Viktualienmarkt şi pieţele copilăriei mele

Pieţe cum are Timişoara au puţine oraşe.

Sau, ştiţi voi,  amintirea copilăriei... Cred, însă, că orice timişorean, oriunde ar trăi el, când revine  în vizită acasă, trage o raită prin piaţa din Josefin, sau prin Piaţa de Fân, ori prin Piaţa 700. Caută culorile, aromele, varietatea de fructe şi legume din vremea copilăriei sale. Vorbesc, desigur, despre aceia dintre noi care nu mai sunt tineri...

Aşadar, copilul de altădată, matur acum, se plimbă printre etalaje si gustă, în dreapta şi în stânga, din caşul proaspăt,  oferit de o nană, trage în piept mirosul îmbătător al munţilor de căpşuni, venite tocmai de la Pâncota, îşi oglindeşte obrazul în câte un măr lucios, adus de gugulani, şi cumpără ridichi, ceapă verde, ce-o fi !

Eu iubesc pieţele, ca orice gurmand, aşa cum şi bunicul meu le iubea. În albumul familiei există o splendidă şi duioasă fotografie, de dinainte de război, care îi înfăţişează pe bunicii mei, mult mai tineri decât sunt eu acum, sosind de la piaţă şi ducând, împreună, un coş de nuiele, frumos împletit, şi plin de bunătăţi. Este una din fotografiile mele preferate!

Mama mă trimitea, uneori, la piaţă, cu banii număraţi şi cu lista de cumpărături, de la care – vai! – nu mă puteam abate. Mergeam pe malul Begăi, încărcat de sălcii plângătoare, treceam pe lângă sediul de atunci al Milţiei, prin spatele Industriei Lânii, traversam râul, liniile de tramvai, şi iată-mă în Piaţa de Fân! Copil fiind, aş fi dorit să cumpăr multe şi mărunte, din arhi-abundenta piaţă, după pofta inimii, dar banii erau cu grijă socotiţi, pe atunci...

Da, dragii mei prieteni, iubesc pieţele Timişoarei şi mă bucur să le reîntâlnesc, în apropiata vizită pe care o voi face acasă. Până atunci, am dat o raită prin Viktualienmarkt, celebra piaţă permanentă a Münchenului, pe care m-am gândit să v-o prezint în câteva cuvinte şi în câteva imagini.

În multe oraşe mai micuţe ale Germaniei, şi chiar şi în unele cartiere ale Münchenului, târgul se ţine numai în anumite zile ale săptămânii, de obicei înainte de prânz, joia sau sâmbăta. Niciodată duminica !

Dar Viktualienmarkt nu înregistrează asemenea discontinuităţi, este un loc special, plin de farmec, unde poţi colinda oricând, chiar dacă nu ai nimic de cumparat, şi chiar dacă vei mai ofta în gand.... cum oftam eu, pe vremuri, în suratele ei timişorene....

Totul e frumos, colorat şi divers, mai ales acum, primăvara, după ce, în lunile de iarnă, ochii şi sufletul au dus dorul trufandalelor. Ştiu, veţi spune: “Ei, lasă, nu te mai sentimentaliza atâta, la Supermarket găseşti de toate”. “Da, voi răspunde. Aşa e. Găseşti. Dar nu e ca la piaţă!” Aici, la Viktualienmarkt, în magazinele cu mezeluri, înşiruite, cuminţi, pe laturile marii Pieţe, îşi dau întâlnire, ca prin minune, ţări şi continente. Străbaţi, spre exemplu, cu pasul şi cu închipuirea, în câteva minute – ori în câteva ceasuri! – tot drumul de la  Marea Nordului până în sudul Pacificului. Tarabe cu minunate brânzeturi din Franţa sau Elveţia, fructe exotice,  vinuri preţioase, ierburi nemaiauzite, mirifice flori. Precupeţii sunt prietenoşi şi doritori să ofere un sfat bun legat de felul de preparare a câte unui produs, ba chiar poţi să muşti dintr-un castravete acru.  

• Şi mai poţi, dacă doreşti, să bei o bere de cereale, rece, şi să mănânci delicioşii  Weisswurşti, oferiţi proaspeţi,  la grădina de bere, Biergarten, din mijlocul pieţei, însoţiţi de un covrig sărat şi crocant. Cam aşa arată dejunul unui onorabil münchenez. Te îmbie, apoi, mirosul de varză călită şi de cârnaţi prăjiţi, combinaţie acompaniată de alte specialităţi de bere: Paulaner, Augustiner, după numele mănăstirilor ce patronau, pe timpuri, berăriile.

Viktualienmarkt a fost înfiinţată în 2 Mai 180,  la porunca regelui Max Joseph al Bavariei (Marienplatz devenise neîncăpătoare) şi, în decursul vremii, a suferit extinderi şi transformări. În bombardamentele de la sfârşitul războiului a suferit mari daune şi Primaria a cugetat mult timp dacă să o reconstruiască sau nu. În cele din urmă, s-a luat o decizie în favoarea pieţei, care a înflorit, apoi, de la un an la altul. Ea găzduieşte, de prin anii ´50, fântâni comemorative, cinstind figuri celebre ale oraşului, precum umoristul Karl Valentin sau actrita Therese Ghiese.

 Standurile sunt permanente, iar  la marginea de sud-vest a pieţei s-a redeschis, nu de mult,  celebra Schrannenhalle, fostul siloz de grâne, despre care v-am mai povestit

Viktualienmarkt apare în toate ghidurile turistice şi este inclusă, fără excepţie, în traseele turistice ale metropolei bavareze – cel mai mare sat din lume, cum îşi numesc münchenezii cetatea...Vă invit, cu drag, şi pe voi în Viktualienmarkt!  Eu am fost de curând, am cumpărat un snop de macriş, nişte spanac şi mi-am alinat dorul după pieţele Timişoarei. 

Şi ştiţi ce am văzut? 

Ştiţi ce a apărut deja?

Sparanghelul!  Dar despre sparanghel, data viitoare.