sâmbătă, 22 februarie 2014

Pere fierte în vin




Acest desert, tipic francez, a apărut ca o necesitate de a folosi perele care, prin maturare în pom, îşi pierd calităţile, pulpa devine granuloasă şi se înmoaie foarte repede. Astfel încât, în secolul al XIX-lea, întâlnim deja o reţetă ce se cheamă "Compote de poires à la bonne femme", care stă la baza reţetei actuale, "poire à la beaujolaise".
Un desert care încheie, de multe ori, în Franţa, o masă copioasă.
.

6-8 pere mai mici
 o sticlă de vin roşu (750 ml), uşor şi parfumat, gen Beaujolais
 un bastonaş de scorţişoară
 un bastonaş de vanilie tăiat în lungime
4-5 cuişoare
 5 linguri de miere

 Perele se curăţă de coajă, în aşa fel încât codiţa să rămână intactă. În partea opusă codiţei se scobeşte puţin spre interiorul perei.
 Vinul, împreună cu celelalte ingrediente, se pun la fiert într-o cratiţă mai adâncă, în care să aibă loc toate perele, unele lângă altele. Când vinul fierbe, se pun perele şi se face focul mic. Perele se fierb cam jumătate de oră, întorcându-le de pe o parte pe alta, până sunt destul de moi, dar fără să fie terciuite. Ele trebuie supravegheate în timpul fierberii. Când sunt destul de fierte, se trage cratiţa deoparte şi se lasă la răcit în vinul in care au fiert.
Se sevesc în farfurioare mai adânci, cu o parte din vin, şi se pot, eventual, orna,  cu ciocolată topită şi fulgi de migdale prăjite.
 Se pot servi si cu o lingură de îngheţată de vanilie.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu