Este, unii spun, în sfârsit, iarnă. Zăpada scârție sub picioare, termometrul nu se ridică peste zero, Johnny doarme toată ziua undeva în apropierea mea, iar eu, dragi prieteni stau în casă din cauza unor dureri neplăcute de șale. Nu imi prea arde de făcut ordine prin acte, am citit toate revistele pe care le-am găsit, am terminat o carte foarte interesantă și plăcută la citit și mă gândesc: ce mi-am propus oare pentru anul care a început și ce anume am facut anul trecut? Și ce n-am făcut...Nu am reușit, de exemplu, să mă mobilizez să slăbesc deși, după" revizia generală" a starii mele fizice și a gradului de fitness, am primit recomnadarea expresă a medicilor în acest sens. Un mare minus. Am reușit însă să imi pun ordine în finanțe, să imi petrec cât am putut de mult timp cu familia mea, mai ales cu nepoțelul adorat. Daaa, da! Știu, dragi alte bunici, toți nepoteii nostri sunt adorabili și adorați. Am fost o săptămână cu el și părinții lui într-un sejour foarte plăcut la Villefranche în septembrie și în primăvară am avut parte de o săptămână la fel de plăcută la munte. Toate acestea, si alte flash-uri despre ce am făcut, unde am fost, mi-au trecut prin minte...și astfel mi-am adus aminte și de Tassilo si teiul său, de exursia făcută la Wessobrunn, și am hotărât să vă spun si voua povestea.
Stiți că în 2013 am fost pe drumul lui Jacob, am străbătut 110 km din Camino, ultimii 110 până la Santiago de Compostella. A fost pentru mine o mare realizare de care sunt grozav de mândră. Partenera mea de drum a fost Gabriella, prietena mea. Anul 2015 am hotărât, tot noi două să parcurgem drumul lui Jacob în Bavaria, de la Munchen la Bodensee. Un traseu frumos, pe care am hotărât să îl parcurgem în etape de 20-30 de km pe zi, dar de fiecare dată intorcându-ne la Munchen, pentru că nici una din noi nu am dispus de timpul necesar unei excursii de10 zile cât ar fi necesitat acestă distanță. Zis și făcut. Prima etapă a fost München - mănăstirea Schäflarn, a doua, mănăstirea Schäftlarn - lacul Starnberg. Tot
mereu back la München, inelegeti, nu ? Am continuat spre mănăstirea Andechs și de acolo spre Herrsching la Ammersee. Așa a trecut vara...am străbătut cu piciorul acest colț de lume, trecând prin mici cătune și sate, vizitând biserici baroce, mirosind fânul, ba chiar și bând o bere tare și aromată la berăria mănăstirii Andechs.
Ultima etapă ne-a dus de la Utting la Wseeobrunn, iar de acolo, prin Weilheim inapoi la Munchen, iar de data aceasta am parcurs distanța de 30 de km cu bicicleta. Tot frumos! Am făcut o haltă în Diessen unde am vizitat o biserică barocă închinată Mariei și unde, într-o piațetă care te invita la stat, lenevit și băut cafea, am mâncat o chiflă cu paște afumat, o varietate de păstrăv care e acasă în lacurile Bavariei.
Wessobrunn este una din primele mănăstiri ctitorite pe pamântul Bavariei, in jurul anului 753 de prințul Tassilo. Fiecare loc își are povestea lui, dar cel mai mult ne-a cucerit legenda mănăstirii Wessobrunn care, vai, azi nu mai este mănăstire! În 2009 măicuțele au predat cheia și au părăsit lăcașul care azi aparține unei firme ce produce cosmeticale naturiste. Nu știm care au fost culisele acestei hotărâri, bănuim că nu s-au găsit mijloacele întreținerii unui astfel de comlpex de clădiri. Păcat. Dar să ne întoarcem la legendă :
Se zice așa: Tassilo, os domnesc din dinastia Agilofingilor, nepot al lui Pipin cel scurt, regele Francilor, mama lui Tassilo fiind sora lui Pipin, a mers într-o zi la vânătoare cu însoțitorul său Wesso și obosit fiind s-a întins sub un tei să se odihnească . Și a avut un vis . A visat că în apropiere curg trei izvoare în formă de cruce de la care o scară duce la cer iar în capătul ei stă Sfântul Petru. Cand s-a trezit i-a povestit însoțitorului sau acest vis, iar Wesso s-a pus imeditat să caute izvoarele acelea, pe care le-a si găsit, de altfel. Prințul Tassilo a intrepretat visul ca un semn și a pus să se construiască pe acel loc o mănăstire. Am vizitat acest loc pătrunsă de farmecul locului, de liniștea din jur, am văzut cele trei izvoare, ne-am plimbat până la teiul lui Tassilo. Un tei bătrân de peste 1000 de ani, am vizitat biserica barocă, ridicata în secolul al XVIII -lea, am trecut pe lângă bătrânul turn, vestigie a vechii mănăstiri.Si chiar dacă azi mănăstirea nu mai e lăcaș de rugăciune si meditație, ea nu a pierdut nimic din aura ei. Un lăcaș al Domnului, rămâne un lăcaș al Domnului.
De altfel, la Wessobrunn s-a găsit primul text religios scris în germana veche. Textul, datat la 700-800, avea menirea, spun istoricii, să convingă necredincioșii, păgânii să se intoarcă la Dumnezeu.Tot aici s-a dezvoltat o scoală celebră de stucatură, maeștrii în aceste ornamente din Wessobrunn au călătorit în toată Europa centrală si au împodobit bisericile baroce cu dantelării în ghips.
După ce am vizitat mănăstirea, ne-am urcat pe biciclete și am pornit tot în jos spre Weilheim, pe malul râului Ammer, de unde am luat trenul spre München. A fost o excursie frumoasä, aproape ultima din vara lui 2015.
