În Bucătăria lui Guşuliţă: Pancove, krafle, gogoşi sau Faschingskrapfen

Gusulita:
Când i-am povestit Mioarei că am preparat nişte pancove, a exclamat: ah, Tuşa făcea aşa ceva, le numea krofne. Şi, zice Mioara, prăjea Tuşa un lighean plin şi chema toţi vecinii şi prietenii să mănânce din krofnele ei! Da, pancovele îmi aduc şi mie în minte o imagine din copilărie: matuşa mea Tiţi, într-un sat lângă Oradea, unde am petrecut cu verii mei o sămtămână de vacanţă, m-a întâmpinat într-o dimineaţă cu pancove proaspete, un vailing de pancove, dulceaţă, lapte rece şi o caldă îmbrăţişare. Mătuşile mele, acele Emilii, Letiţii şi Olimpii ale neamului Şerbănesc, femei deştepte, harnice şi vesele, le port o dragă şi pioasă amintire....

Dar trebuie să vă spun, dragi prieteni, că noi suntem, de fapt, grozav de norocoşi! Putem, şi noi, să preparăm şi să mâncăm pancove ori de câte ori avem chef! Aici, în sudul Germaniei, lucrul acesta se face cu tipic ! Krapfen se mănâncă tradiţional în vremea carnavalului, ca un adaos de grăsime binevenit înainte de Postul Paştelui. Atunci e o ofertă nemaivăzută, plină de fantezie, în toate brutăriile, de Krapfen umplute sau neumplute, colorate sau pudrate...greu să te abţii...
Genul ăsta de cocătură, spune Wikipedia, este cunoscut încă de pe vremea romanilor, din secolul al doilea înainte de Hristos, sub numele de globulli, daţi prin miere şi mac. Mai apoi, în Evul Mediu, apar, chemându-se Craphun, în bucătăriile mănăstirilor, în perioada dinaintea Postului mare. Denumirea de Krapfen vine, se pare, din germana veche, Kraffo însemnând "gheare", pentru că, iniţial, aceste Krapfen nu erau rotunde, ci, rupte din aluat, formau prelungiri, ca nişte gheare...

Cum-necum, ele s-au răspândit peste tot şi sunt gustate de toată lumea, din Alpi, prin Câmpia Panonică, până în Carpaţi...Se cunosc nenumărate variante, în Franconia cu gem de măceşe, la Berlin ele se cheamă berlineze, austriecii şi bavarezii le umplu cu gem de caise, elveţienii adaugă aluatului brânză de vacă şi stafide...iar în Ungaria dulceaţa se pune într-o adîncitură în mijlocul gogoşii...Nu ştim exact ce se întâmplă peste ocean.
Inspirată de poveste, de amintirea pancovelor din acea minunată iarnă la Ciumeghiu, m-am pornit a prepara pancove pentru colegii mei. Reţeta, de altfel, o am dintr-o carte pe care am primit-o de la Andrei, băiatul meu, de Moş Nicolae. Un cadou ales cu multă atenţie de Andrei, cum face el întotdeauna, şi care mi-e de mare folos.

Iată reţeta:

(Din cantităţile de mai jos mi-au ieşit cam 24 de bucăţi. Restul de aluat l-am copt cum s-a nimerit, să fie ca nişte Kraffo adevărate. Am avut succes, au dispărut cât ai zice peşte!).

250 ml lapte călduţ
50 g zahăr
100 g unt
un pachet drojdie uscată
sau 30 g drojdie proaspată
500 g de făină
un pachet de zahăr vanilat
1 lingură de rom
coajă rasă de la o lămâie
3 gălbenuşe
150 g de gem de caise de preferinţă, eu am avut gem de fructe de pădure
3/4 l ulei pentru prăjit
zahăr praf

Amestecăm o parte din laptele calduţ cu drojdia proaspătă şi cu o linguriţă de zahăr. Topim untul în restul de lapte, batem ouăle şi le adăugăm la această compoziţie. Separat, amestecăm făina cu restul de zahăr, un praf de sare, zahărul vanilat şi coaja de lămâie, romul şi, în final, din toate componentele, frământăm un aluat nu prea tare. Lăsăm aluatul 12 ore în frigider, spune cartea. Sau o oră, la crescut, în loc călduţ, dar atunci, pentru a evita bulele prea mari de aer, aluatul trebuie frământat de două ori între timp.
În cazul că aveţi o maşină de făcut pâine, cum am eu, puneţi toate ingredientele în ea, începând cu cele lichide, şi porniţi progranul de aluat. Pentru cine este pasionat de prăjituri obţinute din aluaturi crescute, un asemenea aparat este o veritabilă comoară! Eu şi Arjana îl recomandăm cu mare drag! Spre a respecta reţeta, am scos aluatul în timp ce dospea şi l-am frământat sănătos de două ori.
Am împărţit aluatul pe jumătate, am întins apoi o foaie, precum vedeţi, am pus, la intervale egale, câte o linguriţă de gem, am întins a doua foaie peste prima, am lipit aluatul la colţuri, prin apasare, şi, cu un pahar, în lipsa formei de metal, am tăiat pancovele. Mărimea o alegeţi voi, în jur de 8 cm diametru, ale mele au fost mai micuţe.

Prin apăsare, cele două straturi se lipesc. Le-am lăsat să crească şi le-am prăjit în ulei fierbinte. În prima fază, acoperim tigaia, cu un capac, pentru două minute. Astfel vor creşte frumos şi vor avea acel inel deschis la culoare la mijloc. Apoi le întoarcem pe calalată parte şi le prăjim până dobândesc o culoare frumoasă, aurie.