luni, 24 februarie 2014

Chec ieftin și bun




Nu sunt mare amatoare de checuri, dar,trebuie sa recunosc , te scot uneori din incurcătură. Și un chec pufos, cu un pic de ciocolată,  mi se pare un cadou potrivit penru o doamnă în vârstă, ca vecina mea căreia am dorit sa îi fac o bucurie. Vreau să mă apuc de treabă și hopa, constat  că nu am unt acasă iar magazinele sunt deja închise. Am căutat atunci pe net si am găsit aceasta simplă, ieftină și bună rețetă de chec cu ulei pe blogul Laurei Sava. Si pentru că mi-a plăcut așa de mult și fiind că am de fapt două vecine, am dublat cantitațile și am copt două bucați.

Pentru un chec :
Două ouă
O cană de zahăr
1/2 cană de lapte
1/2 cană de ulei
2 căni de faină
2 lungurițe de praf de copt

Cana folosită de mine este de 250 ml. Am bătut ouăle cu zahăr, am turnat laptele și apoi și uleiul în masa spumoasă de ouă cu zahăr,am amestecat făina cu praful de copt, le-am trecut prin sită și le-am adăugat la componentele lichide. Aveți grijă să nu fie prea multă făină. Începeți cu o cană și jumătate. Cele două căni de făină sa nu fie pline vârf, aluatul va ieși prea vârtos.  Separați 2-3 linguri de aluat pe care îl amestecați cu o lingurița cu vârf de cacao. Tapetați cu hârtie de copt, turnați compozitia deschisă la culoare după care, în fir subțire și partea închisă la culoare. Se vor întrepătrunde frumos.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu