Clătitele, într-o multitudine de feluri, completau deseori prânzul nostru, acasă. Îmi aduc aminte de tigaia pe care bunica o folosea pentru clătite, pe vremea când nu existau tigăi antiadezive. Era una neagră, de tuci, cu margini înguste, îmbătrânită în slujba ei. Dar era singura în care clătitele nu se lipeau și, mi se părea mie, aveau o savoare specială.
Am putea să dedicăm o odă clătitelor!
Nu cred că există cineva care să nu le aprecieze, fie sărate, fie dulci. Austriecii le numesc Palatschincken, francezii le spun crêpes, dar de orice limba ar fi vorba, la baza este aluatul subţire, de consistenţa smântânii, prăjit pe ambele părți și umplut cu diferite bunătați, iar aici fantezia nu are margini. Asociez gustul lor cu diferite plăcute experiențe. Clătitele umplute cu nucă, mâncate lângă magazinul Corvin, în Budapesta, sau celebrele "Hortobagyi Palacsinta", cu o umplutură picantă de carne, pe care le-am gustat într-o pivniță de vinuri din Buda, vestitele crêpes, devorate într-o după-amiază petrecută cu Mioara, Nuțu și copiii lor în Versailles, sau ospățul pe bază de clătite, într-o mică plăcintărie din Viena. Și, nu în ultimul rănd, îmi aduc aminte de clătitele cu spanac, pe care mama le pregătea la ocazii festive. Dar, dacă mă întrebaţi pe care le prefer între toate, vă voi răspunde: pe cele umplute cu zahăr stropit cu zeamă de lămâie! Ele reprezintă pentru mine gustul fericit al copilăriei. Ce bine că putem să ne amintim acum, când timpul se scurge cu o viteză amețitoare, implacabil, de nesfârşitele veri ale copilăriei! Şi ştim ce fericiți, lipsiți de griji și nepăsători am fost, sub privirea protectoare a acelora care nu mai sunt...
Dar să ne întoarcem din aceste reverii...
Clătitele umplute cu brânză dulce și coapte în cuptor sunt o specialitate clasică. Merg de minune după o supă consistentă, de fasole uscată, spre exemplu. Eu le-am meşterit, de data aceasta, aşteptându-l pe Andrei!( Gătesc cu un plus de entuziasm atunci când se anunță copiii la masă).
Nu vreau să mă laud, dar mi-au ieșit grozave.
Iată cum am procedat:
Pentru aluat am folosit:
300 g făină
Două ouă
Un dram de sare
O linguriță de zahăr
Un pahar de lapte
Apă minerală, atât cât a cerut aluatul,
pentru consistența unei smântâni dulci
Pentru umplutură :
3 ouă
250 g brânză de vacă cremoasă tip Quark
3-4 linguri de zahăr
Un plic de zahăr vanilat
O lingură de praf de budincă de vanilie
Am pregătit făina, am adăugat ouăle, zahărul, sarea și, puțin câte puțin, laptele, ca să nu rămână cocoloașe, apoi am subțiat aluatul, până la consistența dorită, cu apă minerală. Eu folosesc întotdeauna la clătite apă minerală sau sifon, în felul acesta sunt ușoare și nu se lipesc niciodată de tigaie. Astfel preparat, l-am lăsat să se odihnească și m-am ocupat de umplutură.
Am separat ouăle, gălbenușul l-am frecat cu 4 linguri de zahăr și cu zahărul vanilat, până şi-a dublat volumul, iar crema a dezvoltat niște bășicuțe. Am adăugat praful de budincă, apoi brânza, am bătut albușul spumă și l-am încorporat cu grijă.
Am prăjit clătitele, din cantitatea de aluat pregătită mi-au ieșit zece. Numărul depinde, fireşte, de vâscozitatea aluatului și de subțirimea porţionărilor în tigaie.
Am umplut clătitele cu crema de brânză şi le-am așezat într-un vas de sticlă termorezistentă, uns în prealabil cu unt. Mie mi-a mai rămas un pic de cremă, pe care am repartizat-o la suprafață. Voi le puteți îmbunătăți turnând un pahar de smântână. Arjana așa face, cu siguranță!
În umplutură puteți presăra fructe confiate sau stafide. Astfel de adaosuri nu fac decât să sporească savoarea, dar și numărul de calorii.
Am copt totul în cuptorul preîncălzit la 170 de grade și le-am scos rumene, după 20 de minute.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu