Sărmăluțe în foi de viță

                                              

                                               

E de necrezut ce fantezie au românii când e vorba de a umple diferite frunze și cu amestecul traditional de carne măcinată și orez. Desigur că fiecare furnză sau legumă necesită un tip de mirodenii si experienta, să zicem,  seculară, isi spune cuvantul. Umplem gulii si gulioare, dovlecei si ardei, rosii, cepe și vinete, folosim frumze de varză acre sau nu, de ștevie , de gulii si nu in ultimul rand frunzele de vita de vie, inainte de a fi date  cu piatră vânătă.

 Nu vreau sa spun ca ar fi foarte original. Tot Balcanul asta face,și primii, se par, au fost turcii . Chiar si etimologia cuvantului sarma certifică acest lucru. Sigur că nu cu carne de porc. Da cum pentru român pasare ca porcu nu-i ....

Eu am o amintire concretă legată de sărmălutele in foi de vită. O amintire din primii 10 ani ai copilariei . Întâlnirea mea cu Izvin si cu ceea ce acum se numeste hergelia de la Izvin.  Pe vremea mea era Gostatul , adică  Intreprinderea Agricola de Stat pentru care bunicul meu cu echipa lui de svabi, meșteșugari bănățeni  construia grajduri, angarale și locuințe.

 Imi aduc aminte de o curte cu o bolta de vie, spațioasă , curtea cantinei, cu mese lungi si lume multă, cu masa la care stateau bunicii mei alături de director, inginerul sef si contabilul sef, intr-o ierarhie bine definită, la celelalte mese muncitorii, zilierii, vai și amar de sufletul lor..., iar mancarea servită erau tocmai sarmăluțele de care vă povesteam. Câte bucătărese, câte sarmale or fi facut sa sature tot acest  popor , nu vă pot spune....

Stiu doar că de la aceasta introducere cu miros acrișor de mărar a început lunga vara fierbinte a copilarirei, de fapt,  câteva lungi veri fierbinți,  in ceea ce eu numesc raiul meu.

 Deși conditiile era foarte modeste, pot spune precare. Din acel puțin bunica mea a știut sa faca un cămin, să imi dea senzația  de sigurantă, liniște, iubire și libertate, tot ce își poate dori un copil. Nu aveam nici telefon  nici televizor și nici prea multă mobilă,  la inceput, nu aveam nici măcar apa curentă  si dormeam in paturi de fier. Buni  gătea pe un reșou , și eu ascultam dimineti in șir teatrul radiofonic, și cum puteam o ștergeam la grajduri sau la stupină. Iar de lipsit nu mi-a lipsit nici orasul, nici confortul si vai,  nu mi-au lipsit nici parintii, tineri și mult prea ocupati cu propriile lor probleme... Aș putea ,cred , scrie un roman despre acei ani care nu au fost multi, poate patru, poate cinci ....si vedeti, de multe  ori mă intorc spre ei și nu mă satur nici să povestesc,  nici să imi  aduc aminte...

Probabil insă , pentru aceeia care totuși ar dori să afle cum se prepară sărmăluțele , ar fi mai bine sa ne intoarcem la rețetă....

Am folosit 30 de foi de vita culese manu propriu in gradina proprie dintr-un buștean  de viță care mai multe frunze face decât struguri. 

Le-am tăiat  codițele și le-am opărât in apa fierbinte. Deja aici s-a ridicat un abur acrisor și de neconfundat ....

Am pregatit umplutura amestecand 500 g de carne jumate vită , jumate porc, cu 100 g de orez, o ceapă fin tăiată, mărar  tocat, niște cimbru uscat, sare, piper și boia de bună calitate.

 Am fabricat apoi sărmăluțele după metoda bine cunoscută :  Umplutura in mijloc, rulat și inchis prin infundarea capetelor. 

Le plasăm intr-o oală incapatoare, le acoperim cu apă  și le lăsăm să fiarbă până se inmoaie nu numai carnea dar și frunzele ! 

Dintr-o lingură de făină, 100 ml de lapte pregatim un amestec pe care Îl Îmbunătățim cu niște 50 ml) de smântână de frișcă si Îl turnăm în oală. Fierbem totul vreo 10 minute, adăugăm o lingură de mărar tocat și gata !