De când v-am povestit cum a ajuns Johnny la mine a trecut ceva vreme. Dintr-un motănel pricăjit a crescut într-un motan în toată firea. Are o statură impunătoare, o blană deasă și lucioasă, o privire calmă și o grămadă de tipicuri. Și-a păstrat însă boticul lui roz, care îi dă o notă de inocență, ce nu trebuie să vă înșele, dragii mei.
Johnny are, în jur, o grămadă de prieteni. Vizavi locuiesc trei băieței pe care îi vizitează des, și unde, întins sub pian, ascultă muzică. Pe strada vecină s-a împrietenit cu o doamnă și cu cele două pisici, tot doamne...acolo, cred, mai ia și masa din când în când.
Deși tot îi spun, Johnny, nu fi lacom, vei avea probleme la bătrânețe...diabet, arterioscleroză...nu mă prea ascultă, ce, zice el, mă mișc toată ziua, fac sport, mi-e foame !
În spatele grădinii stă o pereche, un domn şi o doamnă care nu au prea avut noroc cu pisicile. Pisica lor albă a fost călcata de o mașină .
Şi pe ei îi viziteaza motanul meu când lipsesc mai mult de acasă .
Astfel că îmi pun întrebarea: Mai este el, oare, motanul meu ?
Vinerea trecută am trăit amândoi o aventură pe care trebuie să v-o povestesc.
Johnny are obiceiul ca dimineața devreme să o zbughească din casă şi să își facă inspecţia prin jur, când, ce să vezi, se strică vremea.
Eu eram plecată ,îmi vedeam de treburile mele...Ah, s-a gândit el, stăpâna nu-i acasă, trebuie să-mi găsesc un loc călduț şi uscat până trece ploaia.
În spatele casei, la intrarea în pivniță, locul era ocupat de bărânul motan Pixi. Nu pot să-l gonesc, s-a gândit Johnny, nu ar fi frumos din partea mea, nu demult mi-a povestit cum îl deranjează reumatismele...Ușa spre casa scărilor era închisă...Tot așa plimbându-se el în căutarea unui loc potrivit unde să se încolăcească și să tragă un pui de somn, s-a trezit pe o verandă unde, în colț , ce să vezi, un fotoliu comod cu o păturiță moale.
Ei bine, aici rămân, a zis motanul, şi când aud chemarea stăpânei fug acasă. Doamna care locuia acolo s-a bucurat de vizită, ba chiar a împărțit cu Johnny cina, un picior sănătos de pui. Şi motanul nostru a uitat să vină acasă. Când a vrut, era prea târziu, ușa închisă, întuneric...a auzit așa, în somn, vocea mea care îl striga neliniștită, dar nu a putut veni....
În acest timp eu mi-am închipuit tot felul de lucruri grozave! Johnny într-o pivniță luptându-se cu o ceată de șobolani, Johnny urmărit de un câine fioros și căzut într-o groapă adâncă, Johnny fără apă și mâncare într-un garaj întunecos...
Degeaba a încercat vecinul meu, domnul Peric, să mă liniștească povestindu-mi aventuri din tinerețea lui Pixi...Și cu Pixi am vorbit. L-am rugat să-l caute pe motanul meu rătăcitor...Imi pare rău, mi-a spus el, i-am pierdut urma!
Deja m-am văzut împărtind prin vecini fotografia motanului însoțită de o promisiune de recompensă și de numărul meu de telefon.
Şi în această agitatie, cine vine? Odihnit, dormit, curat, sătul, calm, fără cea mai mică urmă de remușcare!
Ei, a trebuit să stăm serios de vorbă ! Uite care-i treaba, tinere domn, am spus eu. În această casă există reguli de comportare. Eu am grijă să ai ce să mănânci și ce să bei, să ai un locșor cald și comod unde să dormi, iar tu ai datoria să vii acasă când se întunecă. Pentru că nu am chef să umblu să te caut noaptea prin nu ştiu ce coclauri! Ştii doar că eu mă culc devreme!
Dacă nu, vom reduce posibilitățile de plimbare. În ceea ce privește vizitele la doamne, mă rog, admit, dar în timpul zilei!
Iar acum va trebui cu regret să iți aplic o pedeapsă. Vei rămâne în casă vreo două zile, să inveti iar unde ți-e locul!
(Nu imi fac prea multe iluzii, motanul meu e un vagabond! )
S-a uita la mine neîncrezator și a spus: nu ai tu inima asta!
Vom vedea, am ripostat eu.
A incercat să protesteze atacându-ma pe la spate, trăgându-mă de cordonul de la halat, zgâriind canapeaua...
ok, am spus, o zi. Apoi poti iar să iți inspectezi revirul.
Intre timp, ne-am impacat. Cum să reziști la dovezile lui de tandrețe? In timp ce vă scriu, sta cuibărit mulțumit la gâtul meu și toarce.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu