Lotti - O cafenea ca o bomboană de fondant !

În copilăria mea existau nişte bomboane cu o umplutură de nuci sau migdale, învelite într-o masă de fondant în culori pastel, roz, alb, albastru. Erau nişte bomboane elegante şi scumpe, stăteau frumos aranjate în vitrina de la Cofetăria Violeta, în Timişoara, pe şerveţele de hârtie albă, dantelată, alături de alte bunătăţi. Aceste bomboane mi-au venit în minte când am intrat prima oară în Cafeneaua Lotti, din München. Pentru că aici totul e alb, roz, şi strălucitor, ca o bomboană de fondant.
De cum intri, te învăluie o atmosferă caldă, te gâdilă la ureche o muzică plăcută...într-un cuvânt, totul te invită să iei loc, să guşti o felie de tort, şi să bei un cappucino.
De altfel, primul meu contact a fost virtual, am găsit întâmplător pagina de web în Internet, mi-a făcut cu ochiul, şi am plecat să caut această comoară, într-un oraş cu peste 5000 de cafenele.

                                  
                                        

I-am întâlnit acolo pe Sabrina şi Achim, doi oameni care, prin printr-un concept de afacere sănătos, au făcut din Lotti una din cele mai căutate cafenele din München. Sabrina şi-a împlinit astfel un vis din copilărie, în urma unei vizite la Brighton, în Anglia, anume: să realizeze o cafenea agreabilă, caldă, ca un  cămin englezesc. Şi remarcaţi: această ambiţioasă doamnă are doar 23 de ani!
Însă nu numai atmosfera impresionează, ci, mai ales, produsele: prăjituri şi torturi, preparate de Sabrina sau de mamele celor doi, diferite feluri de brânză, produse de tante Berta, salamul  din măcelaria vărului Hans, ouăle de casă, livrate de prietenul Franz, diverse sorturi de marmeladă, elaborate iarăşi de Sabrina  ş. a. m. d. Cafeaua este furnizată de un mic producator din regiunea Amberg, Bavarian Roasting Company, şi este preparata cu mare grijă.
Pentru că în această cafenea poţi, mai cu seamă dacă rezervi locuri din timp, să savurezi, duminică dimineaţa, sau chiar in timpul saptamanii, oferta excepţională a unui mic-dejun copios. Mic-dejun italian, cu şuncă de Parma şi mozarella, ori franţuzesc, cu croissant, unt şi dulceaţă, sau mic-dejun bavarez, ca la mama acasă, cu ouă proaspete, moi, brânză, salam şi şuncă fiartă. Eu prefer mic-dejunul Lotti pentru îndrăgostiţi, însoţit de un pahar de prosecco !
  

Înainte să pleci, poţi arunca o privire spre micul galantar, de unde produsul dorit poate fi cumpărat, pentru a prelungi desfătarea savurării lui şi acasă!



Vizitati acest loc daca treceti prin  Munchen. Merită un ocol din traseele turistice ale oraşului.
Iată pagina unde puteţi afla mai multe: http://www.cafe-lotti.de/

Tortul Bicicleta

  Gusulita:

Am ales acest tort, la care mă gândesc de o bucată de vreme, pentru debutul lui Guşuliţă pe Facebook. L-am făcut cu elan, cu bună dispoziţie şi cu drag, şi mi se pare, pentru debut..., un tort destul de reuşit.
Spun că mă gândesc de un timp la el, pentru că am vrut să fie surpriza  de ziua lui Andrei şi am avut două probleme de rezolvat:  pe de-o parte, trebuia să îl îmbrac în fondant, ceea ce nu am făcut niciodată, şi tot din fondant să realizez decorul, adică bicicleta; pe de altă parte, trebuia să folosesc o reţetă fără cremă de unt sau frişcă, ceea ce nu  prea este pe gustul lui Andrei. Modul de realizare a fondantului l-am găsit, detaliat, în Blogul Antoninei -Ducegării culinare – , şi pe această cale îi mulţumesc. Iar reţeta de tort, unde credeţi că am aflat-o? În Sanda Marin. Am mai vorbit noi de Sanda Marin, o adevărată comoară! Când veţi citi reţeta (pe care am adaptat-o niţel, după necesităţi, ştiţi voi, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale...) îmi veţi da dreptate !
Am purces să caut tot ce am avut nevoie, culori alimentare, marshmallows, zahăr praf, migdale, cozonac uscat, lămâi, portocale şi altele mai mărunte, şi m-am pus pe treabă!

Pentru glazura de fondant:

750 zahăr praf
70 g margarină
300 g marshmallows
colorant alimentar, după nevoie
100 g amidon
4 linguri de apă

Pentru tort: 

250 g zahăr praf
o portocală
150 g unt
8 gălbenuşuri
4 albuşuri
zeama de la o lămâie
100 g de faina

Pentru cremă:

2-3 felii de cozonac uscat
sau biscuiţi dulci
1 lingură de lichior de portocale
2 linguri de migdale măcinate
50 ml de sirop de zahăr
dulceaţă de portocale

În seara precedentă, am topit în cuptorul cu microunde bombonele de vată de zahăr, peste care am turnat 4 linguri de apă,  cam 1,5 minute la 900W. La pasta obţinută, am adăugat zahărul praf, amidonul şi margarina, şi am frământat totul cu nădejde, sper că voi aveţi un robot de bucătărie, al meu tocmai şi-a dat duhul...
Obţinem astfel o cantitate apreciabilă de masă maleabilă, pe care o putem colora, parţial sau complet, după gust, ca apoi să o aşezăm, ca să se odihnească, în frigider, până a doua zi.

În ziua cu pricina,  am ras coaja de portocală şi am alăturat-o zahărului praf, căruia i-a împrumutat aroma, am bătut spuma de albuşuri, am frecat untul cu zahăr, am adăugat, pe rând, gălbenuşurile, amestecând mereu, apoi zeama de la o lămâie, făina şi, în final, albuşurile bătute spumă. Am uns forma detaşabilă de tort cu unt, am presărat-o cu făină şi am copt tortul aproximativ 50 de minute, la foc potrivit.  Vă sfătuiesc să încercaţi dacă e copt şi să-l lăsaţi un pic cu focul stins în cuptor.

Am tăit tortul în două, având grijă ca felia de sus să fie un pic mai subţire, din pricina fondantului.

Am fiert, din 3 linguri de zahăr şi puţină apă, un sirop, l-am pus peste feliile de cozonac, am amestecat bine, am mai adăugat şi migdalele măcinate, lichiorul, dulceaţa de portocale şi am omogenizat totul, până la o consistenţă cremoasă.

Între timp, am scos fondantul din frigider, l-am mai pus câteva secunde în cuptorul de microunde, să se înmoaie, şi l-am întins cu un sucitor, folosind, şi sus şi jos, o folie alimentară. Trebuie să vă ungeţi degetele cu unt sau margarină, şi să puneţi masa de fondant între două straturi de folie alimentară. Compoziţia asta e pe cât de dulce, pe atât de lipicioasă...

Am uns tortul cu cremă, am acoperit cu cea de a doua felie, am uns-o pe aceasta cu gem de portocale şi  am aplicat cu grijă fondantul.

Figurina de decor, albastru "Bianchi", este o alta poveste...trăiască Internetul, dragi prieteni! Eu nu prea am veleităţi artistice, nu mă prea calcă muzele...şi, ce să vă mai spun, nici printerul nu mai avea cerneală! Dar românii au talent! Am purces la o cercetare a vastelor întinderi ale Webului, am găsit 2 desene  potrivite, le-am copiat, veţi râde, punând o foaie de hârtie pe sensibilul ecran al laptopului...( nu cred să mai fi procedat cineva în acest fel...), le-am combinat şi iată, mi-a ieşit figurina lansată într-o mişcare aerodinamică, sau nu am dreptate ? Despre cum am colorat şi format  fiecare element...nu vreau să vă mai plictisesc... Am câştigat experienţă, data viitoare va fi mai bine !

Carmen´s Brownies

Gusulita:

Când am primit această reţetă, se chema chec cu glazură de ciocolată.
Mi-a scris-o, pe o foaie de hârtie, acum îngălbenită de vreme,  fosta mea  colegă de la Centrul de Chimie din Timişoara, Carmen Maran. Am reprodus reţeta de foarte multe ori cu success şi am recomandat-o, adesea, altora. Iar azi, când am recunoscut scrisul de scolariţă cuminte al lui Carmen, am revăzut, cu ochii minţii, acele vremuri şi, brusc, sub imperiul emoţiei şi al nostalgiei, m-am hotărât să redenumesc  produsul, după cum se vede mai sus.
Fetiţele noastre erau colege de clasă pe atunci şi  îmi place să cred că şi Carmen mai face, din când în când, prăjitura aceasta, pentru Flavia, aşa cum şi eu am preparat-o,  acum vreo două zile, pentru Lizuca.

Pentru o tavă de cuptor ( 30/36 cm)
100 g cacao
1 pahar de lapte
200 g unt
400 g zahăr
4 ouă
1 1/2 pahare de făină
o linguriţă de parf de copt
Amestecul de zahăr, cacao, unt şi lapte se dă  pe foc, într-un vas potrivit, şi fierbe câteva clocote. Din această compoziţie punem deoparte 10-12 linguri, pentru glazură.

 Restul se lasă la răcit, la temperatura camerei, timp în care batem albuşurile spumă. Nu uitaţi, vă rog, să faceţi testul cu întorsul vasului: Spuma trebuie să fie tare şi lucioasă.  Adăugăm, pe rând, amestecând bine,  gălbenuşurile, făina şi praful de copt, apoi, cu mare grijă, spuma bătută, prin mişcări de sus în jos, în aşa fel, încât aluatul să rămână aerat.

Turnăm compoziţia în tavă, coacem 35-40 de minute, la 175 de grade. Peste prăjitura încă fierbinte, turnăm glazura şi tăiem cubuleţe potrivit de mari. Eu am mai presărat, de data aceasta, fulgi de ciocolată.

Vă urez şi eu, precum mi-a urat Carmen, cu ani în urmă: Poftă bună!

Chec din albuşuri cu glazură de portocale

 Gusulita:

 

Se adunaseră mai multe albuşuri în frigider, când, într-o seară, am început să fac un pic de ordine printre reţete. Ştiţi şi voi, hârtiuţe, reţete notate în grabă, tăieturi din ziare, caiete vechi, unele scrise chiar de străbunica mea. Am descoperit astfel această simplă şi bună reţetă de chec.  Este un chec pufos şi uşor, datorită faptului ca are puţine grăsimi. Iar ciocolata  pe care  am folosit-o eu poate fi înlocuită de fructe zaharisite, de alune sau de nuci. Glazura rece cu suc de portocale a fost o hotărâre spontană, pe care nu am regretat-o. Vă doresc succes !
Nu ştiu de ce nu am folosit forma de chec. Vă las pe voi s-o încercaţi, astfel, va ieşi mai înalt.

Pentru  20 de felii:

7 albuşuri
210 g zahăr
140 g făină
70 g unt topit
1/2 linguriţă praf de copt
1-2 linguri fulgi de ciocolată, sau alte ingrediente după gust

Pentru glazură:

3-4 linguri zahăr praf
Sucul de la o jumătate de portocală

Batem albuşurile spumă, bunica mea spunea: “Atunci când crezi că spuma e gata, să mai continui câteva minute. Iată proba: Dacă puteţi întoarece vasul fără ca spuma să se scurgă, e gata. Adăugăm zahărul, mai batem un pic, adăugăm făina, amestecată în prealabil cu praful de copt, turnăm, cu atenţie, untul topit, care s-a răcit puţin, şi presărăm, în alutatul uşor şi spumos astfel obţinut, fulgii de ciocolată. Dacă apelaţi la fructe zaharisite, aveţi grijă să le treceţi, uşor, prin făină. În acest fel nu vor ajunge, toate, în partea de jos, la copt, ci vor  rămâne în masa prăjiturii.
Ungem o formă, eu am avut una de tort de 28 de cm diametru. Coacem, la 175 de grade, aproximativ 40-45 de minute. Încercaţi cu scobitoarea dacă s-a copt.
În timp ce se răceşte, pregătim glazura. Adăugăm la zahărul praf  suc de portocale, mestecând mereu, până obţinem o masă omogenă, ce poate fi unsă. Nu trebuie să fie nici zgrunţuroasă, dar nici prea lichidă. O turnaţi pe suprafaţa prăjiturii şi lăsaţi să se întărească, înainte de a o tăia.

Pancove, krafle, gogoşi sau Faschingskrapfen

Gusulita: 
Când i-am povestit Mioarei că am preparat nişte pancove, a exclamat: ah, Tuşa făcea aşa ceva, le numea krofne. Şi, zice Mioara, prăjea Tuşa un lighean plin şi chema toţi vecinii şi prietenii să mănânce din krofnele ei! Da, pancovele îmi aduc şi mie în minte o imagine din copilărie: matuşa mea Tiţi, într-un sat lângă Oradea, unde am petrecut cu verii mei o sămtămână de vacanţă, m-a întâmpinat într-o dimineaţă cu pancove proaspete, un vailing de pancove,  dulceaţă, lapte rece şi o caldă îmbrăţişare. Mătuşile mele, acele Emilii, Letiţii şi Olimpii ale neamului Şerbănesc, femei deştepte, harnice şi vesele, le port o dragă şi pioasă amintire....

Dar trebuie să vă spun, dragi prieteni, că noi suntem, de fapt, grozav de norocoşi! Putem, şi noi, să preparăm şi să mâncăm pancove ori de câte ori avem chef! Aici, în sudul Germaniei, lucrul acesta se face cu tipic ! Krapfen se mănâncă tradiţional în vremea carnavalului, ca un adaos de grăsime binevenit înainte de Postul Paştelui. Atunci e o ofertă nemaivăzută, plină de fantezie, în toate brutăriile, de Krapfen umplute sau neumplute, colorate sau pudrate...greu să te abţii...
Genul ăsta de cocătură, spune Wikipedia, este cunoscut  încă de pe vremea romanilor, din secolul al doilea  înainte de Hristos,  sub numele de globulli, daţi prin miere şi mac. Mai apoi, în Evul Mediu, apar, chemându-se Craphun, în bucătăriile mănăstirilor, în perioada dinaintea Postului mare.  Denumirea de Krapfen vine, se pare, din germana veche, Kraffo însemnând "gheare", pentru că, iniţial, aceste Krapfen nu erau rotunde, ci, rupte din aluat, formau prelungiri, ca nişte gheare...

Cum-necum, ele s-au răspândit peste tot şi sunt gustate de toată lumea, din Alpi, prin Câmpia Panonică, până în Carpaţi...Se cunosc nenumărate variante, în Franconia cu gem de măceşe, la Berlin ele se cheamă berlineze, austriecii şi bavarezii le umplu cu gem de caise, elveţienii adaugă aluatului brânză de vacă şi stafide...iar în Ungaria dulceaţa se pune într-o adîncitură în mijlocul gogoşii...Nu ştim exact ce se întâmplă peste ocean.
Inspirată de poveste, de amintirea pancovelor din acea minunată iarnă la Ciumeghiu, m-am pornit a prepara pancove pentru colegii mei. Reţeta, de altfel, o am dintr-o carte pe care am primit-o de la Andrei, băiatul meu, de Moş Nicolae. Un cadou ales cu multă atenţie de Andrei, cum face el întotdeauna, şi care mi-e de mare folos.

Iată reţeta:

(Din cantităţile de mai jos mi-au ieşit cam 24 de bucăţi. Restul de aluat l-am copt cum s-a nimerit, să fie ca nişte Kraffo adevărate. Am avut succes, au dispărut cât ai zice peşte!).

250 ml lapte călduţ
50 g zahăr
100 g unt
un pachet drojdie uscată
sau 30 g drojdie proaspată
500 g de făină
un pachet de zahăr vanilat
1 lingură de rom
coajă rasă de la o lămâie
3 gălbenuşe
150 g de gem de caise de preferinţă, eu am avut gem de fructe de pădure
3/4 l ulei pentru prăjit
zahăr praf

Amestecăm o parte din laptele calduţ cu drojdia proaspătă şi cu o linguriţă de zahăr. Topim untul în restul de lapte, batem ouăle şi le adăugăm la această compoziţie. Separat, amestecăm făina cu restul de zahăr, un praf de sare, zahărul vanilat şi coaja de lămâie, romul şi, în final, din toate componentele, frământăm un aluat nu prea tare. Lăsăm aluatul 12 ore în frigider, spune cartea. Sau o oră, la crescut, în loc călduţ, dar atunci, pentru a evita bulele prea mari de aer, aluatul trebuie frământat de două ori între timp.
În cazul că aveţi o maşină de făcut pâine, cum am eu, puneţi toate ingredientele în ea, începând cu cele lichide, şi porniţi progranul de aluat.  Pentru cine este pasionat de prăjituri obţinute din aluaturi crescute, un  asemenea aparat este o veritabilă comoară! Eu şi Arjana îl recomandăm cu mare drag! Spre a respecta reţeta, am scos aluatul în timp ce dospea şi l-am frământat sănătos de două ori.
Am împărţit aluatul pe jumătate, am întins apoi o foaie, precum vedeţi, am pus, la intervale egale, câte o linguriţă de gem, am întins a doua foaie peste prima, am lipit aluatul la colţuri, prin apasare, şi, cu un pahar, în lipsa formei de metal, am tăiat pancovele. Mărimea o alegeţi voi, în jur de 8 cm diametru, ale mele au fost mai micuţe.

 

Prin apăsare, cele două straturi se lipesc. Le-am lăsat să crească şi le-am prăjit în ulei fierbinte. În prima fază, acoperim tigaia, cu un capac, pentru două minute. Astfel vor creşte frumos şi vor avea acel inel deschis la culoare la mijloc. Apoi le întoarcem pe calalată parte şi le prăjim până dobândesc o culoare frumoasă, aurie.

Vă doresc succes! Bucuraţi-vă de cele câteva zile ale Carnavalului, până la Miercurea de cenuşă....

Clasica cremă de zahăr ars

Mioara:

Amintiţi-vă duminicile din copilărie! Prânzul începea cu o salată boeuf, continua cu supa de carne cu tăiţei sau găluşte de griş, cu şniţele şi cartofi ţărăneşti, şi asta dacă nu era sărbătoare, şi  nu mai erau şi sarmale...După toate astea, răsuflam giftuiţi şi declaram cu putere: "Nu mai pot să înghit nici măcar o îmbucătură!" Şi atunci apărea pe masă minunata, delicioasa, aromata budincă de zahăr ars! Căreia nu-i rezista nimeni!
Exact, despre ea vorbim, uşor de făcut, aproape imposibil de ratat, cremoasă, răcoroasă, cu sosul ei amărui de culoarea chihlimbarului,  de zahăr ars...

Pentru 8 portii:
8 ouă
1 litru de lapte 3,5% grăsime
200g zahăr
zahăr vanilat

150 g zahăr pentru topit şi tapetat forma

Alegem o cratiţă încăpătoare, de cel puţin 2 litri, şi, în acest recipient, topim, cu grijă, la foc mic, cele 150 de grame de zahăr. Când zahărul s-a topit, îl întindem, prin mişcări de rotaţie, pe fundul şi marginile cratiţei, în aşa fel încât să obţinem un strat uniform.
Batem, cu un tel, cele 8 ouă, cu zahăr, cu zahărul vanilat şi cu laptele rece, până se dizolvă zahărul şi obţinem un amestec spumos. Îl turnăm în cratiţa căptuşită cu zahărul caramelizat şi dăm la cuptor, în bain marie, la 170 de grade Celsius, pentru 50 de minute.
Lăsăm să se răcească un pic şi răsturnăm crema,  cu o mişcare fermă, pe un platou potrivit.

Iată încă o reţetă care e păcat să fie dată uitării!

Mâncare de inspiraţie chinezească sau cum să petreci în mod plăcut o dimineaţă de duminică !

 Gusulita:

De câţiva ani, am făcut cunoştinţă cu bucătăria chinezească, sau, mai bine zis, cu ceea ce numim noi în Europa mâncare chinezească. Am mai şi vizitat restaurante chinezeşti (e o ofertă debordantă de astfel localuri) şi trebuie să recunosc că această bucătărie îmi este destul de simpatică.
Combinaţia de dulce-acru, felul în care se pregăteşte raţa, ori legumele, diferitele arome caracteristice...mă inspiră. Şi ceea ce definitiv îmi place, este uşurinţa  cu care se pot realiza diferite feluri delicioase, in wok, într-un timp record. Nu pot, totuşi, pretinde  că ştiu găti chinezeşte, de aceea titlul ales...

Am fost cam obosită la acest sfârşit de săptămână, nu prea am avut chef să stau mult lângă oale şi, după ce am făcut un sumar inventar al produselor din frigider şi al condimentelor, am optat pentru această variantă:

Dimineaţa, în timp ce fierbea cafeaua, am pus la marinat, într-un sos de soia, cu un vârf de cuţit de Sambal Oelek, un vârf de cuţit de Sambal Manis, o linguriţă de pastă roşie de curry, două linguriţe de ulei de sesam  şi cam 500 de grame de carne de curcan, tăiată fidea în prealabil.

Apoi mi-am luat cafeaua  şi m-am dedicat unor activităţi mai plăcute:  mi-am verificat e-mailurile, am dat o raită prin blogurile prietenelor, am ascultat  muzică....

După o vreme,  am tăiat, tot fidea, ceva legume, un praz, o ceapă verde, un ardei, nişte varză de China, un morcov. Am înfierbântat  o linguriţă de ulei de soia într-o tigaie şi am învârtit legumele tăiate mărunt până s-au înmuiat niţel, nu prea tare...Le-am stins cu două linguri de sos de soia, le-am scos, le-am pus deoparte la cald şi iar m-am Îndeletnicit cu altceva.

 Am vorbit la telefon, am răsfoit o revistă...

Când s-a apropiat ora prânzului, am fript la foc iute  carnea marinată, am fiert, conform instrucţiunilor, un pachet de paste chinezeşti (din acelea cu ouă), am amestecat totul, am ras deasupra un pic de ghimbir, şi gata, dragii mei musafiri de duminică erau în faţa uşii.

Käsespätzle sau găluşcuţe cu brânză

Gusulita:

Arjana, ştiţi doar, verişoara mea, şi Mioara, prietena mea bună, care vă răsfaţă uneori cu specialităţi suedeze, au multe lucruri în comun. Amândouă iubesc animalele, au acasă căţei şi pisici, amândouă grădinaresc cu mare plăcere, sunt nişte mămici grozave, şi le mai leagă pasiunea pentru Käsespätzle. Da, aţi auzit bine, amândouă se entuziasmează pentru această mâncare, un soi de găluşte cu brânză, foarte popular în sudul Germaniei, în Austria şi în Tirol.  De fiecare dată când mă vizitează una din ele..., mă străduiesc să-i fac pe plac şi pregătesc o porţie zdravană. Aşa a fost şi de data aceasta...

 Important este, la această reţetă, să avem o sită cu ochiuri foarte mari, prin care să trecem masa de aluat, sau să avem răbdarea să tăiem galuşcuţe minuscule cu cuţitul şi să respectăm, la aluat, proporţia dintre făină şi ouă. Atunci vom realiza un fel de mâncare foarte gustos. Vă invit să încercaţi !

Pentru 4 porţii:

5 ouă
400 g făină
50-100 ml apă
sare
50 g unt
300 g caşcaval gen Emmentaler


un vas încăpător pentru fiert
o presă de spätzle sau o sită cu ochiuri mari
o formă mai înaltă pentru cuptor

Amestecăm făina cu ouăle, sărăm  şi adăugăm, puţin câte puţin, apă, până obţinem un aluat destul de vârtos, care, însă, poate fi trecut prin sită cu ajutorul unei spatule de lemn. Între timp, punem 2-3 litri de apă la fiert. Trecem aluatul prin sită, deasupra oalei cu apă clocotită, şi fierbem galuşcuţele obţinute, pe rând, până se ridică la suprafaţă, le scoatem şi le aşezăm într-o formă înaltă, unsă cu unt, un strat de Spätzle, un strat de caşcaval ras, din când în când puţin unt, ultimul strat fiind caşcaval. Dăm la  cuptor pentru 20 de minute. Putem presăra frunză de pătrunjel tocată mărunt, sau ceapă prăjită crocant. Servim cu o salată de roşii sau cu o salată verde.

Spätzle fără caşcaval sunt o minunată garnitură la o tocaniţă de carne !

Supă de ţelină cu mere caramelizate

Gusulita:

Mamei mele îi plac supele cremă. Cred că şi această reţetă, propusă de Alfons Schubeck, care, de altfel, este asemănătoare celei  folosite de ea, i-ar fi pe plac. Nota interesantă, rafinată şi originală, este dată de combinaţia sărat-dulce şi de gustul acrişor al merelor caramelizate în unt cu zahăr.


Pentru 4 portii: 

600-800 g rădăcină de ţelină
200 g smântână lichidă
1 litru supă de legume sau apă
2 linguriţe de zahăr
1-2 linguri de unt
un măr
sare, piper, chili
2-3 nuci
praf de scorţişoară

Am curăţat ţelina şi am tăiat-o felii subţiri. Am pus-o la fiert într-un litru de apă, dar şi mai gustoasă e, dacă avem supă de legume, pregătită în prealabil. Când s-a înmuiat ţelina, am omogenizat  totul cu un blender vertical, am adăugat  o nucă de unt rece, sare, piper, un praf de chili şi smântâna lichidă. Am curăţat  mărul de sâmburi şi l-am tăiat în felii potrivite. Am caramelizat  cele două linguriţe de zahăr, am adăugat  feliile de măr şi apoi restul de unt. Mărul s-a înmuiat şi a dobândit o frumoasă culoare aurie. Am presărat  feliile de măr cu un pic de scorţişoară măcinată şi le-am adăugat la supa pe care am mai omogenizat-o încă o dată cu blenderul, ca să ajungă la o consistenţă spumoasă.
Am presărat în fiecare farfurie câteva bucăţi de nucă.

Omletă cu ciuperci pe un pat de rucola

Gusulita:

Cu varianta de omleta pe care v-o propun azi, care vă va încânta şi ochii, nu numai papilele gustative,  puteţi să vă surprindeţi în mod plăcut familia şi prietenii.


Pentru două porţii:

200 g ciuperci champignon
30 g unt
4 ouă
2 linguri de smântână lichidă
sare, piper
2 linguriţe de caşcaval ras
o mână bună de rucola
aceto balsamico

Curăţăm ciupercile cu o periuţă, fără să le cojim, le tăiem felii şi le călim uşor, în jumătate din cantitatea de unt. Le luăm de pe foc atunci când devin lucioase, înainte să lase apă. Sărăm şi piperăm.
Batem ouăle cu cele două linguri de smântână, sărăm şi piperăm, şi, din masa aceasta, coacem două omlete, pe rând, într-o tigaie antiadezivă, într-un pic de unt, 3- 4 minute, pe fiecare parte, până devin aurii. Le lăsăm să alunece în câte o farfurie, unde am pregătit un pat de rucola, stropit cu  aceto balsamico. Pe fiecare omletă aşezăm ciupercile, rulăm şi presărăm puţin caşcaval ras.
O minune, vă asigur !