Rimini, orașul Isottei și al lui Sigismundo

Vă veți mira , desigur, citind titlul.  Cine  o fi, vă veți întreba, Isotta...Da, nimeni nu mai știe azi cine a fost Isotta degli Atti, deși povestea ei de dragoste cu Sigismundo Malatesta, temutul condotier și stăpânitor  de la Rimini în secolul XV, ar fi fost demnă de pana lui Dante.
Nici cu mine nu a fost altfel, până când, într-o duminică după-masă, am coborât din mașină în acest mic oraș de pe litoralul atât de conoscut al Adriaticei.
Ia te uită, mi-am zis, văzând impunătorul castel Malatesta nu departe de locul în care am parcat. Mie Rimini îmi inspira doar o atmosferă de vacanță:  soare, ragazzi, discotecă !
Am găsit un orășel cam  somnoros, sub soarele de duminică, dar plin de farmec. Am trecut prin Arcul lui Augustus, care delimitează via Flaminia de via Aurelia, și prin care intri in orașul vechi, pe strada pietonală.

Pietre de pavaj, buticuri selecte, lume plimbându-se agale cu o înghețată, copii, căței, nici nu ai bănui că te afli  la malul mării... Apoi, pe o stradă laterală, tempio Malatestina, actualmente catedrala orașului. Fațada cu trei arcuri a clădirii în stil renascentist e severă, lipsită de ornamente. Această biserică (tempio -lăcaș de cult) a construit-o Sigismundo Malatesta , începând din anul 1446, transformând o veche biserică franciscană. Acest  monument l-ar fi conceput a fi și un omagiul adus Isottei, dragostea lui de o viață, cea de a treia soție, după două căsătorii politice. Pe vremea când a început construcția , trăia încă cea de a doua soție, iar Iostta era dulcea lui iubită...
Gurile rele spun despre "lupul de la Rimini" că și-ar fi ucis primele două neveste. Nimic n-a putut fi dovedit...Se mai spune că a fost un viteaz și priceput luptător în slujba Papei, dar și un prinț al Renașterii iubitor al artelor. A adus la Rimini artiști cunoscuți ai epocii, pe care i-a susținut și cărora le-a dat de lucru. Iar Isotta i-a fost până la sfârșitul vieții o soție devotată, i-a dăruit mai mulți fii și a condus cu înțelepciune, în lipsa lui, orașul.
Celebrul Leon Battista Alberti a fost ales, ca arhitect, să construiască templul  și să realizeze îmbinarea dintre corpul central al vechii biserici franciscane  și construcția laterală nouă, capelele pe care le voia Malatesta. Rezolvarea aleasă a revoluționat arhitectura și a inițiat așa-zisul stil renascentist, întoarcerea spre clasicismul antichității. Dar încă dinainte de a ajunge în interior am remarcat un brâu ornamental, în care apăreau, din loc în loc, inițialele înlănțuite, S și I. De nu mai puțin de 500 de ori apar aceste inițiale în diferite locuri, în interior și în exterior, o minunată aducere-aminte, Isotta și Sigismundo.

O declarație de dragoste peste secole, săpată în piatră. Îmi place să cred că acesta este adevărul, nici nu poate fi altfel,  deși unele surse susțin că ar fi doar inițialele trufașului condotier. Dar vom crede ce spune Encyclopaedia britanica, sursa mea de inspirație...
Nu am ajuns să vedem decât prima capelă din dreapta, care ascunde mormântul lui Sigismundo Malatesta. Era vremea slujbei de seară, nu am vrut să deranjăm....Nu am văzut multe alte comori, portretul făcut de Piero dela Francesca lui Malatesta îngenunchind în fața patronului său, Sfântul Sigismund, nu am văzut nici capela degli Angeli,  mormântul Isottei....am promis că mă voi întoarce...
Am remarcat elefanții, simbolurile heraldice ale familiei, alături de trandafirul cu patru petale, acești elefanți ce apar peste tot, în diferite ipostaze, deseori cu trompa ridicată triumfător, și însoțiți de citatul : Un elefant nu se teme de un țânțar!

Am continuat plimbarea până în Piața Cavour. Era vremea aperitivului de seară, lumea sorbea leneș un Campari sau un Aperol .

Și aici, în piața străjuită de palate vechi, cu o fântână centrală ...altă surpriză:

Placa comemorativă povestește de Frederic Barbarossa, împăratul Imperiului roman de limba germană, ce s-a întins la vremea aceea până în Sicilia, care a inițiat, aici la Rimini , bulla de aur, acea bulla ce stă până acum la baza unui ordin acordat în Germania pentru mari merite culturale.
Iată, mi-am zis, poate și Fellini, fiul orașulul, și-a băut tacticos cafeaua cu doamna lui, Gulietta Massina, în această piață. Poate și el, ca și mine, a continuat plimbarea până la podul lui Tiberius,  ce își întinde cele 5 arcuri peste râu.Nu am mai trecut dincolo, unde ghidul turistic promitea tratorii și pizzerii cu mâncare bună...am zăbovit un pic, ne-am gândit la statornicia peste timp a acestui pod, construit în secolul I după Hristos.

Ne-am întors apoi, pe lângă impunătorul castel, spre parcare.

A fost o după-amiază reușită și plină de surprize.