1,5 cm grosime şi, în forma aceasta, eventual tăiat în două, pentru a fi transportat mai uşor, îl ţinem o oră la rece. Decupăm cubuleţe de aproximativ 2 cm latura şi le coacem pe şina a doua de jos a cuptorului, la 180 de grade, timp de 15-20 minute, până marginile devin aurii. După ce se răcesc, le ungem cu o glazură realizată din restul de zahăr praf şi 2 linguri de suc de limeta, sau de lămâie. Pe fiecare punem câte o bucăţică de ghimbir confiat.
Se păstrează foarte bine, chiar şi 6 săptămâni, în cutii închise. Aroma de ghimbir de "desfaşoară" după aproximativ o săptămână.

Steluţe cu nougat (Nougattaller)

În reţeta iniţială acestea se cheamă "banuţei", dar eu am folosit  forme de stea...

200 g     unt
1  pachet    zahăr vanilat
75 g zahăr
1  ou
250 g  făină
½ linguriţă praf de copt
150 g  de alune măcinate
125 g nougat (pastă de alune)
glazură de ciocolată din comerţ

Frământăm un aluat din unt, făină, zahăr, zahăr vanilat, alune şi praf de copt, întindem o foaie de aproximativ 6 mm grosime, decupăm formele şi le coacem la cuptor, 7 minute, la 180 de grade.
Între timp, topim nougat şi, după ce formele s-au răcit, la ungem, le lipim câte două şi le decorăm cu glazură. Eu pun glazura fluidă într-o pungă de plastic mai grosuţă, cum sunt cele pentru congelator, tai un capăt, ca să am un mic orificiu, şi, cu ajutorul ei, întind glazura.

Fulgi de nea (Schneeflocken):

Nimeni nu poate spune de ce se numesc aşa. Poate pentru că se topesc pe limbă, ca nişte fulgi de zăpadă!  Am luat reţeta asta, şi pe cele care urmează, de pe Chefkoch.de, un site foarte bun şi foarte căutat de vorbitorii de limbă germană. Recomand cu mare căldură această reţetă, simplă şi delicioasă:

250 g     unt
100 g     zahăr pudră
1 pachet     zahăr vanilat
250 g     amidon alimentar
100 g     făină

Amestecăm untul cu zahărul vanilat şi cu zahărul pudră, până devine spumos, adăugăm amidonul şi făina, şi formăm biluţe de aproximativ 1,5 cm diametru. Le aşezăm în tava de copt, păstrând un pic de distanţă între ele, şi le aplatizăm uşor cu furculiţa. Se desenează, astfel, şănţuleţele care se văd în imagine. Le coacem la 170 de grade, 10-20 de minute. Trebuie să rămână deschise la culoare !

Cornuleţe cu vanilie:

280 g făină
200 g unt
70 g zahăr pudră
120 g alune sau nuci măcinate

Se amestecă mai întâi făina cu untul, se adaugă restul ingredientelor, din coca rezultată se iau cantităţi mici şi se formează cornuleţele, care se coc la 175 de grade, timp de 10-12 minute. Încă fierbinţi, se tăvălesc prin zahăr pudră cu vanilie.

Prăjiturele de Crăciun (Plätzchen)

Vorbeam, nu de mult, despre febra coacerii de Plätzchen, care, trebuie să recunosc, m-a cuprins şi pe mine. Am făcut câteva feluri şi vi le voi prezenta pe toate sub acest titlu generic.
În principiu, se folosesc 3 tipuri de aluat: aluatul fraged, bezeaua şi aluatul de turtă dulce. Toate trei se pretează a fi păstrate mai îndelung, ba chiar devin mai bune, pe măsură ce trece  timpul. Se combină apoi cu dulceaţă, ciocolată, nuci, alune, fructe confiate, cocos etc., după fantezia fiecăruia. Există însă o seamă de reţete "clasice", şi unele din cele pe care le-am ales eu se încadrează în această categorie.
Doresc sa va prezint aici citeva sfaturi generale, in asa fel incit prajiturele sa fie un adevarat succes.

• incalziti cuptorul cel putin 15 minte inaite
• folositi la copt hartie de copt
• pregatiti doua tavi, in felul acesta economisiti o gramada de timp
• coaceti citeva de proba, daca isi pierd forma, mai aveti timp sa adaugati 2-3 linguri de nuci sau alune macinate in aluat
• nu folositi decat extrem de putina faina pentru intisul aluatului
• lasati prajiturelele sa se raceasca inaite de al le cladi unele peste altele
• si mai ales, fiti relaxate si binedispuse ! 

Cornete

Ehei...de când n-am mai făcut reţeta asta !!
Deşi, din timp în timp, mă gândesc la ea. Este, să zicem aşa, piesa mea de rezistenţă. Ar trebui să pregătesc nişte cornete, îmi spun, dar..., fiindcă sunt laborioase şi fiindcă au un aer festiv, renunţ, de multe ori, în favoarea unui dulce mai rapid.
Sunt convinsă că şi voi vă veţi îndrăgosti de ele !

Aproape fiecare reţetă  trezeşte  o amintire, recreează o imagine sau o situaţie anume. Şi, pentru un moment, când o citeşti, revii la acel  timp când ai întâlnit-o prima oară.
Aceste cornete sunt legate de vremea când lucram la Centrul de Chimie şi am cunoscut-o pe Karin. Ea a fost aceea care ni le-a oferit nouă, colegelor, de ziua ei. Karin era o fetiţă timidă, cred că, pe atunci, avea 19 ani, şi amintirea o plasează într-un laborator micuţ, alături de doamna Şoimu şi de Gerlinde. Multe momente plăcute am petrecut în cămăruţa aceea... Cornetele fuseseră preparate de mama lui Karin, împreună cu nişte cornuleţe, la fel de gustoase, dar sărate. Am adoptat imediat ambele reţete şi le-am reprodus, şi eu, de multe ori, în împrejurări sărbătoreşti.  Dar ele au rămas, pentru totdeauna, "cornetele mamei lui Karin". Şi da, când recitesc reţeta, revăd chipurile lor, ale acelora care au umplut atunci lumea mea şi care mi-au oferit, dezinteresat, prietenia lor.
Le sunt  adânc recunoscătoare !

Pentru aluat:
    2 ouă
    100 g zahăr
    100 g făină
Pentru cremă:
    2 ouă
    140 g zahar
    150 g unt
    25 g cacao
Pentru glazură:
    50 g zahăr
    4 llinguri de cacao
    20 g unt

Încălzim cuptorul la 175 de grade. Amestecăm ouăle cu zahăr şi cu făină şi, din pasta obţinută, luăm puţin în linguriţă şi formăm câte trei plăcinţele, cu un diametru de apoximativ 6 cm, pe fundul tăvii unse. Le coacem 3 minute în cuptorul încins, după care le desprindem cu grijă şi formăm din fiecare un cornet. Repetăm operaţia până se termină aluatul. Mie mi-au ieşit 25 de bucăţi.

Pregătim glazura. Eu am folosit, de data asta, una din comerţ, pe care am topit-o spre a obţine consistenţa dorita, apoi am înmuiat  cornetele, în aşa fel încât să aibă o margine uniformă, şi le-am lăsat să se usuce.
Între timp am pregătit crema, amestecând zahărul cu cele două ouă şi cu cacao, pe aburi. Când compozitia s-a îngroşat, am răcit-o şi am adăugat untul, amestecând până la omogenizare. Am pus crema în congelator, 10-20 de minute, după care am amestecat-o din nou, aşteptând să ajungă la consistenţa dorită şi să se deschidă la culoare.
Am umplut cornetele şi... voilà !

Lussebullar

 Este cea de a doua reţetă pe care o propune Mioara, azi, şi  vine din ţara ei de adopţie : din Suedia.
Uitaţi-vă ce Lussebullar de toată frumuseţea i-au ieşit !
Dar hai să vedem dacă aflăm câte ceva despre această prăjitură ...

Lussebullar este prăjitura tipică pentru sărbătoarea Sfintei Lucia, în 13 decembrie. Această zi a fost, în Suedia Evului Mediu, înainte de introducerea calendarului gregorian, cea mai scurtă a anului. La ţară, se sărbătorea, cu această ocazie, terminarea muncilor agricole de toamnă şi începeau pregătirile pentru Crăciun. Ce legătură are asta cu Sfânta Lucia, nu se poate spune exact. Azi, ziua de 13 decembrie se serbează laic, în comune, şcoli şi grădiniţe, printr-o procesiune în care fetele poartă  o sutană albă, cu un cordon roşu, şi o coroniţă cu lumânări, pe cap. Se intonează cântece, se alege o "Lucie" şi se mănâncă, lângă cafea sau vin fiert, aceste Lussebullar ale noastre....
Se pare că Sfânta Lucia, o martiră a creştinismului timpuriu, purta o astfel de coroană, care îi lăsa mâinile libere, şi putea astfel să ducă alimente creştinilor prigoniţi. Sutana albă simbolizează castitatea, iar cordonul roşu, martiriul.
Prăjitura în sine are o minunată culoare galben-aurie, datorată şofranului.
Nu pot să nu mă mir, în paranteză fie spus, de folosirea a două mirodenii scumpe şi rare  de către cofetarii şi brutarii suedezi: şofranul şi kardamonul. Cum au ajuns ele să fie cunoscute, iubite şi utilizate în ţara laponei Enigel... Lapona Enigel a poetului Ion Barbu. Vă amintiţi, nu-i aşa ?....

- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-în inima-ai înfipt-o !
Eu de umbră mult mă tem,


Că dacă în iarna sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept...

Cine a adus aceste produse ale Orientului în Suedia, va rămâne pentru mine un mister !

Cantităţi pentru 30 de bucăţi:

175g unt
5o ml lapte
0,5  grame  şofran (praf; dacă şofranul se vinde sub formă de firişoare, acestea se zdrobesc cu puţin zahăr în mojar)
50 g drojdie
2o g zahăr
130-140 grame făină
1/2 linguriţă de sare
stafide pentru decor
1 ou pentru uns

Eu fac aşa, zice Mioara:
Topesc untul, pun deasupra laptele rece (încât totul să fie cam la 37 de grade  - simt cu degetul), sarea, zahărul, şofranul şi drojdia, şi amestec până se dizolvă zahărul.
Frământ  bine, ca la cozonac, dar nu chiar la fel de mult, şi las la crescut. Formez diferite figuri (de exemplu nişte 8-uri), le las să crească, le  ung cu oul bătut şi le ornez cu 2-3 stafide.

Le coc foarte repede la foc mare: 225 – 250 grade, maximum 10 minute.

Le scot când încep să prindă puţină culoare - nu trebuie să ajungă maro (precum cozonacul), ci să rămână galbene, puţin "bronzate", şi le mănânc cu poftă, alături de un pahar de vin fiert- Glögg.

Vă spun eu, că ştiu, Mioarei îi plac la nebunie cocăturile astea !

Cornuleţe cu silvaiz (magiun de prune)

 Mioara debutează în Blogul lui Guşuliţă cu două reţete !

 Cea dintâi, simplă şi eficientă,  nu are nevoie de mari pregătiri. Iei din cămară un borcan de magiun şi... la treabă!
 Reţeta se potriveşte cu felul de a fi al Mioarei: fără multe fiţe !

Vedeţi şi voi dacă nu este aşa :

• 300 g făină
• 250 g (un pachet) unt
• 7 linguri de apă, plus o lingură de oţet
• 1 pachet zahăr vanilat
• sare

Se face aluatul şi se lasă la rece minimum 15 minute.
Se întinde, se taie în pătrăţele (cam 5x5 cm), se pune magiunul, cu o linguriţă, şi se rulează cornuleţele ca in imaginle de mai jos:


Se coc, la 200 grade Celsius, cam 20-30 minute.
Când sunt încă fierbinţi, se tăvălesc prin zahăr praf.

Advent şi Târguri de Crăciun în München

M-am gândit că poate v-ar interesa cum este atmosfera  în cele câteva săptămâni de dinaintea Crăciunului, aici, la München.


Această perioadă, Adventul - adică cele patru  săptămâni care precedă  Crăciunul - este poate cea mai frumoasă din tot anul.

Cuvântul Andent vine din latină şi înseamnă venire, întâmpinare, şi este vremea în care aşteptăm, şi ne bucurăm, de naşterea lui Iisus. Iniţial, au fost 6 săptămâni  de post, precum în ritul ortodox. Forma actuală de sărbătorire a Adventului, cu cele 4 săptămâni, datează, în lumea Occidentală, din secolul 7. Obligativitatea postului a fost ridicată de biserică la începutul secolului XX.

Mie îmi place atmosfera din oraş, chiar dacă aspectul comercial este din ce în ce mai pregnant, îmi place agitaţia veselă din preajma Crăciunului. Se decorează ferestrele  şi grădinile, la radio se dau cântece de Crăciun, lumea este preocupată de cadouri, din toate casele, dar şi din toate brutăriile şi cofetăriile, se simt miresmele îmbietoare ale fursecurilor de Crăciun.  Într-un cuvânt, oraşul se colorează mai intens şi zumzăie ca un stup de albine !

Obiceiul expunerii, ca un fel de candelabru, sau ca un decor, pe masa de sufragerie,  a aşa-numitelor coroane de Advent, nu e foarte vechi. Teologul german Johann Hinrich Wichtern, un protestant, a fost acela care, în anul 1839,  a montat, în Hamburg, într-un azil pentru săraci,  orfani şi bătrâni, un candelabru cu 23 de lumânări, 19 roşii, pentru zilele săptămânii, şi 4 albe, pentru duminici, încât  copiii puteau  urmări, cu mai mare uşurinţă, trecerea zilelor până la Crăciun. Cu timpul, obiceiul, în forma lui actuală –coroana cu 4 lumânări - , s-a răspândit  şi în lumea catolică. 

Tot acum li se dăruiesc celor dragi, dar mai ales copiilor, calendare de Advent, cu 24 de gemuleţe. În spatele fiecărui gemuleţ se ascunde o mică surpriză, de cele mai multe ori, dulce… Această deprindere este puternic susţinută de comerţ, pentru că aduce un profit…consistent.


Dar să revenim puţin la coptul prăjiturilor. Este o adevărată euforie. Lumea se întrece în prăjituri, se compară cele făcute de mama, de bunica sau de  vreo mătuşă cu cele ale altor familii, ba chiar  şi acele doamne, care, în timpul anului, nu au făcut nici o prăjitură, se lansează acum în coptul aşa-numitelor “Plätzchen”. Acestea se păstrează în cutii de tablă, decorate cu motive de iarnă, teoretic… până la Crăciun. Dar se mai şi ronţăie, alături de un pahar de Glühwein - vin fiert, dulce şi aromat.

O altă caracteristică este deschiderea, în prima duminică de Advent, a târgurilor de Crăciun, târguri cu produse artizanale, decoruri, dulciuri şi standuri cu vin fiert şi cârnaţi prăjiţi.  Cel mai cunoscut este cel  din Nürnberg, celebru în Europa, dar şi Münchenul are câteva, pline de farmec. Cel mai mare se întinde în zona pietonală şi în Marienplatz – inima oraşului. Dar unul foarte vizitat se află în parcul numit Englischer Garten. Şi cartierul boem Schwabing se laudă cu un târg de Crăciun, unde se întâlnesc atizani şi artişti plastici. Iată câteva poze, aşa, pentru atmosferă.