Pecs ( 2 )

Vă spuneam, dragi prieteni, că am făcut la începutul lui iunie o scurtă excursie la Pecs, în Ungaria, în apropierea graniței cu Coratia. 

Am găsit, după mulți ani, un oraș de-adreptul încântator. Fusesem prin '77 , deci, putem spune,în secolul trecut, și nu imi mai aminteam mare lucru în afară de moscheea din centru și de o cameră inghesuită într-un bloc, intr-o seară , cu mult alcool și  fum de tigară. 

Numele orașului, Pecs, am citit, vine probabil de la prescurtarea în slavă a denumirii vechi, Quinque Ecclesiae . 

Centru episcopal foarte devreme în evul mediu, cu prima universitate de pe teritoriul Ungariei, si printre primele în Europa, la 1367  , sub turci peste 150 de ani,  până când a devenit oraș liber împărătesc, în timpul lui Maria Therezia, Pecs s-a dezvoltat într-un centru înfloritor al industriei ușoare în secolul al IXX-lea. 

Ca rezultat, o burghezie înstărită,  o populație germană preponderentă, mari familii evreiești,  care toți au contribuit la construirea și dezvoltarea  orașului.  Un centru îngrijit, clădiri remarcabile și azi bine întreținute, străzi umbroase , multă verdeață, dealuri verzi cu viță de vie.

 În jur sate, unele cu șvabi aduși tot de Maria Terezia. În piața de duminică întâlnești și azi svăboaice in fuste multe negre , care vând produse ale gospodăriilor lor, cum era acum 40-50 de ani și în Piața din Iosefin în Timisoara. 

Se spune că locuitorii se consideră autohtoni doar în măsura în care au un petec de vie în 
imprejurimi. Vița de vie, simbol al orașilui  se găsește ca decor și pe poarta catedralei 
catolice. 

 Am spus deja de vestigii otomane, foarte bine pästrate. Se pare că s-au simtit bine turcii aici, după victoria de la Mohacs, de au construit bai, moschei, minarete.

 Moscheea pașei  Gazi Kazsim , emblematică, are un aer anume, oriental desigur, enigmatic, o demnitate peste secole.  Și azi așezământ de cult, creștin,  in vârful căruia a rămas semiluna, alături de cruce, somboluri  incontestabile că Dumnezeu e unul și acela e mare ! Si interiorul e oriental, ferestrele si decorul . 

Peste hotarele Ungariei, cunoscut în Imperiu și în Europa a fost orasul pentru porțelanul de Zsolnai, 

cu smalțul caracteristic verde sidefiu, pentru pianele firmei Angster, pentru șampania Littke. 

Am spus totul ?

Nici pe departe. Este de amintit și prima fabrică de bere din Ungaria, cea a familei Hirschfeld, strămoșii dinspre tată ai prietenei mele Zsoka. De altfel succesul berii  și a celor, în final,  două fabrici de bere, se datorează  și faptului că via  a fost lovită la sfârșitul secolului IXX de filoxera care a distrus-o în mare parte. 

În timpul comunismului si Pecs a căzut victimă  ideii că industria grea este baza construcției socialismului. Orașul a fost degradat la statut de oraș industrial minier, cu două mine de carbune și de uraniu, cartiere  noi de blocuri pentru muncitori, migrare de populație de la țară la oraș etc. Așa l-am cunoscut eu. 

Toate astea au dispărut, ca de peste tot,  ca și construciile de cărți de joc. Nu fără sacrificii sociale, mă gândesc. Dar după  2000, Pecs a avut parte de gospodari harnici si deștepți care au ridicat orașul din somnul lui, l-au transformat într-un centru cultural și de invățamânt superior. Vechea Universitate are acum cel mai mare număr de studenti din Ungaria. Orașul a fost in 2010 alături de Istambul și Essen capitală culturală europeeană. Si pentru că "money makes the world go round, " cu bani europeeni s-au făcut câteva investiții culturale majore. . S-au renovat și scos la suprafață vestigiile romane ale vechiului oraș Sopianae, a fost declarat monument Unesco un cimitir creștin din secolul al IV -lea după Christos, s-a pus la punct strada muzeelor, incluzând muzeul Vaserelly, care a murit cunoscut și bogat , 

și  muzeul Csontvary , pictor nu mai putin interesant, dar care a murit nebun și sărac. 

S-a construit un centru  de conferințe si concerte, un centru de informare și documentare interregional, și a fost creeat  Zsolnai cultural Center , pe teritoriul vechii fabrici de porțelan, care, de altfel,  mai produce și azi lucruri utile și plăcute ochiului.

Acest Zsolnai Cultural Center, cei din Pecs spun " cartierul Zsolnai" , care include si colectiile fabricii, si partial incinte care au fost declarate muzeu, restaurante, parc, cafenea, loc de joacă pentru copii, alei , merită o poveste în sine.

Fabrica Zsolnai este un exemplu de ce face talentul , genialitatea chiar, și hărnicia dacă lucrează impreună. Mulți repezentanti de seamă a avut familia Zsolnai , printre care se remarcă Vilmos si Mihaly , artișiti și întreprinzatori. Totul se poate vedea, intr-un cadru foarte plăcut,  în acest complex, care însă din păcate are niste ore de functionare foarte limitate. Ne-am putut plimba, am putut admira clădirile, dragonii de faianță , decorațiile strălucitoare și colorate, am intrat pentru o ochiadă  în restaurantul foarte select cu speranța și promisiunea că îl vom onora odată și am constatat că la Zsolnai până și coșul fabricii este un obiect de artă.

 Nu am putut vizita colecțiile, dinpăcate, datorită orarului prohibit. 

Curentul secesionist în arte și arhitectură, în Austria și Ungaria, precum si în Transilvania este de neconceput fară obiectele decorative, țiglele si faianța  acestei vestite fabrici . Chiar si Palatul Culturii din Târgu Mureș, cladiri în stil secesionist din Turda, Timișoara, Arad si Oradea sunt decorate  cu țigle de Zsolnai, produse între 1890 si până,  cel puțin primul război mondial. 

In centru orasului este o fântână binecunoscută, quintesența artei în epoca de glorie Zsolnai . 

Iată deci, câteva impresii. Sper că am reusit sa vă trezesc interesul,  și  deci : Invitation  au voyage ! 

Legume la gratar

Căldură mare, dom' le! 

                                        

Grătarul,  în toate formele sale, e la mare preț. Când vin seara de la servici, mă inconjură din toate grădinile, pe strada mea,  miresme de cărnuri puse pe gratarul fierbinte. Ne-am obișnuit să îi spunem  barbecue, e mai chique!

Instalații  din ce în ce mai complicate, ba cu cărbuni, ba cu gaz, ba electric, cum poate fiecare! Și precum stiți, o sculă din asta, super profi, a ajuns să coste cât o jumătate de mașină. E singurul accesoriu gastronomic  pe care un barbat e dispus să cheltuie bani! Pentru că da, oricum o întoarcem, e treabă de bartat serios, grătarul! Ne punem șorțul, ăia mai șmecheri au un șorț și el de marcă, aia mai fraieri au primit cadou de la soacră un șorț cu fotografia unui tors gol și plin mușichi!

Da, treabă de bărbat! Mai ales dacă o armată de femei din familie, neveste, mame, bunici și mătusi asistă discret, în umbră. Marinează carnea, pregătesc țepușele, fac salatele, taie pâinea, pun masa și alte amănunte neesențiale. Iar dacă la sfârșit, aceste doamne, după ce jarul s-a ogoit, micii sunt digerați si berea baută, vin cu pretenția de-adreptul absurdă "pune-mi și mie, te rog , vreo două vinete pe grătar.."  li se raspunde: "da mai fă și tu ceva, dragă ! " 

Nu vă suparați pe mine, dragii mei prieteni, cititori , tineri sau mai putin tineri domni. Mi-am permis să fac o glumă, inchipuindu-mi cele de mai sus! De fapt ceea ce am povestit ține de secolul trecut! 

Azi e cu totul și cu totul altfel! Nimic de spus impotriva acestei,  ancestrale de altfel , forme de socializare. Foarte sănătos pentru minte și inimă! Să ne adunăm, să ne întâlnim, să comunicăm uitând intenționat anexele electronice în casă. Copii se joacă, se udă din cap până în picioare în bazine gonflabile, se joacă cu mingea,  iar noi mâncăm, bem și vorbim unii cu alții,  cât de necesară relaxare  intr-o lume in care time is more and more money de luni pâna vineri seara! 

Ce ne facem însă dacă nu avem un bărbat, sau, și mai rău, nu avem o grădină cât de mică, sau o curte? Păi ne descurcăm, nu ? Comerțul oferă produse și pentru noi, aștia mai prăpădiți. Tigăi de pus pe plită, grill electric de balcon, sau chiar o jucărie care luminează, cânta și ne amuză in timp ce prăjeste carnea, grillul de contact de la Tefal! 

În fine, oricare ar fi modalitatea, produsul de prelucrat, în capul multora, este carnea.  

Dar s-a gândit cineva să mai arunce și o legumă pe grătar? Sau felii de fructe, ca desert ? 

Vă asigur că merge de minune, dovadă rețeta de mai jos. Deci, gata cu micul, gata cu fleica, gata cu cârnatul ! De bon ton, cu tentă de vegan, face bine și la siluetă, este o combinație de legune,  dovlecei sau zucchini, vinete, ardei mai mult sau mai puțin grași, ceapă albă sau fenicol, ciuperci ( și ce mai aveți prin casă). Asta puteți pregăti și voi, tinerele mele prietene, fără să vă umpleți bucătăria voastră drăguța de fum, când invitați fetele la o bârfă și un pahar de Campari - Orange ! 

Ia să vedem: 

Doi dovlecei sau zucchini 

O vânătă 

10 ciuperci 

O ceapă albă mare 

Doi ardei mai grași, unul roșu, unul galben 

6-8 roșii chery 

Doi căței de usturoi 

Sare 

Piper 

Grăsime de cocos, o nucă sau o linguriță de ulei neutru pentru uns grătarul 

Cinbru proaspăt sau uscat 

3 linguri de ulei de dovleac sau de masline 

După dorință, si la alegere,  aceto balsamico, sos de soja si ghimbir 

Spălăm și taiem felii nu prea subțiri, legumele. Roșiile, dacă sunt mici, le lăsăm intregi . Punem totul într-un bol, sărăm și piperăm. Putem adăuga câțiva stropi de sos de soia și un pic de ghimbir ras, dacă dorim o notă asiatică. In acest caz folosim apoi ulei neutru, de floarea soarelui. 

Incălzim grătarul, de care-o fi el. Îl ungem cu un pic de grăsime de cocos sau de ulei neutru Plasăm legumele si le lasăm pâna prind culoare, pe ambele părți. 

Le clădim intr-o tavă groasă de porțelan. Tocăm usturoiul, nu prea mult, mai ales in cazul uleiului de dovleac ( e păcat să îl acoperim aroma caracteristică, minunată și unică ) . 

Amestecăm uleiul si usturoiul tocat fin si cu această combinatie stropim legumele. 

Dacă folosim ulei de măsline , deci ne hotărâm pentru o notă mediteraneeană, putem adauga și câteva picături de aceto balsamico de calitate. 

Varianta mea a fost cu ulei de dovleac ( I love it ! ) 

Ei, acum puteti aduce și fleicile! 

Have a nice barbecue day 😊!  

Risotto cu sparanghel verde și about risotto

                                          

Pe lângă paste, un fel clasic al bucătăriei italiene, risotto, cucerește încet Europa. Asta de când, până și la noi, orezul vărsat care înainte de a fi fiert trebuia eliberat de semințe de burieni și pietricele, ingrediente ce sugerau că ar fi fost măturat și adunat din cala vaporului...a fost înlocuit de multe feluri de orez ce se găsesc în comerț. Orez cu bobul rotund sau lung, orez  din Thailanda sau din Himalaya, cu gust de iasomie sau prefiert de la Uncle Ben...Oricum, dacă vreți să vă iasă risotto așa ca în Italia, folosiți orez italian de tipul Arborio, Vialone  sau Maratelli. Luați cu voi două cutii de orez când vă intoarceți din concediu. Sau cereti cumnatei să vă aducă, merită! 

Papilele voastre gustative vor fi plăcut surprinse de combinatia de bază: unt, ceapa mai dulce, orez si parmezan. Orezul se fierbe în zeamă de carne sau de zarzavat, de sparanghel uneori, se poate sau nu adăuga un pic de vin alb... si in funcție de diferitele ingrediente vorbinm de risotto bianco, cel clasic, sau risotto milanese cu șofran, risotto asparaghi cu sparanghel, risotto funghi cu ciuperci sau risotto nero cu cerneală de sepie. 

Acest fel, servit ca primi piati, tipic Italiei de nord, s-a incetațenit dupa ce italienii au început, cam de pe vremea Renașterii, să cultive orezul în câmpia Padului.

Noi, ceilalți, care nu mâncăm după tipicul italienesc, vom putea servi risotto la o cină ușoară sau însotind un preparat de carne. Eu prefer prima variantă, pentru a mă putea pe deplin concentra pe rafinata combinație de arome...

E la latitudinea voastră dacă adăugati sau nu un pahar de vin. Eu o fac, și nu regret ! 

Rețeta de azi este risotto asparaghi, în varianta cu sparanghel verde, pe care îl găsiți tot anul. Precum stiți, sezonul sparanghelului autohton s-a incheiat in 21 iunie, după care nu se mai culege și nu se mai comercializează, pentru a lăsa plantelor și câmpurilor timpul necesar refacerii. Doar cel verde îl găsim, cel care a văzut soarele si, chiar dacă nu e așa nobil ca varianta alb imaculată, e gustos și aromat. E și mai usor de preparat. Fiind fraged nu avem decât să ii tăiem un pic din partea terminală a tijei.

Pentru patru porții avem nevoie de: 

Unul-două snopuri de sparanghel verde, 500 g 

75 g de unt 

Doua eșalote sau o ceapă mai mica si mai dulce 

Sare 

500 g de orez de risotto  

1,5 l de zeamă de zarzvat, folosind,  in cazul nostru, și apa în care a fiert sparanghelul 

50 g de oarmezan ras 

O lingură de pătrunjel verde tocat 

Piper proaspăt măcinat

Un cațel de usturoi 

1/2 de pahar de vin alb 

Curățăm sparanghelul de capetele lemnoase si îl fierbem timp de 6 minute până se innmoaie fără să fie fleașcă, in 1,5 -2 l de apă cu sare. Il strecurăm, il punem deoparte și păstram lichidul.

Călim într-un vas încăpător o ceapă taiată mărunt cu un cățel de usturoi în jumătate din cantitatea de unt, până ceapa devine sticloasă fără să se ardă. Adăugăm orezul, mestecăm și stingem cu jumătate de pahar de vin. Adăugăm apoi, pe rând, cu polonicul, lichidul în care a fiert sparanghelul, așteptând de fiecare dată ca orezul să preia zeama de zarzavat. Repetăm până când orezul e fiert, cremos dar totusi ferm în interior.  Dacă nu mai avem lichid de la sparanghel, adaugăm zeamă de zarzavat. In aproximativ 20-25 de minute orezul e gata. Adaugăm apoi sparanghelul tăiat  bucăți, restul de unt, parmezanul, amestecăm contunuu să obținem o consistență cremoasă, si completăm cu pătrunjel vede, sare, dacă trebuie, si piper măcinat! Îl lăsăm sa se odihnească cu capacul pus cam 3-4 minute. Îl servim proaspăt făcut si fierbinte. 

O rețetă de zile mari, dragii mei ! 

Tapenade ( pastă de măsline și capere )

                                                 

Fenicienii care au debarcat în sudul Franței în secolul 6 inainte de Christos au adus cu ei niște bobițe verzi, cărora le spuneau  "tapenei" și care nu sunt altceva decât caperele, originare de pe muntele Ida din Insula Creta. Acestea se foloseau ca adaos la mâncare, marinate sau nu , în sosuri , sau chiar sub forma unei paste "tapeno" cu usturoi, ulei de măsline și ierburi aromate. Numele a rămas in provensală, minunatul dialect din Provence, din păcate pe cale de dispariție, și in care se regăsesc influențe ale acelora care au trecut pe aici, fie că au rămas fie că nu.

În anul 1880, un chef creativ al restaurantului "La Maison dorée " din Marsilia, monsieur Meynier, elaborează o pastă aperitiv servită pe pâinici albe, în care combină caperele cu măslinele si pentru rafinament adaugă și niste fileuri de sardele, anchovis, dar nu uită nici de usturoi nici de ierburi și nici de ulei de măsline. Gata pasta care va cuceri Provence, tapenade ! 

Ea se găsește azi peste tot, în orice magazin "fine cost"  mai bine garnisit din Europa, dar cu precădere în Franța de sud.

O vizită la Pecs, o poveste care nu e despre Pecs !

                                              

Un inceptut călduros de iunie, o zi de vară care promite în curând o furtună zdravănă, ziua în care am plecat spre Pecs, orasul celor cinci biserici cum era numit în evul mediu înainte sau după ce a încetat să fie un centru important al pașalâcului Ungariei. 

O călatorie comodă cu trenul până la Budapesta, un intermezzo plăcut cu prieteni la o cafea, ca apoi să imi continui călătoria.încă două ore. 

Din geamul trenului Ungaria nu are nimic din strălucirea Budapestei ! Localități adormite, câmpuri doar parțial lucrate, puțină culoare. Gări vechi, toate facute sub ochiul vigilent al administrației imperiale. De la Pecs la Zagreb, de la Jimbolia la Sighetul Marmatiei și mai incolo spre Cernăuți, gările mici de provincie, care insă leagă de lume toate aceste localități, au fost făcute după același tipic. 

Gata din Pecs m-a surprins plăcut pe dinnăuntru. Lemn încis, inceput de secol, curat, renovat, ingrijit. 

Poate ca și anul 2010 cu numirea de capitală culturală europeeană a adus ceva...iar acolo mă aștepta zâmbetul dintotdeuna al preitenei mele, Zso ! 

Scopul vizitei mele aici este întâlnirea cu o mare doamnă . O mare doamnă a învățământului și cercetării farmaceutico-medicale din România si Ungaria, o specialistă recunoscută și căutată în domneiul plantelor medicinale , a farmacodinamiei si farmacologiei, doamna Erszebet Kotliia Racz, mama prietenei mele. 

In data de 3 iunie, doar la douä zile inaintea mamei mele, Erszike néni,  cum ii zic cei apropiați, a îmlinit 92 de ani. Am dorit să sărbătorim împreună și să ne revedem, după 12 ani. 

Și în timp ce trenul înnainta prin câmpii adormite și păduri de salcâm, tot mai adânc în sudul Ungariei, gândurile mele zburau înapoi spre timpurile când ne-am cunoscut, eu și părinții lui Zsoka, la Cluj, cu vreo 45 de ani în urmă ! 

Nu se poate, protestează mintea sau inima mea, nu se poate să fi trecut atât de multă vreme ! Dar oricum aș aduna nu ajung la alt rezultat....

Cu exact atâția ani în urmă , în primul an de studenție, am cunoscut familia Racz .  Am fost să cinăm, nu mai stiu exact cum se numea restaurantul, în centrul Clujului. Am cunoscut atunci o pereche de oameni draguți, extrem de interesanți și culți, cu vederi largi și umblați prin lume. Mai ales tatăl lui Zso, profesorul Racz Gabor, mulți ani decanul facultății de farmacie din Târgu Mureș, avea în fiecare buzunar de la vestă câte o poveste fascinantă dintr-un colț al Europei. 

Mama lui Zso, o doamnă frumoasă, subtirică si inaltă, extrem de elegantă si cu cei mai strălucitori ochi albaștri pe care i-am văzut.  Dar ceea ce era cu adevărat fascinant pentru mine, era că mă bagau în seamă. Vorbeau cu noi de la egal la egal, cu simpatie și drag. 

Asta nu prea mi se mai intâmlpase până atunci. Cunoscusem în cercul părintilor mei mulți oameni interesanti, artișiti, scriitori , oameni de cultură , dar niciodatâ nu avusesem impresia că cineva ar remarca prezența mea...da, in copilărie am avut des complexul puiului urât de lebădă...

Atunci, la Cluj , am învățat că oamenii cu adevărat superiori nu sunt niciodată aroganți ! 

După această întâlnire au urmat altele, la ei acasă, în gradina botanică din Târgu Mureș, la Zsoka la München, iar acum 12 ani am avut onoarea să îi am oaspeti într-o după masă . 

Am păstrat scrisoarea de mulțumire pentru acea invitație, semn de veche și aleasă educatie și care m-a onorat peste măsură. 

Au trecut anii peste noi toți, am pierdut pe drum oameni dragi, nici Willi sotul lui Zso nici Gabi bacsi, tatăl ei , nici mama mea nu mai sunt in această lume. Ne-am întâlnit doar noi trei, să însirăm amintiri si să ne bucurăm impreună. 

Mi-a deschis ușa o micuța și foarte fragilă doamnă, intr-o impecabilă bluză albă, cu aceeași ochi albaștri, poate mai puțini strălucitori, dar oricum plini de viață ! 

Am petrecut împreună trei seri și doua zile pline . Am admirat flori minunat îngrijite, ne-am uitat la albume, la cărți, am vorbit, am fost să mâncăm într-o grădină deasupra Pecs-ului și zilele au trecut repede...iar pe lângă toate acestea ne-am plimbat, eu și Zsoka,  un pic prin oraș. Am vizitat superficial si din păcate în fuga calului Pecs.  La fiecare colt o surpriză arhitecturală sau de atmosferă plăcută care m-a făcut să spun  că doresc să revin și să îl vizitez mai pe îndelete. Dar mai ales îmi doresc să o regasesc în bună sănătate pe alesa mea prietenă, doamna Racz Kotilla Erszebet ! 

                                                      

Minisufleuri cu branză ricota și legume

                                             

Dragi prieteni vă recomand cu căldură această rețetă ! 

Arjana a lipsit o bucată de vreme de la întâlnirile noastre culinare dar acum ne-a adus ceva foarte apetisant . Eu simt deja mirosul și imi lasă gura apă ! 

Iată rețeta :   

Ingrediente:

un dovlecel;

un fir de ceapă verde:

o vânătă mică;

un morcov;

5 ouă;

125 grame cremă de brânză (Philadelphia sau Almette)

250 grame ricotta

100 grame mozzarella

sare

piper

Se curăță legumele. Din dovlecel se taie pe lungime (cât mai subțire, preferabil cu un curățător de legume) 10 felii. Restul se taie cubulețe. Se rade morcovul, se taie cubulețe vânăta și se taie mărunt ceapa.

Se amestecă ouăle cu crema de brânză, sare și piper. Se adaugă legumele tăiate și ricotta și se omogenizează compoziția.

Se ung cu ulei 10 forme de brioșe sau ramekin și se aranjează feliile de dovlecel pe marginea fiecărei forme. Se pune compoziția în interir și deasupra o felie subțire de mozzarella. Se coc în cuptor preîncălzit la 180 grade cam 30 minute.

                                             

Salată de sparanghel cu bucățele de caș și caise

                 

     

                               

                 

Am folosit pentru salată doua feluri de sparanghel, alb și verde precum și salată verde , caise și bucâțele de caș proaspat de oaie.

Pentru patru -cinci persoane am avut nevoie de:

200 g de sparanghel alb curățat și tăiat felii de un cm 

300 g de sparanghel verde la care i-am taiat capetele lemnoase si pe care l-am fiert 3-4 minute 

200 g de salată verde 

4 caise tăiate bucățele

două roșii mărunțite 

100 g de caș de oaie

Pentru sos:

3 linguri de ulei 

2 linguri de oțet 

O linguriță de muștat 

O linguriță de miere 

Sare 

Piper

Sosul l-am turnat pe salată scurt inainte de a o servi. 

Am fost mulțumita de felul în care a armonizat sparanghelul cu fructul. Puteți înlocui caisele cu alte fructe de sezon, de exemplu căpșune . 

Un aperitiv gustos ! 

Sparanghel verde in inele de foietaj.

                                        

Dragilor, acuma aproape de sfarsitul sezonului, mai nici o lună bună, și gata cu sparanghelul proaspat, nu se mai culege, nu se mai taie. Dispare și de pe piață. S-a hotărât o zi anume ca pământul si culturile să aibă câteva luni de odihnă până la recolta viitoare. Vom mai avea  putin timp sparanghel verde si nu ne ramane decat sa asteptam cu răbdare anul viitor. Sau să facem compromisul, pe care nu vi-l recomand, de a cumpăra sparamghel importat de peste mări și țări. Nu, dragii mei, puțin, scump, dar bun și la vermea lui ! 

Această rețetă insă, oferită de Michaela, este una cu sparanghel verde, deci acele lujere care au ieșit la suprafață și au vazut soarele și au apucat  să si sintetizeze chlorofilă. Spun asta pentru acei dintre voi care ar putea crede ca sparanghelul verde si cel alb sunt două soiuri diferite. Nimic mai fals! 

Sparanghelul vede are un gust ceva mai intens, ceva mai  aromat, o textură fragedă, nu trebuie curățat, în cel mai rău caz tăiem 1-2 cm din capătul lemnos. Apoi poate fi fiert scurt, sau prăjit în tigaie, sau pus pe grătar, sau copt în cuptor, cum ne poftește inima. 

In acest caz particular combinația este genială . Sparanghel verde, un pic de bacon sau, vorbind romaneste, suncă cu slanină și fașii de aluat de foietaj sau franțuzesc. Uns cu ou pentru ștaif, pac la cuptor, gata! 

Dar hai să o luăm pe îndelete, eu vă reproduc doar ce mi-a spus Michaela, cum a făcut ea. 

Penru 4 persoane:

2 legături de sparanghel verde proaspăt

Un pachet de 200 g de bacon tăiat feliuțe subțiri

Un ou

Un pic de lapte 

Piper

Sare  

O foaie de aluat franțuzesc dat la rece.

Încalzim cuptorul la 200 grade celsius.

Spălăm și taiem cam 1-2 cm din capetele sparanghelului. Il zvântăm bine. Tăiem aluatul crud în fasii ce aproximativ 1,5 cm lătime. Plasam fiecare fâșie de aluat pe o felie subțire de bacon. Înfășurăm in jurul firului de sparanghel fâșiile de aluat pregătite precum facem în cazul crenvurstilor în foietaj.
  

Batem oul  cu un pic de lapte, sare si piper, ungem fircare bucată. Plasăm în cuptor, pe o foaie de hârtie de copt,  timp de 20 de minute. Le scoatem când sunt rumene fără sa fie arse...

Rețetă bună și pentru cei neantrenați în ale bucătăriei. Nu aveti ce greși!  

O salată de roșii, chiar o caprese, se potrivește de minune. 

Poftă bună ! 

O cină in amintirea unui bun prieten

Nu au trecut doar două luni și  jumătate de la acea zi înnegurată și ploioasă când ne-am luat rămas bun de la Imre,  soțul dragei mele prietene Vicky. În tot acest timp m-am gândit de multe ori la felul cum a venit boala,  cu viteza si necruțarea unei avalanșe și cum au luptat cu neinchipuit curaj impotriva ei. M-am gândit la neclintitul devotament al lui Vicky, la grija continuă de a-i asigura soțului ei confort și liniște și de a păstra o normalitate a vieții de familie. De câtă demnitate și putere sufletească  au dat amândoi dovadă și ce nedreaptă și inegală a fost această luptă!  Imre a plecat dintre noi. 

Se spune să iți amintesti de ce a fost frumos.

 Nici nu se poate alfel, am fost, vai, atât de tineri  când ne-am cunoscut, copiii mei aveau vărsta nepoților mei de acum. Am invitat-o pe Vicky la mine, iar ea a venit cu soțul ei, și eu pregătisem niște minuturi, nu mai stiu exact ce, dar imi amintesc de gestul de apreciere, cu umor si discreție,  de gurmand adevărat, făcut de Imre. De atunci au fost multe seri în care ne-am adunat, prieteni, am mâncat și am baut,am dansat și am râs, și nu ne-am plictisit niciodată. Vizionări de diapozitive, discuții si excursii, muzică si chef de viață pur și simplu, toate acestea  ne-au făcut mai suportabilă existența gri si lipsită de perspectivă in epoca comunismului. 

Nu voi uita, si voi aprecia mereu, sprijinul moral al prietenului adevărat, al omului integru, al tatălui de familie, in grele momente din viața mea,  precum nu voi uita nici simpatia reală arătată copiilor mei,  și bucuria cu care îi intâlnea. 

Iar apoi, când a intervenit istoria, când drumurile noastre s-au despărțit,  când fiecare dintre noi a început o nouă viață, ne-am vizitat și reîntâlnit,  poate nu foarte des, dar cu aceași plăcere, și am realizat uneori, adevărate happeninguri  culinare. Vicky și Imi vor rămâne vestiți în cercul lor de prieteni si cunostiințe pentru festinuri gurmande, la a căror realizare, mai apoi, au participat și băieții lor. 

La ultimul la care am participat,  a gătit Szilard, fiul lor, vinurile au fost alese de fiul cel mare, Zsolt, iar eu și Mioara am fost tratate regește. 

De aceea, cred eu, nu este inoportună această aducere aminte intr-un blog culinar. Dar și pentru că, după două luni, ne-am revăzut, eu, Vicky si fiul ei Szilard, si am petrecut, impreună cu incă un preiten vechi, venit special pentru această ocazie, o seara întru aducere aminte. O seară in care am gătit, am mâncat si am baut vinuri bune și chiar daca nimeini nu a rostit aceasta cu claritate, toți am simtit-o, Imre a fost cu noi in spirit , iar noi ne-am bucurat de această prezență. La începuturile acestui blog, am creat impreună o rețetă, de păstrav pe pat de legume, am făcut fotografiile si am compus impreună textul. Si de acea  seară mi-am amintit cu nostalgie, acum. 

Ca de obicei, după bunul obicei al familiei, am vorbit despre ce vom face, am cumpărat ce aveam nevoie, am înpărțit sarcinile si totul a mers strună. 

Iată ce am gătit : Salată de sparanghel și caș proaspăt 

Piept de rață cu garnitură de cartofi dulci și sos de afine 

Inghețată de iaurt cu smochine în sos de vin Sauterne 

A fost o seară caldă și intimă . Ne-am simtit bine împreună cu totii și eu mă bucur că astfel mi s-a oferit 

ocazia de a scrie această aducere aminte....

Rețelele le voi publica separat. 

Tocană de miel în slowcooker

                       

                                                                             

                

 Mă pregătesc demult să gătesc un adevărat irish stew, o mâncare de legume și carne, tradițional de  oaie, așa cum se face în Irlanda. Mi s-a chiar întânplat să intâlnesc irlandezi pe care să îi intreb de rețeta lor, căte case atâtea tocane, ca în final, după o sumară trecere în revistă a unor rețete pe net, să mă hotărăsc să ma las propriului meu instinct culinar și să gătesc o tocăniță de miel fară prea multe fițe, dar pe care totuși să o fierb încetișor în vasul meu crockpot . Stiți deja, cunoașteți deja, oala aceasta minunată, invelită intr-un inel de rezistență electrică. Dacă apucă să se încălzeacă ceramica la temperatura dorită , fierbe încetișor fără intruziune din afară, căteva ore. Rezultatul este fantastic, zic eu. O carne aromată, fiartă in suc propriu, moale de ți se topește in gură ! 

Să vedem, deci, tocana noastră pe care am servit-o cu un puree de spanac și cu cartofi natur. 

1,5 kg de gulaș de miel , carne de pulpă 

2 morcovi

O bucată de țelină 

2 cepe mai măricele 

2-3 căței de usturoi

100 ml de zeamă de carne sau zarzavat, fie și din concentrat 

150 ml de vin roșu 

Foi de dafin ( 2-3) 

Bobițe de enibahar ( 2-3) 

Un vărf de cuțit de praf de ghimbir

O lingură de făină 

2 linguri de ulei

O linguriță de cimbru tocat 

Sare

Piper 

Am curățat și tăiat legumele, ceapa feliuțe, usturoiul felii subtiri. Am spălat și zvăntat carnea. 

Intr-o tigaie încăpătoare am încins uleiul, am adaugat ceapa și usturoiul și le-am lăsat să se înmoaie un pic, făra să se prăjească . Am pus apoi carnea și am amestecat in așa fel încât toate bucățile să primească un pic de culoare sau cel putin să se coaguleze proteinele lasuprafață, carnea, desigur stiți , se " albește" in contact cu căldura, si rămâne zemoasa în interior. 

Acest amestec l-am trecut în vasul de ceramică al crockpotului, am adăugat legumele, mirodeniile, lichidele ( respectiv zeama de carne și vinul ) si am pornit vasul întru fierbere pentru 4,5 ore la 100 grade celsius., cu capac, se întelege. Si mi-am vazut de trebă în timp ce, pe măsură ce bucătăria se umplea de un miros plăcut , din ce în ce mai plăcut....am pregătit spanacul și cartofii.

Spre sfârsit, am luat ca 50 ml de zeamă pe care am amestecat-o cu o lingură de făină și am turnat-o înapoi, ca să ingroș un pic sosul. În crockpot aproape ca nu este nevoie de lichid, prin fierberea înceată  legumele si carnea creează singure sosul...dar eu am mai adaugat totuși și vin...

Garnitura a fost un puree de spanac, pregătit cu smântănă, usturoi, nucșoară, sare si piper, din spanac congelat. Iar carofii i-am curățat, tăiat felii și fiert. Când i-am servit, am presărat un pic de pătrunjel verde și de sare. That's it ! 

Broccoli pe aburi cu sos de brânză

                                           
Pentru azi un fel simplu, care place copiilor, are puține calorii și se pregătește repede.

Rețeta prietenei mele Carmen, care a pregatit-o pentru nepoțica ei, Isabelle ! 

Dar să vedem care e avantajul folosirii acestei legume în alimentație ? 

Broccoli, recunosc, îl cunosc doar de vreo 20 de ani, în tinerețile mele nu l-am întâlnit în piețele Timișorii  deși...

Planta este cunoscută în Europa încă din Evul  mediu. Caterina de Medici a adus-o pe masa regilor Franței, de acolo a fost dusă și în Anglia îar în secolul XVIii-lea președintele american Thomas Jefferson a introdus-o în Stetele Unite ca un experiment de cultură. 

Se cultivă în Europra cu precădere în Italia, în jurul Veronei, este foarte bogată în potasiu, calciu si in flavonoide si vitamine, B2 si B6, precum și provitamina A și Vitamina C . 

S-a dovedit că dacă pregătim leguma în aburi, cum am făcut noi, toate aceste microelemente si vitamine se pastrează, prin fierbere ele trec în mare parte în apă.

Dacă comparăm broccoli cu ruda mai cunoscută, conopida, iată la ce concluzie ajungem, privind nutrienții, în câteva expmple : 

      Broccoli 100 g                                                      Conopidă 100 g 

• Vitamina C :    89,2 mg.                                             48,2 mg
• Vitamina A :   623 mg                                                    0 mg                                          
• Calciu:            47 mg                                                  22 mg
• Magneziu :     21 mg                                                   15 mg 
• Potasiu :       316 mg                                                  299 mg               
• Fier :              0, 7 mg.                                                 0,4 mg 

Sper să vă fie de folos aceste câteva informații . 

Dar să vedem rețeta noastră : 

Pentru două persoane : 

Broccoli 300 - 500 g 

 150 g de brânză de vacă cremoasă 

100 ml de smântănă lichidă 

O lingură de parmezan

Pateu felii de șuncă fiartă 

Sare 

Nucșoară 

O jumătate de lingurită de bicarbonat 

Curățăm, desfacem în rozete și spălăm broccoli. Îl plasăm pe o sită metalică pe care o punem peste un vas cu apă ce fierbe în clocote. Sărăm și presăram un pic de bicarbonat ca sa ne rămână culoarea frumoasă . 

Lăsăm cam 10 minute până leguma s-a pătruns. 

Intre timp încălzim pe foc smăntâna lichidă , adaugăm brânza și parmezanul. Putem sa mai adăugăm  un pic de praf de nucșoară și de boia iute , dacă nu mănâncă copii,și dorim ca sosul să fie mai aromat.

Servim broccoli cu sos și suncă fiartă ! 

Parfait in doua culori

                                

                                         

          

Parfait de capșune 

Un pahar de căpșune tăiate bucăți 

Un pahar de zahăr 

Un albuș 

200 ml de smântână de frișcă

Parfait  de cacao 

Trei ouă 

Cinci  linguri de zahăr 

200 ml de smântână 

Două lingurițe de cacao 

Batem căpșunele cu zahărul, spumă, până își triplează volumul. Adăugăm smântâna. Căptușim o formă de chec cu o folie alimentară, turnăm compoziția și o plasăm în congelator. 

Între timp pregătim cea de a doua compoziție, cea cu cacao. Amestecăm gălbenușurile cu trei linguri zahăr până se albesc . Adăugăm și cacaua. Batem albușurile spumă , de asemenea și frișca in care am adăugat restul de zahăr. Amestecăm totul și turnăm peste crema de căpșune . Lăsăm să înghețe totul peste noapte. 

O minunată combinație ! Fructele proaspete armonizează cu spuma de cacao ! 

                                     

Tiramisu cu căpșune

                 

Hai, cu mic, cu mare, sa gustați o rețetă de sezon ! 

Dacă luăm mot á mot traducerea numelui acestui dulce, inițial cu cafea și cacao, dar neapărat cu smântâna grasă care se cheamă mascarpone, atunci sigur dispozitia noastră va fi trasă în sus de la prima linguriță. Mioara ne oferă varianta cu căpșune, mai ușoară, mai răcoritoare, mai de vară ! 

Ingrediente:

Pentru 8 -  10 persoane ( o tava de aproximativ 25 x 40 cm)

400 - 500 g de piscoturi 

4 ouă

300 ml de sirop de căpșune

500g mascarpone + 250g ricota ( sau o brânză de vacă tip quark) 

200g zahar

1 pachet de zahar vanilat

50 ml  de limoncello

500g căpșune 

Se bat galbenusurile cu zaharul, cu zaharul vanilat si cu limoncello pana zaharul se topeste complet. Se adauga apoi si mascarpone si ricotta și se amestecă pană  se obtine o pasta omogena. Se bat albusurile spuma si se agauga la restul compoziției. 

Capsunile se taie felii subtiri, rondele sau pe lungime.

Se unge fundul formei cu un strat de cremă. 

Piscoturile se scufundă  in siropul de capsuni cu destulă rapiditate căci nu trebuie sa se inmoaie prea tare de la inceput. Se aranjeaza un strat de piscoturi, un strat de cremă si un strat de felii de capsuni.

Se repeta operatia o data sau de doua ori, in functie de marimea piscoturilor si de marimea formei. Putem obtine doua sau trei straturi de piscoturi. Se termina cu un strat de crema si se orneaza cu felii de căpșune . Eu am adaugat si kiwi, pentru culoare, dar nu e obligatoriu...

Tiramsu-ul trebuie pregatit cu cel putin 6 ore inainte de servire. 

Pickles de țelină verde ( Gordon Ramsey )

    

                                   

Precum vedeți, am făcut o pasiune pentru bucătăria lui Gordon Ransey. Mi se pare într-adevăr foarte gustoasă, fără excese într-o singură direcție, cu preparate ușos de realizat în bucătăria proprie. Imi plac mai ales acele înregistrări unde il văd gătind cu copiii lui și unde " tigrul" din bucătăria de restaurant se arată complet înblânzit. Imi place că le arată copiilor cum să gătească, a și declarat, de altfel, ca toți copii lui au avut voie să îl asiste in bucătărie de la cinci ani. 

Si iată acum un alt produs propus de el, ca și garnitură la carne : 

Pickles de țelină verde. 

O murătură de tip englezesc, cu zeama dulce acrișoară și o grămadă de mirodenii. 

Pentru două borcănele avem nevoie de : 

4 tulpini de țelină pe care o tăiem felii oblice

200 ml apă

200 g de zahăr 

100 ml de oțet 

O lingurița de boabe de piper

O linguriță de boabe de muștar 

O linguriță de semințe de fenicol

2-3 cuișoare 

2-3 boabe de piment 

Punem la fiert apa cu zahăr, când s-a topit zahărul adăugăm mirodeniile, apoi oțetul și lăsăm totul pe foc, să dea câteva clocote. Pregătim două borcane de 150 ml, le spălăm și uscăm, spalăm și tăiem țelina verde felii oblice, introducem feliile de țelină în borcane, turnăm peste zeama fierbinte. Închidem și păstrăm la rece. 

Nu pentru mult timp, însă, ca este o murătură foarte gustoasă și inedită ! 

Pui pané după Gordon Ramsey

                                   

                         

Pulpe si piept de pui într-o crustă crocantă ! Dar ceea ce m-a atras la această rețetă a lui Gordon Ramsey a fost o panadă realizată din lapte acru, ca apoi să trecem bucățile de pui în făină și sa le prăjim crocant. 

Foarte bun! 

Iată cum am procedat: 

Pulpe și piept de la un pui, sau sepatat vreo 6 pulpe de jos. 

150 ml de lapte acru

O linguriță de boia

100 g de făină 

Sare

Piper

O lingurița de usturoi pisat 

Ulei pentru fript 

Am avut pulpele si pieptul unui pui nu prea mic. Le-am tăiat în bucăți potrivite, la pulpele de sus am scos osul. Am sărat și pipărat bucățile, le-am pus într-un vas mai adânc și am turnat peste ele laptele acru. Am amestecat bine. In alt vas am pregătit făina, asezonată cu sare, piper, boia si usturoi. Am trecut carnea și prin acest amestec. Am feipt apoi bucătile până s-au rumenit bine în ulei încins. 

Este o alternativă gustoasă la puiul clasic pané. 

                                    Incercați si nu veți regreta ! 

Eu prefer o garniturä de puré de cartofi și salată verde! 

Ce mancare perfectă , pentru mici și mari, la prânzul de de duminică !