miercuri, 3 iulie 2013

Roşii umplute cu carne


A venit vremea acestor delicioase roşii umplute,  cu care ma răsfaţă Arjana în fiecare vară.



Pentru 4 persoane:
10 – 12 roşii
500 grame de carne măcinată
jumătate de cană orez
o ceapă
ulei, sare, piper
2 – 3 linguri pesmet
200 grame de smântână


Se căleşte ceapa în puţin ulei şi se adaugă carnea măcinată. Se lasă pe foc câteva minute. Dacă orezul nu este prefiert, se pune la fiert, în apă sărată,cam 10 minute. Se amestecă carnea cu orezul, se asezonează.
Se taie capacul roşiilor şi se scoate miezul, lăsând cam jumătate. Se umplu roşiile cu carne, se presară pesmet deasupra şi se acoperă cu căpăcelele. Se aşază în tavă, se pune în jur, din belşug, smântână şi se fierb  în cuptorul preîncălzit la 170 de grade, timp de  30 – 40 minute, până se rumenesc. 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu