Când a apărut Daniel Barenboim pe scena pe care era doar un pian, cu pași mici și un pic rigizi, pași de om nu tocmai tânăr, mi-am adus aminte de un alt concert cu mulți ani în urmă, când am avut plăcerea, nu, fericirea, să îl ascult, și când m-am supărat pe mine insămi că nu am cumpărat un CD pe care el ar fi putut să îl semneze. Mă necăjeac și azi. Aș fi onorată să posed semnătura lui Daniel Barenboim pentru că el este, înainte de toate, un mare om.
Eu nu sunt crirtic muzical, nu sunt, nici măcar, o iubitoare de muzică cultivată și "în temă". Dar îmi place muzica, admir pe cei care, inspirați, o creează sau interpretează și imi fac cadou, de câte ori pot, un concert. Nu o fac prea des și de cele mai multe ori din motive financiare. Cultura, în lumea pe care o credeam bună, este elitistă, cel puțin in forma ei live. Dar de fiecare dată aleg un mare artist, sau o renumită orchestră, sau un mare dirijor. Nu știu dacă asta se numeşte snobism. Dar sigur se numeşte respect. Pentru că o muzică divină merită o interpretare de exceptie.
De data asta, sonatele lui Beethoven cu Daniel Barenboim. M-am bucurat și pregătit cu zile înainte pentru acest concert. Nu pentru că aș fi cunoscut aceste sonate. Poate le-am mai auzit, poate nu, v-am spus, nu sunt un cunoscător cultivat...Vreau doar în câteva cuvinte să vă povestesc cum a fost, și, poate să vă dăruiesc și vouă un pic din bucuria mea.
Barenboim nu mai cântă des la pian în fața publicului. Dirijează mult, a dirijat mereu mult, a fost și este apreciat de mari orchestre, renumite case, de Opera din Milano, de Opera din Berlin, de festivalul de la Salzburg, nu pot sa le înşir pe toate. Este, la vârsta lui (s-a născut in 1942 la Buenos Aires, intr-o familie de evrei) un om ocupat, entuziasmat, angajat.
Vă rog să vă imaginați o sală imensă, plină aproape ochi, liniște, aici pe colo o tuse innăbușită, pe scenă un pian și acest om mic, care s-a apropiat cu pași, și ei mici, s-a așezat și a umplut tot aerul cu muzică. Pentru două ore. O astfel de atmosferă nu poate fi reprodusă nici pe un CD, nici prin alte medii digitale, nici la televizor.
De acest lucru încerc să îi conving de ani de zile pe acei prieteni ai mei care dintr-un motiv sau altul nu frecventeaza evenimente real, live. Întotdeuna am avut mai mult din ce am trăit decât din ce am posedat, desi Mioara spune, dacă nu posezi ceea ce este necesar, nu poți nici să trăiești ceea ce, și cum, îti dorești. Daaaa. Dar lasați-vă, totuși, măcar de două, trei ori pe an fascinați de farmecul scenei, al evenimenul real, care se petrece aici și acum, și care nu este reproductibil. E o bucurie, e o înăltare pe care o aveți aici si acum. Aşa credea și Celibidache.
M-am bucurat de o seară minunată în care, timp de două ore, nu m-am gândit la nimic, la nici un fel de mizerii cotidiene. Am fost acolo, ciudat, doar eu, Beethoven și Daniel Barenboim. Iar Daniel Barenbiom, la 78 de ani, a fost sărbătorit la Munchen ca un popstar! Despre omul Barenboim, despre tot ce face el, despre carieră, despre cum este angajat politic, despre cum se luptă pentru o lume mai bună, fără ură, fară discriminare, puteți citi aici:
Vă mulțumesc că m-ați lăsat să vă impărtășesc bucuria mea.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu