Zserbó

Nu am savura azi acest deliciu dacă, în 1856, într-o suburbie a Genevei,  nu s-ar fi născut, într-o familie de cofetari francezi, Emille Gerbeaud. Și nu am savura acest deliciu nici dacă  bunica mea Elli, cu scrisul ei de elevă cuminte de pension, nu ar fi notat rețeta la Poieni în 1932 unde și-a urmat soțul ca tânăra doamnă Șerban.

De numele lui Emille Gerbeaud se leagă cunoscuta cofetărie din Budapesta, în apropierea Parlamentului și a Dunării, în piața Vörösmrty. Căci, după o scurtă pelegrinare prin Europa, in 1886 Gerbeaud și soția lui s-au stabilit în dinamica și infloritoarea capitală a Ungariei, nu
departe de Viena și de curtea impăratului. În scurt timp el a preluat de tot frânele afacerii conduse inițial de domnul Kugler. A ridicat cofetăria la rang european, a construit o fabrică de ciocolată (să nu uitam că soția lui provenea dintr-o familie de chocolatier tot din Elveția franceză) și a căștigat cu invențiile și creațille sale culinare multe premii internaționale, inclusiv la expoziția mondială din 1900. El a creeat vișinele trase în ciocolata si limbile de pisică, oh ce bunătăti !  Domnul Gerbeaud a murit îm 1919, dar doamna lui a continuat să vegheze afacerile. Se povestește că era prezentă în cofetărie, de dimineata de la 9 până seara la 9, în spatele tejghelei, cu boneta cochet așezată pe părul alb ca neaua și la 84 de ani !

De la an la an cofetăria și cafeneaua Gerbeaud a devenit mai elegantă, mai frumoasă și mai cunoscută așa incât e de neconceput o vizită la Budapesta fără o vizită la Gerbeaud. Precum e de neconceput o vizită la Viena fără Sacher! Multe personalități i-au trecut pragul în decursul anilor, de la împărăteasa Sissi până la regina Elisabeta a Angliei, precum  și alte nume cunoscute din domeniul politicului sau al artelor.

Se pare însă că prăjitura ce îi poartă  numele și care în toate caietele gospodinelor din spațiul imperiulul Austro-ungar, indiferent de naționalitate, se scrie fonetic "zseró " nu a existat in vitrinele cofetăriei pe timpul domnului Gerbeaud. Cine și când exact a creat-o, vre-un cofetar al casei, ramâne un mister. Dar azi, desigur, ne putem delecta camandând-o, alaturi de o cafea si savurând-o în timp ce ne uităm cine mai trece, așaaa... prin piața Vörösmarty...

Dacă și bunica mea, vizitându-și mătușa la Budapesta a făcut acest lucru, nu vă pot spune!

Prăjitura a intrat în istoria culinară a familiei prin caietul ei de rețete, ale carui foi îngălbenite si pătate le răsfoiesc și azi. Este prăjitura noastră de sărbători, de Crăciun și de Paști și sper ca și Lizuca, fetița mea, să ducă mai departe această tradiție. Uneori imi reușește mai bine, alteori nu, dar de fiecare  dată aud cu plăcere exclamațiile încântate ale familei mele : ah, Zserbó !

Pentru aluat: 

500 g de faină

250 g de unt

3 linguri de zahăr praf

Miezul de la o jumătate de baton de vanilie

Un ou intreg

Două gălbenușe

Un vârf de cutit de praf de copt

100 ml de lapte 

Un pachețel de drojdie uscata sau 20 g de grojdie proaspătă  dizolvată în lapte cu zahăr

Pentru umplutură: 

500 g de nuci măcinate 

250 g de zahăr 

Zeama și coaja de la o lămâie 

Gem acrisor de caise sau merișoare 

Pentru glazură : 

200 g de ciocolată amăruie

120 g de zahăr 

O nucă de unt 

Din ingredientele pentru aluat frământăm un aluat moale si îl impărțim în trei părți egale. Întindem prima foaie pe care o plasăm în tava de copt. Ungem aluatul cu un strat subtire de gem si presărăm jumătate din umplutura de nucă, pe care am preparat-o în prealabil amestecând nuca, zahărul, zeama si coaja rasă de lămăie. Întindem cea de-a doua foaie cu care acoperim umplutura. Repetăm procedeul. Avem în final trei straturi de aluat si două de umplutură, ultimul strat fiind aluatul. Împungem cu o furculiță prajitura din loc in loc și o coacem aproximativ 30 de minute la foc potrivit, 170 de grade, până primește o frumoasă culoare aurie.

Între timp pregătim glazura, pe care de altfel o puteti cumpăra si gata din comerț și topi în cuptorul cu microunde. Turnăm glazura peste prăjitura răcită si o tăiem in dreptunghiuri nu prea mari. 

Este o prăjitură foarte spornică ce se și pastrează bine, dacă nu dispare cu rapiditate în gâtlejurile familiei și a prietenilor  

Vă doresc succes !