marți, 10 decembrie 2013

Sufleu de conopidă





În fiecare familie există câteva reţete la care apelăm mereu, pentru că ele întrunesc sufragiile tuturor. Aceasta este o  astfel de reţetă, iubită de mici şi mari. De cele mai multe ori am servit-o ca fel principal,cu salată verde, dar ultima dată am asociat-o cu felii de piept de pui pané. Şi nu în ultimul rând, e bună şi rece.



Pentru 4 porţii :

o conopidă măricică
4-5 cartofi
100 ml smântână
100 ml lapte
două ouă
2-3 linguri caşcaval ras
50 g unt
sare

Curăţăm conopida de frunze, o desfacem în buchete şi o trecem sub un jet de apă, spre a o curăţa. Punem la fiert într-un vas încăpător cam 2l de apă cu sare. Când apa clocoteşte adăugăm buchetele de conopidă.Cojim cartofii, îi spălăm, îi tăiem bucăţele potrivite, cam de 2 cm, şi îi fierbem în apa cu sare. Pregătim o tavă, eu am pentru aceste sufleuri un vas de Jena, îmi place cum se vede mâncarea prin pereţii de sticlă. Ungem deci tava cu unt, aşezăm alternativ cartofii şi conopida. Batem ouăle cu smântână şi lapte, turnăm compoziţia peste legume şi introducem tava în cuptorul preîncălzit. Când sosul s-a închegat un pic, după vreo 15-20 de minute, presărăm caşcavalul şi lăsăm tava în cuptor până când mâncarea e frumos rumenită.


Servim cu salată verde

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu