Pranzul de duminică

M-am hotărât să povestim un pic despre prânzul de duminică.

În dumnicile copilăriei mele, taţii şi bunicii se bărbiereau, se  îmbrăcau frumos, îşi periau pălăria şi pantofii şi porneau să îşi întâlnească prietenii, să bea o cafea sau o bere, în centrul oraşului.
Şi bunicul meu, Bubu, avea  acest obicei, şi de multe ori mă lua şi pe mine în aceste plimbări duminicale. Mai târziu, o vizita pe mama şi pe soţul ei sau pe mătuşa mea, şi acolo se desfăşura momentul băutului cafelei.



Dar în verile, primaverile si toamnele anilor 60-70, în Timişoara, între Teatru şi Catedrală, "la ceas", întâlneai grupuri de domni, care discutau despre mai te miri ce, în general despre fotbal, şi apoi intrau fie la Loyd, fie la cafeneaua din colţ, o ştiţi doar, unde în recipiente mari de alamă se prăjeau sub amestec continuu  boabele de cafea ce emanau o minunată aromă. Nimeni nu spunea atunci "espresso", deşi asta era cafeaua aromată făcută sub presiune.
În acest timp, bunica mea trebăluia în bucătărie şi pregătea prânzul de duminică. Acel prânz care conţinea în
general 4 feluri. Un aperitiv, fie o salată de vinete, deseori o salată de boeuf, o supă sau ciorbă, dar de cele maimulte ori supă de carne cu tăiţei sau găluşte, un fel principal, fie friptură, şniţel sau rasol cu sos, şi un desert, mult iubitul lapte de pasăre!
La această masă ne întâlneam deseori doar noi trei, cateodată  toată familia, deşi trebuie să recunosc că mai mult îmi plăcea să împart acest prânz doar cu ei doi, cu bunicii mei, ca apoi să ne uităm la programul de după-masă la televizor, să îl văd pe Bubu instalat în fotoliul mare cu tapiţerie roşie  şi braţele negre, alături de el Picky, căţelul,  şi pe Buni, care  stătea pe canapea cu lucrul de mână în poală. Era extrem de plăcut să îţi faci siesta, în prezenţa lor, fără prea multe vorbe...

Nici la bunicii mei de la Târgu-Mureş, la Omi si la Oti, nu era altfel. Oti îşi avea masa de bere la restaurantul
Mureş,şi după ce îşi bea berea săptamânală, urca din nou strada Bolyai până pe Jutiţiei 8, unde locuiau, în mica locuinţă cu  baia şi bucătăria în comun,   ca să ne aşezam la masa ovală, cu scaune înalte cu tapiţerie de catifea cărămizie, singurele obiecte de mobilă rămase dintr-o gospodărie spulberată după război. Omi gătea des supă de pui cu legume, aşa-numitul "becsinalt", şi pui pané, pe care îl prepara cu multă măiestrie. Duminica dimineaţa devreme o însoţeam  la  piaţa oraşului unde cumpăram doi pui de 6 săptămâni, cu carnea fragedă şi suculentă...la un preţ accesibil.

De un astfel de prânz  de duminică mi-a fost dor, şi am dorit să îl reproduc pentru mine, pentru copiii  mei şi pentru voi.

Inspiraţia a venit când am văzut  la măcelarie  2 felii sănătoase de carne de vită cu os cu măduvă, din care, mi-am zis, va ieşi o supă concentrată. Iar carnea o voi pregăti, cu sos de roşii şi cartofi fierţi.
M-am bucurat la acest prânz  de prezenţa Sinei, a lui Andrei şi a micuţului Leo !

Supă de carne de vită

pentru 6 persoane:

500-750 g carne de supă
 sau de rasol
750 g zarzavaturi:
ţelină
rădăcină de pătrunjel
o gulie mică
o ceapa mică
mai mulţi morcovi
un căţel de usturoi
sare
piper boabe

Am pus la fiert carnea în apă rece, cam 3 l de apă,  şi am îndepărtat cu grijă spuma formată prin fiebere. Am curăţat zarzavaturile, şi după vreo  jumătate de oră, poate chiar o oră,  când carnea s-a fiert pe jumătate, le-am adăugat la supă. Am lăsat totul la foc foarte mic, ca să rămână supa limpede, să fiarbă împreună cel puţin încă o oră. Am încercat zarzavaturile cu o furculiţă, le-am scos, lăsând carnea în supă. Dacă avem o carne de calitate bună, şi nu o vită prea bătrână, supa e gata în cel mult două ore.  O strecurăm, şi în zeama obţinută fierbem  10 minute tăiţeii sau găluştele.Eu am avut paste făcute de mine şi tăiate în mici romburi.


Salata de boeuf :

zarzavaturi fierte în supă 750 g
o gulie
100 g mazăre conservă
2 castraveţi muraţi
100-200 g carne fiartă, fie de vită, fie de pui
un ou
o linguriţă de muştar
zeama de la o jumătate de lămâie
200 ml ulei

Am tăiat mărunt zarzavaturile, gulia, castraveţii. Am purces la pregătirea maionezei, pe care eu o prefer proaspăt- preparată şi nu din comerţ. Nu va speriaţi de maioneză, tinerele mele prietene! Nu se va tăia, dacă de la bun început amestecaţi gălbenuşul cu o linguriţă de muştar. Lăsaţi apoi să curgă uleiul în fir subţire, amestecând continuu, până vom avea grosimea şi cantitatea dorită. Dacă se îngroaşă prea tare, subţiaţi cu zeamă de lămâie.

Maioneza nu este ceea ce numim un produs "sănătos", dar nimeni nu va avea de suferit din cauza a 1-2 linguri de maioneză proaspătă, fără emulgatori, arome artificiale şi alte e-uri.

Turnăm maioneza astfel obţinută peste zarzavaturile mărunţite, adăugăm mazarea, omogenizăm şi lăsăm castronul cu salata noastră la rece până când o servim.
Sper să mă iertaţi, gospodine experimentate, pentru această salată, care, de alfel, în diferite variante, e nelipsită pe mesele românilor. Nu aş fi postat-o, căci cu siguranţă fiecare dintre voi  o ştie prepara, dar s-a porivit aici, inclusă în meniul de duminică.

Rasol cu sos de roşii şi cartofi fierţi:
Pentru 6 persoane

carnea din supă
1 kg cartofi fierţi în coajă
o lingură de unt sau un pic de ulei
un tub de pastă de roşii
sau o sticlă de suc de roşii
o lingură de făină
sare
piper
o linguriţă de cimbru verde sau uscat
1-2 foi de dafin
1-2 linguriţe de zahăr
1-2 polonice de supă de carne


Punem cartofii la fiert în coajă, după ce i-am spălat sub jet de apă. Îi curăţăm încă fierbinţi, topim untul într-o
tigaie mai înaltă, zdrobim cartofii în untul topit, îi lăsăm un pic pe foc, sunt şi mai buni dacă se prind uşor de fundul tigăii.

În alt vas preparăm sosul de roşii. Eu prăjesc făina uscată, fără grăsime, adaug  sucul de roşii, sau pasta de roşii diluată cu un pic de apă sau supă de carne, amestec continuu, asezonez cu zahăr, sare, piper, cimbru şi foi de dafin.
Foile de dafin le îndepărtez înainte de servire.
Las să fiarbă totul câteva clocote bune.

Tai carnea, care a stat în supa fierbinte, felii subţiri, şi o servesc cu sosul de roşii şi cartofi. La fel de bun este rasolul cu sos de usturoi, de mere sau doar cu o lingură de hrean ras cu smântână.
Desertul a constat, de data aceasta, din mere coapte, şi îl voi posta cu altă ocazie. Reţeta la laptele de pasăre o aveţi pe blog,aici

Vă doresc şi vouă o duminică plăcută în familie !