duminică, 15 iulie 2012

Găluște cu caise





Ieri-dimineață am lansat o invitație: aveți chef de găluște cu caise?
Fără doar și poate, mi-a răspuns, în cor,  familia mea.
Zis și făcut!
Am cumpărat niște apetisante caise made in France, mi-a și părut un pic rău de ele să le ascund în aluat, așa erau de roșii în obraz!
Am ales cu grijă cartofii- făinoși, și, în drum spre casă, m-am gândit la nenumăratele veri, în care aceste găluște, ori cele pregătite în varianta clasică , cu prune, au tronat pe masa noastră. Rețeta, dată din generație în generație, cu mici adaptări...o făceau bunica, mama, matușa, soacra mea, tușa Marica a Mioarei, Sabi, soacra Arjanei, toate gospodinele pe care le cunosc...
Mehlspeise numesc austriecii aceste rețete de aluaturi dulci sau sărate, care constituiau, în zilele săptămânii, de regulă miercuri și vineri, când se gătea fără carne, cel de al doilea fel de mâncare, după supă. Tăiței cu nucă, cu mac, cu varză, găluște cu brânză și da,  cu slăninuță prăjită, precum și gustoasele, de toată lumea iubitele, găluște cu caise ori cu prune.
Să le includem, dragii mei, în colecția noastră de rețete clasice, că ar fi păcat să le dăm uitării !

Iată:
Mi-au ieșit 24 de găluste din cantitățile pe care le voi inșira mai jos. Dar fructele au fost mari,
deci s-ar putea să obțineți mai multe, dacă aveți caise mai mărunțele...

Am folosit :
1,5 kg caise
Pentru aluat:
1,2 kg cartofi, făinoși!, vă rog!
400 g făină
un ou
O lingură de ulei
sare
Apoi, pentru asamblare :
100g pesmet
2-3 linguri ulei și 50 g unt topit
2 linguri de zahăr

Am fiert cartofii în apă puțină, i-am lăsat nițel să se usuce și i-am curățat de coajă, încă fierbinți. Știu, nu e prea plăcut. Ajutați-vă de o fruculiță, atunci nu vă veți arde degetelele. Am zdrobit cartofii și i-am lăsat să se răcească.(Foarte important ! Dacă nu aveți răbdare să se răcească, vă demolați aluatul !). Am format 2 grămăjoare, în mijlocul cărora am pus o a treia - de făină. Regula este: 2 părți cartofi, o parte făină. De obicei, nu cântăresc făina - am făcut-o pentru voi.
Un alt mic secret este să adăugați în aluat o lingură de griș. Eu nu am folosit  griș de data aceasta, dar am avut acasă făină integrală, cu un anume conținut de tărâțe, și am amestecat 300 de grame de făină 405 cu 100 de grame de făină integrală.
A fost o bună alegere, aluatul a ieșit perfect!
Între timp, am pus la fiert o cratiță potrivit de mare cu apă și sare.
Am amestecat cartofii zdrobiți cu făina, am adăugat sare, o lingură de ulei, un ou și am frământat aluatul, spre a-l omogeniza. L-am întins cu sucitorul, o planșetă de aluat, groasă cam de 0,5 -1 cm, cum doriți, am tăiat pătrate potrivite, am învelit caisele și le-am fiert în apa clocotită, ușor sărată. Am scos găluștele când s-au ridicat la suprafață, le-am lăsat să se zvânte pe un platou și, în acest răstimp, am prăjit pesmetul cu un pic de zahăr, într-un amestec de ulei și unt topit. Dacă doriți, puteți să îmbunătățiți pesmetul cu o lingură de nuci sau de migdale măcinate.
Am tăvălit găluștele în pesmet, și voila!
A fost o seară reușită, aceasta, în care ne-am adunat toți în jurul apetisanților gomboți,  cum se spune pe la mine pe-acasă !

P.S. Nu, nu am scos sâmburii....dar vă las pe voi a perfecționa rețeta în acest sens...
Vă mai sugerez că o cupă de înghețată de vanilie transformă acest fel într-un desert rafinat!



4 comentarii :

  1. Stiu ca sunt minunate.Am facut anul trecut,trebuie sa le repet pana nu se termina caisele.
    Acestea sunt foarte apetisante.
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multzumesc Mihaela pentru vizionare! Si mie imi plac la nebunie! Te pup si eu !

      Ștergere
  2. Am facut dar cu prune. Cu siguranta o sa incercam si varianta cu caise!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multzumesc pentru vizionare, vom face schimb de retete, ca si eu intentionez sa gatesc galustele cu prune!

      Ștergere